ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2120/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 3 mai 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), solicitând instanței să dispună obligarea sa, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.185,27 RON/lună la cursul de 1 euro/4.7579 RON) pentru perioada cuprinsă între 2 mai 2016 și data depunerii acțiunii, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 222.669,72 RON), cu titlu de daune-interese constând în:

- contravaloarea lipsei de folosință în suma de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.709,48,4 RON/luna) pentru perioada cuprinsă între 2 mai 2016 și 2 mai 2019, în sumă totală de 43.200 euro, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă, din care face parte și locuința tip S1 situată pe lotul nr. x în orașul Voluntari, județul Ilfov, cu număr cadastral x și înscris în C.F. individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16612 din 20 august 2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună pentru perioada cuprinsă între 2 mai 2016 și 2 mai 2019, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 17.128,44 RON), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă, din care face parte și locuința tip S1 situată pe lotul nr. x în orașul Voluntari, jud. Ilfov, cu număr cadastral x și înscris în C.F. individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16612 din 20 august 2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei ANL la plata contravalorii chiriei lunare aferente perioadei 2 mai 2016 - data întocmirii raportului de expertiză, având în vedere neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de predare la cheie a locuinței tip S1 situată în Cartierul Henri Coandă, lotul nr. x in orașul Voluntari, jud. Ilfov, cu număr cadastral x și înscrisă în C.F. individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16612 din 20 august 2004, precum și la plata daunelor morale în sumă de 100 euro/lună pentru perioada cuprinsă între 2 mai 2016 și data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă.

Prin sentința civilă nr. 269 din 23 februarie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, și a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1944 A din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 269 din 23 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Împotriva deciziei civile nr. 1944 A din 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanții B. și A..

Printr-o primă critică, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor legii în ceea ce privește calitățile intimatei-pârâte ANL și natura juridică a obligațiilor acesteia.

În dezvoltarea motivului de recurs, au arătat că, deși au invocat calitățile pârâtei ANL de investitor (sau dezvoltator) și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național și de mandatar oneros al reclamanților, instanța de apel a redus în analiza și considerentele sale poziția ANL la calitatea de mandatar, invocând insuficiența suportului contractual pentru conturarea obligațiilor pârâtei ca fiind de rezultat.

În opinia recurenților-reclamanți, hotărârea instanței de apel nesocotește dispozițiile art. 969 coroborat cu art. 977, art. 978, art. 979, art. 981 și art. 982 din C. civ., precum și dispozițiile art. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea și funcționarea ANL, în ceea ce privește calitatea pârâtei în raporturile juridice, coroborat cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994 modificat prin H.G. nr. 343/2017, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27 iunie 2001.

Din evaluarea modului în care s-a încheiat contractul de mandat nr. HC 1393 din 4 februarie 2010 (prin contractul de cesiune nr. x din 4 ianuarie 2010, reclamanții au preluat toate drepturile care rezultă din contractul de construire nr. x din 6 octombrie 2004, ulterior fiind încheiat între ANL și reclamanți contractul de mandat), recurenții-reclamanți au apreciat că interpretarea acestuia trebuie făcută integrat, pentru că acesta a fost încheiat doar pentru individualizarea raporturilor juridice cu beneficiarul, pentru rațiuni de funcționare și de bună evidență a raporturilor juridice cu fiecare beneficiar în parte, însă conținutul lui se completează cu obligațiile legale și cu obligațiile cuprinse în contractele de antrepriză și de construire. În acest sens, au expus în mod cuprinzător argumentele care susțin caracterul complementar al acestor contracte.

În opinia recurenților-reclamanți, nefinalizarea construcției de către constructorul executant și nepredarea locuinței nu pot constitui o cauză de exonerare de răspundere a pârâtei ANL, întrucât este cauzată de neexecutarea obligațiilor. Asigurarea finalizării construcției implică atât asigurarea edificării construcției în sine, cât și a instalațiilor care deservesc și o fac funcțională, conform art. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și care fac parte din componenta de urbanizare a cartierului.

Având control asupra constructorului, în mod evident pârâtă ANL răspunde față de reclamanți pentru obligațiile constructorului, pentru că așa a fost creat și impus mecanismul contractual complex, mecanism pe care curtea de apel îl exclude în mod nelegal.

Cum finalizarea locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor implică edificarea atât a construcției, cât și a instalațiilor, pentru care este necesară executarea prealabilă a rețelelor de apă, canal (de către primării) și a celor de gaze, curent electric (de către C. S.R.L. E- Distribuție Muntenia SA), toate fiind entități semnatare ale Convenției MM nr. 1909/2004, sub coordonarea și controlul ANL (art. 4), rezultă că mandatul funcționează și pe componenta de urbanizare, fără de care nu se poate finaliza și preda o construcție.

