Decizia nr. 2313/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22.07.2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă în dosarul cu nr. x/2022, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Universitar de Urgență București, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 392.763,93 RON compusă din suma de 307.405,60 RON reprezentând 0,5% din valoarea de contract aferentă lunilor martie 2019, octombrie 2019, martie 2020 și octombrie 2020 și suma de 85.358,33 RON reprezentând 0,5% din valoarea de contract aferentă lunii martie 2021. Prin încheierea din data de 1 august 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secțiilor III - V civile ale Tribunalului București. Prin încheierea din data de 9 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2022, instanța învestită prin declinare a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a civilă a Tribunalului București, constatând totodată ivit conflictul negativ de competență pe care l-a înaintat Curții de Apel București spre soluționare pe calea regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 11F din data de 27.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2022, Curtea a stabilit competența materială funcțională de soluționare a cauzei de față în favoarea secției a III-a civilă a Tribunalului București.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin sentința civilă nr. 273 din data de 14 martie 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București în contradictoriu cu pârâtă-reclamantă Spitalul Universitar de Urgență București și a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 392.763,94 RON.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 956A din data de 7 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-pârât-reclamant Spitalul Universitar de Urgență București împotriva sentinței civile nr. 273 din 14 martie 2024 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 956A din data de 7 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a formulat recurs pârâtul Spitalul Universitar de Urgență București, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub număr de dosar x/2025 Prin cererea de recurs formulată, recurentul invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care susține că instanța de apel, în mod eronat, a respins apelul. Recurentul prezintă situația de fapt privind controlul și secțiile ale căror documente au fost verificate de Direcția Generală Control și Antifraudă CNAS. În plus, recurentul apreciază că personalul medical în cauză a completat în mod corect respectivele documente medicale și, astfel, temeiurile invocate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București sunt nefondate. În același sens, susține că, chiar și în ipoteza în care s-ar strecura unele greșeli materiale ori omisiuni, acest aspect nu este de natură să împiedice producerea efectelor juridice ale respectivelor documente, în condițiile în care erorile sau omisiunile cu privire la nume sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale pot fi îndreptate fără a afecta eficacitatea actului respectiv. În final, apreciază că, în situația în care recurentul ar fi în culpă și obligat la plata sumei de bani solicitate, s-ar afla în ipoteza prevăzută de art. 1345 din C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză. În consecință, recurentul conchide că instanța de apel nu a ținut cont de incidentele legale existente în cauză, astfel că solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză În data de 5 mai 2025, prin intermediul serviciilor poștale, cu respectarea termenului legal, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a depus întâmpinare. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recursul este nul pentru nemotivare, în condițiile în care cererea de recurs formulată în cauză nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, mențiuni care sunt obligatorii în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 19 mai 2025, conform dovezii de la dosar, nefiind formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul Universitar de Urgență București, în raport cu excepția nulității, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În cauza pendinte, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, acesta ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. Or, prin motivele de recurs recurentul trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată ori care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greșit de instanță. În cauză, se constantă că, în cuprinsul cererii de recurs formulate se menționează doar faptul că recurentul declară recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, fără să arate motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie raționamentul curții de apel. În acest sens, se relevă faptul că, începând cu paragraful 3 din pagina 2 din motivele de recurs și până la secțiunea denumită "Nelegalitatea și netemeinicia hotărârii" din pagina 3 a acestor motive, recurentul a preluat, ca atare, susținerile din cererea de apel. Astfel, recurentul a reiterat aceleași critici privind faptul că, în cauză, personalul medical a completat în mod corect respectivele documente, actele normative au fost emise cu scopul de a obliga la întocmirea respectivelor acte, precum și aceea că, chiar și în ipoteza în care ar exista anumite erori materiale, acestea nu ar fi de natură să împiedice producerea efectelor juridice ale respectivelor documente. De altfel, și instanța de apel a indicat în motivarea deciziei recurate faptul că aceleași apărări au fost formulate și prin întâmpinarea depusă de recurentul-pârât în fața primei instanțe, apărări ce au fost considerate prin sentința apelată ca nefondate. Așadar, în mod corect a reținut instanța de apel că prin apel nu se aduce nicio critică efectivă raționamentului avut în vedere de prima instanță, recurentul reiterând în apelul formulat aceleași apărări care au fost deja analizate. Dincolo de preluarea tale quale a situației de fapt și a criticilor din apel și preschimbarea acestora, în mod formal, în motive de recurs, instanța de apel a analizat susținerile recurentului, iar recurentul nu a formulat critici privind raționamentul instanței de apel. Astfel, cu privire la critica, reiterată prin motivele de recurs, privind faptul că actele normative invocate în acțiunea formulată au fost emise cu scopul de a obliga în mod imperativ întocmirea documentelor medicale în scopul producerii de efecte juridice, în cauză fiind în discuție doar o serie de erori materiale, instanța de apel a arătat că aspectele evidențiate drept disfuncționalități la întocmirea actelor în cauză se regăsesc ca fiind mențiuni obligatorii necesar a fi inserate în cuprinsul foilor de observație clinică generală și foilor de evoluție și tratament, conform prevederilor din Anexele 2 și 3 ale Ordinului nr. 1782/576/2006 privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi. Cu privire la aceste considerente, recurentul nu a formulat nicio critică subsumabilă vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. De asemenea, cu privire la critica privind faptul că documentele medicale și-au produs efectele juridice, fiind decontate și sumele au fost încasate, iar, în situația în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă, s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză, Înalta Curte constată că aceasta este singura prevedere legală invocată în tot cuprinsul cererii de recurs, respectiv, art. 1345 din C. civ. Cu toate acestea, în raport de cele anterior indicate, critica referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, astfel cum a fost dedusă analizei prin cererea de recurs, privește aplicarea normei la situația de fapt și propria apreciere a recurentului, iar nu conținutul normei ori interpretarea sau greșita aplicare de instanță, astfel că nu intră în sfera dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. De altfel, instanța de apel a reținut că pretinsa îmbogățire a cocontractantului are ca fundament juridic activarea clauzei penale din contractul încheiat între părți, ca efect al nerespectării obligațiilor de către recurent și, ca atare, are o justă cauză, neputând fi incidentă instituția juridică la care face referire recurentul. Nici raportat la aceste considerente, recurentul nu a fost formulat nicio critică care să poată fi subsumată vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Mai mult, nici secțiunea privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii nu cuprinde vreo critică de nelegalitate concretă adusă deciziei recurate, fiind generic invocat faptul că instanța de apel nu ar fi ținut cont de incidentele legale existente în prezenta cauză. De asemenea, în cuprinsul aceleiași secțiuni din motivele de recurs, în raport de invocarea netemeiniciei hotărârii, aceasta reprezintă o critică ce nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului. Prin urmare, deși a fost invocat motivul de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul nu a arătat care ar fi argumentele pentru care decizia instanței de apel nu este conformă legii, lipsa motivării conducând la inexistența unor critici care să indice care sunt normele de drept încălcate de instanța de apel. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Ca atare, cum criticile formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de recurentul Spitalul Universitar de Urgență București împotriva deciziei civile nr. 956 din 7 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.