ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1318/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Analizând actele de la dosar și sentința civilă atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 18.09.2024 sub nr. x/2024, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii arbitrale nr. 15/09.10.2008, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj în dosarul nr. x/2008.

Prin încheierea din 26.09.2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a trimis cauza secțiilor civile, specializate în litigii cu profesioniști.

Prin sentința civilă nr. 20/07.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea, casarea sentinței cu consecința admiterii acțiunii în anulare.

Prin memoriul de recurs, recurentul a afirmat că instanța a interpretat și aplicat greșit normele de drept material înscrise în art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., raportat la art. 654, art. 655 alin. (1) lit. a) și art. 655 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, precum și în art. 1.373 C. civ.

A susținut că, în acțiunea în anulare, a precizat și detaliat în ce constă derogarea de către Casa de Asigurări de Sănătate Dolj de la convenția părților, cu raportare la normele de drept încălcate și a modului în care acestea trebuiau aplicate.

Cu referire la refuzul intimatei de a deconta serviciile medicale acordate în regim de urgență pacienților neasigurați/care nu au acte de identitate, a precizat, în esență, că facturile au fost refuzate în mod nelegal la plată în condițiile în care serviciile medicale facturate au fost prestate în baza obligațiilor contractuale, lunar fiind înaintate acesteia centralizatoare privind pacienții internați urmare a unei urgențe medico-chirurgicale care, la data internării, nu au făcut dovada calității de asigurat, iar realitatea efectuării serviciilor nu a fost contestată.

A mai arătat că reglementarea obligației de a asigura asistență medico-chirurgicală de urgență acestor pacienți se extinde și cu privire la decontarea serviciilor către furnizorul care le-a prestat, fără a putea fi condiționată de lipsa datelor de identificare a acestora.

În fine, a menționat că raționamentul instanței este criticabil în considerarea dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. deoarece, în mod evident, a derogat de la convenția părților și de la legile care instituie în sarcina furnizorului de servicii medicale obligații care nu pot fi înlăturate sau apreciate altfel, dintr-o perspectivă derogativă, limitativă sau exoneratoare.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului întrucât normele de drept material pretins încălcate nu sunt aplicabile speței deoarece, pe de o parte, nu reglementează condițiile în care Casa de Asigurări de Sănătate Dolj decontează serviciile medicale efectuate și raportate, iar, pe de altă parte, art. 1.373 C. civ. reglementează răspunderea comitenților pentru prepuși, or acțiunea este una în pretenții.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, raportat la art. 316 din același Cod (aplicabil litigiului de față), a luat în examinare excepția de procedură a tardivității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca tardiv, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Înalta Curte reține, în acest sens, că instituția termenului în procesul civil prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar, pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului civil, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor civile.

De asemenea, obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. de la 1865, "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Calculul termenelor procedurale este reglementat de art. 101 C. proc. civ. de la 1865 iar la alin. (1) se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

În cauză, hotărârea recurată, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, respectiv sentința civilă nr. 20/07.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost comunicată recurentului la 28.04.2025, dată de la care curge termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că recursul a fost declarat, motivat și transmis prin poșta electronică la 22.05.2025, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C. proc. civ. de la 1865, calculat potrivit art. 101 alin. (1) din același cod, având în vedere că acesta a început să curgă la 29.04.2025 și s-a împlinit la 14.05.2025, miercuri, zi lucrătoare.

Dispozițiile art. 103 C. proc. civ. de la 1865 reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual și configurează sancțiunea pierderii dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

Cum recurentul-reclamant nu a formulat cerere de repunere în termen și nici nu a dovedit o împrejurare mai presus de voința sa de împiedicare a promovării recursului în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să admită excepția invocată din oficiu.

Raportat la lipsa de diligență a recurentului care a condus la depunerea cererii de recurs după împlinirea termenului procedural reglementat de legiuitor, la caracterul dirimant al excepției de procedură a tardivității declarării căii extraordinare de atac a recursului, a cărei incidență împiedică cercetarea fondului motivelor de recurs, potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței civile nr. 20/07.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței civile nr. 20/07.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.