ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1795/2021

HOTĂRÂRE

22.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1795/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin acțiunea initial înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 29.10.2020, sub nr. dosar x/2021, disjunsa din dosar nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timis, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cu citarea obligatorie Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat instantei recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor aferente în funcție de salarizarea aferentă a procurorilor cu grad PÎCCJ, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 17.04.2008 (data rămânerii definitive a deciziei nr. 1681/17.04.2008), respectiv data numirii în calitate de procuror a fiecărui reclamant și plata efectivă, în continuare, și pentru viitor, respectiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, începând din data de 20.07.2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Legii 207/2018 prin care a fost modificată Legea 304/2004, înființându-se sectia de Investigare a Infracțiunilor in Justiție) si pe viitor, recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor aferente în funcție de salarizarea aferentă a procurorilor din cadrul CC.., aceasta incluzând, pe lângă salarizarea specifică gradului de Î.C.C.J. și drepturile salariale specifice personalului detașat, care să fie incluse în indemnizația de încadrare, repararea prejudiciul creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 17.04.2008 (data rămânerii definitive a deciziei nr. 1681/17.04.2008), respectiv data numirii în calitate de procuror a fiecărui reclamant din prezenta cauză, si în continuare, pe viitor, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, cu titlu de salariu lunar), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se a aplica dobânda legali penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința nr. 178/LM/2021 din 4 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

S-a reținut că, față de dispozițiile art. 269 alin. (1) Codul muncii, art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în raport de locul de muncă al reclamanților, competența teritorială aparține Tribunalului Timiș, competența teritorială în materia soluționării litigiilor de muncă fiind una exclusivă.

În speță, a mai reținut Tribunal Bihor, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează excepția de necompetență teritorială de ordine publică doar în cazul în care judecătorul este reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau de competența unei instanțe inferioare celei la care judecătorul își desfășoară activitatea, dispoziții ce se aplică în mod corespunzător și procurorilor. În cauză însă, competența de soluționare a cererii aparține Tribunalului Timiș, instanță superioară judecătoriilor pe lângă care funcționează unitățile de parchet în care reclamanții își desfășoară activitatea.

Pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., ce vizează doar ipoteza în care instanța competentă să soluționeze cererea are și calitatea de pârât în dosar nu și cazul în care pârâtă este unitatea de parchet de pe lângă instanța competentă.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la data de 30.03.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 972/PI din 27 mai 2021, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția de necompetenta teritoriala și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că cererea formulata de către reclamanti împotriva pârâtilor se încadrează in materia conflictelor de munca, iar competenta teritoriala privind soluționarea unor astfel de cereri revine, de regula, instanței competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau reședința ori, dupa caz, sediul, precum si locul de munca, asa dupa cum obliga dispozitiile prevazute de art. 269 alin. (2) din Codul muncii si art. 210 din Legea nr. 61/2011, aceasta competenta determinand capacitatea unei instante judecatoresti de a solutiona în exclusivitate conflictele de munca.

Însa, reclamantii la data formularii actiunii detineau calitatea de procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara si Parchetului de pe lângă Judecătoria Sannicolau Mare, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile art. 127 alin. (1) si 3 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Timiș, secția I civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecății, reclamanții la data formulării acțiunii aveau calitatea de procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara si Parchetului de pe lângă Judecătoria Sannicolau Mare.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Se reține că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acțiunii 29 octombrie 2020, a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Or, reclamanții își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sannicolau Mare, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Prin urmare, dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile și nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecință, așa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanța de la domiciliul reclamantului sau instanța de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Timiș.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș, secția Civilă.