ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1288/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 826/C/2024 din 25 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A. S.A. solicitând anularea sau schimbarea sentinței civile nr. 826/C/2024 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x, cu consecința admiterii cererii formulate de A. S.A. împotriva B. S.A. și a obligării acesteia să achite apelantei A. S.A. suma de 3.547.674,21 RON reprezentând despăgubiri, sumă calculată în conformitate cu prevederile art. 2 din Anexa 7 din Contractul cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice din surse regenerabile susținute prin certificate verzi nr. 39/10.08.2022; respectiv penalitățile calculate asupra sumei datorate de 3.547.674,21 RON, în cuantum de 0,1% pe zi întârziere, începând cu data de 18.10.2022 până la data efectuării plății inclusiv. De asemenea, apelanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea taxelor judiciare de timbru, precum și a celorlalte cheltuieli generate de prezentul proces.

Prin decizia civilă nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 826/C/2024 din 25 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o schimbă în tot, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de A. S.A. și, în consecință, a fost obligată pârâta B. S.A. să achite suma de 3.547.674,21 RON reclamantei cu titlu de despăgubiri conform contract nr. x/10.08.2022 și penalități de 0,1% pe zi de întârziere asupra acestei sume calculate din 18.10.2022 până la plata efectivă a despăgubirii.

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 39081,74 RON, cheltuieli de judecată în fond.

A fost obligată intimata să plătească apelantei A. S.A. suma de 30.112,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea cererii, recurenta-pârâtă B. S.A. susține, în esență, că soluția instanței de apel se întemeiază pe un raționament ambiguu, materializat prin considerente contradictorii, în care nu este clar dacă se recunoaște aplicabilitatea dispozițiilor art. 25 din contract, ce prevăd posibilitatea de reziliere a acestuia în cazul lipsei unui acord privind adaptarea actului juridic bilateral astfel agreat de părți și în conformitate cu noile modificări de circumstanțe, sau dacă se statuează asupra pretinsei imposibilități de modificare a prețului, indiferent de situație, chiar și în contextul incidenței impreviziunii.

Pe de o parte, susține recurenta, instanța de apel a reținut că "dilema juridică principală supusă cenzurii instanței se referă la modalitatea de interpretare a noțiunii de "modificare de circumstanțe" din acordul de voințe, în accepțiunea art. 21 alin. (1) lit. a) raportat la art. 25 din contract", ceea ce conferă părților posibilitatea de adaptare a clauzelor contractuale pentru a fi conforme cu noile modificări de circumstanțe. Această clauză nu prezintă excepții, sugerând că orice modificare semnificativă a circumstanțelor poate justifica ajustarea contractului.

Pe de altă parte, instanța consideră că prin articolul 2 din contract se va aplica cu prioritate regula prețului fix și nedeterminat, susținând astfel că prețul contractual nu poate fi modificat. Această interpretare pare contradictorie, deoarece, în ciuda recunoașterii posibilității apariției unor modificări legislative care pot justifica nevoia de adaptare a contractului în sensul articolului 21 alin. (1) lit. a), raportat la articolul 25 din acordul de voințe, instanța statuează că în speța de față, intrarea în vigoare a O.U.G.. nr. 119/2022 nu afectează contractul în substanța sa.

Instanța de apel a conferit o interpretare greșită textului de lege prin raportare la situația de fapt concretă.

Cu referire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în opinia recurentei, decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1267 și art. 1552 alin. (1) C. civ., întrucât instanța de apel a apreciat că recurenta nu era îndreptățită să solicite rezilierea contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice din surse regenerabile, susținută prin certificate verzi nr. 39, cu aplicarea dispozițiilor contractuale date de art. 21 alin. (1) lit. a) raportat la art. 25 din contract.

Așadar, consideră ca fiind esențial să se stabilească dacă modificările circumstanțelor economice și legislative, precum intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022, pot fi considerate suficiente pentru a justifica adaptarea sau rezilierea contractului. Având în vedere prevederile art. 25 din contract și principiul echității contractuale, orice schimbare semnificativă și imprevizibilă a circumstanțelor ar trebui să permită ajustarea clauzelor contractuale pentru a reflecta noile realități.

