ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2025

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, la data 25.07.2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - A.N.S.V.S.A., Postul de Inspecție la Frontiera Port Midia - Năvodari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor - D.S.V.S.A. Constanța și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 452.289,76 RON, reprezentând valoarea pagubelor pe care i le-au pricinuit prin faptele lor, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, art. 1382 și art. 219 alin. (2) C. civ., Ordonanța Guvernului nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 48/2018 și Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Direcția Sanitara Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, a invocat excepția netimbrării și excepția lipsei procedurii prealabile raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentința civilă nr. 801/CA/2019 din 14 octombrie 2019 Tribunalul Bihor, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a din cadrul Tribunalului Bihor.

În motivarea acestei soluții, s-a avut în vedere obiectul cauzei și temeiurile de drept pe care a fost întemeiată acțiunea, respectiv obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani cu titlu de daune materiale, în cadrul răspunderii civile delictuale prevăzute de C. civ., fapt care atrage competența instanței civile.

Prin sentința civilă nr. 42/LP/2020 din 12 martie 2020, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor.

Prima instanță a reținut că, întrucât reclamanta a precizat expres că acțiunea este întemeiată pe C. civ., respectiv pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și art. 1358, răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată în lipsa anulării actelor administrative prin care s-a dispus respingerea exportului, motiv pentru care a reținut că este netemeinică cererea raportat la temeiul de drept invocat și la limitele stabilite de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, la data de 22 iunie 2020, reclamanta A. S.R.L., solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.

Prin decizia nr. 262/C/2020-A din 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, împotriva sentinței civile nr. 42/LP/12.03.2020 pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, care a fost menținută în totalitate.

Împotriva acestei decizii, la data de 21.12.20202 reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la o altă instanță egală în grad pentru o nouă judecată a apelului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 11 ianuarie 2021.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2022, a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 262/C/2020-A din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat decizia atacată și a trimis cauza, pentru o nouă judecată, Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și art. 1358 din C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală. În motivarea acțiunii, s-a arătat faptul că despăgubirile solicitate au ca temei legal faptele ilicite săvârșite de pârâte constând în neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege în sarcina acestora privind exportul animalelor.

Așadar, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat instanței repararea unui prejudiciu creat, nu prin emiterea unui act administrativ nelegal, ci ca urmare a unor faptele prejudiciabile săvârșite de pârâte care se înscriu în sfera ilicitului civil.

Caracterul civil al pretențiilor deduse judecății rezultă și din motivarea sentinței nr. 801/CA/2019 din 14 octombrie 2019, pronunțate de către Tribunalul Bihor, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus declinarea cauzei în favoarea secției civile, instanța de contencios reținând că despăgubirile solicitate de recurenta-reclamantă nu sunt consecința anulării unui act administrativ pentru a atrage competența specială a instanței de contencios administrativ în soluționarea cererii, în raport de prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acestea având natură civilă.

Din actele dosarului a rezultat că această statuare asupra competenței materiale de judecare a cauzei de către instanța civilă nu a fost respectată de prima instanță, aceasta respingând acțiunea pe fond, reținând că răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată în lipsa anulării actelor administrative prin care s-a dispus respingerea exportului.

Instanța de apel a menținut această calificare greșită a naturii litigiului cu motivarea că întrucât actul administrativ reprezentat de decizia de respingere a exportului, precum și actele sau operațiunile premergătoare acestuia nu fost atacate în fața instanței de contencios administrativ, acestea bucurându-se de prezumția de legalitate, nu poate fi reținută susținerea reclamantei în sensul că emiterea acestora reprezintă o faptă ilicită, nefiind astfel îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) din C. civ.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a arătat că prejudiciul i-a fost creat, nu prin emiterea unui act administrativ nelegal, pentru că un astfel de act nu a fost emis, ci ca urmare a neîndeplinirii de către intimatele-pârâte a obligațiilor stabilite de lege pentru exportul animalelor, dispoziții legale pe care acestea le-au încălcat și care astfel se constituie în fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu.

Astfel, pârâtele, deși au reținut inițial eligibilitatea documentelor pentru export a animalelor, aprobând transportul și efectuând certificarea, ulterior, după ce animalele au ajuns la PIF Constanța, exportul a fost respins, fapt ce a creat prejudiciu reclamantei, constând în cheltuielile ocazionate cu transportul animalelor retur și cu hrana acestora.

