ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2025

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința arbitrală nr. 42 din data de 21 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2022, reclamantă fiind A. S.R.L., s-au dispus următoarele: respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor prematurității și inadmisibilității cererii de arbitrare formulate de către pârâta CNAIR S.A., renunțarea de către reclamantă la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii arbitrale să semneze convenția privind constituirea comisiei de adjudecare a disputelor și a oricărui alt act juridic necesar pentru derularea activității acestei comisii, admiterea în parte a cererii de arbitrare și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20.768.319,81, constând în suma de 2.731.348.02 RON aferentă Revendicării 4 - Situri Arheologice, suma de 301,432.22 RON aferentă Revendicări 24 - B., suma de 678.361.58 RON aferentă Revendicării 27 - Relocare Rețea Electrică, suma de 2.383.160,83 RON aferentă Revendicării 48 - expropriere Groapa Lima, suma de 180.045.10 RON aferentă Revendicărilor 3, 14, [8 vi 32 - cerințe suplimentare Beneficiar (Biodiversitate și Proiect Telmic ITS), suma de 3.138.740 RON aferentă costurilor suplimentare pentru anul 2019 conform Propunere de Modificare nr. 7, suma de 2.439.057 RON - situația interimară de lucrări 28, suma de 1.318.918.89 RON - costuri de finanțare reprezentând penalități contractuale, conform Contractului până la data plății efective și suma de 7.352.252,45 RON - daune-interese sub forma beneficiului nerealizat, respingerea cererii reclamantei de plată de către pârâtă a sumelor de: 2.500.000 RON aferentă Revendicărilor 39 și 30, 10.610.183.69 RON - sumă reținută de pârâtă cu titlu de garanție de reținere, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 251.139,36 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare petenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin care a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 42/21.06.2024, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arbitral și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 119 din 09.12.2024 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare, ca neîntemeiată și a obligat petenta să plătească intimatei suma de 7815,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 18.02.2025 a declarat recurs reclamanta CNAIR S.A. solicitând casarea sentinței recurate, admiterea acțiunii în anulare, cu consecința desființării sentinței arbitrale nr. 42/21.06.2024 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arbitral. După expunerea istoricului cauzei, recurenta reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a încălcat normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., raportat la art. 425 C. proc. civ. și art. 6 CEDO. Recurenta a precizat că instanța de fond, în mod nelegal, nu a reținut că hotărârea arbitrală nr. 42/21.06.2024 nu a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor aferente capetelor 1, 2 și 6 al cererii de arbitrare. Astfel, cu privire la primul capăt de cerere, recurenta a arătat că Tribunalul Arbitral a obligat CNAIR S.A. la plata costurilor suplimentare pentru situri arheologice, fără a se pronunța asupra argumentelor de drept invocate de reclamanta recurentă, respectiv nu s-a răspuns apărării privind incidența clauzelor contractuale și nu s-a prezentat raționamentul care a condus la înlăturarea subclauzelor 3, 5 și 20 și următoarele din condițiile speciale ale contractului semnat între părți. Prin capătul 2 al cererii de arbitrare A. a solicitat suma de 301.432,22 RON aferentă Revendicării 24 a antreprenorului - C.. Apărările CNAIR S.A., în sensul că sumele solicitate pentru lucrări suplimentare nu sunt certe și exigibile, iar opinia inginerului, în sensul că Antreprenorul nu era îndreptățit de a primi aceste sume, nefiind puse la dispoziție documentele financiar contabile, nu au fost luate în considerare de către Tribunalul Arbitral. De asemenea, cu privire la capătul 6 al cererii de arbitrare precizate, prin care A. a solicitat sume reprezentând cerințe suplimentare beneficiar, Tribunalul Arbitral s-a pronunțat fără să fie prezentate dovezi contabile că această sumă a fost efectiv plătită în plus. În opinia recurentei, instanța de fond trebuia să constate că Tribunalul Arbitral a încălcat atât dispozițiile legale menționate, cât și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, ce a stabilit că dreptul la un proces echitabil, ca un principiu imperativ, de ordine publică, nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Prin urmare, dreptul la un proces echitabil presupune în mod necesar și obligatoriu analiza tuturor apărărilor formulate de părți. Un alt motiv de recurs formulat de recurentă se referă la încălcarea normelor legale ale art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., raportat la art. 1350, 1534, art. 1470, art. 2545 C. civ., coroborate