ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 380/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 03.04.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a admis excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 11.04.2019, sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 2170/2020 din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., fiind obligată pârâta A.N.L. să plătească reclamanților suma de 16.704 euro, în echivalent în RON, la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 24.09.2015 – 15.03.2017.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții.

Totodată, a fost obligată pârâta A.N.L. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 8.160,44 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise, onorariu de expert și onorariu avocațial.

De asemenea, a formulat apel și pârâta A.N.L., solicitând anularea în parte a sentinței apelate și respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1821 din 5 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, cu majoritate s-a admis apelul declarat de pârâtă, fiind respins apelul reclamanților.

A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul respingerii, în tot, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

A fost menținută în rest sentința apelată.

Au fost obligați apelanții-reclamanți să plătească apelantei-pârâte suma de 1.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

~Opinia separată fiind în sensul respingerii apelurilor ca nefondate.

De asemenea, au solicitat cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește soluția de admitere a apelului formulat de pârâta A.N.L., se invocă motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește obligațiile pârâtei A.N.L. și natura juridică a acestor obligații.

Se susține că, în raporturile dintre părți, A.N.L. cumulează calitățile de investitor, garant al statului și de mandatar oneros al reclamanților, iar contractul de mandat nr. HC 1153 din 28.11.2006, încheiat pentru individualizarea raporturilor cu reclamanții, în calitate de beneficiari, se completează cu obligațiile legale ale A.N.L., dar și cu cele ce decurg din contractele de antrepriză și de construire.

Din dispozițiile art. 1 și 15 ale acestui contract rezultă că mandatul nu a fost dat pentru încheierea unor acte juridice, ci pentru asigurarea rezultatului constând în predarea locuinței la termen și în conformitate cu documentația tehnică.

Conform reclamanților, au fost încălcate dispozițiile art. 969 coroborat cu prevederile art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ. și art. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea și funcționarea A.N.L., coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construire și a instalațiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.L. din 27.06.2001.

Se arată că, din cuprinsul contractelor de antrepriză generală nr. x din 07.05.2004 și de construire nr. 1547 din 01.12.2007, rezultă controlul A.N.L. asupra constructorului, iar nefinalizarea construcției de către constructorul executant și nepredarea locuinței nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere a pârâtei, în condițiile în care aceasta nu a asigurat controlul executării obligațiilor asumate de constructori, nu a asigurat înlocuirea constructorilor, nu a asigurat frontul de lucru și nu a asigurat executarea lucrărilor de utilități.

Prin urmare, concluzionează recurenții, sunt îndeplinite condițiile pentru a răspunde față de reclamanți pentru obligațiile constructorului.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate recurenții invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998, art. 1.073 și art. 1.084 C. civ.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, pârâta A.N.L. avea obligația de a asigura finalizarea locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor, constructorului revenindu-i obligația de a executa lucrările de construcție și de a preda reclamanților locuința, după recepția la terminarea lucrărilor realizată de A.N.L. Nefiind executate rețelele de utilități, de către terțe entități, pentru care A.N.L. este ținută să răspundă, nu s-a realizat recepția la terminarea lucrărilor, lipsirea de folosință fiind rezultatul faptei ilicite a pârâtei.

Totodată, se arată că lipsa de folosință nu este echivalentă cu prejudiciul constând în ratarea unei șanse și nici cu prețul transferului drepturilor rezultate din contractarea locuinței, reclamanții având dreptul să fie proprietari și, implicit, posesori, însă pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale, prin urmare, despăgubirea pentru prejudiciul suferit constă în lipsa de folosință.

Prin contractul de mandat încheiat, reclamanții au dobândit dreptul de a deveni proprietarii locuinței și titularii dreptului de folosință asupra terenului, pe toată durata de folosință a construcției, dreptul de a le fi predată construcția la termenul convenit și dreptul de a le fi executată construcția conform autorizației de construire, proiectului tehnic și detaliilor de execuție.

Ca urmare a nerealizării acestor drepturi, corelative obligațiilor asumate de pârâtă, reclamanții sunt îndreptățiți să solicite fie executarea în natură, fie rezoluțiunea celor două contracte și restituirea prestațiilor, fie daune pentru prejudiciile produse prin întârzierea la predare.

De asemenea, recurenții menționează că instanța de apel a confundat recepția la terminarea lucrărilor, definită la art. 5, 7 și 8 din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificată prin H.G. nr. 343/2017, raportat la art. 37 din Legea nr. 50/1991, cu recepția finală, prevăzută la art. 24 din același Regulament.

Potrivit recurenților, este nelegal considerentul curții de apel potrivit căruia prejudiciul invocat nu ar fi previzibil și nici nu ar reprezenta consecința directă și necesară a neexecutării obligației contractuale a A.N.L. de a asigura finanțarea, nefiind întrunită condiția existenței raportului de cauzalitate.

