ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2051/2023

Ședința publică din data de 11 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 06.03.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fostul Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului), S.C. B., S.C. C. S.R.L., Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dipună:

- despăgubiri pentru lipsa de folosință în cuantum de 1.250 euro/lună, evaluate provizoriu la suma totală de 45.000 euro, calculate și în continuare până la data predării la cheie a locuinței și finalizării complete a cartierului Henri Coandă din care face parte locuința tip I23D din Municipiul București, Sector 1;

- daune morale în cuantum de 200 euro/lună, pentru perioada 06.03.2014-06.03.2017, evaluate provizoriu la 7.200 euro, calculate și în continuare până la data predării la cheie a locuinței și finalizării complete a cartierului Henri Coandă din care face parte și imobilul sus-menționat;

în subsidiar,

- obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii contractuale și a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, S.C. C. S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, S.C. B., Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, în principal, în temeiul răspunderii contractuale iar, în subsidiar, în temeiul răspunderii delictuale, în solidar, la plata daunelor-interese indicate mai sus.

Pârâtul orașul Voluntari a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității sale procesuale pasive, prescripției dreptului material la acțiune și, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive, autorității de lucru judecat și, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

Pe calea întâmpinării, pârâta S.C. D. S.A. (fostă S.C. B.) a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul București a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității sale procesuale pasive, a prescripției dreptului material la acțiune și, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâtul Municipiul București a formulat și cerere de chemare în garanție a Orașului Voluntari și a Consiliului Local Voluntari.

Pe calea întâmpinării, pârâta S.C. C. S.A. a invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, a lipsei calității procesuale active, a lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

Pârâții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București au depus întâmpinare prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității lor procesuale pasive, a inadmisibilității acțiunii în raport cu acești pârâți, a prescripției dreptului material la acțiune și, pe fond, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București au depus și cerere de chemare în garanție a pârâților Mun. București, Consiliul General al Municipiului București, orașul Voluntari și Consiliul Local al orașului Voluntari.

Pe calea întâmpinării, pârâții Consiliul Județean Ilfov și Jud. Ilfov au invocat inadmisibilitatea acțiunii, precum și excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâtului Consiliul Județean Ilfov, a lipsei calității lor procesuale pasive, a prescripției dreptului material la acțiune și, pe fond, au solicitat respingerea cererii.

Pârâții Consiliul Județean Ilfov și Jud. Ilfov au depus și cerere de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Pârâtul Municipiul București a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință a pârâților Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București și, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

Prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în garanție, Consiliul Local Voluntari a invocat excepția lipsei capacității sale de folosință și, pe fond, a solicitat respingerea cererii.

Pe calea întâmpinării depuse la cererea de chemare în garanție, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a invocat excepția inadmisibilității cererii și, pe fond, a solicitat respingerea acesteia.

Prin încheierea din 19.12.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei capacității de folosință a pârâților Sectorul 1 București și Consiliul Local al Sectorului 1 București, ca neîntemeiată și a admis în principiu cererile de chemare în garanție.

Prin încheierea din 27.03.2018, aceeași instanță a calificat excepțiile inadmisibilității acțiunii invocate de pârâții Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 București și S.C. C. S.R.L., ca fiind apărări de fond, a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, a lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București, Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, S.C. C. S.R.L., orașul Voluntari, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Consiliul Județean Ilfov și Județul Ilfov și a prescripției dreptului material la acțiune, invocate de către pârâții Municipiul București, Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, S.C. C. S.R.L., orașul Voluntari, Consiliul Județean Ilfov și Județul Ilfov și a respins excepția lipsei capacității de folosință a pârâților Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Sectorul 1 și Consiliul Local al Sectorului 1 București, ca neîntemeiată.

La termenul din 13.04.2018, instanța a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta S.C. D. S.A. și a respins excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Consiliul Local Voluntari.

La termenul din 12.02.2019, reclamantul a depus cerere de renunțare la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâții S.C. B., S.C. C. S.R.L., Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București.

Prin încheierea din 09.04.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de cererea de renunțare la judecată, a admis excepția lipsei de obiect a cererilor de chemare în garanție, invocată din oficiu și a constatat că cererile de chemare în garanție au rămas fără obiect.