cu art. 6 - 9, 11 - 13, art. 17, art. 20, art. 25 și art. 28 alin. (2) 1 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 1270 C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a solicitat să se constate că sentința arbitrală este rezultatul încălcării unor principii fundamentale de drept procesual civil, respectiv principiul rolului arbitrului în aflarea adevărului, precum și a unor norme care încalcă ordinea publică și dispoziții legale imperative. A susținut recurenta că, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității pretențiilor A., Tribunalul Arbitral s-a pronunțat cu încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii, statuate de art. 2545 C. civ., H.G. nr. 1405/2020. Totodată, au fost admise pretinse costuri fără ca pârâta să facă dovada că acestea sunt înregistrate în evidența financiar contabilă, fiind încălcate dispozițiile legii contabilității. De asemenea, A. nu a dovedit îndeplinirea condiției întocmirii unor înștiințări de revendicare către inginerul FIDIC, conform sub-clauzelor 3.5, 20 și următoarele din condițiile speciale ale contractului nr. x/19.02.2015, subliniind că dreptul Antreprenorului de a emite pretenții este condiționat de trecerea acestor cereri prin filtrul inginerului FIDIC, în anumite termene, astfel cum stabilește contractul, motiv pentru care Tribunalul Arbitral nu se putea pronunța asupra unor drepturi care nu sunt actuale, acțiunea fiind prematur introdusă. Se mai arată că Tribunalul Arbitral, în mod nelegal, a ignorat faptul că în speță este un contract administrativ, care a avut la bază o procedură de achiziție publică reglementată de O.U.G. nr. 34/2006, iar Condițiile Generale și Speciale ale contractului sunt reglementate prin H.G. nr. 1405/2010, coroborat cu art. 2545 C. civ. Recurenta a redat dispoziții ale H.G. nr. 1405/2010, subliniind faptul că termenul de decădere prevăzut de aceste dispoziții este un termen de la care părțile nu pot deroga, pentru a exercita în mod valid drepturile de despăgubire stabilite prin Contract, Antreprenorul fiind obligat să respecte o serie de cerințe obligatorii, ce nu au fost îndeplinite de acesta. În opinia recurentei, instanța de fond trebuia să rețină că atât timp cât Tribunalul Arbitral nu a analizat incidența dispozițiilor art. 1470 C. civ., art. 1534 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ., art. 2545 C. civ., art. 6 - 9, art. 11-13, art. 17, 20, 25 și 28 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, nu s-a făcut evaluarea judiciară a răspunderii contractuale și a pretinsului prejudiciu solicitat de reclamantă, împrejurare care are drept consecință anularea sentinței arbitrale și trimiterea spre rejudecare a cauzei. A mai susținut recurenta că, prin neluarea în seamă a apărărilor și înscrisurilor, le-a fost încălcat dreptul la apărare, astfel cum este prevăzut de dispozițiile art. 13 C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) CEDO. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata unor sume reprezentând daune interese sub forma beneficiului nerealizat, recurenta a arătat că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului solicitat și în mod eronat s-au solicitat sume de bani ce nu constituiau profit. Astfel, expertul desemnat a prezentat un calcul eronat. Cota de profit inclusă în Propunerea Financiară este de 1% și nu 4%, iar cota de indirecte este de 3%, acestea fiind specificate în tabelul care conține defalcarea prețurilor pentru rapoartele de monitorizare a factorilor de risc pentru mediu, incluse în cadrul Capitolului 5.5 al expertizei tehnice. Instanța de fond trebuia să rețină, în opinia recurentei faptul că, în urma rezilierii de drept a contractului nr. x/19.02.2015, ca urmare a nerespectării obligației privind prelungirea garanției de bună execuție, ce era în sarcina A., aceasta nu avea dreptul să solicite daune interese reprezentând beneficiul nerealizat, în acest caz nefiind reținută culpa recurentei. În plus, recurenta a precizat că nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 1534 C. civ., art. 1350 și art. 1530 C. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 14.04.2025, intimata pârâtă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 119 F pronunțată de Curtea de Apel București și respingerea, pe cale de consecință, a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare și ca inadmisibilă a cererii de reținere spre rejudecare, cu consecința desființării sentinței arbitrale nr. 42/21.06.2024.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 06.03.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 27.05.