În ceea ce privește soluția de respingere a apelului formulat de reclamanți, se invocă motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți invocă încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, se arată că soluția dată asupra apelului reclamanților este greșită, în ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin această decizie, instanța supremă a constatat refuzul nejustificat al pârâtei A.N.L. de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental Cartierul de locuințe Henri Coandă, obligând-o să dispună toate măsurile administrative în acest sens, în termen de 6 luni de la data deciziei, sub sancțiunea amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În considerente, s-a reținut că A.N.L., în calitate de agent guvernamental, are obligația de a asigura finalizarea lucrărilor în ambele componente, respectiv edificarea locuințelor și infrastructura cu utilitățile și urbanizarea, nefiind identificat vreun obstacol în realizarea obligațiilor, drept cauză exoneratoare de răspundere.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă încălcarea dispozițiilor art. 1.282 alin. (2) C. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, se susține că, prin încheierea contractului de vânzare, drepturile reclamanților vânzători s-au transferat cumpărătorilor, cu excepția drepturilor ce decurg din întârzierea la predare, care fac obiectul dosarului nr. x/2018, aflat în faza recursului.

Prin urmare, în mod greșit a reținut curtea de apel că, prin înstrăinarea locuinței neterminate, reclamanții nu ar mai fi lipsiți de folosința bunului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 02 martie 2023.

Prin întâmpinarea înregistrată la 25 aprilie 2023, intimata-pârâtă A.N.L. a invocat pe cale de excepție nulitatea recursului, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 25 mai 2023 recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului.

Instanța supremă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, părțile neexercitându-și însă acest drept.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024 a fost respinsă excepția nulității pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri și admis în principiu recursul, fiind acordat termen de judecată la 27 februarie 2024, cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în urma soluționării apelurilor declarate împotriva soluției primei instanțe, instanța de control judiciar devolutiv a respins în tot cererea de chemare în judecată prin care reclamanții B. și A. au urmărit repararea prejudiciului material și moral suferit în considerarea raportului contractual de mandat încheiat cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Instanța de apel a considerat că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei, întrucât neîndeplinirea la termen a rezultatului nu a dovedit neluarea tuturor măsurilor corespunzătoare de către pârâtă pentru realizarea scopului urmărit, respectiv executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței.

Potrivit instanței de control judiciar devolutiv, prin contractul de mandat încheiat, pârâta A.N.L. și-a asumat o obligație de diligență, iar pe durata raportului contractual aceasta a manifestat în permanență o conduită activă, depunând toate diligențele în realizarea rezultatului dorit.

Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au criticat hotărârea instanței de apel atât în ceea ce privește soluția de admitere a apelului pârâtei, cât și cea de respingere a apelului propriu, criticile formulate fiind întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., texte legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv în ipoteza în care au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material.

Referitor la soluția de admitere a apelului pârâtei, o primă critică, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește calitățile pârâtei A.N.L. de investitor, garant al statului și de mandatar oneros al reclamanților, precum și natura juridică a obligațiilor acesteia.

În acest sens, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 969 coroborate cu art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ., dispozițiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcționarea A.N.L., coroborate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017, coroborate cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001.

Au mai adăugat recurenții că din dispozițiile art. 1 și 15 din contractul de mandat nr. HC 1153 din 28.11.2006 rezultă că mandatul a fost acordat pârâtei pentru asigurarea rezultatului constând în predarea locuinței la termen și în conformitate cu documentația tehnică.

Criticile privind modul în care instanța de apel a aplicat normele de drept material în calificarea obligațiilor ce revin pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe sunt fondate.

Înalta Curte constată că instanța de apel în mod greșit, a respins cererea reclamanților, în virtutea principiului relativității efectelor contractului, cu motivarea că pârâta A.N.L. nu putea răspunde față de reclamanți conform dispozițiilor art. 1541 C. civ. pentru neexecutarea unor obligații ce derivă din alte contracte.

A mai reținut instanța de apel că pârâta nu a înțeles să își asume obligația de realizare a locuinței la un anumit termen și nu a garantat executarea obligației ce îi revenea constructorului în acest sens, o astfel de intenție nerezultând nici din prevederile contractului și nici din conduita pârâtei.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, în mod greșit a calificat obligația ce îi incumba pârâtei A.N.L. în temeiul contractului de mandat ca fiind de diligență și nu de rezultat.

Astfel, potrivit art. 1 din contractul de mandat, finalitatea acestuia a fost de îndeplinire a prevederilor contractului de antrepriză, prin care pârâta A.N.L., în calitate de mandatar, s-a obligat față de recurenți să îi reprezinte în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire. Prin dispozițiile art. 14, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractuale.

La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din contract.

Prin urmare, din prevederile contractului de mandat rezultă că pârâta A.N.L. avea atât obligația de a încheia în numele și pe seama sa contractul de construire cu antreprenorul general și actele juridice necesare construirii locuinței reclamanților, cât și obligația de a urmări finalizarea lucrărilor de construire și de predare a imobilului către aceștia, fiind exclusiv răspunzătoare pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ. de la 1864.

De asemenea, prin Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, s-a stabilit prin art. 1 că "pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. A.N.L. este instituție de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanțare în domeniul construcției de locuințe, având autonomie financiară".

