ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 21.01.2020 sub nr. x/2020, reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române (în continuare "I.G.P.R.") a chemat în judecată pe pârâții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Logistică - Grupul de Proiectare (în continuare "M.A.I."), solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 442.493,03 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu, urmare a prăbușirii copertinei metalice executate de executantul S.C. A. S.R.L., în temeiul contractului de lucrări nr. x/15.11.2012, pe baza proiectului Grupului de proiectare, sub supravegherea dirigintelui de șantier S.C. B. S.R.L., în temeiul contractului nr. x/04.12.2012.

Prin încheierea din 22.05.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dispus trimiterea dosarului pentru competență soluționare secției a VI-a Civilă, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la 04.06.2020 sub nr. x/2020*.

Prin sentința civilă nr. 998/10.05.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, a respins ca inadmisibilă cererea formulată împotriva pârâtului-reclamant M.A.I., a respins ca prescrisă cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M.A.I. împotriva reclamantului-pârât I.G.P.R. și a constatat încetată acțiunea formulată împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C..

Împotriva acestei sentințe civile, I.G.P.R. și M.A.I. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1553A/27.10.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelurile, a anulat în parte sentința civilă apelată și a trimis cauza primei instanțe spre rejudecarea cererii principale formulate de reclamantul-pârât I.G.P.R., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M.A.I. și a cererii reconvenționale formulate de pârâtul-reclamant M.A.I., în contradictoriu cu reclamantul-pârât I.G.P.R.; totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Prin sentința civilă nr. 3118/19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea principală și a obligat pârâtul-reclamant M.A.I. la plata sumei de 442.493,03 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu, a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant și a respins cererea reconvențională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Această sentință civilă a fost atacată cu apel de către M.A.I.

Prin decizia civilă nr. 1171/12.09.2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că: a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant, ca neîntemeiată și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii civile, I.G.P.R. a declarat recurs principal, iar M.A.I. recurs incident.

În ceea ce privește recursul principal, acesta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., I.G.P.R. solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei și, în rejudecare, respingerea apelului cu consecința menținerii sentinței primei instanțe.

Din perspectiva primului motiv de nelegalitate invocat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a afirmat că instanța de rejudecare, reținând restrictiv temeiul cererii introductive, a încălcat dispozițiile art. 7 și 22 C. proc. civ.

În argumentare, a învederat că, deși s-a raportat la considerentele deciziei de casare, instanța de apel a reținut doar răspunderea contractuală, omițând faptul că s-a statuat și că acțiunea este una în răspundere pentru viciile ascunse ale construcției, fiind invocate prevederile art. 1.707, art. 1.851-1.880 C. civ. și cele ale art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

A evidențiat că, în decizia de casare, s-a reținut că Grupul de proiectare din cadrul M.A.I. are calitate de proiectant, fiind chemat în judecată pentru pretenții ce izvorăsc din modul defectuos în care a conceput proiectul copertinei metalice nr. II pentru beneficiarul I.G.P.R., respectiv că este vorba despre o răspundere a angajatorului față de persoana prejudiciată și a susținut că, practic, instanța de apel, în rejudecare, a înlăturat de la aplicare art. 30 din Legea nr. 10/1995, cu încălcarea principiului disponibilității părților, a considerentelor cu putere de lucru judecat ale deciziei de casare, precum și a prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Subsumat celui de-al doilea caz de casare invocat, prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., printr-o primă critică, autorul recursului principal a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu nesocotirea normelor de drept material înscrise în Legea nr. 10/1995, coroborate cu prevederile art. 1.863, raportate la art. 1.707 C. civ.

Astfel, a reproșat instanței de apel faptul că a interpretat în mod eronat că răspunderea intimaților este o răspundere contractuală, inclusiv din perspectiva incidenței prevederilor art. 30 din Legea nr. 10/1995, din moment ce acesta, prin cererea introductivă, a invocat în mod cumulativ răspunderea contractuală și prevederile textului legal enunțat. A subliniat că, întrucât garanția contra viciilor ascunse ale construcției este datorată în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/1995, nu era necesar ca părțile să o prevadă în mod expres contractual, pentru ca ea să își producă efectele.

În altă ordine de idei, a precizat că, prin expertiza tehnică efectuată în dosarul penal nr. x/2017 s-a stabilit că prăbușirea copertinei metalice nr. II a fost cauzată de existența unor vicii rezultate atât din proiectarea cât și din executarea acesteia, ca urmare a nerespectării de către proiectant, executant și diriginte de șantier a obligațiilor stabilite de lege în sarcina fiecăruia.