Prin sentința nr. 779/24.06.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și prescripției dreptului material la acțiune, ca rămase fără obiect. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, doar în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere privind răspunderea sa civilă contractuală. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, doar în ceea ce privește capătul principal de cerere, privind răspunderea sa civilă delictuală. A admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. A obligat pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata către reclamant a sumei de 71.664 euro, echivalent în RON la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății efective, cu titlu de despăgubiri materiale aferente perioadei 06.03.2014-11.10.2019 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 16.771,63 RON. A respins în rest, ca neîntemeiată, cererea reclamantului și a respins ca neîntemeiate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și de Orașul Voluntari.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2152/03.12.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 17.916 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 4.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. și pârâta Agenția Națională pentru locuințe, au declarat recurs.

Motivându-și recursul, recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curții de apel.

În susținere, a arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept substanțial și a jurisprudenței aceleiași instanțe, care, într-o cauză similară a acordat daune materiale constând în lipsa de folosință a imobilului, calculate până la predarea locuinței, după realizarea recepției la terminarea lucrărilor, precum și daune morale.

A afirmat că, este eronată concluzia instanței de prim-control judiciar în sensul că intimata-pârâtă nu suportă riscul faptelor autorităților și entităților responsabile cu realizarea infrastructurii în cartierul Henri Coandă, motivat de faptul că acestea nu ar fi mandatat-o să realizeze cartierul și că, niciuna dintre părțile contractului nu și-a imaginat complexitatea dezvoltării cartierului, iar răspunderea intimatei era limitată la caracteristicile construcției, astfel că aceasta nu putea fi obligată decât la daunele aferente unei cote de 1/4 din prejudiciu.

În concret, recurentul a susținut că decizia recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/1995, ale art. 969 C. civ. și ale Legii nr. 50/1991.

A mai afirmat că instanța de prim-control judiciar în mod eronat a considerat că imobilul și cartierul Henri Coandă sunt două entități distincte, întrucât acest aspect contravine dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/1995, care definesc construcția prin includerea nu doar a fundației, zidurilor și acoperișului, ci și a instalațiilor aferente, care o fac funcțională și fără de care nu se poate realiza recepția acesteia la finalizarea lucrărilor.

De asemenea, autorul căii de atac a susținut că hotărârea recurată este și rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 50/1991, coroborate cu cele ale art. 5 din H.G. nr. 273/1994 și cu prevederile H.G. nr. 343/2017, conform cărora o construcție se finalizează prin efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, iar darea în folosință a acesteia poate fi realizată numai după realizarea acestei recepții.

În continuare, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ., potrivit căror contractele au valoare de lege între părți, în condițiile în care art. 1 și art. 15 din contractul de mandat nr. x/15.09.2006 prevăd că intimata s-a obligat să asigure predarea locuinței finalizate conform autorizației de construire și proiectului tehnic și că, mandatul acesteia își încetează valabilitatea după recepția finală a construcției.

Recurentul a mai afirmat că recepția finală este o operațiune ulterioară recepției la terminarea lucrărilor, potrivit art. 3, art. 9 și art. 24 din Regulamentul privind recepția constructiilor din 18.05.2017, aprobat prin H.G. nr. 343/2017, iar cum niciuna dintre cele două recepții nu a fost realizată, a apreciat că și contractul de mandat este încă în derulare.

Mai mult, a subliniat că atât timp cât finalizarea locuinței impunea efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, care implica edificarea atât a construcției, cât și a instalațiilor, pentru care este necesară executarea rețelelor pentru utilități, distincția realizată de instanța de apel între construcție și imobil este eronată și încalcă normele legale.

În opinia autorului căii de atac, această concluzie rezidă și din reglementarile Legii nr. 152/1998, conform cărora intimata trebuia să realizeze anual un program de investiții în colaborare cu organele administrației publice locale, care puneau la dispoziție terenuri viabilizate înainte de edificarea construcțiilor, cu toate facilitățile asigurate de la bugetele locale și aprobarea documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții.