Prin art. 21 alin. (1) lit. a) din actul juridic este stipulat un veritabil caz de reziliere de drept, fără punerea în întârziere și fără intervenția instanței în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: a intervenit o "modificare de circumstanțe", astfel cum este definită în cadrul art. 25 din Contractul nr. x; a existat o încercare de adaptare a contractului; cealaltă parte refuză să încheie un act adițional la contract într-un termen de 20 de zile calendaristice calculate de la data apariției cazului instituit la art. 25, în vederea adaptării actului juridic bilateral, în scopul respectării conformității cu modificările aduse cadrului legal ce a fost aplicabil la data încheierii contractului.

Cazul instituit de părți la art. 25 din contract, subliniază recurenta, reprezintă o veritabilă materializare a instituției impreviziunii, reglementate de art. 1271 C. civ.

Sub aspectul dreptului material este relevant principiul forței obligatorii a efectelor contractelor reglementat în cadrul art. 1270 C. civ.

Prin urmare, dacă părțile, prin clauze exprese, convin asupra modificării sau încetării contractului în anumite circumstanțe, condiții și indiferent de termenul contractual, nu vom fi în prezența excepțiilor de la forța obligatorie a contractului, fiind de aplicabilitate în acest caz principiul libertății contractuale, astfel cum este enunțat în art. 1169 C. civ.

Nu în ultimul rând, deloc de neglijat sunt dispozițiile art. 1268 alin. (3) C. civ., respectiv a art. 1267 din același cod privind interpretarea clauzelor contractuale.

Instanța de apel realizează o interpretare eronată atât a definirii noțiunii de "modificări de circumstanțe", cât și a situațiilor de aplicabilitate a clauzei contractuale referitoare la acestea.

Interpretarea instanței nu a fost stabilită și nici prevăzută de părți prin contract, reducând astfel în mod nejustificat cauzele care ar putea conferi unei părți dreptul de a cere rezilierea contractului.

Această abordare, arată recurenta, contravine principiilor fundamentale ale dreptului contractual, conform cărora interpretarea trebuie să respecte voința părților și să asigure echitatea în raporturile contractuale.

Pe de altă parte, consideră că instanța de apel nu a transpus în mod corect situația teoretică astfel reținută la realitatea faptică, atribuind culpa în mod eronat societății apelante, în ciuda eforturilor considerabile întreprinse pentru salvgardarea contractului și pentru menținerea unui just echilibru contractual, ignorând măsurile proactive adoptate de apelantă în scopul respectării obligațiilor contractuale.

Cadrul legal în ceea ce privește activitățile sectorul energiei electrice este stabilit în principal din Legea nr. 123/2012 privind legea energiei și a gazelor naturale, Directiva 2003/54/EC privind regulile comune ale pieții de energie electrică, precum și Ordinele ANRH pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică, la data încheierii Contractului dintre părți, acestea intrând sub incidența Ordinului ANRH nr. 6/18.02.2011 publicat în Monitorul Oficial nr. 170/10.03.2011.

În contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice se regăsește clauza potrivit căreia modificarea circumstanțelor care au stat la baza încheierii contractului, conferă părților posibilitatea de reziliere a actului juridic bilateral.

Există un mecanism contractual agreat de comun acord de către părți prin semnătura actului juridic bilateral, care permite aplicarea a două scenarii în cazul ivirii unor "modificări de circumstanțe".

De altfel, așa cum rezultă din practica instanțelor de judecată, reglementarea cazului de reziliere de drept a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice ca urmare a intervenției unor modificări de circumstanțe nu prezintă un caracter de noutate și nu poate fi interpretată drept o încălcare a articolului 16 din Regulamentul privind funcționarea pieței centralizate pentru energie electrică.

Așadar, contractul nu poate fi modificat decât cu excepția modificărilor permise de art. 25 care se refera strict la modificarea de circumstanțe, determinate de intrarea în vigoare a unor acte normative și reglementari aplicabile în România care modifică și/sau abrogă acte normative și reglementari incidente existente la dala intrării în vigoare a Contractului.

De altfel, cazul de încetare a efectelor contractului prevăzut la art. 21 din actul juridic bilateral reprezintă un caz pur excepțional, prin care se înfrânge ideea "prețului fix", dispozițiile devenind pe deplin aplicabile în cazul de față, în virtutea principiului forței obligatorii a contractelor.

