ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1497/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 29.11.2023, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost înregistrată, sub nr. x/2023, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâta Spitalul Clinic CF Witting, prin care aceasta a solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata sumei totale de 2.828.467,56 RON, compusă din: 2.387.627,00 RON, reprezentând plăți nejustificate efectuate de CASMB către pârât, debit stabilit în urma Raportului de control nr. x/13.10.2022 emis de Direcția Națională Control și Antifraudă din Cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ca urmare a controlului efectuat la pârât în calitate de furnizor de servicii medicale spitalicești; 440.840,56 RON, reprezentând accesorii (dobânzi și penalități) calculate la data elaborării raportului de control.

Prin sentința civilă nr. 1289/22.05.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la data de 03.10.2024, sub același număr de dosar.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Spitalul Clinic CF Witting a ridicat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 457 din C. proc. civ., în interpretarea Deciziei nr. 19/2016 pronunțate într-un recurs interesul legii.

În ședința publică din 20.01.2025 s-a respins excepția inadmisibilității recursului și, în acord cu dezlegările instanței supreme reținute prin Decizia în interesul legii nr. 19/2016, s-a dispus calificarea căii de atac exercitate ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 38/A din 20 ianuarie 2025, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a declarat recurs, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În cuprinsul cererii formulate, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a respins ca nefondată critica referitoare la inexistența rolului activ al primei instanțe.

În acest sens, după redarea prevederilor art. 254 alin. (5) teza 1 C. proc. civ. și art. 22 alin. (2) din același cod, recurenta a subliniat că obligația instanței este aceea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; în egală măsură, legea obligă judecătorului cauzei ca, ori de câte ori legea îi rezervă puterea de apreciere, să țină seama de toate circumstanțele cauzei și să asigure respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echității și bunei-credințe.

Astfel, instanța de fond trebuia să pună în vedere părților interesate să completeze probatoriul, iar, în condițiile în care aprecia că se impune administrarea probei cu expertiză contabilă trebuia să solicite părților un punct de vedere cu privire la necesitatea administrării acesteia.

De asemenea, a susținut recurenta, că, deși a anexat dovada plăților efectuate de CASMB către pârât, instanța de apel s-a limitat a aprecia total eronat că a pretins instanței să realizeze corespondența dintre cheltuielile decontate și cele decontabile.

În speță, interpretarea dată de instanța de apel articolului 254 alin. (1), alin. (6) din C. proc. civ. echivalează cu o denegare de dreptate prin raportare la art. 22 alin. (2) și art. 254 alin. (5) teza I din același cod.

Prin urmare, decizia recurată este neîntemeiată atât prin omisiunea de a analiza criticile principale ale apelului, cât și pentru considerentele referitoare la limitele rolului activ.

O altă critică a recurentei se referă la faptul că instanța de apel nu a analizat cele menționate de aceasta în sensul că prima instanță, în mod greșit, a considerat că nu are relevanță constatarea făcută de organul de control al CNAS, care este un terț față de raporturile contractuale în discuție și ale cărui observații nu dau naștere unui drept substanțial, de care să se prevaleze instituția publică (CASMB).

De asemenea, instanța de fond eronat a susținut că raportul de control nu are nicio valoare probatorie față de pârâtă, recurenta amintind, în acest context, o parte din prevederile Ordinului nr. 1012/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu privire la Direcția generală control și antifraudă (DGCA) și CNAS.

În continuare, a afirmat recurenta, instanța de apel eronat a susținut că pârâtul nu și-a recunoscut parțial pretențiile.

În acest sens, a arătat recurenta, chiar pârâtul a recunoscut prin întâmpinare (cea de la fond) că au existat diferențe de sume între valoarea cererilor și valoarea facturilor justificative în cuantum de 865.660 RON pentru perioada august- octombrie 2020 și suma în cuantum de 340.578 RON pentru perioada februarie- iunie 2021 (chiar dacă nu a recunoscut întreaga sumă), iar instanța de apel total eronat a susținut că raportul de control se rezumă la a indica doar cheltuieli justificate prin facturi din afara perioadei de raportare.

De asemenea, pârâtul a recunoscut că a fost în imposibilitate tehnică de a întocmi un buget rectificativ pentru flecare lună pentru care s-au făcut cereri de fundamentare și că rectificările bugetare ulterioare încasării sumelor, conform cererilor de fundamentare transmise către recurentă, au fost distribuite și pe alte articole bugetare decât cele menționate în cererile de fundamentare, pentru asigurarea funcționării echilibrate a spitalului. Deci, chiar pârâtul a recunoscut că a solicitat niște sume ce nu reprezintă cheltuieli efectiv realizate.

Astfel, se poate constata că întocmai articolele la care face referire instanța de apel, art. 348 și art. 436 C. proc. civ., au aplicabilitate în prezenta speță, fiind vorba de o recunoaștere parțială a pretențiilor de către pârât, și nu cum, contrar, susține instanța de apel că aceste articole nu au aplicabilitate.

Intimatul-pârât a transmis întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât motivele invocate nu sunt printre cele reglementate de art. 488 C. proc. civ., solicitând totodată menținerea deciziei atacate.

În ședința publică din 21 octombrie 2025, Înalta Curte a calificat excepția de inadmisibilitate, invocată de intimatul-pârât Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting, ca fiind excepția de nulitate a recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, se constată că recurenta nu își argumentează criticile din perspectiva unor chestiuni de nelegalitate, prin raportare la motivul de casare invocat, ci, face referire la dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., art. 254 alin. (1), alin. (6), alin. (5) teza 1 C. proc. civ., art. 348 și art. 436 din același cod, aducând în dezbatere aspecte vizând probele administrate și situația de fapt (ex: raportul de control DGCA, omisiunea instanței de fond de a ordona probe, etc.) prezentând o serie de alegații care relevă doar nemulțumirea sa cu privire la neînsușirea de către instanța de apel a susținerilor formulate, fără să se evoce o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de casare invocat.

Omisiunea de a analiza criticile principale ale apelului și afirmațiile referitoare la limitele rolului activ, susținute de recurentă sunt simple alegații fără valoarea unei dimensiuni de nelegalitate, întrucât aduc în discuție doar situația de fapt, chestiuni vizând probele administrate sau presupusa neglijare a ordonării unor probatorii și relevanța pe care un anumit tip de probă îl are în soluționarea cauzei, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat, în mod expres, de recurentă.

De asemenea, afirmația recurentei în sensul că instanța de apel a greșit când a concluzionat că pârâtul nu și-a recunoscut, parțial, pretențiile este o critică de netemeinicie, câtă vreme se referă la faptele pe care instanța le-a considerat dovedite/nedovedite, la modul cum aceasta a interpretat probele și la ce concluzii factuale a ajuns instanța.

Prin aceste critici se atacă, în realitate, constatările de fapt și evaluarea probelor făcute de instanță, ceea ce intră în sfera netemeiniciei, fiind chestiuni de fond, nu de drept.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări, în cea mai mare parte, a susținerilor din etapa procesuală anterioară, aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel București spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2025.