Cea de-a doua critică, subsumată aceluiași caz de casare, vizează soluția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active a M.A.I. cu privire la cererea reconvențională, titularul recursului principal, evocând dispozițiile art. 36 și 209 alin. (1) C. proc. civ. și evidențiind că intimatul nu are pretenții derivând din același raport juridic și nici în strânsă legătură cu cererea introductivă, ci pretinde însuși obiectul dedus judecății, respectiv solicită obligarea I.G.P.R. la achitarea sumei în cuantum de 442.493,03 RON, reprezentând contravaloarea reparațiilor copertinei prăbușite, respectiv a autoturismelor avariate prin prăbușirea acesteia, astfel cum au fost stabilite și calculate de către acesta.

În aprecierea recurentului-reclamant, în mod eronat intimatul își justifică, în cadrul cererii reconvenționale, calitatea procesuală activă prin faptul că acesta are calitatea de ordonator principal de credite față de I.G.P.R., ordonator secundar de credite, această calitate fiind fără relevanță în speță, câtă vreme nu a fost chemat în judecată pentru raporturi juridice ce ar decurge din această calitate, ci prin Grupul de proiectare, în calitate de proiectant, pentru pretențiile ce decurg din modul defectuos în care a conceput proiectul copertinei.

A punctat că, deși I.G.P.R., ca ordonator secundar de credite se află în subordinea M.A.I., ca ordonator principal, cele două instituții sunt entități de sine stătătoare, cu personalitate juridică proprie, buget propriu și patrimoniu propriu, astfel că nu se poate susține că o pagubă produsă în patrimoniul său se produce implicit și în patrimoniul ministerului; prin urmare, instanța nu are cum să analizeze pe fondul cererii dacă s-a produs vreun prejudiciu în patrimoniul M.A.I., întrucât paguba s-a produs în patrimoniul I.G.P.R.

În ceea ce privește recursul incident declarat de M.A.I., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează soluția dată asupra excepției lipsei de interes a acțiunii, partea susținând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material reglementate de art. 33 C. proc. civ.., art. 61 din Legea nr. 218/2002, precum și de art. 16 alin. (2) și art. 70 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.

Astfel, a reproșat instanței de apel faptul că nu i-a analizat motivele pentru care a înțeles să invoce excepția, ci s-a rezumat la a retine faptul că, întrucât paguba nu a fost acoperită până la data soluționării cauzei, I.G.P.R. justifică interes în promovarea și susținerea acțiunii.

Evocând dispozițiile art. 61 din Legea nr. 218/2002, art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, prin raportare la art. 16 alin. (2) și art. 70 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, a afirmat, pe de o parte, că sumele utilizate pentru construcția inițială au provenit de la bugetul de stat, fiind alocate de către minister, iar, pe de altă parte, chiar sumele care formează obiectul cererii, utilizate de către I.G.P.R. pentru repararea copertinei și a autoturismelor, au fost alocate acestuia de către M.A.I., provenind de la bugetul de stat; așa fiind, singurul beneficiu pe care reclamantul îl poate obține este unul scriptic, prin ștergerea formală a prejudiciului din evidențele instituției.

Recurentul-intimat M.A.I. a formulat întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat respingerea acestuia, instanța de apel pronunțând o hotărâre legală și temeinică, în limitele recursului său incident. Cu privire la criticile subsumate primului motiv de nelegalitate invocat, a afirmat că instanța nu a înlăturat de la aplicare prevederile art. 30 din Legea nr. 10/1995, ci a stabilit că, prioritar, trebuie examinat dacă, în cauză, se identifică situația premisă necesară atragerii răspunderii contractuale, respectiv existența unui contract între M.A.I. și I.G.P.R. și, constatând lipsa, în mod corect nu a mai procedat la analizarea cerințelor art. 30 din actul normativ menționat sau a art. 1.863 și 1.707 C. civ. În ceea ce privesc criticile circumscrise celui de-al doilea caz de casare invocat, a menționat, sub un prim aspect că, întrucât din dezvoltarea motivelor nu rezultă normele de drept material încălcate, recursul ar fi nul, iar, sub un al doilea aspect, că recurentul încearcă să schimbe cauza acțiunii în recurs, opus dispozițiilor art. 494, raportate la art. 478 alin. (2) C. proc. civ. În legătură cu criticile ce vizează soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a sa, a arătat că legea nici nu leagă o eventuală inadmisibilitate a cererii reconvenționale de faptul că pârâtul din cererea principală reclamă acceași suma de bani pe cale reconvențională, cât timp pretenția este întemeiată în fapt și în drept pe motive distincte.