Prin urmare, așa cum rezultă din practica instanțelor naționale, este majoritar acceptat faptul că, în cazul intervenirii rezilierii de drept a contractului, consecința reținerii culpabilității părții care a solicitat rezilierea rezidă strict din neîndeplinirea etapelor prevăzute în cadrul art. 21 alin. (1) lit. b) din contract.

Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, se observă că intimata și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1 și art. 2 din Anexa nr. 7 la Contractul nr. x încheiat la data de 10.08.2022.

Subliniază că potrivit art. 2 din Anexa nr. 7 la contractul încheiat, este pe deplin aplicabil dreptul părții de a cere despăgubiri în cazul constatării unei culpe din partea părții contractante din cauza căreia a fost atrasă rezilierea, drept cauză de încetare a contractului.

Înțelege să menționeze aspectele relevante cu privire la: existența unei prelinse culpe a vânzătorului, în calitate de recurentă în prezenta cauză; incidența art. 25 din contract privind "modificările de circumstanțe", cu finalitatea aplicării dispozițiilor art. 21 din contract ce reglementează instituția rezilierii.

Precizează că în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022 prin adresa transmisă de intimata B. S.A. apelantei, la 9 septembrie 2022 și înregistrată la 12 septembrie 2022, cea dintâi i-a solicitat celei din urmă, organizarea unei întâlniri în perioada 12 septembrie 2022 - 16 septembrie 2022 în vederea adaptării contractului prin negocierea clauzelor contractuale și încheierii unui act adițional, potrivit noilor modificări legislative indicate în preambulul adresei.

Cu referire la discuțiile purtate între părțile litigante, mai arată că reprezentanții societății recurente au informat reprezentanții intimatei A. că, după intrarea în vigoare la data de 1 septembrie 2022 a O.U.G. nr. 119/2022 s-a născut obligația acesteia de a plăti contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, astfel încât nu mai este posibilă continuarea activității în lipsa unui acord cu privire la adaptarea clauzelor contractului. Prin urmare, recurenta B. S.A. solicita modificarea contractului prin încheierea unui act adițional care sa reflecte consecințele noilor modificări legislative.

După o succintă prezentare a corespondenței purtate între părți și a încercărilor de soluționare a diferendului pe cale amiabilă, menționează că, la 28 septembrie 2022, societatea B. a formulat o ofertă comercială prin care a transmis intimatei-reclamante propunerea încheierii unui contract, prin care energia electrică să fie furnizată fără certificate verzi, în baza licenței de furnizare deținută de aceasta. Totodată, au fost indicate condițiile de preț, plată și livrare a energiei electrice către A..

La 29 septembrie 2022 prin intermediul emailului, A. a transmis atașat draftul de contract bilateral negociat direct și actul adițional nr. x la contractul de vânzare-cumpărare energie electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi nr. 39 din 10.08.2022.

Deși urma să semneze documentele, intimata A. s-a răzgândit, așa încât, motivul pentru care contractul propus de către A. nu a mai putut fi finalizat rezidă în mod evident în culpa apelantei-reclamante, care a refuzat cu rea-credință semnarea.

Prin urmare, la 30 septembrie 2022 societatea B. a formulat către A. o notificare prin care a informat asupra incidenței cauzei de reziliere de drept a contractului, fără punerea în întârziere și fără intervenția instanței, în temeiul art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) lit. a) din contract.

Așadar, este reiterat motivul intervenirii cauzei de reziliere de drept, constând în modificările aduse reglementărilor care au stat la baza încheierii contractului coroborate cu faptul că părțile contractante nu au ajuns la o înțelegere cu privire la adaptarea Contractului prin act adițional, în termen de 20 zile calendaristice calculate de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022.

Important de menționat este și faptul că, dacă societatea A6 ar fi continuat derularea raporturilor contractuale cu A., în condițiile stipulate în contractul nr. x/10.08.2022, ar fi încălcat prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, potrivit căruia oricărui comerciant îi este interzis să vândă în pierdere.

Rezultă fără niciun dubiu că negocierile dintre părți, purtate ulterior încheierii contractului, au avut loc ca urmare a prevederilor O.U.G. nr. 119/2022, de modificare a O.U.G. nr. 27/2022, care au schimbat circumstanțele care au existat la data încheierii contractului.

Intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 119/2022, la data de 1 septembrie 2022, cât și obligația impusă societății recurente de a plăti contribuția la Fondul de Tranziție Energetică au creat modificări semnificative ale circumstanțelor economice și legale, ce au condus la o veritabilă incidență a schimbării circumstanțelor, care ar trebui să îndreptățească societatea B. să recurgă la rezilierea contractului, în absența unui acord mutual pentru ajustarea acestuia.

Este incorect a considera că rezilierea de către societatea B. a contractului ar implica vreo culpă a acesteia astfel încât să fie pasibilă de plata compensațiilor la care se referă art. 2 din Anexa nr. 7 la contract, întrucât scopul urmărit de recurentă a fost acela de salvgardare a contractului, încercând renegocierea acestora în vederea restabilirii echilibrului între prestații.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicitând, în realitate, instanței de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, și nu doar să verifice decizia recurată în ce privește modul de aplicare a legi.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prevalându-se de o cale extraordinară de atac, se constată că recurenta nu își fundamentează criticile din cuprinsul cererii pe încălcarea sau greșita aplicare a unor norme de drept material, ci numai pe aspecte factuale ale cauzei, criticând, în realitate, modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât aceasta se raportează numai la situația de fapt, la contextul relațiilor dintre părți și al derulării acestora sub aspect contractual și legal, la modul în care părțile și-au îndeplinit obligațiile contractuale, aducând în discuție efectele îndeplinirii sau neîndeplinirii acestora, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Faptul că se fac trimiteri la anumite dispoziții legale sau acte normative, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implică obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, teza încălcării normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Recurenta a invocat formal și incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără a oferi o minimă argumentație prin care să arate în ce constă nerespectarea exigențelor motivării hotărârii pronunțate.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată și la argumentele care au format convingerea instanței, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției pronunțate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către pârâtă nu răspund exigențelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, aspectele legate de interpretarea clauzelor contractului încheiat între părțile litigante nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, care vizează interpretarea actului juridic.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieșit din acordul părților, precum și evaluarea relațiilor dintre cele două entități juridice, constituie, de altfel, o ipoteză de analiză corelată a probelor.

În acest context juridic, nici susținerile recurentei referitoare la "incidența art. 25 din contractul sus-indicat privind modificările de circumstanțe, cu finalitatea aplicării dispozițiilor art. 21 din contract ce reglementează instituția rezilierii" nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât se solicită instanței de recurs să revină asupra situației de fapt și de drept.

Prin argumentele expuse, se tinde la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, astfel cum s-a arătat, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt (aspecte vizând existența, inexistența, întinderea, efectele impreviziunii sau modificării de circumstanțe asupra contractului etc.) ale cauzei.

De altfel, susținerile cu privire la "modificările de circumstanțe", de care se prevalează în mod repetat recurenta, vizează considerente fără caracter decizoriu din cuprinsul hotărârii atacate, astfel că, indiferent de rezultatul examinării lor, nu ar fi apte să conducă la schimbarea hotărârii recurate.

În concret, în fundamentarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că interpretarea clauzelor contractului nu poate fi realizată în sensul în care acestea ar conduce la încălcarea unor prevederi legale exprese, iar în raport de prevederile exprese ale art. 16 din Regulamentul privind funcționarea pieței centralizate pentru energia electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi, dar și cele ale art. 2 alin. (2) teza a II a din contractul părților, potrivit cărora "prețul energiei electrice, inclusiv formula de ajustare a prețului, după caz sunt ferme pentru ambele părți pe toată durata contractuală", părțile au avut de la început reprezentarea faptului că prețul de contract nu poate fi modificat prin act adițional sau ca invocare a modificării de circumstanțe.

Or, acest considerent decizoriu în raport de care instanța a admis apelul declarat de reclamanta A. S.A., a schimbat hotărârea apelată și a admis acțiunea formulată de reclamantă, nu a fost criticat.

În lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui părții, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel.

De asemenea, simpla reluare a alegațiilor recurentei din etapa procesuală a apelului, strict pe aspecte de eventuală netemeinicie, cu ignorarea hotărârii atacate și a considerentelor acesteia, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului.

Nu în ultimul rând, nici susținerile recurentei în argumentarea recursului cu privire la jurisprudență nu pot atrage vreo analiză, cu atât mai mult cu cât jurisprudența nu reprezintă izvor de drept

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 451/2024 din 21 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2025.