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra recursului declarat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea în anulare, ca neîntemeiată, fiind menținută soluția dispusă prin sentința arbitrală nr. 42 din data de 21 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2022. În esență, instanța de fond a reținut ca fiind nefondate criticile formulate de către CNAIR S.A și a respins acțiunea, în temeiul dispozițiilor art. 613 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății. Motivul de recurs invocat deduce spre analiză Înaltei Curți, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caracterul neconform al sentinței atacate și a încălcării ordinii publice, a bunelor moravuri și a unor dispoziții imperative ale legii, susținând recurenta încălcarea normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., raportat la art. 425 C. proc. civ. și art. 6 CEDO. De asemenea, a mai arătat că instanța de fond, în mod nelegal, nu a reținut că hotărârea arbitrală nr. 42/21.06.2024 nu a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor aferente capetelor 1, 2 și 6 al cererii de arbitrare. Contrar susținerilor recurentei, examinarea sentinței atacate conduce la concluzia caracterului nefondat al acestora. Se impune precizarea că acțiunea în anulare este calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate într-o procedură distinctă de cea jurisdicțională statală, fiind caracterizată prin reguli specifice, menite să asigure o anumită celeritate în soluționarea cauzei, care presupun o singură judecată în fond urmată de căi de atac restrictive, acțiunea în anulare și recursul, în cadrul cărora este exclus controlul devolutiv. Înalta Curte observă că, prioritar analizei motivelor acțiunii în anulare formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., instanța de fond a prezentat considerații teoretice asupra acestui mijloc procedural și motivelor invocate, toate argumentele reținute fiind corespunzătoare reglementării legale a acestei căi de atac, care poate fi exercitată doar pentru cazurile expres și limitativ indicate de legiuitor. Acest mijloc procedural este incompatibil cu invocarea unor aspecte de temeinicie, întrucât acțiunea în anulare nu are caracter devolutiv, astfel că, așa cum a reținut curtea de apel, nu poate conduce la reanalizarea situației de fapt determinate pe baza probatoriului administrat, nici la reevaluarea raționamentului logico-juridic prin care instanța arbitrală a aplicat, la faptele cauzei, dispozițiile legale apreciate relevante. De asemenea, considerațiile teoretice asupra motivelor acțiunii în anulare reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ. au vizat clarificarea cerințelor impuse de aceste norme de drept, astfel încât părțile litigiului să înțeleagă care sunt ipotezele ce le pot fi circumscrise. Nici criticile privind lipsa considerentelor instanței de fond cu privire la faptul că hotărârea arbitrală nr. 42/21.06.2024 nu a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor aferente capetelor 1, 2 și 6 al cererii de arbitrare nu pot fi reținute, întrucât cerințele art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. nu sunt similare celor din materia recursului, după cum, în mod eronat, a apreciat recurenta. În cazul prezentei căi de atac, ipoteza vizată de norma de drept arătată presupune lipsa totală a considerentelor, iar nu aspecte privind calitatea ori întinderea motivării; că aceasta este interpretarea corectă, rezultă din chiar cuprinsul acestui motiv al acțiunii în anulare care enumeră elementele hotărârii arbitrale a căror lipsă poate conduce la desființarea ei. Câtă vreme hotărârea arbitrală conține raționamentul propriu al tribunalului arbitral, nu poate fi reținută incidența art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., acest text de lege sancționând lipsa oricărei motivări, iar nu o motivare care nu ar convinge una dintre părți. Este esențial de arătat, în acest context, faptul că, inclusiv în situația în care motivarea ar fi deficitară sau criticabilă, acțiunea în anulare nu poate remedia aceste deficiențe, întrucât ele nu reprezintă în viziunea legiuitorului cauze de nulitate. În acest context, se impune precizarea că invocarea unor vicii de motivare presupune ca hotărârii atacate să-i lipsească motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, argumentele admiterii ori respingerii cererilor părților, astfel cum impune art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și silogismul juridic care trebuie să susțină dispozitivul în mod coerent și consecvent, ipoteză care nu se regăsește în cauză. Dimpotrivă, examinând hotărârea recurată, Înalta Curte reține că aceasta cuprinde considerente ample prin care au fost analizate toate criticile formulate prin acțiunea în anulare în temeiul art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., fiind prezentate argumente proprii ale curții de apel asupra chestiunilor combătute de recurentă. Așadar, hotărârea atacată cuprinde în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției, precum și motivarea conformă în fapt și în drept. Astfel, instanța a evidențiat obiectul cauzei și statuările tribunalului arbitral pe baza probelor administrate, motivele acțiunii în anulare, a evidențiat normele de drept incidente în cauză, pe care le-a clarificat prin expunerea unor