Respingerea exportului nu s-a făcut din vina reclamantei, ci din cauza neconcordanțelor cu privire la modelul certificatului privind statusul animalelor, obligația de a transmite formularele corecte aparținând intimatelor-pârâte.

În acest context, instanța supremă a găsit fondate și criticile recurentei prin care a susținut faptul că prin decizia atacată s-a reținut greșit că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Având în vedere că recurenta a indicat faptele ilicite în baza cărora a solicitat despăgubirile, Înalta Curte a statuat că instanța de apel trebuia să analizeze îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 1357 din C. civ., prin prisma motivelor invocate de reclamantă drept temei al acțiunii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 14 iunie 2022.

Ulterior, prin cererea depusă la data de 27 martie 2024 la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Alba Iulia apelanta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat instanței actualizarea prejudiciului cauzat acesteia, de la data producerii acestuia (7 aprilie 2017) la zi sau până la data plății efective.

Prin încheierea de la termenul de judecată din 3 iunie 2024 instanța de apel a reținut că "nu este vorba de o precizare nouă, ci de o actualizare a prejudiciului", astfel încât reclamanta nu este decăzută din dreptul de a-și modifica cererea .

Prin decizia nr. 216/2024 din 30 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 42/LP/2020 a Tribunalului Bihor; s-a schimbat sentința atacată și, în consecință, s-a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR; pârâtele au fost obligate, în solidar, la plata următoarelor sume de bani:

- 226.095,26 RON actualizată cu rata inflației începând cu data de 07.04.2017 și până la data plății efective, reprezentând cheltuielile cu transportul animalelor.

- 25.074,06 RON actualizată cu rata inflației începând cu data de 07.04.2017 și până la data plății efective, reprezentând suma achitată pentru hrana animalelor pe perioada transportului maritim către Israel ce urma a fi efectuat.

- 431,45 RON actualizată cu rata inflației începând cu data de 07.04.2017 și până la data plății efective, reprezentând contravaloarea declarației vamale de export bovine vii achitată agentului vamal.

- 133.779,08 RON actualizată cu rata inflației începând cu data de 07.04.2017 și până la data plății efective, reprezentând echivalentul pierderii în greutate.

- 39.975 RON actualizată cu rata inflației începând cu data de 07.04.2017 și până la data plății efective, reprezentând costul pentru fânul și nutrețul necesare refacerii greutății animalelor.

S-a respins, în rest, acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR.

S-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtului POSTUL DE INSPECȚIE LA FRONTIERĂ PORT MIDIA NĂVODARI din cadrul DIRECȚIEI SANITARE VETERINARE ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CONSTANȚA.

Prin aceeași decizie, pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 60.029,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariu de expertiză și onorarii de avocat în favoarea reclamantei.

La data de 12 decembrie 2024 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019**, recursurile declarate de recurentele-pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR împotriva deciziei nr. 216/2024 din 30 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care, pe de o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei și este rezultatul unei interpretări greșite a normelor de drept material, decizia recurată pronunțându-se cu ignorarea actelor normative incidente în cauză și a înscrisurilor existente la dosar.

Au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material, cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 42/2004, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, Hotărârea Guvernului nr. 984/2005, Decizia Comisiei Europene 91/2014 ce modifică Decizia Uniunii Europene nr. 2003/467/CE, Regulamentul Uniunii Europene nr. 1/2005, Ordinul M.A.I.A. 1370/1960, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contrar celor reținute de instanța de apel, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile pentru angajarea în sarcina A.N.S.V.S.A. a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform art. 1357 din C. civ.

Față de aspectele expuse în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. consideră că vinovăția sa nu a fost dovedită.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de bani în ideea reparării unui prejudiciu pe considerentul angajării răspunderii civile delictuale, răspundere care, în lipsa unui singur element (vinovăția), nu poate fi angajată.

Decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, vinovăția, ca element al răspunderii civile delictuale, nefiind dovedită cu privire la pârâta A.N.S.V.S.A., astfel că este incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit recurentei A.N.S.V.S.A., nu s-a demonstrat în sarcina sa existența faptei ilicite.

În ideea de a arăta că fapta ilicită există și că trebuie reținută în sarcina pârâtei A.N.S.V.S.A., instanța de apel face referire la un paragraf din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și anume "întregul teritoriu al României este recunoscut internațional ca liber de bruceloză bovină în baza Deciziei Comisiei Europene nr. 91/2014 ce modifică Decizia Comisiei Europene nr. 20003/467/CE…dovada că lotul de animale destinate exportului avea un status eligibil în ce privește bruceloza bovină era cât se poate de evident".