Recurentul-reclamant I.G.P.R. a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a solicitat respingerea acestuia, motivat de faptul că instanța de apel a reținut în mod corect că justifică un interes în promovarea și susținerea acțiunii întrucât paguba nu a fost acoperită, precum și răspuns la întâmpinarea la recursul principal formulată de recurentul-intimat, prin care a solicitat respingerea argumentelor ce vizează nulitatea recursului acestuia și a reiterat criticile expuse în cuprinsul memoriul de recurs.

Recurentul-intimat M.A.I. nu a formulat răspuns la întâmpinarea la recursul incident redactat de recurentul-reclamant.

Prin rezoluția din 17.02.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 09.04.2025, cu citarea părților, iar prin încheierea din 09.04.2025 s-a dispus amânarea judecății cauzei la 24.09.2025 pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar înscrisuri doveditoare din care să rezulte modalitatea de cuprindere în buget și maniera în care a fost reliefată destinația fondurilor alocate în cadrul exercițiilor bugetare necesare realizării reparațiilor efectuate.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește recursul principal, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Așa cum rezultă din lectura cererii de chemare în judecată, reclamanta și-a întemeiat pretențiile deduse judecății atât pe dispozițiile art. 1707 și urm. C. civ. referitoare la garanția pentru vicii ascunse, cât și pe dispozițiile art. 23, art. 25, art. 26 și art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată a fost, de altfel, lămurit prin decizia nr. 1553/A/27 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în considerentele căreia s-a reținut că reclamanta, în calitate de beneficiar real al lucrării, și-a întemeiat pretențiile pe contractele încheiate între părți (între pârâți), indicând în mod explicit că acțiunea este una în răspunderea pentru viciile ascunse ale construcției, fiind indicate în acest sens atât dispozițiile art. 1707, art. 1851 - art. 1880 C. civ. cât și cele cuprinse în art. 30 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

În cuprinsul considerentelor aceleași decizii pronunțate în apel, în primul ciclu procesual, instanța de apel a subliniat că "voința reclamantului a fost explicită în sensul de a invoca o răspundere contractuală solidară a celor trei pârâți, întemeiată pe viciile ascunse ale construcției la care au avut contribuție pârâtul executant (A. SRL), pârâtul diriginte de șantier (B. SRL) și pârâtul proiectant (Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Logistică - Grupul de proiectare)", răspundere solidară care este consacrată și de art. 30 din legea nr. 10/1995 în favoarea beneficiarului lucrării.

Considerentul instanței de apel, apreciat a fi decisiv în rezolvarea litigiului, în raport cu care, în absența unui contract intervenit între reclamantul Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, nu se pot analiza pretențiile reclamantului din perspectiva răspunderii civile iar analiza condițiilor necesare antrenării răspunderii ar fi de prisos, nesocotește dispozițiile legale invocate ca temei juridic al acțiunii de către reclamant (art. 23, art. 25, art. 26 și art. 30 din Legea nr. 10/1995, prevederi care instituie răspunderea contractuală a proiectantului, executantului și a dirigintelui de șantier, indiferent dacă beneficiarul lucrării este una dintre părțile contractante ori un terț în favoarea căruia s-a executat lucrarea sub forma stipulației pentru altul reglementată de art. 1284 C. civ.

De altfel, în același sens a fost și concluzia din considerentele deciziei civile nr. 1553/A/27 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în primul ciclu procesual, concluzia finală a instanței de apel fiind aceea că "prima instanță a procedat în mod greșit la respingerea cererii principale, ca inadmisibilă, atât timp cât pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Logistică - Grupul de Proiectare se întemeiază pe răspunderea civilă pentru viciile ascunse ale construcției, iar nu pe răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar prevederile O.G. nr. 121/1998 și ale Instrucțiunilor MAI nr. 114/2013 nu închid accesul la justiție, în fața instanței civile de drept comun, al părții prejudiciate de angajații cu statut special din cadrul MAI.

