ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - secției a II-a Civilă sub nr. x/2022, la data de 29.09.2022, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta CEZ Vânzare S.A., în baza art. 30, 33 și 36 C. proc. civ., art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012 a Energiei electrice și a gazelor naturale, art. 1386 alin. (3), (25)02 C. civ., să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubirilor morale în cuantum de 230.000 Euro, pentru daune aduse demnității, onoarei, cinstei, sănătății și reputației sale prin întreruperea ilegală a furnizării energiei electrice trifazice (380 de volți) către atelierul electric, proprietatea familiei sale în perioada 1.01.2020 până la 30 iunie 2020.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 30, art. 33 și art. 36 C. proc. civ., art. 61 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 123/2012, precum și art. 1386 alin. (3), art. 1277, art. 1349 alin. (1) și art. 2502 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 49 din 08.03.2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 397/2023 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins apelul reclamantului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 442 din data de 29.02.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis recursul declarat de reclamanul A. împotriva deciziei nr. 397/26.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă; s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin decizia nr. 533 din 26 noiembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 49/2023 din 8 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022; a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât și pârâta B. S.A. au formulat recurs.

Recursul declarat de recurentul-reclamant A. a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului.

În motivarea cererii de recurs, după expunerea succintă a situației de fapt, reclamantul a susținut, în esență, în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile deciziei nr. 442 din data de 29.02.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual.

Astfel, prezentând selectiv paragrafe din decizia de casare și decizia din apel, dată, în al doilea ciclu procesual, precum și dispozitivele hotărârilor pronunțate în cauză, recurentul-reclamant a susținut că, analizând statuările instanței supreme și considerentele deciziei recurate, care a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată din daune morale în daune contractuale, se poate observa că au fost încălcate regulile de procedură, fiind schimbat în apel, în mod nelegal, obiectul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, a afirmat că instanța de apel, în rejudecare, a dus în derizoriu statuările instanței supreme și nu a luat în dezbatere puterea de lucru judecat anterior, respectiv dosarul identic nr. x/2017

Circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că decizia atacată nu este motivată. În acest sens a afirmat că, analizând punctual considerentele hotărârii recurate, se pot constata contrarietăți cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv analizarea răspunderii contractuale și nu a răspunderii delictuale, subliniind că statuările instanței supreme nu pot fi de prisos instanțelor devolutive.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a făcut trimitere la decizia nr. 989/2018, menținută prin decizia nr. 265/2021 pronunțată de instanța supremă, prin care, a susținut recurentul, s-a statuat definitiv că are calitate procesuală activă, că pârâta are calitate procesuală pasivă, că există faptele delictuale ce cad sub incidența dispozițiilor art. 58, 72, 252, 1349, 1357, 253 alin. (4) din C. civ.

Recurentul-reclamant a evidențiat condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, arătând că prima condiție, respectiv existența prejudiciului, poate fi ușor dovedită prin oprirea activității atelierului electric, fără preaviz, cu încălcarea art. 1277 C. civ., în perioadă de iarnă, fapt ce a condus la lipsirea familiei sale de sursă de venit și cu datorii la furnizorii de utilități. De asemenea, s-a arătat că celelalte trei condiții ale răspunderii delictuale se încadrează în totalitate în faptele prejudiciabile săvârșite cu premeditare, cu intenție, vinovăție și rea-credință.

După prezentarea dispozițiilor art. 72, 252 și 1357 din C. civ., recurentul-reclamant a susținut că pârâta a lezat în formă continuă și continuată valorile intrinseci, căutând să obțină și foloase necuvenite (fără just temei) pentru sine și pentru alții din falsificarea unor contracte de energie electrică.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel în rejudecare a încălcat dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., schimbând nelegal obiectul cererii introductive din daune morale în daune contractuale.

De asemenea, a afirmat că au fost încălcate și dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. și că instanța nu s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat anterior, ce cade sub incidența art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Amintind considerente ale deciziei nr. 333 din 12 iunie 2014, pronunțate de instanța de contencios constituțional, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 553/17.06.2014, recurentul-reclamant, raportând decizia recurată la statuările respectivei decizii, a susținut că instanța de apel a dat dovadă de lipsă de imparțialitate în pronunțarea hotărârii atacate, aceasta fiind potrivnică deciziei anterioare nr. 989/2018, pronunțată de aceeași curte de apel în dosarul identic nr. x/2017

Refuzul instanțe de apel, în rejudecare, de a lua în dezbatere excepția procesuală cu privire la autoritatea de lucru judecat consacrată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., precum și statuările instanței supreme duc la concluzia că instanța de apel nu a respectat imparțialitatea, fapt dovedit de considerentele și dispozitivul deciziei recurate.

În final, recurentul-reclamant a solicitat admiterea cererii de recurs; în principal, a solicitat judecarea cauzei în fond, în baza deciziei nr. 79/26.01.2023, pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 61/25.01.2023, cu consecința admiterii acțiunii.