Acest paragraf a fost catalogat de instanța de apel ca fiind o mărturisire în sensul art. 348 din C. proc. civ.. Curtea de Apel Alba Iulia a concluzionat în sensul că paragraful redat anterior echivalează cu o mărturisire a faptului că animalele erau eligibile pentru export în Israel.

Chiar și în situația în care s-ar accepta această ipoteză, mărturisirea nu constituie sub nicio formă o faptă ilicită, atâta timp cât nu s-a făcut vreo referire în respectivul paragraf la recunoașterea de către pârâtă a vreunei pretenții a reclamantei, la recunoașterea unei greșeli în sarcina A.N.S.V.S.A.

A echivala fapta ilicită cu acest paragraf, catalogat ca fiind "o mărturisire" de către instanța de apel, reprezintă, în opinia recurentei-pârâte, un raționament care nu poate fi primit.

Având în vedere că exportul bovinelor vii din România către Israel nu s-a mai efectuat din culpa reclamantei, recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. apreciază că nu poate fi reținut în sarcina pârâtelor niciun prejudiciu.

În legătură cu existența prejudiciului, s-a arătat că acesta a făcut obiectul unei expertize tehnice judiciare.

În motivarea hotărârii, instanța de apel a arătat că menține cele 25 de zile necesare refacerii greutății pierdute a animalelor, deoarece expertul în zootehnie a adus un răspuns argumentat în acest sens, iar afirmațiile recurentei în legătură cu numărul de zile (sub 10) necesare refacerii greutății pierdute a animalelor sunt ipotetice.

Recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. a înțeles să critice decizia recurată sub acest aspect, apreciind că sunt exagerate cele 25 de zile și că nu există niciun răspuns argumentat al expertului, contrar reținerilor instanței de apel.

Chiar și la solicitarea instanței de apel de a arăta în mod clar care este actul normativ în baza căruia a ajuns la acest număr de 25 de zile, d-nul expert nu a putut da curs acestei solicitări.

Atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel apelanta a insistat foarte mult asupra prejudiciului, fără a se demonstra o legătură de cauzalitate între o faptă ilicită, o persoană făptuitoare și acest prejudiciu.

Deși în cauză există mai mulți pârâți, în concret nu se arată foarte clar nici până la acest moment procesual care este pârâtul și care este fapta ce se consideră a fi generatoare de prejudicii.

Recurenta-pârâtă a conchis în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform prevederilor art. 1357 din C. civ.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a dispus obligarea A.N.S.V.S.A. la plata sumei actualizate cu indicele de inflație și până la data plății efective.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. (2009), dobânda legală nu poate fi acordată, întrucât nu există o datorie certă, lichidă și exigibilă a A.N.S.V.S.A. față de intimata-reclamantă și, prin urmare, nu poate fi vorba de o neexecutare, la scadență, a vreunei datorii.

Potrivit recurentei, instanța nu poate dispune plata drepturilor solicitate majorate și indexate, în situația în care instituția nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără baza legală pentru respectiva cheltuială. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinația precisă și limitată", iar potrivit art. 47, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

Prin urmare, din dispozițiile legale indicate reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Plata sumelor reprezentând dobânda legală și actualizarea cu rata inflației se poate face numai prin intervenția legiuitorului. Astfel, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu dobânda legală și rata inflației, instituția publică nu are la dispoziție alte surse de finanțare, în afara celor alocate prin lege.

Referitor la decizia instanței privind obligarea A.N.S.V.S.A. la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat analizarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 451- art. 453 din C. proc. civ.

În acest sens, a cerut ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. care prevede că "instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei".

În cazul în care se va trece peste această solicitare, instanța urmează să procedeze la diminuarea cheltuielilor, întrucât exonerarea sau reducerea sumei solicitate de către reclamantă apare ca o necesitate imperativă și ca o protecție a bugetului de stat, fiind mai mult decât evident faptul că se impune, cel puțin, diminuarea cheltuielilor pe care pârâta A.N.S.V.S.A. ar fi obligată să le plătească, proporțional cu randamentul actelor procedurale întocmite în această fază procesuală.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

Memoriul de recurs depus la dosar de către recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR are un conținut aproximativ identic cu cel al recurentei-pârâte A.N.S.V.S.A., motiv pentru care nu vor fi reluate criticile comune.