Din această perspectivă, deși instața de apel din primul ciclu procesual a făcut vorbire despre o răspundere contractuală, nu a dispus trimiterea spre rejudecare a pricinii pentru examinarea cererii de chemare în judecată din perspectiva efectelor eventualelor contracte încheiate de reclamantă cu pârâții ci pentru a examina pretențiile reclamantei decurgând din obligațiile ce le reveneau pârâților în urma contractelor încheiate între ei precum și din perspectiva dispozițiilor art. 23, art. 25, art. 26 și art. 30 din Legea nr. 10/1995, în acord cu solicitarea expresă a reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În acest context, soluția instanței de apel din al doilea ciclu procesual - decizia atacată prin prezentul recurs - nesocotește efectul obligatoriu al deciziei anterioare de anulare cu trimitere spre rejudecare, în condițiile în care acțiunea principală a fost respinsă cu motivarea că între reclamantă și pârât nu a existat vreun contract încheiat, deși cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru examinarea pretențiilor reclamantei din perspectiva contractelor intervenite între pârâți și a incidenței răspunderii acestora inclusiv în temeiul legislației speciale și a normelor cuprinse în art. art. 23, art. 25, art. 26 și art. 30 din Legea nr. 10/1995, norme care protejează beneficiarul lucrării iar nu doar vreuna dintre părțile contractante.

Având în vedere aceste considerente și constatând că, prin soluția pronunțată, de respingere a cererii de chemare în judecată, pe considerentul că nu ar putea fi examinată răspunderea pârâtei în absența unui contract intervenit între aceasta și reclamantă, instanța de apel a dat o rezolvare greșită cererii de chemare în judecată, cu nesocotirea temeiurilor de drept invocate și a clarificărilor stabilite deja în ciclul procesual anterior, se poate conchide asupra prezenței motivului de casare prev. de art. 488 pct. 5 corelat cu principiile consacrate de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la obiectul și limitele procesului care sunt stabilite prin cererile și apărările părților, precum și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. referitoare la obligația judecătorului de a nu depăși limitele învestirii.

Constatarea acestui motiv de casare justifică neexaminarea celuilalt motiv de casare, fundamentat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanța de apel nu a examinat textele de lege a căror aplicare eronată s-a invocat prin motivul de recurs, susținerile părților referitoare la incidența și sfera de aplicare a prevederilor speciale cuprinse în Legea nr. 10/1995 urmând a fi evaluate și analizate de către instanța de apel cu ocazia rejudecării apelului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va face aplicarea art. 497 C. proc. civ. și va dispune casarea deciziei atacate - decizia civilă nr. 1171/12.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă - urmând a casa această decizie și a trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată a apelului.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul-intimat Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că acesta vizează soluția instanței de apel prin care a fost confirmat caracterul nefondat al excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea și exercitarea cererii principale, soluție pronunțată de prima instanță și menținută ulterior prin decizia civilă pronunțată în apel, atacată cu prezentul recurs incident - decizia nr. 11717/12 septembrie 2024 a Curții de Apel București.

Examinând criticile recurentei cu referire la dispozițiile art. 61 din Legea nr. 218/2002 privitoare la sursa fondurilor cu care se realizează dotarea Poliției Române, art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea Ministerului Afacerilor Interne și art. 16 alin. (2) și art. 70 ain. 1 din Legea nr. 500/2002 referitoare tot la sursa fondurilor necesare desfășurării activității ministerului și a unităților din subordine, Înalta Curte subliniază că aceste dispoziții legale nu au legătură cu starea de fapt reținută de către instanțele de fond.

Fără a nega incidența acestor dispoziții legale în cadrul derulării raporturilor de subordonare bugetară existente între pârâta Ministerul Afacerilor Interne și reclamanta Inspectoratul General al Poliției Române, Înalta Curte constată că instanțele de fond au abordat această excepție din perspectiva pretențiilor deduse judecății și a susținerilor reclamantei conform cărora prejudiciul nu a fost reparat prin mijlocirea pârâtei și prin fonduri bugetare asigurate de aceasta. În acest context, stabilirea existenței faptei ilicite și culpabile a pârâtei, determinarea întinderii a pagubei, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și dauna provocată și, eventual, a sursei fondurilor prin care s-ar fi reparat prejudiciul încercat reprezintă aspecte de fond care implică cercetarea fondului cauzei, cu atât mai mult cu cât reclamanta susține că prejudiciul încercat nu a fost reparat prin fonduri bugetare puse la dispoziție cu această destinație de către pârâtă.

Din această perspectivă, în absența examinării fondului litigiului, nu pot fi primite apărările și criticile pârâtei-recurente de vreme ce determinarea eventualului interes legitim în promovarea și susținerea acțiunii este dependentă de cercetarea și stabilirea exactă a stării de fapt din cauză iar o eventuală admitere a unei astfel de excepții ar echivala cu paralizarea oricărui demers judiciar de analiză a fondului.

În raport de aceste considerente și constatând că instanța de fond a dat o dezlegare corectă excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, Înalta Curte de Casație și justiție va face aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva deciziei civile nr. 1171/12.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul General al Poliției Române împotriva deciziei civile nr. 1171/12.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată a apelului.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.