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat, iar față de aceasta, recurentul a depus răspuns.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului.

În motivarea cererii de recurs s-au susținut, în esență, următoarele:

Subsumat art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o soluție care se întemeiază pe motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, a invocat aplicarea greșită a art. 36 C. proc. civ. deoarece în perioada ce face obiectul cauzei, 01.01.2020 - 30.06.2020, chiar dacă reclamantul era proprietar al părții din imobil căruia îi corespundea locul de consum x, acesta încetase relația contractuală la 31.01.2016, prin schimbarea furnizorului. Astfel, energia electrică după data de 31.01.2016. a fost asigurată de către un alt furnizor la solicitarea expresa a reclamantului A..

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a apreciat în mod nelegal că se impunea analizarea lezării unor așa-zise drepturi, în condițiile în care relațiile contractuale de furnizare se derulau cu un alt furnizor de energie electrică, motiv pentru care se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale active.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a admis apelul împotriva sentinței nr. 49/2023, din 08.03.2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, în condițiile în care atât schimbarea beneficiarului locului de consum cât și schimbarea furnizorului de energie electrică s-au realizat în conformitate cu dispozițiile legale, neexistând o faptă ilicită din partea societății pârâte.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a subliniat că reclamantul prezintă în mod eronat situația de la locul de consum, întrucât nu a existat o întrerupere de furnizare a energiei electrice la data de 11.02.2013, în condițiile în care nu a fost efectuată nicio intervenție asupra instalației electrice care să fi perturbat consumul de energie electrică aferent vreunuia dintre cele două locuri de consum.

Potrivit recurentei-pârâte, nu se poate susține că reclamantul este proprietarul instalației de racordare, în condițiile în care delimitarea patrimonială a instalațiilor electrice se face la bornele de ieșire din contor.

Un element esențial în soluționarea acestui litigiu este faptul că, fiind o preluare a locului de consum, nu a existat niciodată o întrerupere a furnizării energiei electrice la acest loc de consum, astfel încât dacă reclamantul ar fi fost în continuare posesorul imobilului respectiv ar fi rezultat că ar fi beneficiat în continuare de energie electrică.

Astfel, reclamantul, în mod eronat și tendențios, susține că s-ar fi întrerupt energia electrică la imobilul respectiv, întrucât acest fapt nu s-a întâmplat, neexistând nici o dovadă în acest sens, în speță discutându-se doar de o preluare a titularului de contract pentru locul de consum, x și nu de o deconectare a locului de consum.

Totodată, a arătat că reclamantul nu a respectat art. 87 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, parte integrantă din Hotărârea 1007/2004, care stabilește obligațiile consumatorului.

În final, recurenta-pârâtă a relatat situația din alte litigii purtate cu reclamantul.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile din decizia pronunțată de instanța de recurs în primul ciclu procesual, întrucât, în rejudecare, ar fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată din daune morale în daune contractuale; de asemenea, a afirmat că instanța de apel, în rejudecare, nu a luat în dezbatere puterea de lucru judecat anterior (dosarul nr. x/2017).

Aceste susțineri sunt reluate și în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul căruia s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. și art. 397 alin. (1) C. proc. civ. de asemenea, s-a invocat și că instanța nu s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat, ce cade sub incidența art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Or, întrucât aceste critici vizează, în esență, pretinsa nerespectare a unor norme procedurale, ele se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, după casare, instanța va judeca din nou, în limitele casării și ținând cont de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Din conținutul normativ al acestor dispoziții legale rezultă că instanța de apel are obligația de a respecta dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept soluționate, de a reexamina cauza în concordanță cu acestea și de a urma îndrumările instanței ierarhic superioare, principiu justificat atât pe autoritatea de lucru judecat, cât și pe autoritatea ierarhică a instanței superioare.

Verificând decizia recurată, se constată că instanța de apel a soluționat litigiul cu respectarea statuărilor instanței supreme redate prin decizia de casare nr. 442 din 29 februarie 2024, respectiv a efectuat, cu prioritate, analiza privind incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat pretins produs de hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2017, esențial, de altfel, și în stabilirea calității procesuale active.

Instanța de apel a procedat la analiza cauzei cu respectarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., statuând că nu sunt întrunite condițiile pentru reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și nici pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale active; ulterior, instanța a trecut la analiza fondului cauzei, din perspectiva temeiului de drept care a stat la baza cererii având ca obiect angajarea răspunderii delictuale a pârâtei.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă că, în analiza sa, instanța de apel a avut în vedere exclusiv condițiile angajării răspunderii civile delictuale, fără a proceda la evaluarea unui raport contractual, a modului de executare sau neexecutare a unor obligații contractuale ori a consecințelor juridice specifice acestui tip de răspundere.

Ca atare, nu este fondată critica referitoare la pretinsa schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată, câtă vreme instanța de apel a soluționat litigiul în limitele învestirii, astfel cum acesta a fost configurat de reclamant, care, așa cum se poate observa, se rezumă la scoaterea izolată din context a unui paragraf din considerentele hotărârii recurate pentru a invoca existența unor pretinse neregularități.