În plus, s-a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1385 alin. (3) din C. civ., în sensul că a acordat atât echivalentul pierderii în greutate (caloul) în cuantum de 133.779,08 RON, cât și echivalentul costului pentru fânul și nutrețul necesar refacerii greutății animalelor în cuantum de 39.975 RON.

Or, procedând astfel, instanța de apel a acordat de două ori o despăgubire pentru aceeași pierdere.

Dacă instanța de apel a apreciat că pârâta trebuie să achite costul pentru fânul și nutrețul necesar refacerii greutății pierdute a animalelor, recurenta consideră că s-a restabilit situația anterioară certificării.

În concret, a susținut faptul că, aducând aceste animale la situația anterioară, respectiv la greutatea inițială pe care au avut-o la momentul plecării din exploatația de origine, prin asigurarea hranei necesare în acest scop, în cuantum de 39.975 RON, pârâta nu mai trebuia să fie obligată și la plata sumei de 133.779,08 RON, reprezentând echivalentul pierderii în greutate.

Prin suportarea de către pârâtă a contravalorii hranei necesare refacerii greutății pierdute, animalele au revenit la situația anterioară, iar reparația a fost efectuată.

Atâta timp cât s-a restabilit situația anterioară, recurenta-pârâtă apreciază că este nejustificată și nefondată dispoziția instanței de apel, de obligare a sa și la plata sumei de 133.779,08 RON ce reprezintă contravaloarea pierderii în greutate, deoarece animalele au revenit la starea inițială (prin suportarea costului necesar hranei pentru refacere), ceea ce înseamnă că s-a reparat prejudiciul și nu mai poate fi vorba de o pierdere în greutate (calou).

Recurenta-pârâtă a mai criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanța de apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 25.074,06 RON, actualizată cu rata inflației începând cu data de 7 aprilie 2017, până la momentul plății efective, pe considerentul că aceasta reprezintă o sumă achitată pentru hrana animalelor pe perioada transportului maritim către Israel ce urma a fi efectuat.

Referitor la acest aspect, instanța de apel s-a rezumat la a menționa că există la dosarul cauzei înscrisul depus, în copie, la fila x față/verso din dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Alba Iulia, înscris necontestat de partea adversă.

Raportat la obligația ce îi incumbă pârâtei din acest înscris, s-a arătat că:

- pe de o parte, nu există nicio dovadă a faptului că aceste furaje și așternuturi de paie odată achitate de către reclamantă nu au fost înmânate/restituite acesteia în vederea valorificării lor, în condițiile în care transportul nu a mai avut loc; în atare situație, recurenta consideră că prejudiciul sub acest aspect nu mai exista;

- pe de altă parte, între părțile implicate (transportatorul și beneficiarul A. S.R.L.) ar putea fi încheiat un contract care să cuprindă clauze referitoare la regimul așternutului de paie și a furajelor necesare pe perioada transportului maritim, în cazul în care transportul nu se mai derulează;

Referitor la obligația pe care instanța de apel a instituit-o în sarcina pârâtei pe acest considerent, autoarea căii de atac apreciază că, pentru respectarea dezideratului dreptului la un proces echitabil, era necesar, pe de o parte, ca instanța de apel, în baza rolului activ pe care aceasta îl are în aflarea adevărului, să pună în vedere părților orice chestiune litigioasă asupra căreia se va pronunța prin considerentele hotărârii. Mai mult, instanța de apel trebuia să solicite suplimentarea materialului probatoriu dacă aprecia că este necesar, tocmai pentru justa lămurire a cauzei și aflarea adevărului, fiind vorba de o instanță devolutivă.

Procedând astfel, instanța de apel a generat o insuficientă stabilire a situației de fapt, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, atâta vreme cât nu și-a întemeiat hotărârea pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. Această situație a generat o obligație de plată în sarcina bugetului de stat - 25.074,06 RON la care se va adăuga indicele de inflație - obligație care nu rezultă în mod clar din probatoriul administrat.

În drept, ambele recursuri au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinări la recursurile formulate de recurentele-pârâte, prin care a invocat "excepția netimbrării cererii de chemare în judecată"; în realitate, este vorba de excepția netimbrării cererii de recurs; se mai invocă excepția nulității recursurilor, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. pe fond, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenței și întinderii lor.

Recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului; a mai solicitat respingerea excepției netimbrării cererii de recurs, arătând că a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 4.029,27 RON, cu OP nr. x/19.03.2025, conform extrasului de cont atașat.

Recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și respingerea excepției netimbrării cererii de recurs ca lipsită de obiect.

Prin rezoluția din 3 aprilie 2025 s-a fixat termen la data de 18 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Astăzi, în ședință publică, apărătorul intimatei-reclamante A. S.R.L. a arătat că nu mai insistă în soluționarea excepției netimbrării cererilor de recurs, iar excepția nulității a fost respinsă, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Decizia supusă controlului judiciar este pronunțată subsecvent casării unei decizii adoptate în apel, într-un ciclu procesual anterior, atrăgând incidența așadar, în rejudecare, a prevederilor art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

În considerarea acestei dispoziții legale, instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze cauza în cadrul coordonatelor stabilite în decizia de casare, modalitatea în care instanța de recurs a dat dezlegare unui aspect litigios impunându-se, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare care a tranșat definitiv un aspect al litigiului.

Regula de drept stabilită de art. 501 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la obligativitatea problemelor de drept dezlegate, decurge atât din natura controlului judiciar, cât și din principiul ierarhiei instanțelor judecătorești.

Din economia deciziei de casare și față de caracterul obligatoriu al statuărilor instanței de recurs, reiese că rejudecarea, în prezentul litigiu, a vizat doar analizarea condițiilor în vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 1357 din C. civ., prin prisma motivelor invocate de reclamantă drept temei al acțiunii.

Totodată, Înalta Curte consideră util să sublinieze faptul că prin decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a tranșat definitiv chestiunea privitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției autoarelor faptelor ilicite, care au fost pe deplin dovedite, astfel încât singura problemă litigioasă este cea a cuantumului prejudiciului cauzat reclamantei prin fapta ilicită a pârâtelor.

În ceea ce privește criticile aduse deciziei instanței de apel de către ambele recurente-pârâte, Înalta Curte constată că, invocându-se incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea susțin nelegalitatea hotărârii atacate, în esență, prin prisma neîndeplinirii condițiilor impuse de art. 1357 din C. civ. privind angajarea răspunderii civile delictuale, astfel că instanța supremă va analiza aceste critici împreună.

Este de observat că, în expunerea de motive, recurentele-pârâte au făcut trimitere la situația de fapt, arătând că vinovăția lor nu a fost dovedită.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus obligarea, în solidar, a recurentelor-pârâte la plata unei sume de bani în ideea reparării unui prejudiciu pe considerentul angajării răspunderii civile delictuale, răspundere care, în lipsa unui singur element (vinovăția), nu poate fi angajată.

Se invocă faptul că din componenta vinovăției lipsește factorul intelectiv sau de conștiință care constă în reprezentarea faptei, a condițiilor de comitere, a urmărilor și a raportului de cauzalitate între acțiune sau inacțiune și urmarea imediată.

Înalta Curte apreciază necesar a sublinia că verificarea modalității în care instanța de apel a interpretat și a aplicat prevederile legale incidente nu poate porni decât de la starea de fapt reținută de către aceasta în cadrul deciziei recurate.

Aceasta, deoarece sarcina evaluării probelor în cauză și a stabilirii situației de fapt revine în exclusivitate instanțelor de fond, instanța de recurs efectuând doar un examen de legalitate asupra deciziei pronunțate de instanța de apel.

Susținerea recurentelor este nefondată, întrucât statuările din decizia de casare și hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în rejudecare, conturează existența vinovăției.

Aspectele de fapt evocate de recurentele-pârâte reprezintă apărări pe care acestea le-au susținut la judecata în apel a pricinii, iar ele au fost apreciate ca nefondate de instanța care are competența legală de a realiza o judecată asupra fondului cauzei. Cum judecata în recurs nu are caracter devolutiv, aspectele de fapt astfel reiterate în această cale de atac nu vor fi analizate, ele fiind expuse de părțile recurente cu ignorarea limitelor în care sunt îndreptățite să beneficieze de o judecată în etapa recursului.

Referitor la condiția existenței unei fapte ilicite, se cuvine a fi reamintit că aceasta este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sau obiceiul locului, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau interesului legitim și serios ce creează aparența unui drept subiectiv, potrivit art. 1349 din C. civ.