În susținerea criticilor, au mai arătat că este vorba despre un contract complex, de sorginte legală, nenumit, a cărui interpretare se face în raport de totalitatea regulilor generale aplicabile contractelor, indiferent de izvorul lor formal, cutumiar sau legal, constând în C. civ. sau legile complementare acestuia și bineînțeles în raport de legislația specială, care autorizează funcționarea și atribuțiile ANL, constând în Legea nr. 152/1998 privind înființarea ANL, H.G. nr. 962/2001 de aprobare a Normelor Metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 152/1998 și H.G. nr. 620/2001 de aprobare a Regulamentului de Organizare și Funcționare a ANL.

O altă critică, expusă tot prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește condiția prejudiciului, recurenții-reclamanți susținând că hotărârea este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 998, art. 1073 și art. 1084 din C. civ. de la 1864 și a tuturor temeiurilor de drept expuse în cadrul primului motiv de recurs, precum și a confuziei privind pretenția dedusă judecății.

În acest context, au arătat că, nefiind executate rețelele de utilități de către semnatarele convențiilor, aflate sub controlul și coordonarea pârâtei și nefiind finalizare lucrările de construcție, nici recepția la terminarea lucrărilor nu s-a făcut, lipsirea de folosința locuinței fiind rezultatul faptelor ilicite săvârșite de ANL, constând în neexecutarea obligațiilor contractuale și legale.

În mod corect, instanța de apel a reținut faptul că în cauză există o contradicție între procesele-verbale încheiate de părți cu ANL prin raportare și la concluziile expertului judiciar numit în cauză, însă, deși motivul de apel al reclamanților a fost întemeiat, nu a fost de natură să conducă la infirmarea soluției pronunțate de tribunal.

A apreciat că încheierea procesului-verbal de predare-primire din 2012 și efectele sale juridice sunt de preluare spre conservare și evitare a devalizării construcției nefinalizata și nu de folosința sau de realizare a recepției la terminarea lucrărilor, întrucât o construcție poate fi folosită doar după recepția la terminarea lucrărilor, după cum prevăd dispozițiile art. 37 alin. (5) și (6) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și art. 5, 7 și 8 din H.G. nr. 273/1994 - de aprobare a Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcție și a instalațiilor aferente și din H.G. nr. 343/2017 de aprobare a Regulamentului privind recepția construcțiilor.

Lipsirea de folosință nu are legătură cu prejudiciul constând în ratarea unei șanse și nici cu prețul transferului drepturilor rezultate din contractarea locuinței, regimul juridic fiind diferit, recurenții-reclamanți având dreptul de a fi proprietari, însă nu sunt din culpa ANL, care nu și-a executat obligațiile contractuale. Prejudiciul constând în lipsirea de folosință poate fi afirmat dacă locuința contractată de recurenții-reclamanți nu are făcută recepția la terminarea lucrărilor, nu cea finală a bunului. O construcție este finalizată și poate fi folosită după realizarea recepției la terminarea lucrărilor, operațiune ce constituie o componentă a calității de stat în construcții (art. 9 lit. i) din Legea nr. 10/1995), prin care se verifică starea tehnică a lucrărilor de construcție, așa încât de la acest moment se naște construcția ca entitate juridică și fiscală.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au invocat că au fost încălcate dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât prin decizia civilă nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat refuzul nejustificat al pârâtei ANL de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă" și a obligat-o pe pârâtă să efectueze toate măsurile administrative în acest sens, în termen de 6 luni de la data pronunțării deciziei, sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Ultima susținere a recurenților-reclamanți privește justificarea calității lor de beneficiari, raportat la art. 1315 din C. civ., conform căruia toate drepturile din contractul de construire le-au fost transferate. Inițial, a fost încheiat contractul de mandat nr. HC 0275 din 11 mai 2004 între D., în calitate de mandant și pârâta ANL în calitate de mandatar, în baza căruia pârâta ANL a fost mandatată să o reprezinte pe D. în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi și finalizării lucrărilor locuinței tip S1 de pe lotul nr. x, compusă din 4 camere de locuit și dependințe, în cartierul Henri Coandă. Urmare a contractului de cesiune autentificat prin încheierea nr. 1 din 4 ianuarie 2010, a fost încheiat contractul de mandat nr. HC1393 din 4 februarie 2010 între B., în calitate de mandant, și pârâta ANL în calitate de mandatar, în baza căruia pârâta a fost mandatată să îi reprezinte pe reclamanți în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi și finalizării lucrărilor locuinței.

Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În primul rând, a susținut că argumentele expuse de recurenții-reclamanți nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece reprezintă doar aspecte de netemeinicie prin care aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de soluția de respingere a acțiunii.

Intimata-pârâtă a precizat că imobilul a fost predat la 4 aprilie 2012, conform procesului-verbal de predare primire, astfel că reclamanții au decis încetarea contractului de mandat la acel moment. De asemenea, a fost încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor la 22 noiembrie 2012. Față de aceste înscrisuri, a apreciat că imobilul este finalizat și locuit, mandatul său fiind îndeplinit la 4 aprilie 2012, contrar susținerilor recurenților-reclamanți. În acest context, a afirmat că nu poate fi vorba despre o lipsire de folosință a imobilului.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., raportat la considerentele deciziei nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011, intimata-pârâtă a arătat că aceasta nu vizează raportul juridic din prezenta cauză, ci un alt beneficiar, care deține un alt imobil în cartierul Henri Coandă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte reține că aceasta are caracter nefondat, întrucât criticile expuse de recurenții-reclamanți antamează chestiuni de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma cărora s-a susținut, în esență, greșita calificare a obligațiilor pârâtei ANL. De asemenea, susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat) constituie critici de nelegalitate încadrabile în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

Luând în examinare motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că sunt fondate susținerile recurenților-reclamanți, care au susținut, în esență, că instanța de apel a dat o calificare greșită obligațiilor pârâtei ANL, interpretând clauzele contractuale cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, din perspectiva următoarelor aspecte:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză sau aplică norma într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului regulilor de drept.

Calificarea juridică a faptelor litigioase și modul în care acestora li se relevanță juridică, din perspectiva condițiilor de aplicare a normei de drept material, sunt supuse cenzurii instanței de recurs, care are prerogativa de a da faptelor relevante o altă calificare juridică ori să le aplice în mod diferit regula de drept material incidentă.

Înalta Curte constată că părțile au încheiat contractul de mandat nr. HC 1393 din 4 februarie 2010, prin care Agenția Națională pentru Locuințe a fost împuternicită, potrivit art. 1, să îi reprezinte pe reclamanți în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire - obținută de mandatar, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Din analiza acestei clauze rezultă că Agenția Națională pentru Locuințe a fost împuternicită să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor de construire a imobilului tip S1, pe lotul nr. x, în conformitate cu proiectul tehnic și autorizația de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Prin clauza stipulată la art. 14 din același contract, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat. La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din contract.

În consecință, mandatarul era ținut să îndeplinească întocmai și corespunzător obligațiile stabilite prin mandat și să răspundă pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 din C. civ. de la 1864.

Interpretarea dată de instanța de apel obligațiilor asumate de pârâta ANL prin contractul de mandat nu a avut în vedere caracterul complex și interdependent al relațiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, nici faptul că, față de mențiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente, respectiv Legea nr. 152/1998 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare.

În aplicarea regulii de interpretare a contractului, prevăzută de art. 970 alin. (2) din C. civ. de la 1864, conform căreia convențiile obligă "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", conținutul obligațiilor mandatarului ANL trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum și cu obligațiile asumate de pârâtă.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, având ca obiective, între altele, inițierea și dezvoltarea, în condițiile pieței, a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

În realizarea acestor atribuții, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenția Națională pentru Locuințe este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii.

Dispozițiile art. 3

1

din Normele metodologice clarifică sensul noțiunii de "operațiuni imobiliare", incluzând în această categorie încheierea, intermedierea și gestionarea actelor juridice, care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenția Națională pentru Locuințe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare și predare a locuințelor către beneficiari.

O primă concluzie care se desprinde din analiza prevederilor legale enunțate este aceea că obligațiile ANL depășesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligații nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci ANL acționează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuții de coordonare a proiectului imobiliar. O interpretare contrară ar nega scopul Legii nr. 152/2008, în temeiul căreia recurenta-pârâtă are raporturi juridice cu alți participanți la realizarea proiectului imobiliar, precum proiectantul și antreprenorul general, convențiile încheiate completându-se reciproc.

În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale.

Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură și utilități, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impuneau ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.

Așadar, în acord cu criticile recurenților-reclamanți, Înalta Curte reține că obligațiile recurentei-pârâte nu se limitează la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca aceasta să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități, cu respectarea termenului asumat prin contractul de construire,

Pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, ANL a încheiat contracte cu autoritățile administrației publice locale și cu furnizorii de utilități.