Nici criticile referitoare la încălcarea art. 397 alin. (1) C. proc. civ., la faptul că instanța de apel, în rejudecare, nu a luat în dezbatere puterea de lucru judecat anterior (dosarul nr. x/2017) și că instanța nu s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat, ce cade sub incidența art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt fondate.

Astfel, dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanța, soluționând cauza, trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, însă aspectele în legătură cu care se susține omisiunea instanței de a se pronunța nu reprezintă cereri deduse judecății în sensul vizat de lege.

Cu toate acestea, în pofida celor susținute de recurentul-reclamant, este de subliniat, că instanța de apel a statuat în cuprinsul deciziei recurate asupra neîntrunirii condițiilor pentru reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și, totodată, a avut în vedere exclusiv condițiile angajării răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentului-reclamant susbsumate de acesta art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a susținut, raportându-se la considerente ale deciziei Curții Constituționale nr. 333/12.06.2014, că instanța a dat dovadă de lipsă de imparțialitate în pronunțarea hotărârii atacate, câtă vreme aceasta este potrivnică deciziei anterioare nr. 989/2018, dată în dosarul nr. x/2017, se constată că nu pot fi primite.

Și aceasta, întrucât, în argumentarea respectivei susțineri se aduce, în realitate, în dezbatere nemulțumirea acestuia față de soluția pronunțată de instanța de prim control judiciar prin raportare la o altă decizie dată de aceeași curte de apel, invocându-se un caracter pretins potrivnic, dar și făcându-se trimitere la statuările unei decizii a instanței de contencios constituțional, care, de altfel, nu are nicio legătură cu situația supusă discuției de acesta.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ.

Din perspectiva acestui caz de casare recurentul-reclamant a susținut că decizia atacată nu este motivată și că există contrarietăți cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv analizarea răspunderii contractuale și nu a răspunderii delictuale.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a examinat cauza potrivit temeiului de drept care a stat la baza cererii având ca obiect angajarea răspunderii delictuale a pârâtei și, de asemenea, a indicat argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul deciziei.

Astfel, în condițiile în care instanța de apel a respectat exigențele motivării hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant își întemeiază susținerile referitoare la incidența acestuia pe decizia nr. 989/2018, menținută prin decizia nr. 265/2021 a instanței supreme pronunțate în dosarul nr. x/2017, afirmând că prin aceste hotărâri s-ar fi statuat definitiv că are calitate procesuală activă, că pârâta are calitate procesuală pasivă, că există faptele delictuale ce cad sub incidența dispozițiilor art. 58, 72, 252, 1349, 1357, 253 alin. (4) din C. civ., fără a formula însă veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei atacate și fără a indica în concret în ce constă pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant privind caracterul abuziv al faptei, existența prejudiciului și pretinsa rea-credință a pârâtei expuse în fundamentarea art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează, în realitate, chestiuni probatorii și tind la reaprecierea situației de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare, fiind, astfel, aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate; or, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că recursul urmărește să supună instanței de recurs examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta B. S.A., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, reținând următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a indicat în mod expres motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar chestiunea pusă în discuție vizează modul în care instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității procesuale active.

Invocând aplicarea greșită a art. 36 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deși reclamantul era proprietarul unei părți a imobilului aferent locului de consum nr. x, raportul contractual de furnizare a energiei electrice încetase la data de 31.01.2016, ca urmare a schimbării furnizorului, împrejurare care, în opinia recurentei, ar fi impus admiterea excepției lipsei calității procesuale active.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece din cuprinsul memoriului de recurs nu se pot desprinde critici ce ar putea fi subsumate ipotezei arătate, aceea a existenței unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Totodată, se reține că, argumentele recurentei-pârâte se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că se invocă aplicarea greșită a unei norme de procedură, iar nu încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale active, prin raportare la dispozițiile art. 36 C. proc. civ., reținând existența identității dintre reclamant și persoana pretins prejudiciată, în condițiile în care pretențiile deduse judecății sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 36 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel a realizat o verificare corectă a condițiilor de exercitare a acțiunii civile, stabilind că reclamantul are calitate procesuală activă pentru a solicita repararea unui prejudiciu pretins a fi cauzat printr-o faptă ilicită.

Eventuala existență sau inexistență a dreptului substanțial invocat, precum și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale constituie aspecte ce țin de fondul cauzei, ce au fost analizate ca atare.

Celelalte critici ale recurentei-pârâte subsumate de aceasta art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., antamează chestiuni de netemeinicie, aducând în dezbatere aspecte referitoare la fondul cauzei; or, astfel de argumente nu pot forma obiect de analiză în recurs față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei, nefiind incidente motivele de casare invocate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 533 din 26 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Față de soluția pronunțată în cauză, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă nu se impun a fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 533 din 26 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2025.