În analiza cerințelor arătate, date fiind circumstanțele de fapt ce au rezultat din materialul probator administrat, se constată că instanța de apel a apreciat, în mod corect, că răspunderea civilă solidară a recurentelor-pârâte se activează pentru conduita ilicită a acestor autorități, conduită constând în neglijență, imprudență sau necunoașterea obligațiilor legale de serviciu, care a condus la returnarea animalelor pregătite pentru export și, implicit, la crearea prejudiciului în patrimoniul reclamantei.

În speță, referitor la fapta ilicită, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că atât prin întâmpinarea depusă la fond de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR se recunoaște că "motivul respingerii este faptul că certificatele sanitar veterinare care însoțeau animalele în vederea exportului au avut anulat aliniatul 3 de la lit. B), aceasta însemnând că statusul pentru bruceloza bovină nu era confirmat, precum și faptul că nu erau îndeplinite exigențele cu privire la efectivele de bovine din care proveneau animalele" .

Pe de altă parte, în întâmpinarea depusă de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR precum și în întâmpinarea formulată de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR se arată faptul că "întregul teritoriu al României este recunoscut internațional ca liber de bruceloză bovină în baza Deciziei Comisiei Europene nr. 91/2014 ce modifică Decizia Comisiei Europene nr. 20003/467/CE … dovada că lotul de animale destinate exportului avea un status eligibil în ce privește bruceloza bovină era cât se poate de evident" .

Afirmațiile celor două pârâte din întâmpinările depuse la fond în sensul că, de fapt, bovinele pe care reclamanta intenționa să le vândă în Israel erau eligibile pentru export constituie o mărturisire judiciară în sensul art. 348 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, exportul a fost refuzat tocmai pe baza unor înscrisuri (certificate de sănătate) emise de către pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și completate apoi de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR.

Instanța de apel a mai arătat că nu se poate reține vreo faptă ilicită în sarcina pârâtului POSTUL DE INSPECȚIE LA FRONTIERĂ PORT MIDIA NĂVODARI din cadrul DIRECȚIEI SANITARE VETERINARE ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CONSTANȚA, acesta din urmă nefăcând altceva decât să se conformeze certificatelor sanitar veterinare astfel cum au fost emise și completate de celelalte două pârâte.

Cu privire la vinovăție, s-a constatat că exportul nu s-a putut realiza din cauza neconcordanțelor cu privire la modelul certificatului privind statusul animalelor, obligația de a transmite formularele corecte aparținând intimatelor-pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR.

Deosebit de relevant este faptul că, în dimineața zilei de 6 aprilie 2017 DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR a trimis, prin email, către pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR copii scanate ale certificatelor și la aceste emailuri "s-a primit confirmare că totul este completat corect" iar după reîntoarcerea animalelor "au fost clarificate cu ANSVSA aspectele referitoare la tehnoredactare survenite în formatul word al certificatelor transmise către DSVSA BIHOR" .

Așadar, abia în urma reîntoarcerii animalelor la fermă pârâtele A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. Bihor au realizat deficiențele intervenite în procedura de emitere/completare a certificatelor privind statusul animalelor, deficiențe care au dus în cele din urmă la imposibilitatea derulării exportului celor 600 de bovine.

Instanța de prim control judiciar a concluzionat că este în sarcina pârâtelor să asigure procedura administrativă prin care aduc la îndeplinire obligațiile ce le revin, însă aceasta trebuie să aibă o anumită coerență tocmai pentru a nu prejudicia persoanele fizice/juridice care desfășoară activități ce intră în sfera de control a pârâtelor în cauză.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. a susținut faptul că exportul bovinelor vii din România către Israel nu s-a mai efectuat din culpa reclamantei, apreciind că nu poate fi reținut în sarcina pârâtelor niciun prejudiciu. În legătură cu existența prejudiciului, s-a arătat că acesta a făcut obiectul unei expertize tehnice judiciare.

Critica astfel susținută are caracter pur formal în condițiile în care ea se limitează la un simplu enunț, fără a concretiza un viciu survenit în demersul instanței de apel de a interpreta și aplica normele de drept substanțial relevante pentru cuantificarea despăgubirilor acordate.

Contrar susținerii recurentelor, instanța de apel, în rejudecare, a relevat elementele ce definesc prejudiciul reținut în cauză, anume că acesta este consecința directă a conduitei ilicite descrise anterior.

Înalta Curte de Casație și Justiție relevă faptul că repararea integrală a prejudiciului reprezintă un obiectiv al răspunderii civile delictuale.

