ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, la data 25.07.2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor -A.N.S.V.S.A., Postul de Inspecție a Frontiera Port Midia-Năvodari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor-D.S.V.S.A. Constanța și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, a solicitat obligarea pârâtelor în solidar, la plata sumei de 452.289,76 RON, reprezentând valoarea pagubelor pe care i le-au pricinuit prin faptele lor, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, art. 1382 și art. 219 alin. (2) C. civ., Ordonanța Guvernului nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A nr. 48/2018 și Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Direcția Sanitara Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată, a invocat excepția netimbrării și excepția lipsei procedurii prealabile raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentința civilă nr. 801/CA/2019 din 14 octombrie 2019 Tribunalul Bihor, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a din cadrul Tribunalului Bihor.

În motivarea acestei soluții s-a avut în vedere obiectul cauzei și temeiurile de drept pe care a fost întemeiată acțiunea, respectiv obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani cu titlu de daune materiale, în cadrul răspunderii civile delictuale prevăzute de C. civ., fapt care atrage competența instanței civile.

Prin sentința civilă nr. 42/LP/2020 din 12 martie 2020, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor.

Prima instanță a reținut că, întrucât reclamanta a precizat expres că acțiunea este întemeiată pe C. civ., respectiv art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și art. 1358, răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată în lipsa anulării actelor administrative prin care s-a dispus respingerea exportului, motiv pentru care a reținut că cererea este netemeinică raportat la temeiul de drept invocat și la limitele stabilite de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, la data de 22 iunie 2020, reclamanta A. S.R.L., solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.

Prin decizia nr. 262/C/2020-A din 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, împotriva sentinței civile nr. 42/LP/12.03.2020 pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, care a fost menținută în totalitate.

Împotriva acestei decizii, la data de 21.12.20202 reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la o altă instanță egală în grad pentru o nouă judecată a apelului.

Recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 si 8 și art. 497 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a reținut că, deși certificatele veterinare nu ar constitui acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) sau alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acestea au natura juridică a unor acte sau operațiuni administrative în sensul art. 18 alin. (2) din același act normativ, deoarece stau la baza emiterii actelor administrative, decizia cuprinzând refuzul operațiunii de export având la bază aceste certificate medicale veterinare.

Reținând caracterul administrativ al acestor acte, instanța de apel a considerat că acestea pot fi contestate numai împreună cu actul administrativ emis în temeiul lor, respectiv refuzul sau decizia de respingere a exportului de animale.

Recurenta susține că această statuare a instanței de apel este nelegală întrucât reprezintă o aplicare greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) sau alin. (2), precum și a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de apel a reținut că certificatele veterinare care însoțeau animalele au natura juridică a unor acte sau operațiuni administrative în sensul art. 18 alin 2 din același act nornativ, deoarece stau la baza emiterii actelor administrative, deși intimatele nu au emis nici o decizie în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea reține că certificatele veterinare care însoțeau animalele ar putea reprezenta operațiuni administrative prealabile emiterii deciziei.

Chiar intimatele au recunoscut că singurele acte administrative emise de D.S.V.S.A sunt Ordonanța de suspendare a activității nr. 6603/11.04.2017 și nota de control nr. x/10.04.2017, acte care au fost contestate în instanță.

Aceste acte sunt însă emise ulterior datei la care recurenta a solicitat să se constate că s-au săvârșit faptele prejudiciabile, deci nu au legătură cu prezenta cauză.

Recurenta învederează că forma scrisă a actului administrativ reprezintă o condiție de validitate a acestuia și nu mijloc de probă, aceasta fiind impusă ad validitatem iar nu ad probationem, or, recurentei nu i s-a comunicat vreo decizie în înțelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, neexistând un astfel de act, nu se poate susține că certificatele veterinare ar reprezenta acte sau operațiuni administrative în sensul art. 18 alin. (2) din același act nomativ.

Apoi, și în condițiile în care s-ar aprecia că certificatele veterinare ar reprezenta acte sau operațiuni administrative, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că acestea pot fi contestate numai împreună cu actul administrativ emis în temeiul lor. În aceste condiții, neexistând o decizie administrativă, nu se putea solicita anularea certificatelor veterinare pe cale separată, un astfel de demers juridic fiind inadmisibil.

În acest sens se arată că cererea de chemare în judecată a fost repartizată secției de contencios administrativ și fiscal, care și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea secției civile, cu motivarea că despăgubirile solicitate nu sunt consecința anulării unui act administrativ.

În aceste condiții, recurenta consideră că, în mod nelegal, a statuat instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât actul administrativ reprezentat de "decizia" de respingere a exportului, precum actele sau operațiunile premergătoare acestuia, nu au fost atacate în fața instanței de contencios administrativ, bucurându-se de prezumția de legalitate.

Așadar, susține recurenta, în prezenta cauză a solicitat instanței să constate că i s-a creat un prejudiciu, nu prin emiterea unui act administrativ nelegal, pentru că nu astfel de act nu a fost emis, ci ca urmare a unor fapte prejudiciabile săvârșite de A.N.S.V.S.A și D.S.V.SA, constând în neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege pentru exportul animalelor către destinatar.

Astfel, la data la care recurenta a efectuat transportul de animale, cele două instituții, D.S.V.S.A. Bihor și A.N.S.V.S.A. București, ca urmare a verificării îndeplinirii condițiilor de export a animalelor vii, au concluzionat eligibilitatea acestora pentru export, aprobând transportul, efectuând certificarea, ulterior însă, după ce animalele au ajuns la B., aceasta a respins exportul. Din acest motiv recurenta consideră că cele două instituții sunt răspunzătoare pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, constând în cheltuielile ocazionate cu transportul animalelor la Constanța și retur, dar și a cheltuielilor cu hrana animalelor.