De asemenea, a afirmat că potrivit dispozițiilor art. 17.1, art. 17.2 și art. 17.3 din Norma metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.09.2001, intimata avea atribuții în implementarea programelor guvernamentale de proiecte imobiliare.

Recurentul a mai susținut că potrivit art. 17.4 din același regulament, intimata realiza investiții privind construcția de locuințe sau intervenții la construcțiile existente, în condițiile prevăzute de Legea nr. 152/1998 și că efectua toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor edificate prin programele proprii prevăzute de Legea nr. 152/1998, care reprezentau operațiuni specifice dezvoltării imobiliare.

Din această perspectivă, autorul căii de atac a apreciat, contrar considerentelor instanței de apel, că intimata, în calitate de președinte al consiliului de coordonare, potrivit art. 4 din convenția MM nr. 1909/2004, era responsabilă și de componenta de urbanizare a cartierului Henri Coandă, aceasta fiind înființată pentru a conduce și a răspunde pentru acest proiect.

În continuare, recurentul a susținut că deși convenția sus-menționată a fost încheiată între mai multe entități, intimata nu este exonerată de răspundere, întrucât acest fapt este în contradicție cu actele juridice semnate de aceasta - convenția MM nr. 1909/2004, contractul de mandat nr. x/15.09.2006 și contractul de antrepriză generală nr. x/04.05.2004 - care stabilesc obligațiile intimatei.

Referitor la fapta ilicită a intimatei, a arătat că aceasta a constat în neîndeplinirea obligației de a asigura finalizarea construcției prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și finalizarea urbanizării cartierului Henri Coandă, respectiv neexecutarea obligației de predare a locuinței la termen.

De asemenea, recurentul a susținut că efectele încheierii contractului de mandat cu reprezentare și caracterul complex și interdependent al relațiilor contractuale stabilite prin semnarea tuturor contractelor, în scopul realizării proiectului de locuințe Henri Coandă, determină răspunderea intimatei atât pentru neîndeplinirea propriilor obligații, cât și pentru cele ale antreprenorilor și semnatarilor celor trei convenții, potrivit art. 1 din Contractul de mandat nr. x/15.09.2006, art. 19 din Contractul de Antrepriza Generala nr. 4028/27.04.2004, art. 4 din Convenția MM nr. 1909/2004, art. 3 din Convenția dintre intimată și S.C. C. S.A., art. 3 din Convenția încheiată cu S.C. E. și art. 5 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

În ceea ce privește statuările instanței de apel privind lipsa certitudinii prejudiciului în cotă de 3/4 și a legăturii de cauzalitate, a afirmat că acestea contravin dispozițiilor art. 969 C. civ. de la 1864, ale Legii nr. 152/1998, ale art. 1.531 C. civ. privind repararea integrala a prejudiciului și ale art. 9 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la principiul disponibilității.

În argumentare, autorul căii de atac a arătat că pretenția dedusă judecății a fost solicitată pentru lipsa de folosință a locuinței, iar nu pentru afectarea accesului la locuință sau a vieții sociale în cartierul Henri Coandă.

Totodată, a afirmat că a contractat edificarea unei locuințe funcționale, care numai după încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor devine, din punct de vedere tehnic și juridic, o construcție.

A mai precizat că, față de rolul și atribuțiile intimatei de investitor, coordonator al programului guvernamental și mandatar al său, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins este directă.

Conchizând, autorul căii de atac a subliniat că încheierea contractului s-a realizat în baza ofertei publice lansate de intimată pentru proiectul de locuințe Henri Coandă, parte a proiectului național de construcție de locuințe și că intimata a fost cea care a conceput mecanismul juridic al realizării acestui proiect rezidențial, prin credit ipotecar, compus din contractul de antrepriză generală, contractul de mandat, contractul de construire, convențiile încheiate cu S.C. E. și cu S.C. C. S.A., precum și convenția MM nr. 1909/2004, contractul de credit ipotecar și cel de ipotecă, motiv pentru care aceasta este răspunzătoare pentru întreg prejudiciul pretins.

În drept, susținerile recurentului au fost circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 05.05.2022 intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

La termenul din 24.05.2023, prin decizia nr. 1383, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe și a disjuns judecata recursului declarat recurentul-reclamant A., formându-se un nou dosar în vederea soluționării acestuia, nr. x/2023.

