ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1321/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la 24.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor aferente în funcție de salarizarea aferentă procurorilor din cadrul S.I.I.J., incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de Înaltă Curte și toate drepturile salariale specifice personalului detașat (diurna de 2% pe zi, din salariul aferent procurorilor din P.I.C.C.J., calculată pe zile calendaristice), care să fie incluse în indemnizația de încadrare, începând cu 16.10.2018 (data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 92/15.10.2018, prin care a fost modificată Legea nr. 304/2004, cu privire la drepturile salariale ale procurorilor din cadrul S.I.I.J., structură înființată prin Legea nr. 207/2018) și, în continuare, pentru viitor, precum și la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată din noua indemnizație de încadrare și cea actuală, începând cu 16.10.2018 și, în continuare, pentru viitor, până la plata efectivă a noii indemnizații (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, cu titlu de salariu lunar), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1486/16.11.2022, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins acțiunea.

Această sentință civilă a fost atacată cu apel de B., G., I., C. și J..

Prin decizia civilă nr. 333/06.02.2025, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, I. și G. au promovat, separat, recurs.

Recurentul I., circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a invocat încălcarea dispozițiilor art. 420 alin. (3) din același Cod și a solicitat casarea și trimiterea cauzei Curții de Apel Alba Iulia.

În motivare, a susținut că a aflat întâmplător, la 15.01.2025, despre măsura suspendării judecații cauzei dispusă de curtea de apel la termenul din 27.06.2024, motivat de faptul că nu s-ar fi conformat dispozițiilor de a înainta la dosar adeverințe de la angajator din care să rezulte dacă și când anume a dobândit gradul de procuror de parchet de pe lângă curte de apel.

A învederat că, la aceeași dată, a transmis, prin postă electronică, adeverința nr. x/2025, care relevă faptul că a dobândit gradul pretins începând cu 01.01.2018, precum și că a solicitat reluarea judecății.

În acest context, a afirmat că instanța de apel a constatat, în mod nelegal, că cererea s-a perimat pentru prima dată în faza procesuală a apelului, cu încălcarea dispozițiilor legale invocate.

Recurenta G., invocând cazul de casare statuat de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a învederat că a aflat întâmplător despre suspendarea judecării procesului de la colegul său I., măsura nefiindu-i comunicată, respectiv că a transmis la dosar, la 17.01.2025, prin poșta electronică, adeverința nr. x/17.01.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în care se menționează că a dobândit gradul de procuror de parchet de pe lângă curte de apel începând cu 15.11.2018.

Cu toate acestea, instanța de apel a făcut aplicarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., considerând că apelul a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive care îi sunt imputabile.

Menționând că a solicitat ca actele de procedură să îi fie comunicate personal, la domiciliul ales, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, unde desfășoară activitatea, a susținut că citațiile emise pentru termenele din 16.05.2024 și 27.06.2024 nu i-au fost înmânate, acesteia sau vreunei persoane desemnate și, cu siguranță, dovada restituită la dosar nu este semnată de aceasta, aspect ce se putea constata prin simpla comparare a semnături cu cea aplicată pe declarația de apel.

A afirmat că lipsa răspunsului la solicitările instanței la termenul stabilit este consecința lipsei de procedură, deși, prin apelul formulat, a solicitat judecata în lipsă.

A conchis în sensul că atât încheierea prin care s-a dispus suspendarea, cât și hotărârea prin care s-a constatat perimat apelul sunt nelegale, fiind pronunțate cu nerespectarea regulilor de procedură.

Intimații-reclamanți, respectiv intimații-pârâți nu au uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Prin rezoluția din 02.06.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 24.09.2025, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerentele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că parte din aspectele de nelegalitate deduse judecății prin cele două recursuri declarate în cauză sunt similare, motiv pentru care vor fi analizate în cadrul unor considerente comune, urmând a fi evidențiate eventualele particularități specifice fiecărui recurs.

Astfel, constată că aspectele de nelegalitate comune celor două recursuri vizează soluția de constatare a perimării pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, întrucât nu ar fi fost îndeplinite condițiile reglementate de art. 416 C. proc. civ., apelanții susțintând că încheierea din 27.06.2024, prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei, nu le-a fost comunicată, precum și faptul că lipsa formulării în termen a răspunsurilor la solicitările instanței este consecința necomunicării acestei încheieri și a neîndeplinirii procedurii de comunicare în acord cu exigențele legii de procedură.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, de desistare, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege, prezumție pe care se fundamentează soluția procesuală pe care o reglementează legea.

