ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2026

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 157/2026

HOTĂRÂRE
28.01.2026
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 157/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea de arbitrare nr. x/30.10.2015 înregistrată la Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/2015, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a solicitat obligarea pârâtului C.I.M.F. Dr. A. la plata sumei de 2.212,96 RON, reprezentând diferențe rezultate ca urmare a stabilirii eronate a punctajului obținut de cabinetul medical pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012 și a beneficiului nerealizat, calculat până la data achitării efective a debitului.

Totodată, prin cererea nr. x/17.12.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 37,25 RON, reprezentând contravaloarea prescripțiilor medicale eliberate de furnizorul de servicii medicale din asistența medicală primară, în cadrul "Programului pentru compensarea în procent de 90% a prețului de referință al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON pe lună", unor persoane care nu aveau calitate de pensionari, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere, calculate pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data achitării debitului.

Prin cererea nr. x/28.06.2021, reclamanta a renunțat la pretențiile solicitate prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/17.12.2014.

Prin hotărârea arbitrală nr. 214/09.09.2021, Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea cererii de arbitrare privind suma de 37,25 RON, dobânzile și penalitățile de întârziere, a admis cererea arbitrală și a obligat pârâtul la restituirea sumelor reprezentând diferența de punctaj obținut de cabinetul medical pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012, în raport cu punctajul redus în mod nejustificat de către reclamantă și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata beneficiului nerealizat calculat până la data achitării efective a debitului.

La data de 05.12.2024, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă acțiunea în anulare formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Dolj împotriva hotărârii arbitrale, reclamanta solicitând rejudecarea cauzei în fond, conform dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 43/01.04.2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare.

Împotriva acestei sentințe, Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a declarat recurs.

Autoarea recursului a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea de către instanța de recurs, cu consecința admiterii acțiunii în anulare formulate împotriva hotărârii arbitrale nr. 214/09.09.2021 pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2015.

Recurenta s-a prevalat de cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și a susținut că, în mod eronat, a reținut curtea de apel că aspectele relevate prin acțiunea în anulare nu pot fi încadrate în ipoteza reglementată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., motivând că dispozițiile art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 nu erau în vigoare în anul 2012, la momentul producerii prejudiciului.

A subliniat faptul că această normă de drept vizează toate instituțiile publice - recurenta aparținând acestei categorii, pentru că gestionează fonduri publice, conform art. 277 alin. (1) și (2), art. 280 alin. (1) lit. a) și art. 281 lit. b) din Legea nr. 95/2006 - și era aplicabilă la data promovării cererii de arbitrare, iar criticile formulate, referitoare la acordarea dobânzilor și penalităților de întârziere, se circumscriu motivului de acțiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea art. 73

1

din Legea nr. 500/2002.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; în urma analizării lui, raportul a fost comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă niciuna dintre părți nu și-a exprimat punctul de vedere.

Examinând, cu prioritate, aspectul admisibilității recursului, Înalta Curte, în complet de filtru, reține următoarele:

Consacrat în art. 129 din Constituție și reglementat în art. 457 C. proc. civ., principiul legalității căilor de atac, regulă fundamentală a procesului civil, presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 43/01.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, într-o acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale, ce reprezintă o cale de atac căreia i se aplică legea în vigoare la momentul începerii procesului arbitral, potrivit art. 25 C. proc. civ.

Prin urmare, cauzei îi este aplicabil art. 613 C. proc. civ., care, în forma în vigoare la 30.10.2015, anterior modificării C. proc. civ. prin art. unic, pct. 2 din Legea nr. 17/2017 de aprobare a O.G. nr. 1/2016, dispunea astfel:

"(1) Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță. (…) (3) Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală (…). (4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Cum în cauza de față, curtea de apel nu a admis acțiunea în anulare, ci a respins-o, iar în forma aplicabilă litigiului, legea procesuală a recunoscut doar posibilitatea atacării hotărârilor curților de apel pronunțate în conformitate cu alin. (3) al art. 613 C. proc. civ. - adică doar a celor prin care acțiunea în anulare era admisă - sentința civilă nr. 43/01.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, nu este supusă recursului, fiind definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1), să respingă ca inadmisibil recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate Dolj împotriva sentinței civile nr. 43/01.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2026.

Sursă