Prin încheierea din 24.05.2023, pronunțată în cauza nou înregistrată, apreciind că nu este incidentă niciuna din ipotezele reglementate de art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., instanța supremă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul reclamantului și a acordat termen în ședință publică pentru judecarea acestuia, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de casare invocate și în limita controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit Tribunalul București, secția a VI-a civilă cu o cerere de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, S.C. B., S.C. C. S.R.L., Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București, având mai multe petite, astfel cum acestea au fost detaliate anterior.

Demersul judiciar al titularului acțiunii a fost determinat de nefinalizarea la termen a lucrărilor la locuința acestuia din cartierul rezidențial Henri Coandă, proiect derulat în cadrul programului guvernamental cu același nume.

Prima instanță a reținut numai răspunderea contractuală a pârâtei Agenția Națională de Locuințe, în temeiul contractului de mandat nr. x/15.09.2006 încheiat între reclamant și această pârâtă, sens în care a obligat-o pe aceasta la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a locuinței în litigiu, aferente perioadei 06.03.2014-11.10.2019.

În apel, instanța de prim-control judiciar a validat statuările primei instanțe privind natura obligației contractuale de a asigura realizarea imobilului, în temeiul căreia s-a solicitat și angajarea răspunderii pârâtei A.N.L., stabilind că aceasta este o obligație de rezultat, dat fiind termenul fixat pentru predarea locuinței, coroborat cu calitatea acestei pârâte de coordonator al programului de investiții sus-menționat.

Rezumând aceste statuări ale instanței de apel, intrate în puterea lucrului judecat prin nerecurare, Înalta Curte reține că intimatei A.N.L., în virtutea calității de coordonator al programului de investiții, îi revenea obligația de a preda locuința reclamantului la cheie, împrejurare ce avea semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări conforme scopului pentru care s-a edificat, respectiv este una funcțională, fiind gata de a fi folosită și locuită de o manieră decentă și efectivă.

Prin urmare, nefinalizarea la termenul scadent a construcției cu toate utilitățile reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor angajate față de mandant, fapt de natură să atragă răspunderea sa patrimonială pentru prejudiciile cauzate de lipsa de folosință a locuinței, cu toate prerogativele acestui drept.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a reținut că imobilul nu a fost predat conform planului și autorizației de construire, dat fiind că anumite utilități prevăzute în proiect nu s-au realizat. Cercetând cauzele care au condus la depășirea termenului asumat contractual, instanța de prim-control judiciar a reținut pasivitatea intimatei în relațiile cu autoritățile publice responsabile de urbanizarea cartierului, deși aceasta a avut la îndemână mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat.

Cu toate acestea, curtea de apel, prin hotărârea pronunțată, a stabilit că această pârâtă este răspunzătoare numai pentru 1/4 din valoarea despăgubirilor calculate de expertul judiciar în cauză, apreciind că doar această parte din prejudiciu este rezultatul faptei ilicite reținute în persoana pârâtei A.N.L.

O asemenea manieră de stabilire a răspunderii intimatei-pârâte echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, astfel cum a aceasta a fost prefigurată de reclamant, ceea ce vulnerabilizează hotărârea din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, realizarea rețelei de utilități, așa cum a reținut chiar instanța de apel, intra în compunerea obligației de rezultat constând în predarea a locuinței, pentru a cărei neexecutare intimata este direct răspunzătoare față de recurent, iar, pe de altă parte, determinarea acestei cote s-a realizat fără a se indica criteriile și motivele avute în vedere de instanța de apel, aceasta stabilindu-se în mod discreționar și neargumentat, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se cuvine subliniat faptul că, aparenta departajare efectuată de către instanța de apel între prejudiciul determinat de nefinalizarea locuinței și cel ce rezultă din nefinalizarea cartierului nu poate fi avută în vedere la evaluarea pagubei sau a legăturii de cauzalitate dintre aceasta și fapta ilicită reținută în sarcina A.N.L., în măsura în care daunele materiale pretinse sunt rezultatul neîndeplinirii de către intimată-pârâtă a obligațiilor ce îi reveneau în temeiul contractului de mandat încheiat între părțile litigante, obligații menite să asigure predarea locuinței cu toate utilitățile la termen, iar obiectul acțiunii, astfel cum a fost configurat de către reclamant, este reprezentat de acoperirea prejudiciului produs prin nefinalizarea și nepredarea imobilului la cheie.