Apoi, există neconcordanțe între intimate cu privire la modelul certificatului privind statusul animalelor, astfel că aceste aspecte se impuneau a fi observate de către A.N.S.V.S.A. București, cu ocazia verificării actelor transmise în conformitate cu procedura prevăzută de x și, dacă s-ar fi considerat că modelul de certificat folosit de medicul veterinar, model care avea din tehnoredactare anulat prin tăiere paragraful de la lit. "B", punctul "3" nu este cel corect, atunci trebuia respinsă certificarea, cu recomandarea de a folosi modelul de certificat corect.

Dar acest lucru nu s-a întâmplat, dimpotrivă, a fost aprobat transportul, iar recurenta, bazându-se pe certificările date de organele abilitate în acest sens, a efectuat transportul de animale la Constanța.

În aceste condiții, recurenta susține că se impune repararea prejudiciului cauzat, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 1357 C. civ. potrivit căruia, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvărșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.

Apreciază recurenta că răspunderea trebuie să fie solidară, în temeiul art. 1382 coroborat cu art. 219 C. civ.

În considerarea celor arătate, recurenta susține că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Intimata-pârâtă D.S.V.S.A. Constanța a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Intimatele-pârâte DSVSA Bihor și ANSVSA București au formulat întâmpinari prin care au invocat excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și art. 1358 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că despăgubirile solicitate au ca temei legal faptele ilicite săvârșite de pârâte constând în neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege în sarcina acestora privind exportul animalelor.

Așadar, recurenta-reclamantă a solicitat instanței repararea unui prejudiciu creat, nu prin emiterea unui act administrativ nelegal ci, ca urmare a unor faptele prejudiciabile săvârșite de pârâte care se înscriu în sfera ilicitului civil.

Caracterul civil al pretențiilor deduse judecății rezultă și din motivarea sentinței nr. 801/CA/2019 din 14 octombrie 2019 pronunțate de către Tribunalul Bihor, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus declinarea cauzei în favoarea secției civile, instanța de contencios reținând că despăgubirile solicitate de recurenta-reclamantă nu sunt consecința anulării unui act administrativ pentru a atrage competența specială a instanței de contencios administrativ în soluționarea cererii, în raport de prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acestea având natură civilă.

Din actele dosarului rezultă că această statuare asupra competenței materiale de judecare a cauzei de către instanța civilă nu a fost respectată de prima instanță, aceasta respingând acțiunea pe fond reținând că răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată în lipsa anulării actelor administrative prin care s-a dispus respingerea exportului.

Instanța de apel a menținut această calificare greșită a naturii litigiului cu motivarea că întrucât actul administrativ reprezentat de decizia de respingere a exportului, precum și actele sau operațiunile premergătoare acestuia nu fost atacate în fata instanței de contencios administrativ, acestea bucurându-se de prezumția de legalitate, nu poate fi reținută susținerea reclamantei în sensul că emiterea acestora reprezintă o faptă ilicită, nefiind astfel îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ.

Recurenta susține că acest considerent al instanței de apel este nelegal și reprezintă o aplicare greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) sau alin. (2), precum și a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, critică ce este fondată raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum s-a arătat și prin sentința 801/CA/2019 din 14 octombrie 2019 pronunțată de către Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a declinat soluționarea cauzei instanței civile, recurenta-reclamantă nu a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârâte și nici nu a invocat nesoluționarea în termen a unei cereri, a cărei contestare să atragă competența instanțelor de contencios administrativ, în înțelesul prevederilor art. art. 8 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, neexistând un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu se poate reține că certificatele veterinare ar reprezenta acte sau operațiuni administrative în sensul art. 18 alin. (2) din același act nomativ, și nici că acestea ar putea fi contestate pe cale separată, în lipsa emiterii unei decizii administrative.

Recurenta-reclamantă a arătat că prejudiciul i-a fost creat, nu prin emiterea unui act administrativ nelegal, pentru că un astfel de act nu a fost emis, ci ca urmare a neîndeplinirii de către intimatele-pârâte a obligațiilor stabilite de lege pentru exportul animalelor, dispoziții legale pe care acestea le-au încălcat și care astfel se constituie în fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu.

Astfel, pârâtele, deși au reținut inițial eligibilitatea documentelor pentru export a animalelor, aprobând transportul și efectuând certificarea, ulterior, după ce animalele au ajuns la B., exportul a fost respins, fapt ce a creat prejudiciu recurentei-reclamante, constând în cheltuielile ocazionate cu transportul animalelor retur, precum și a cheltuielilor cu hrana acestora.

Respingerea exportului nu s-a făcut din vina reclamantei ci din cauza neconcordanțelor cu privire la modelul certificatului privind statusul animalelor, obligația de a transmite formularele corecte aparținând intimatelor-pârâte.

În acest context sunt fondate și criticile recurentei prin care a susținut că prin decizia atacată s-a reținut greșit că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Având în vedere că recurenta a invocat faptele ilicite în baza cărora a solicitat despăgubirile, instanța de apel trebuia să analizeze îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 1357 C. civ., prin prisma motivelor invocate de reclamantă drept temei al acțiunii.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte constatând întemeiate criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și care atrag casarea deciziei atacate, apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici dezvoltate de către recurenta-reclamantă în susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, se reține că acest motiv nu a fost invocat prin cererea de recurs, recurenta neinvocând critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate.

Pentru considerentele reținute, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 262/C/2020-A din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată instanței de apel.

Totodată, având în vedere cererea formulată de reclamantă în temeiul art. 497 C. proc. civ., cauza va fi trimisă pentru o nouă judecată Curții de Apel Alba Iulia, ca instanță de același grad cu instanța care a pronunțat decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 262/C/2020-A din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată Curții de Apel Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.