În consecință, Legea nr. 152/1998 a conferit intimatei A.N.L. calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1-6 ale acestui act normativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 6

1

punctele 4 și 5 din Legea nr. 152/1998, în forma modificată prin O.U.G. nr. 66/2001, în vigoare la data încheierii contractului de antrepriză generală și a contractului de mandat, intimata trebuia să realizeze anual un program de investiții în colaborare cu organele administrației publice locale, care îi puneau la dispoziție terenuri viabilizate înainte de edificarea construcțiilor, cu toate facilitățile asigurate de la bugetele locale, aprobarea documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții incluse în programul prevăzut la punctul 4 făcându-se în condițiile legii. În realizarea acestui obiect de activitate, A.N.L. a fost abilitată de lege să încheie convenții cu autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea accesului la terenuri ori asigurarea facilităților.

În scopul finalizării proiectului Henri Coandă, pârâta A.N.L. a încheiat sau a impus încheierea contractului de mandat nr. HC 1153 din 28.11.2006, a contractului de antrepriză generală nr. x din 20.07.2004 și a contractului de construire nr. x din 01.02.2007, a convenției MM nr. x din 06.05.2004, convenției nr. 194 din 09.01.2004 cu C. S.A. D., precum și a convenției nr. 15580 și 22.12.2003 cu E. S.A., contracte indisolubil legate între acestea.

Așadar, Contractul de mandat a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998 prin care Agenția Națională pentru Locuințe era abilitată să încheie contracte cu autoritățile administrației publice locale.

De asemenea, calitatea sa de dezvoltator imobiliar rezidă și din actele juridice încheiate și executate în respectarea obligațiilor din contractele încheiate, respectiv din emiterea ordinelor de începere a execuției lucrărilor și a proceselor-verbale de constatare a stadiului realizării construcțiilor.

Este evident că în temeiul contractului de mandat cu titlu oneros, având în vedere comisionul achitat, pârâta A.N.L. a fost împuternicită să urmărească execuția și finalizarea lucrărilor de construire, părțile contractante convenind că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat.

Totodată, și criticile recurenților privind existența în sarcina A.N.L. a obligației privind asigurarea finalizării locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor sunt fondate, având în vedere faptul că pârâta A.N.L. a fost împuternicită să urmărească finalizarea lucrărilor de construire și predarea imobilului către recurenți, obligație ce presupune în mod necesar realizarea rețelelor de utilități.

În acest context legal și convențional, pârâta A.N.L. era ținută, în calitate de mandatar, să îndeplinească întocmai și în mod corespunzător obligațiile asumate în raport cu recurenții prin contractul de mandat și să răspundă pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a reținut că obligația asumată de mandatar este de diligență, părțile convenind dincolo de orice echivoc că Agenția Națională pentru Locuințe se obliga nu doar să urmărească executarea, ci și finalizarea lucrărilor la termen și în condițiile preconizate, caracteristica obligației de rezultat fiind tocmai precizarea obiectului și scopului urmărit sub sancțiunea daunelor-interese având în vedere caracterul complex și interdependent al relațiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului demarat, precum și faptul că, potrivit Legii nr. 152/1998 Agenția avea obligația asigurării corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe.

Părțile, prin contractul de mandat, au stabilit obligația pârâtei A.N.L. de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de antrepriză, contractul de mandat având, cum anterior s-a arătat, caracterul unui act juridic complex.

Mai adaugă Înalta Curte că obligațiile de rezultat ale mandatarei Agenția Națională pentru Locuințe decurg și din titlul oneros al mandatului, dispozițiile contractuale și legale menționate venind în completarea dispozițiilor din materia contractului de mandat prevăzute de art. 1532 și urm. C. civ. de la 1864.

Calificarea instanței de apel asupra naturii juridice a obligațiilor pârâtei A.N.L. fiind greșită și dezlegările ulterioare subsumate acestei analize sunt eronate, motiv pentru care, în rejudecare, se impune analizarea condițiilor răspunderii civile contractuale a pârâtei în acord cu statuările instanței supreme expuse anterior, cu privire la calificarea contractului de mandat și obligațiile mandatarului care decurg din acestea.

În analizarea condițiilor răspunderii civile contractuale instanța de apel va stabili în ce constă fapta ilicită, cadrul contractual, obligațiile ce reveneau părților, acțiunile sau inacțiunile imputate în concret pârâtei A.N.L., dacă pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual și dacă există situații exoneratoare de răspundere.

În baza considerentelor anterior evocate, Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va dispune casarea deciziei recurate, iar în rejudecare instanța de apel va analiza apelurile formulate în cauză, cu privire la toate criticile și apărările invocate de părți.

În aceste condiții, instanța supremă constată că nu se mai impune analizarea în recurs a celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenții-reclamanți pe fondul cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., având în vedere calificarea greșită a naturii juridice a obligațiilor pârâtei A.N.L., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de apel, care va analiza cauza cu respectarea dispozițiilor art. 501 alin. (3) Cod procedură civilă, prin stabilirea corectă a stării de fapt și de drept și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Având în vedere motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din același cod, va admite recursul reclamanților, va casa decizia civilă nr. 1821 din 5 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1821 din 5 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.