Termenul de perimare începe să curgă, așadar, de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Transpunând aceste considerente la circumstanțele particulare ale litigiului, Înalta Curte constată că încheierea din 27.06.2024, prin care s-a dispus suspendarea judecății apelului în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., urmare a neîndeplinirii obligației apelanților de a depune la dosar adeverințe din care să reiasă dacă și când anume ar fi dobândit grad de procuror de parchet de pe lângă curte de apel, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 16.05.2024, reprezintă ultimul act de procedură efectuat, de la această dată începând să curgă termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 27.12.2024, ținând cont de algoritmul de calcul al termenelor procedurale pe zile instituit de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Prin raportare la datele la care apelanții au dat curs solicitărilor instanței, respectiv au formulat cereri prin care au solicitat reluarea judecății - 15.01.2025 și 17.01.2025 - se constată că părțile nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de reluare a judecății apelului și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, potrivit dispozițiilor art. 417 și art. 418 din același Cod.

Argumentele expuse prin memoriile de recurs supun atenției aspecte ce vizează, în realitate, motivul (cauza) suspendării cauzei, aspect ce nu poate fi analizat în prezentul cadru procesual, unde se analizează doar legalitatea măsurii perimării, prin verificarea existenței unor acte susceptibile de întrerupere a termenului prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, criticile în legătură cu legalitatea sau oportunitatea încheierii de suspendare a judecății, din 27.06.2024, puteau fi valorificate doar prin intermediul căii de atac a recursului îndreptate împotriva acesteia (conform art. 414 C. proc. civ.), cu a cărei soluționare Înalta Curte nu a fost învestită în prezenta cauză.

Cât privesc cererile de reluare a judecății, se constată că, într-adevăr, dovada îndeplinirii de către apelanți a obligațiilor impuse în sarcina acestora a fost atașată cererilor formulate la 15.01.2025, respectiv 17.01.2025, însă aceste demersuri s-au situat temporar după împlinirea termenului de perimare de 6 luni.

Perimarea reprezintă însă o sancțiune care intervine de drept, în temeiul legii, prin simpla împlinire a termenului defipt de lege, astfel că instanța de judecată nu beneficiază de o marjă de apreciere în aplicarea acestei sancțiuni ci, așa cum rezultă din economia art. 416 și art. 420 C. proc. civ., trebuie să constate perimarea de drept a cererii cu care a fost învestită, de îndată ce observă împlinirea termenului de perimare stabilit de lege precum și pasivitatea imputabilă a titularului cererii în a stărui în judecată.

În consecință, formularea acestor cereri sau îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina părților de către curtea de apel, după împlinirea termenului prevăzut de art. 416 C. proc. civ., devine ineficientă și nu poate constitui un act de procedură căruia să i se recunoască efectul întreruptiv al termenului de perimare atâta vreme cât au fost săvârșite după împlinirea acestui termen.

Așadar, instanța de apel, constatând împlinit termenul statuat de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., precum și îndeplinite celelalte condiții legale, era obligată să constate perimarea.

În acest cadru, Înalta Curte nu va primi susținerea recurentului I. prin care se afirmă nesocotirea dispozițiilor art. 420 alin. (3) C. proc. civ., întrucât instanța de apel ar fi constatat perimat apelul pentru prima dată în această fază procesuală.

Contrar alegațiilor recurentului, norma înscrisă în textul de lege evocat suprimă dreptul de a invoca perimarea cererii de chemare în judecată pentru prima oară în fața instanței de apel. Ipoteza normei are în vedere în situația în care cererea de chemare în judecată primește o soluționare pe fond (sau pe excepție, alta decât perimarea), deși, din evidențele dosarului prima instanță ar fi trebuit să constate perimarea din oficiu. Într-o astfel de ipoteză, în care cererea de chemare în judecată a fost soluționată, în pofida împlinirii termenului de perimare a acesteia, în acord cu exigențele art. 420 alin. (3) C. proc. civ., perimarea acestei cereri de chemare în judecată nu mai poate fi invocată (și nici constatată) pentru prima oară în faza procesuală apel a apelului.

