ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la 13 iulie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași, anularea măsurilor dispuse la pct. 4 și 6 din raportul de control înregistrat sub nr. x/11.02.2022, menținute prin decizia nr. 7/11.04.2022, prin care s-a dispus recuperarea sumei de 452.022,40 RON, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 255 din Legea nr. 95/2006. Prin încheierea de ședință din 19 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile - contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe. Prin încheierea de ședință din 14 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Iași pentru soluționarea acestuia. Prin sentința nr. 220 din 5 septembrie 2023, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 884 din 30 aprilie 2024, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iași.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 403 din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 884 din 30 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalului Iași, secția I civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Iași.

Recursul Împotriva deciziei nr. 403 din 23 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Evocând situația de fapt și expunând parcursul litigios al cauzei, recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. A menționat că a învederat prin cererea de apel că sentința instanței de fond nu este motivată, respectiv că aceasta cuprinde considerente preluate din raportul de control contestat. Curtea de apel a respins această susținere și, deși a reținut că hotărârea cuprinde o succintă motivare a soluției pronunțate, a apreciat că aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Referitor la capătul doi al cererii de apel a arătat că, deși aparent curtea a verificat înscrisurile depuse la dosar în susținerea cererii sale, a considerat că psihologul societății reclamante nu a respectat dispozițiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog. Recurenta a afirmat că în relația contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu pot fi aplicate normele antemenționate, întrucât modalitatea în care fiecare psiholog înțelege să țină evidența serviciilor furnizate nu este standardizată și nu există modele care să conțină aceste aspecte. În opinia sa, din înscrisurile depuse la dosar reiese că psihologul a înțeles să țină aceste evidențe sub forma unor fișe, în cuprinsul cărora a consemnat atât conduita terapeutică recomandată de medicul psihiatru, precum și procedurile aplicate. Recurenta a contestat aspectul reținut de instanța de apel, în sensul că înscrisurile de la dosar au fost întocmite pro causa, susținând că acestea au fost prezentate persoanelor care au efectuat controlul, dar care nu au procedat la verificarea lor. Susținând că interpretarea curții de apel a normelor de drept material incidente raporturilor contractuale dintre părți este greșită, a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă la 10 ianuarie 2025, intimata a invocat excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării motivelor acestuia în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., susținând, în esență, că recurenta nu a indicat normele de drept material pretins eludate de instanța de apel, ci a formulat critici referitoare la modalitatea de interpretare și administrare a probatoriului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 14 mai 2025, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, solicitând respingerea apărărilor pârâtei și admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și a pct. 6 al acestui articol, invocând o nemotivare adecvată a deciziei recurate.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 28 ianuarie 2025, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 15 mai 2025, cu citarea părților în ședință publică. La termenul de judecată menționat, în aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva încadrării motivelor de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni" (…) "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat." Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) din același act normativ, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația reglementată la alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 din cod. Conform art. 486 alin. (3) din același act normativ, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancțiunea nulității atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488. În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Așadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Raportând aceste considerente de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs, declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 403 din 23 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Prin memoriul de recurs, recurenta a susținut, ulterior expunerii situației de fapt și a parcursului procesual, că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și că aceasta cuprinde considerente ce reprezintă preluări a unor pasaje expuse de organul de control în raportul contestat prin cererea de chemare în judecată. Invocând formal cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat decizia recurată, din perspectiva modalității de valorificare a probațiunii, susținând că, printr-o interpretare eronată a înscrisurilor depuse la dosar, curtea a constatat că psihologul societății reclamante nu a respectat dispozițiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog. Recurenta a afirmat că în relația contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu pot fi aplicate normele antemenționate, întrucât modalitatea în care fiecare psiholog înțelege să țină evidența serviciilor furnizate nu este standardizată și nu există modele care să reglementeze aceste aspecte. Totodată, a susținut că înscrisurile depuse la dosar reliefează activitatea întreprinsă de psiholog, acesta consemnând în fișe conduita terapeutică recomandată de medicul psihiatru, precum și procedurile aplicate. Recurenta a contestat aspectul reținut de instanța de apel, în sensul că scriptele de la dosar au fost întocmite pro causa, menționând că acestea au fost prezentate organului de control, care nu a procedat la verificarea lor. Înalta Curte, raportând motivele de recurs, redate rezumativ în expozeul de mai sus, la judecata realizată de instanța de apel prin hotărârea recurată, reține