ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1139/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la 30 decembrie 2016, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții (I.S.C.) a solicitat obligarea pârâtei Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4, la plata sumei de 702.188,96 RON, reprezentând diferență plată cotă de 0,1% și diferență plată cotă de 0,7%, precum și a penalităților de întârziere de la data recepției lucrării, în temeiul art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995. La 9 februarie 2017, pârâta Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4 a depus cerere reconvențională și întâmpinare, prin care a solicitat următoarele: respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect; obligarea reclamantului la restituirea sumei de 16.292,89 RON reprezentând diferența dintre suma achitată de către pârâtă în contul reclamantului, în valoare de 47.466,33 RON și suma datorată de drept de 31.173.44 RON; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 5788 din 04.05.2017, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 1939 din 18 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV - a civilă a respins cererea principală, ca nefondată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii reconvenționale și a respins cererea reconvențională, ca prescrisă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia nr. 273 A din 28 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat în cauză.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. În partea de început a cererii de recurs, recurentul a expus situația de fapt care a determinat declanșarea litigiului, arătând că investitoarea Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4 a executat lucrări de construire la "Complex Comercial agroalimentar P+1E’’ situat în Șoseaua x, lucrări realizate în baza autorizației de construire nr. x/09.03.2010, emisă de Primarul Sectorului 4 București, cu o valoare declarată a lucrărilor în autorizația de construire de 49.820.000 RON, recepționate prin procesul-verbal la terminarea lucrărilor nr. x/16.05.2011. În urma verificărilor privind încasarea cotelor datorate de către investitoare conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, s-a constatat că aceasta datorează ISC suma de 702.188,96 RON, reprezentând diferență plată cotă de 0,1% și diferență plată cotă de 0,7%, precum și penalități de întârziere de la data recepției, 16.05.2011. Investitoarea a achitat în total suma de 47.466,33 RON cu titlu de diferență plată cote. A susținut recurentul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a C. proc. civ., a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, coroborate cu prevederile vechiul Codul fiscal - art. 267 alin. (15) și ale H.G. nr. 273/1994 privind Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora. În continuare, a redat soluțiile dispuse de instanțe în prezentul dosar, în fazele procesuale anterioare, solicitând instanței de recurs să facă o analiză a documentelor de la dosar și din punctul de vedere al cronologiei depunerii înscrisurilor. Astfel, la 12 mai 2016, I.S.C. a notificat, prin adresa nr. x/12.05.2016, investitoarea cu privire la obligația de plată a debitului datorat pentru bugetul de stat ca urmare a recepționării lucrărilor executate în baza autorizației de construire nr. x/2010, notificare transmisă prin poștă cu confirmare de primire la sediul din Șoseaua x, intersecție cu str. x. La 7 iunie 2016, la IRCBI a fost înregistrată adresa nr. x, comunicată de către Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4, din care reiese că, în urma somației, s-a constatat că valoarea finală a lucrărilor executate este de 3.986.680,31 RON. Alăturat acestei adrese, au fost depuse copii de pe OP-urile care atestă achitarea către I.S.C. a sumei totale de 47.466,33 RON. A arătat recurentul că nu s-a depus Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate în baza autorizației de construire nr. x/2010, emisă de Primarul Sectorului 4 București. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepția celor prevăzute la art. 3 lit. f) din același act normativ și a lăcașurilor de cult. În condițiile alin. (2) al aceluiași articol, virarea sumelor stabilite conform alin. (1) se face în contul inspectoratelor teritoriale în construcții, județene, respectiv al municipiului București, după caz, odată cu transmiterea înștiințării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 7 alin. (8). Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăși suma datorată. Ținând seama de prevederile alin. (3) al art. 30 din aceeași lege, cota de 0,1% se aplică și diferențelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face odată cu recepția la terminarea lucrărilor. În conformitate cu prevederile art. 40 din Legea nr. 10/1995, aplicabilă în cauză "Investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcții o sumă echivalentă cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcțiilor și a lucrărilor prevăzute la art. 2 și pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire, cu excepția proprietarilor, persoanelor fizice care execută lucrări de consolidare și reparații la locuințele din proprietate. Calculul și virarea sumelor respective se face eșalonat, concomitent cu plata prestațiilor.’’ "Întârzierile la plată a cotelor de către investitor sau proprietar, prevăzute la alin. (1), se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăși suma datorată.’’ Potrivit art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, în 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcții, odată cu efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, solicitantul are obligația de a regulariza taxele și cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligația de a declara la emitentul autorizației valoarea finală a lucrărilor. Așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale arătate mai sus, fiind încheiată la 19.09.2016, la mai bine de 5 ani de la data finalizării lucrărilor și încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor și a fost comunicată către IRCBI la data de 7 octombrie 2016, fiind înregistrată sub nr. x. A susținut recurentul că actul respectiv nu poate fi luat în considerare de instanța de judecată. Recurentul, în urma aplicării prevederilor legale, a constatat că la valoarea finală declarată - 49.820.000 RON, intimata pârâtă datorează suma de 702.188,96 RON, reprezentând diferență plată cotă de 0,1% și diferență plată cotă de 0,7% și penalități de întârziere, reglementate de art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995 în vigoare la momentul recepției la terminarea lucrărilor. Instanța de apel a reținut că sumele plătite de către intimata pârâtă, menționate chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu au fost contestate de apelanta reclamantă, în sensul că acestea nu ar corespunde cuantumului real al valorii lucrării. Or, apelantul reclamant a contestat acest lucru prin însăși cererea de chemare în judecată, în sensul că a verificat încasarea plăților, a constatat faptul că acestea figurau ca fiind încasate, însă sumele nu au corespuns valorii finale a lucrărilor în cuantum de 49.820.000,00 RON, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/2011, motiv pentru care a inițiat acțiunea ce face obiectul dosarului de față. Față de neexecutarea obligațiilor legale de plată, s-a solicitat instanței de recurs să facă aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995, și, pe cale de consecință, să oblige pârâta la plata sumei de 702.188,96 RON, conform notei de calcul prezentate. În considerarea tuturor aspectelor arătate, în baza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a apreciat că se impune, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea pricinii spre rejudecare la instanța de apel. În subsidiar, a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța supremă, pentru a se evoca fondul litigiului, cu consecința admiterii acțiunii și obligării intimatei la plata diferențelor de cote restante și a penalităților de întârziere.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la 12 septembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate și că acesta este promovat în termen. Completul de filtru C4, la 8 mai 2019, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților din cauză. 4. Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Nu au fost depuse puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul susține nelegalitatea deciziei atacate prin prisma unei singure critici, susceptibilă de a fi supusă cenzurii în prezentul recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Aceasta conturează încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței, în sensul că, în ce privește calculul sumelor aferente cotelor ce se cuvin reclamantului în aplicarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995, s-a ținut seama de declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate, deși aceasta a fost dată la mai bine de 5 ani de la data finalizării lucrărilor și a încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor. Prin urmare, Curtea de Apel în mod greșit s-a raportat la această declarație atunci când a avut în vedere valoarea lucrărilor. Prevederile art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, reglementează procedura de regularizare a taxelor și cotelor legale de către investitor, stipulând: "În conformitate cu prevederile art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcții, odată cu efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul/beneficiarul) are obligația de a regulariza taxele și cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligația de a declara la emitentul autorizației valoarea finală (rezultată) a lucrărilor - se pot prezenta documentele doveditoare necesare. Emitentul autorizației va aplica prevederile art. 267 alin. (14) lit. c) și d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și va înștiința Inspectoratul de Stat în Construcții despre finalizarea execuției lucrărilor, precum și valoarea finală a investiției - așa cum a fost calculată la efectuarea recepției la terminarea lucrărilor.’’ Art. 77 din aceleași norme prevede:,,(1)La finalizarea lucrărilor de construcții autorizate, emitentul autorizației are obligația de a regulariza taxele și cotele legale, inclusiv cele prevăzute la art. 70, în funcție de valoarea finală (rezultată) a investiției, susținută cu documentele furnizate de investitor/beneficiar, în conformitate cu prevederile art. 76 lit. a). (2) Emitentul autorizației are obligația să comunice Inspectoratului de Stat în Construcții valoarea finală a investiției, așa cum a fost calculată pentru regularizarea taxei de autorizare, la data recepției la terminarea lucrărilor.’’ În speță, pârâta s-a conformat acestor dispoziții și a cuantificat, după finalizarea lucrărilor, valoarea investiției - executarea Complexului Agroalimentar Progresul, în cadrul înscrisului intitulat "Declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate în baza autorizației de construire’’, întocmit la 29.09.2016 și înregistrat la registratura sectorului 4 al Municipiului București sub nr. x/29.09.2016. Actul a fost transmis, așadar, emitentului autorizației, care nu a contestat suma evidențiată, de 3.896.680,31 RON, fără TVA. Potrivit adresei nr. x din 13.10.2017, care se află în dosarul Tribunalului București, la fila x, emitentul autorizației (Primăria Sectorului 4 al Municipiului București) a arătat că valoarea finală a lucrărilor de construcții aferente investitorului Direcția Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4, pentru obiectivul "Complex comercial agroalimentar P+1E’’, îndeplinit conform autorizației de construire nr. x/09.03.2010, este de 3.896.680,31 RON, fără TVA, și a atașat în acest sens adresa nr. x/05.10.2017, prin care investitorul i-a comunicat valoarea finală a lucrărilor de construcții, precum și declarația privind valoarea reală a lucrărilor executate în cauză. Rezultă, din aspectele redate, că intimate pârâtă a respectat întocmai procedura reglementată de normele metodologice citate anterior și a declarat valoarea finală a lucrărilor pe baza căreia se stabilesc cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului. Astfel, nu i se poate imputa Curții de Apel o aplicare greșită a legii atunci când a ținut seama de valoarea reală a investiției menționată în cuprinsul declarației. Mai mult decât atât, instanța de apel a verificat valoarea reală a lucrărilor și prin raportare la contractul nr. x din 18.05.2010 și actele adiționale la acesta, încheiate între pârâtă, în calitate de achizitor, și S.C. A. S.R.L., în calitate de executant, și a ajuns la concluzia că toate însumează 3.896.680,31 RON, fără TVA, însă acest aspect nu a fost supus cenzurii în calea de atac a recursului. Prin prisma argumentelor expuse, critica în discuție nu este fondată și urmează a fi respinsă ca atare. În motivarea deciziei atacate, Curtea de Apel a reținut, ca un argument suplimentar că pârâta a plătit cotele stabilite de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995, sumele nefiind contestate de reclamant în sensul că nu ar corespunde valorii reale a lucrărilor autorizate. Or, în recurs, se susține contrariul, respectiv că prin însăși faptul promovării prezentei acțiuni, au fost contestate respectivele sume, întrucât reclamantul a făcut o analiză a plăților efectuate, însă a realizat că ele nu se raportează la valoarea finală a lucrărilor, de 49.820.000,00 RON, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/2011. Înalta Curte constată că această critică nu pune în discuție o problemă de nelegalitate a deciziei atacate, din formularea acesteia nerezultând o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material, care să poată fi circumscrisă motivului de casare indicat în recurs, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Aspectele invocate țin de stabilirea cuantumului real al valorii lucrărilor angajate și reprezintă chestiuni de temeinicie, excluse controlului judiciar în calea de atac a recursului, în care casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. De asemenea, susținerile referitoare la prezentarea situației de fapt și evaluarea probelor în cauză nu pot fi examinate de prezenta instanță, deoarece ating temeinicia hotărârii. În recurs, cale de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului pricinii, prin reaprecierea probelor administrate în dosar, ci se verifică exclusiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele fondului. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 76 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurentul Inspectoratul de Stat în Construcții.