Aceste prevederi legale nu împiedică însă constatarea perimării cererii de apel care este o cerere distinctă de cererea de chemare în judecată, ce declanșează procedura judecării apelului și care poate rămâne la rândul ei în nelucrare în fața instanței de apel. Într-o atare ipoteză, în acord cu disopzițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. sancțiunea perimării cererii de apel intervine de drept, prin simpla împlinire a termenului de 6 luni corelată cu pasivitatea imputabilă a titularului cererii în a stărui în judecată, instanța fiind chemată doar să constate intervenirea perimării ex lege, fie din oficiu, fie la cererea părții interesate.

Or, de vreme ce prin decizia atacată, instanța de apel a constatat intervenirea perimării cererii de apel iar nu a cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 420 alin. (3) C. proc. civ. nu au fost încălcate ori aplicate greșit.

Vor fi înlăturate și susținerile recurentei G. prin care se afirmă nulitatea procedurii de citare în privința acesteia.

Examinarea actelor dosarului permite instanței supreme să formuleze observația potrivit căreia domiciliul procesual ales de apelanții-reclamanți, prin cererea de apel, pentru comunicarea actelor de procedură este în localitatea Târgu Jiu, județul Gorj, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în contextul în care legea permite părților să indice un alt domiciliu sau, după caz, sediu (adresă de citare/comunicare), în vederea comunicării actelor de procedură.

Este adevărat că părțile pot indica alt domiciliu sau, după caz, sediu, în vederea comunicării actelor de procedură, în acord cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. iar pentru ca o astfel de alegere de domiciliu să nu afecteze procedura de citare și comunicare, legea impune în mod expres indicarea și a persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură.

În cazul particular al acestui litigiu, se constată că neindicarea de către recurentă a persoanei însărcinată cu primirea corespondenței nu a fost de natură a afecta regularitatea îndeplinirii procedurii de citare la domiciliul ales de vreme ce adresa indicată era adresa unei instituții publice în care recurenta își desfășoară activitatea caz în care corespondența este preluată de persoana însărcinată cu primirea acestei corespondențe, inclusiv a actelor de procedură, în acord cu exigențele art. 162 alin. (1) corelat cu art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, se constată că, pentru termenele de judecată din 16.05.2024 și 27.06.2024, apelanta-reclamantă G. a fost citată la adresa indicată prin cererea de apel, dovada de comunicare a citației fiind semnată de doamna K., în calitate de funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței.

La termenul de judecată din 16.05.2025, curtea de apel, constatând legal îndeplinită procedura de citare, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 229 alin. (1) C. proc. civ. și a dispus ca părțile să nu mai fie citate.

În mod asemănător, procedura de comunicare a încheierii de suspendare a judecății pricinii în apel a fost realizată la același domiciliu ales indicat de reclamanta-recurentă, corespondența astfel realizată fiind primită de aceeași persoană împuternicită în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a prelua actele de procedură, doamna K..

Având a analiza întrunirea condițiilor perimării, așa cum rezultă din economia art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că pentru a opera perimarea este necesar nu doar lăsarea în nelucrare a cauzei timp de 6 luni ci și ca această împrejurare să fie imputabilă părții.

Or, din această perspectivă se constată că eventuala nereguralitate a îndeplinirii procedurii de citare și de comunicare invocată de către recurentă este consecința propriului său fapt și a propriei sale conduite procesuale, instanța de apel procedând la citarea și comunicarea actelor de procedură către reclamantă la domiciliul ales indicat de acesta, existând la dosar confirmarea de primire a corespondenței semnată de persoana împuternicită din cadrul instituției la care reclamanta a solicitat comunicarea.

În acest context, concluzia care se impune este aceea că lăsarea cauzei în nelucrare este imputabilă exclusiv reclamantei-recurente iar aceasta nu poate invoca o vătămare procesuală (pretinsa neprimire a citației și a încheierii de suspendare a judecății) cauzată ca urmare a unei neregularități generate de propriul său fapt personal, pentru salvgardarea unui drept procesual ori pentru înlăturarea unei sancțiuni procesuale, cum este și sancțiunea perimării, corect aplicate de către instanța de apel.

În raport cu rațiunile înfățișate, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți G. și I. împotriva deciziei civile nr. 333/06.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți G. și I. împotriva deciziei civile nr. 333/06.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.