În acest context, instanța supremă notează considerentele contradictorii reținute de instanța de apel care, subsecvent statuării în sensul unei obligații de rezultat în sarcina intimatei-pârâte, diminuează nejustificat prejudiciul cauzat recurentului-reclamant, limitându-l la proporția de 1/4, printr-o distincție artificial creată între noțiunea de "construcție" și cea de "cartier".

Din această perspectivă, instanța de prim control judiciar a realizat o aplicare greșită a normelor de drept substanțial circumscrise art. 2 din Legea nr. 10/1995, art. 37 din Legea nr. 50/1991, art. 5 din H.G. nr. 273/1994, art. 3, 9 și 24 din Regulamentul privind recepția construcțiilor, aprobat prin H.G. nr. 343/2017 și art. 969 din vechiul C. civ., în condițiile în care, pe de o parte, definiția construcției de tipul celei în discuție - care presupune în mod obligatoriu realizarea și eficientizarea instalațiilor aferente ce o fac funcțională -, o plasează în mod necesar în cadrul unui cartier, împrejurare care conferă obligației reținute în sarcina ANL - responsabilă pentru componenta de urbanizare a Cartierului rezidențial Henri Coandă -, natura juridică a unei veritabile obligații de rezultat, iar pe de altă parte, concluzia finalizării locuinței în discuție, la parametrii pretinși, amplasată într-un cartier funcțional și darea în folosință a acesteia presupunea, deopotrivă, de o manieră necesară, efectuarea unei recepții la terminarea lucrărilor edificate în conformitate cu termenii autorizației de construire și ai proiectului tehnic.

Astfel, împrejurarea că neîndeplinirea obligației reclamate este, de o manieră indirectă, rezultatul neurbanizării Cartierului Henri Coandă nu este de natură să modifice răspunderea contractuală a intimatei, având în vedere că aceasta și-a asumat finalizarea și predarea locuinței în anumite condiții, și nu a prezentat nicio justificare pentru întârzierea cu care a înțeles să acționeze împotriva autorităților publice locale în vederea realizării utilităților, în calitate de instituție cu atribuții depline în organizarea și gestionarea proiectului, în selectarea antreprenorului general, în emiterea ordinelor de începere/sistare a lucrărilor, în impunerea graficelor de execuție și în urmărirea respectării acestora, etc.

Așadar, instanța supremă impune părților concluzia că intimata-pârâtă este răspunzătoare pentru întreg prejudiciul derivat din imposibilitatea folosirii locuinței contractate de reclamant, cauzat implicit prin nefinalizarea utilităților și a infrastructurii aferente cartierului, elemente în măsură să confere locuinței un caracter funcțional, respectiv caracteristicile necesare scopului pentru care s-a realizat edificarea acesteia, după cum s-a arătat.

Față de considerentele expuse, reținând că în cauză decizia recurată contravine dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în ceea ce privește stabilirea prejudiciului produs recurentului-reclamant prin neexecutarea de către intimata-pârâtă a obligației de predare a locuinței la cheie - aspect ce echivalează cu necercetarea fondului, fiind apt să producă recurentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate -, Înalta Curte urmează a casa hotărârea instanței de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de această împrejurare, constată că celelalte critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se mai impun a fi analizate, întrucât evaluarea lor este posibilă numai în condițiile unei cercetări complete a fondului cauzei, ipoteză neconfirmată în speță.

Așa fiind, în rejudecare, revine instanței de apel sarcina de a reevalua chestiunea prejudiciului ce se impune a fi suportat de intimată ca urmare a neexecutării obligației sale de predare a locuinței cu toate prerogativele dreptului de folosință al reclamantului, precum și pe cea privind legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită de intimată și prejudiciul reclamat, ținând cont de reperele obligatorii trasate de instanța de recurs, potrivit art. 501 C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2152/03.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2023.