Scopul primordial al angajării răspunderii este cel al reparației prejudiciului și, doar în subsidiar, cel al sancționării făptuitorului și prevenirii comiterii altor fapte similare. Tocmai de aceea, în stabilirea cadrului legal privind condițiile și fundamentul răspunderii delictuale, în primul rând, trebuie să se aibă în vedere protejarea intereselor persoanelor prin repararea integrală, în măsura în care aceasta poate fi realizată, a prejudiciului. Pentru repunerea efectivă a reclamantei în situația anterioară momentului comiterii faptei ilicite, trebuie asigurată acoperirea tuturor prejudiciilor. Astfel, o reparație stabilită în temeiul răspunderii delictuale nu poate fi decât integrală, pentru a da satisfacție deplină celui care a suferit un prejudiciu.

Pentru ca o persoană să poată pretinde și să obțină despăgubirea din partea persoanei responsabile, prejudiciul trebuie să fie cert și încă nereparat.

În ceea ce privește certitudinea prejudiciului, doctrina a statuat în sensul că această condiție este îndeplinită dacă "existența sa (a prejudiciului) este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi evaluat în prezent". Se face distincție între un prejudiciu cert, care poate fi actual sau viitor și un prejudiciu eventual sau ipotetic.

În alin. (3) al art. 1385 din C. civ. a fost consacrată regula conform căreia, în cuantumul despăgubirilor, trebuie să se cuprindă, alături de pierderea efectiv suferită de victimă, și câștigul sau beneficiul nerealizat de aceasta (lucrum cessans), pentru a se asigura repararea integrală a prejudiciului.

În aplicarea acestui principiu, instanța de apel a administrat probatorii pentru cuantificarea prejudiciului, respectiv expertiza tehnică judiciară în specialitatea zootehnie.

Criticile referitoare la modalitatea de evaluare a despăgubirilor, pun în discuție, pe de o parte, interpretarea și aplicarea în concret a principiului reparației integrale a prejudiciului, iar, pe de altă parte, aspecte de evaluare a probelor.

Așadar, nu ar putea fi primite criticile vizând cuantumul despăgubirii acordate, întrucât, așa cum s-a arătat, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, prin criticile formulate, recurentele tind, de fapt, la reevaluarea considerentelor instanței fondului asupra raportului de expertiză întocmit în cauză, astfel încât ansamblul acestor susțineri nu pot forma obiectul analizei instanței de recurs, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului instanței de recurs, potrivit art. 483 alin. (3) și art. 488 din C. proc. civ.

Cercetând, în continuare, criticile formulate de către recurentele-pârâte, Înalta Curte constată că este nefondat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a enunțat exigențele pe care o hotărâre judecătorească trebuie să le respecte din punctul de vedere al motivării, reținând, în cauza Albina împotriva României, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Prin urmare, C. proc. civ. și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale impun judecătorului obligația de a motiva corespunzător hotărârea pe care o pronunță, cu referire la probele administrate, indicând motivele de fapt și de drept pe care le reține și oferind răspuns apărărilor esențiale ale părților.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel a motivat în mod corespunzător decizia atacată, redând situația de fapt, prevederile legale incidente, expunând un raționament logico-juridic convingător și oferind răspuns detaliat tuturor susținerilor esențiale ale părților. De asemenea, instanța de apel a analizat și probatoriul socotit relevant, astfel încât critica recurentelor-pârâte, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este fără suport.

Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici susținerea referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate.

Teza vizată de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la situația în care, fie considerentele hotărârii, în ansamblul lor, conduc la o altă soluție decât cea care se regăsește în dispozitiv, fie considerentele sunt divergente între ele, în sensul că unele conduc la o anumită soluție, în timp ce altele determină o soluție diferită, astfel încât nu se poate realiza care sunt cele care fundamentează soluția din dispozitiv. Niciuna dintre aceste ipoteze nu subzistă în cauză, argumentele Curții de Apel Alba Iulia referitoare la cuantificarea prejudiciului sprijinind soluția de admitere a apelului declarat de reclamantă.

Motivarea străină de natura cauzei presupune că instanța a apelat, în soluționarea acesteia, la instituții juridice care nu au legătură cu procesul dedus judecății.

Raportarea realizată de recurentele-pârâte la această ipoteză din art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este pur formală, părțile neindicând care sunt elementele vizate de Curtea de Apel Alba Iulia, care nu au conexiune juridică, cu litigiul cu care a fost învestită instanța de apel.