că acestea nu se pot circumscrie cazului de casare invocat expres, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și nici celorlalte motive de recurs prevăzute limitativ de acest text legal. Această constatare se impune față de faptul că motivele concrete formulate în cauză nu constituie o reflexie a judecății realizate în etapa procesuală anterioară, care a vizat, pe de o parte, aspecte de motivare ale sentinței apelate, prin prisma dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, fondul cauzei, care a presupus o examinare a înscrisurilor de la dosarul cauzei în scopul observării serviciilor medicale prestate și raportate pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iași. Sub un prim aspect, curtea a reținut că, deși motivarea sentinței este succintă, tribunalul a respectat exigențele articolului menționat, în sensul că a expus considerentele pentru care a apreciat că obligațiile stabilite în sarcina apelantei-reclamante de a întocmi și deține documente justificative care să ateste realitatea serviciilor prestate nu au fost îndeplinite, prima instanță constatând că din evidențele acesteia nu rezultă existența unor scrisori sau planuri medicale. Contrar opiniei apelantei-reclamante, din moment ce a constatat inexistența înscrisurilor anterior menționate, curtea a apreciat că instanța de fond nu avea obligația de a se pronunța cu privire la calitatea lor de documente justificative. Măsura în care scriptele depuse la dosar de către apelanta-reclamantă erau sau nu relevante ori completate conform dispozițiilor pct. 3 din Secțiunea 11 a anexei 2 din Ordinul CNAS nr. 1012/10.12.2013 a fost apreciată că reprezintă o chestiune de fond, iar nu una de nemotivare a sentinței primei instanțe, motivul de apel invocat sub acest aspect fiind respins, ca nefondat. Pe fondul litigiului, instanța de apel a reținut că, deși apelanta-reclamantă a afirmat că se regăsesc la dosar scrisorile medicale eliberate pacienților, prescripțiile medicale, registrele de consultații, fișele medicale și declarațiile pacienților, această afirmație nu a fost susținută de înscrisurile depuse, singurele documente apte să ateste serviciile prestate fiind foile de observație diagnostic, neasumate de vreun cadru medical sub semnătură și ștampilă, fiind completate cu același scris, deși vizează persoane din localități diferite. Din perspectiva amintită, curtea a apreciat că înscrisurile nu pot fi considerate că justifică serviciile prestate, fiind întocmite pro causa, cel mai probabil ulterior controlului. În ceea ce privește înscrisurile pe care psihologul trebuie să le întocmească pentru activitatea conexă de psihologie în actele normative ce stau la baza contractelor încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate, curtea a constatat că pct. 1.8.3 anexa 7 din Ordinul nr. x/27.03.2018 face referire la acordarea serviciilor furnizate de psiholog prin scrisoare medicală, conform unui plan stabilit prin acord cu medicul de specialitate clinică. Curtea a constatat lipsa acestor documente justificative, care trebuiau prezentate de către apelanta-reclamantă, aceasta fiind o obligație prevăzută de contractul de furnizare încheiat cu intimata-pârâtă, la art. 7 lit. c). Cu privire la menținerea măsurii stipulate la pct. 6 în raportul de control, instanța de apel a remarcat că aceasta a avut în vedere faptul că au fost acordate consultații fără a fi semnate cu cardul de sănătate, apelanta-reclamantă admițând, prin cererea de chemare în judecată, existența unei erori din partea registratorului medical, acest aspect fiind considerat că echivalează cu recunoașterea faptului că au fost prestate servicii fără a fi semnate cu cardul de sănătate. Instanța de apel nu a primit susținerea apelantei-reclamante cu privire la inexistența unui prejudiciu, de vreme ce aceasta a obținut decontarea unor servicii medicale pentru care nu a înțeles să îndeplinească obligația legală de validare a acestora prin utilizarea cardului de sănătate, prevăzută în contractul de furnizare încheiat cu intimata-pârâtă, la art. 7 lit. ț), prejudiciul fiind apreciat că este prezumat. În considerarea acestor argumente juridice, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins, ce neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 884 din 30 aprilie 2024 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă. Raportând considerentele curții de apel la criticile formulate în recurs de către recurentă, subsumate cazului de casare indicat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Înalta Curte constată că o astfel de încadrare nu este posibilă. Astfel, recurenta nu a expus, în recursul pendinte, critici de nelegalitate care să vizeze modalitatea de examinare în apel a soluției pronunțate de tribunal asupra cererii de chemare în judecată, ci s-a rezumat să deducă judecății chestiuni de fapt, precum și aspecte de probațiune, invocând o greșită evaluare a acestora în calea ordinară de atac. Formulate fiind prin ignorarea specificului căii extraordinare de atac a recursului, motivele de recurs nu reprezintă critici reale de aplicare a normelor de drept substanțial în raport cu situația de fapt reținută de instanța de apel, conform probațiunii administrate și care nu poate fi modificată în recurs. Chiar dacă recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparență de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat, fiind necesară formularea unor critici în legătură cu soluția pronunțată. Prin urmare, ignorând funcția căii extraordinare de atac a recursului - aceea de a asigura, exclusiv, un control de legalitate - recurenta a dedus judecății în recurs aspecte care sunt lăsate de legiuitor, exclusiv, în competența instanțelor de fond (administrarea probelor, evaluarea și aprecierea acestora și, corelativ, determinarea situației de fapt). Totodată, invocarea prin concluziile scrise a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate determina efectuarea unui control de legalitate al deciziei recurate, de vreme ce dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și ale) art. 487 alin. (1) C. proc. civ. condiționează motivarea recursului prin însăși cererea de recurs, iar nu prin alte acte procedurale formulate peste termen. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește una dintre cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 403 din 23 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.