considerații teoretice, iar ulterior, le-a aplicat motivat, examinând punctual toate criticile formulate de autoarea acțiunii în anulare. Cuprinsul exhaustiv al considerentelor hotărârii atacate, precum și calitatea acestora, relevă o motivare corespunzătoare și o aplicare corectă a normelor de procedură ce reglementează conținutul hotărârii judecătorești, iar împrejurarea că recurenta nu este de acord cu soluția pronunțată asupra acțiunii în anulare nu echivalează cu lipsa analizei criticilor sale de natură a conferi hotărârii judecătorești un viciu de motivare, în contextul în care din aceasta rezultă în mod clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar. Subliniind că exigențele motivării nu presupun ca instanța să răspundă fiecărui argument adus de către părți, iar decizia recurată cuprinde considerente suficiente care să fundamenteze soluția pronunțată, să răspundă motivelor și apărărilor părților și să permită acestora și instanței de control judiciar să verifice argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, nu se poate reține nicio încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Nici criticile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. raportat la art. 1350, 1534, art. 1470, art. 2545 C. civ., coroborate cu art. 6-9, 11-13, art. 17, art. 20, art. 25 și art. 28 alin. (21) din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 1270 C. civ., nu pot fi reținute, fiind nefondate, întrucât privesc raporturile juridice dintre părți, cu trimitere expresă la probatoriul administrat în cauză, fără a evoca argumente care să vizeze nelegalitatea hotărârii curții de apel care, în examenul propriu, a ignorat încălcarea, de către sentința arbitrală, a ordinii publice, bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii. Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepțiunea restrânsă a noțiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu și impersonal, care stabilesc inderogabil modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul relațiilor socio-juridice. Legea imperativă este, în acest sens, diferită de legea părților, care, deși trasează, la rândul său, o conduită a părților, are în vedere efectele raportului juridic stabilit între acestea, adică obligația părților acestuia de a se conforma întocmai regulilor convenite de și între ele. Prin urmare, conduita părților, contrară clauzelor contractuale, nu poate fi echivalată cu încălcarea unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispozițiile C. civ. privind executarea obligațiilor și drepturilor creditorului, rezilierea contractului, cuantumul prestațiilor și al prejudiciului, deoarece se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, fiind chestiuni de temeinicie care excedează controlul de legalitate permis în acțiunea în anulare, impus prin art. 608 C. proc. civ. De altfel, toate aceste chestiuni, invocate prin memoriul de recurs, antamate și prin acțiunea în anulare, au fost examinate de curtea de apel, care a răspuns criticilor formulate, argumentând că, prin modul lor de prezentare, se referă la aspecte ce impun un control de fond, de netemeinicie a hotărârii arbitrale și le-a exclus din sfera art. 608 alin. (1) C. proc. civ., așa încât sunt nefondate criticile recurentei prin care a susținut că ele nu au fost avute în vedere. Înalta Curte subliniază că, pentru a fi admisibilă acțiunea în anulare, partea ar fi trebuit să dovedească faptul că, în raport de temeiul invocat, anume art. 608 alin. (1) lit. g) și lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri, respectiv că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. Numai după ce se constată că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune anularea hotărîrii arbitrale, se va soluționa pe fond litigiul. Având în vedere că instanța de fond a constatat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune anularea sentinței arbitrale nr. 42 din data de 21 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2022, criticile recurentei ar fi trebuit să vizeze doar acest aspect, întrucât, astfel cum s-a dezvoltat anterior, analiza clauzelor contractuale și a modului de stabilire a prejudiciului excedează competențelor instanței de recurs. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 119 F din 9 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Referitor la solicitarea intimata - pârâtă A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) și art. 1032 din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în conformitate cu dispozițiile art. 452 din C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată, trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor, în condițiile legii, Înalta Curte o va respinge, având în vedere că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate de aceasta, depunând la dosarul cauzei înscrisuri ce vizau persoane fizice, ce nu figurează drept părți în prezenta cauză. Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.