Suplimentar, recurenta-pârâtă DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR BIHOR a susținut faptul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1385 alin. (3) din C. civ., în sensul că a acordat atât echivalentul pierderii în greutate (caloul) în cuantum de 133.779,08 RON, cât și echivalentul costului pentru fânul și nutrețul necesar refacerii greutății animalelor în cuantum de 39.975 RON.

Or, procedând astfel, instanța de apel a acordat de două ori o despăgubire pentru aceeași pierdere.

Critica adusă hotărârii recurate, sub acest aspect, este nefondată, întrucât instanța de apel nu a acordat de două ori o despăgubire pentru aceeași pierdere.

Echivalentul pierderii în greutate (caloul) este distinct de echivalentul costului pentru fânul și nutrețul necesar refacerii greutății animalelor.

Înalta Curte subliniază că, deși recurenta-pârâtă indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material, respectiv art. 1385 alin. (3) din C. civ., criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greșit aceste dispoziții legale prin decizia atacată.

În realitate, aceste critici reprezintă doar trimiteri la situația de fapt reținută de instanța de apel în legătură cu analizarea elementelor obligatorii ale răspunderii civile delictuale, instanța de apel reținând, în esență, că animalele au suferit o pierdere în greutate de 6% această valoare fiind expres menționată de Ordinul MAIA nr. 1370/1960 corespunzător distanței parcurse de animale respectiv o distanță de 1141,80 km.

Referitor la costul pentru fânul și nutrețul necesare refacerii greutății animalelor, expertul a reținut un spor mediu zilnic de 875 gr, iar costul pentru fânul și nutrețul necesare refacerii greutății animalelor se ridică la suma de 39.975 RON. Obiecțiunile aduse de pârâte în sensul că recuperarea în greutate s-ar produce mai rapid sunt ipotetice, iar instanța de apel a arătat că trebuie să țină seama de răspunsul argumentat al expertului în zootehnie.

În ceea ce privește stabilirea întinderii prejudiciului, trebuie să se aibă în vedere principiile și reglementarea specifică răspunderii civile delictuale.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, respectiv prejudiciul cauzat unei anumite persoane să fie consecința faptei ilicite săvârșite de o altă persoană; astfel, în mod corect s-a stabilit că acestea sunt îndeplinite cumulativ în cauză, de vreme ce au fost încălcate obligațiile de serviciu prin traducerea eronată a certificatului sanitar veterinar.

Contrar susținerilor recurentei, principiul general, potrivit C. civ., este acela al reparării integrale a prejudiciul cauzat de fapta ilicită, aceasta însemnând că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), ci și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. În acest mod se asigură restabilirea situației anterioare.

De principiu, în privința criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate, Înalta Curte reține că, în faza procesuală a recursului, nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, instanța de control judiciar putând analiza doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Potrivit art. 1357 din C. civ., "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Aceste dispoziții legale sunt aplicabile cauzei, fiind necontestat în prezentul litigiu că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Potrivit dispozițiilor art. 1385 alin. (3) din C. civ., "despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului".

Prin urmare, soluția instanței de prim control judiciar reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, argumentele recurentei-pârâte neavând pertinența de a susține nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma motivului de casare invocat.

Va fi înlăturată critica ce vizează faptul că instanța de apel a dispus obligarea recurentelor-pârâte la plata sumei actualizate cu indicele de inflație și până la data plății efective.

Sub acest aspect, se reține că nu se invocă încălcarea vreunei dispoziții legale în soluția dată de instanță, ci se invocă dispozițiile art. 1531 alin. (1) și (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. (2009), care nu au aplicabilitate în cauză.

Curtea de Apel Alba Iulia nu a acordat dobânda legală penalizatoare, calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Noțiunea și natura juridică a pretențiilor constând în actualizarea cu rata inflației sunt distincte de dobânda legală penalizatoare.

Aplicând prevederile legale ce instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, curtea de apel a reținut că reclamanta are dreptul la repararea integrală a pagubei suferite, constând atât în pierderea efectivă (damnum emergens), astfel că a dispus ca pârâtele să achite reclamantei sumele actualizate cu indicele lunar al prețurilor de consum.

Instanța supremă amintește că rolul actualizării unei creanțe cu indicele prețurilor de consum, precum și al perceperii dobânzii, este conservarea valorii ei, în scopul protecției creditorului, reprezentând totodată o măsură sancționatorie pentru depășirea termenului scadent.

Așadar, pentru ca sumele acordate de instanța d