Astfel, prin Convenția privind realizarea ansamblului de locuințe Henri Coandă nr. MM 1909 din 6 mai 2004, la art. 2 lit. b), intimata-pârâtă s-a obligat să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate prin credit ipotecar, în timp ce părțile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuțiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor și investițiilor pe componenta de infrastructură și utilități, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuințelor.

În exercitarea atribuției legale de coordonator și dezvoltator al proiectului imobiliar, ANL a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare numit prin convenție să urmărească realizarea utilităților.

Cu alte cuvinte, obligațiile asumate de pârâta ANL prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, presupuneau executarea și finalizarea lucrărilor cu cele două componente: i) construirea propriu-zisă a locuințelor și ii) viabilizarea terenurilor din punct de vedere al infrastructurii și utilităților, în termenul asumat prin contractul de construire.

Astfel, instanța de apel trebuia să aibă în vedere regulile referitoare la interpretarea convențiilor, în acord cu prevederile art. 970 din C. civ., să examineze clauzele contractului de mandat și să constate că obligația asumată de pârâtă, prin art. 1 din contract, anume de reprezentare în vederea urmării executării și finalizării lucrărilor este o obligație de rezultat, întrucât presupune atingerea unui scop, nu doar depunerea unor diligențe în acest sens.

Nefinalizarea la termenul scadent a construcției "la cheie", prin nerealizarea rețelei de utilități, deși a deținut toate pârghiile și mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor directe față de mandant, fapt de natură a atrage răspunderea sa patrimonială, în măsura în care se constată, în cauză, îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile contractuale.

În acest context, Înalta Curte constată că este nefondată concluzia instanței de apel în sensul că obligațiile asumate de pârâtă sunt de diligență, iar nu de rezultat, întrucât obligațiile stabilite de lege în sarcina pârâtei au constituit baza legală a încheierii contractului de mandat, iar obligațiile contractuale depășesc sfera obligațiilor de diligență, ce se asumă în general de mandatar în cadrul unui raport juridic de mandat.

Prin contractul de mandat se face referire la prevederile Legii nr. 152/1998 și contractul de antrepriză generală încheiat de ANL, din conținutul cărora reiese existența obligațiilor sale referitoare la dezvoltarea și coordonarea proiectului imobiliar, cu urmărirea atât a finalizării construirii locuințelor contractate, cât și a infrastructurii și utilităților.

Pârâtă și-a asumat explicit obligația de a urmări această executare și finalizare a locuinței "la cheie", inclusiv cu infrastructură/utilități necesare funcționării sale în parametri normali, obligație a cărei neexecutare sau executare necorespunzătoare poate să constituie temeiul antrenării răspunderii pentru prejudiciul suferit, reclamat în cauză ca fiind lipsa folosinței imobilului.

Mai mult, aceasta nu poate fi exonerată de răspundere în raportul dedus judecății invocând culpa unor terțe entități în efectuarea lucrărilor, neputând fi opuse reclamanților nici actele încheiate cu terțe persoane (res inter alios acta) și nici modalitatea de executare a obligațiilor prevăzute în aceste acte, cât timp ANL și-a asumat în nume propriu, față de reclamanți, obligația de a urmări executarea și finalizarea locuinței, respectiv de a asigura coordonarea eficientă în vederea realizării ansamblului de locuințe.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a admite recursul declarat de reclamanți, a casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel urmează a verifica dacă, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru a fi angajată răspunderea civilă contractuală a pârâtei pentru neexecutarea conformă a contractului, urmând a examina și obligațiile mandatarei în funcție de calificarea dată prin prezenta decizie de casare, obligații care sunt de rezultat.

De asemenea, vor fi avute în vedere și considerentele deciziei nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care cuprinde dezlegări cu privire la conduita pârâtei, constând în refuzul nejustificat de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă", față de toate imobilele cuprinse în acest program, decizie care este opozabilă pârâtei, aceasta neputând fi ignorată de instanță.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că, nefiind soluționat fondul cauzei, susținerile ambelor părți privind consecințele întocmirii procesului-verbal de predare-primire din 4 aprilie 2012 și procesul-verbal nr. x din 22 noiembrie 2012 de recepție la terminarea lucrărilor de bază nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, reprezentând chestiuni de temeinicie sub aspectul condiției prejudiciului, motiv pentru care urmează a fi evaluate de instanța de apel cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamanți, a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe.

Admite recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 1944 A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2023.