Decizia nr. 1391/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 32/2022 a Curții de Apel Oradea

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 20 august 2021, pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anularea refuzului nejustificat emis de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare sub nr. x/31.03.2021, precum și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON, cuvenite reclamantei pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecție a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 și 2020, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 32 din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare (D.S.V.S.A.) și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), a anulat adresa nr. x/31.03.2021 emisă de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, obligând pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să soluționeze cererea reclamantei formulată în data de 04.03.2021, de acordare a despăgubirilor, fără cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâtele Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat, în principal, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu privire la judecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON cuvenite reclamantei pentu repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecție a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 și 2020. În subsidiar, s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și admiterea în integralitate a acțiunii formulate, respectiv admiterea și a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON anterior menționate. A arătat că prima instanță a admis în parte acțiunea și a dispus anularea adresei nr. x/31.03.2021 emisă de pârâtă Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, constatând refuzul nejustificat de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor și a dispus obligarea pârâtei să soluționeze cererea de acordare a despăgubirilor formulată de reclamantă la data de 04.03.2021, apreciind că acordarea despăgubirilor materiale suferite de reclamantă este un atribut exclusiv al pârâtelor. Recurenta-reclamantă a apreciat că instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 1, art. 8 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, hotărârea fiind pronunțată fară a se judeca fondul cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON cuvenite reclamantei pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecție a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 și 2020. A apreciat că raționamentul judecătorului fondului care să conducă la admiterea în parte a acțiunii formulate a avut în vedere faptul că instanța nu se poate substitui autorității pârâte în ceea ce privește stabilirea îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor cerute de H.G. nr. 1214/2009 și stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente prejudiciilor suferite de subscrisa. Or, instanța a aplicat greșit prevederile art. 1, art. 8 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în speță, întrucât nu a făcut o analiză a răspunsului autorității pârâte în ceea ce privește refuzul de soluționare a cererii formulate de reclamantă prin care a solicitat autorității pârâte constituirea comisiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009 cu consecința evaluării și a acordării prejudiciilor suferite conform art. 2 lit. e) și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009. În fața instanței instituțiile pârâte au susținut că în cuprinsul anexelor H.G. nr. 1.214/2009 se menționează doar valoarea animalelor ucise, motiv pentru care procedura nu se poate aplica pentru daunele colaterale. Astfel, pârâtele nu fac decât să inducă o idee eronată despre procedura stabilită prin anexele H.G. nr. 1.214/2009, în cuprinsul cărora există cereri tipizate care vizează desfășurarea întregii proceduri de acordare a daunelor prevăzute de același act normativ fără a fi indicată o valoare a animalelor afectate de boală care să fie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor. Susține că valoarea se stabilește doar de către comisia prevăzută de art. 7 anexa 1 din H.G. nr. 1214/2009. În acest context, este important de subliniat că pârâtele susțin lipsa existenței unei proceduri interne de acordare a daunelor prin raportare la lipsa anexelor care să fie consacrate în mod expres daunelor colaterale. Or, acest raționament golește de conținut scopul legiferării H.G. nr. 1214/2009. Atâta timp cât în cuprinsul hotărârii de guvern se menționează în mod expres dreptul la daune colaterale, lipsa unui formular tipizat specific daunelor colaterale în cuprinsul anexelor nu poate lipsi de aplicabilitate procedura. De asemenea, dacă legiuitorul nu a instituit un formular special, apare evident că se va proceda la folosirea formularului general de la anexa 4 din H.G. nr. 1214/2009 care va fi adaptat în raport de solicitarea petentului. Contrar celor statuate de prima instanță în considerentele hotărârii, autoritatea pârâtă si-a exercitat în mod direct dreptul de apreciere asupra cererii reclamantei, întrucât prin răspunsul formulat s-a procedat la analizarea temeiniciei cererii formulate, stabilindu-se faptul că cererea este justificată, iar singurul impediment în acordarea daunelor este lipsa unei proceduri în acest sens. Astfel, contrar celor dispuse prin hotărârea atacată, pârâta a stabilit deja că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în baza H.G. nr. 1214/2009. Așa fiind, prin admiterea acțiunii astfel cum a fost ea formulată, instanța de judecată nu s-ar substitui autorității pârâte în ceea ce privește acordarea daunelor, atâta timp cât instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 1 coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, poate dispune repararea pagubei cauzate de actul administrativ atacat. Deși instanța a reținut că obligația de soluționare a acestei cereri revine exclusiv în sarcina pârâtei și se finalizează prin adoptarea unui act administrativ de admitere sau de respingere a cererii, singurul act administrativ care poate fi suspus analizei legalității de către instanță, în final s-a omis analizarea răspunsului emis de această autoritate publică. Or, potrivit art. 1 și 8 din Legea 554/2004 se poate adresa instanței de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nelustificat de soluționare a unei cereri. precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru cercetarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. A mai precizat recurenta că, din economia dispozițiilor anterior menționate, se află în ipoteza în care autoritatea pârâtă și-a manifestat un refuz nejustificat de efectuare a unor anumite operațiuni administrative respectiv de a acorda despăgubirile la care este îndreptățită. Așadar, dreptul la repararea pagubei este recunoscut în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L.. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Nationale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, în privința capătului de cerere vizând anularea refuzului nejustificat și obligarea la plata despăgubirilor întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 și pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009 Direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București sunt instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea A.N.S.V.S.A., finanțate din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat. Conform dispozițiilor pct. 1 al Anexei nr. 1 la O.G. nr. 42/2004, art. 6 alin. (1), art. 20 pct. 20 și art. 27 lit. a), pct. 7 din Anexa nr. 2 la Ordinul președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 49/04.05.2018, D.S.V.S.A. Satu Mare este instituție publică cu personalitate juridică care funcționează în subordinea A.N.S.V.S.A., având astfel capacitate procesuală. Așadar, întrucât A.N.S.V.S.A. nu este emitenta actelor contestate, aceasta nu putea avea calitate procesuală pasivă în acest litigiu, singurele instituții care puteau avea calitate de pârâte fiind emitentele actelor contestate. Pe fondul cauzei s-a apreciat că sentința primei instanțe este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor H.G. nr. 1214/2009), pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor fiind obligată să soluționeze cererea reclamantei din data de 04.03.2021, de acordare a despăgubirilor, fără a fi avută în vedere procedura detaliată și etapizată de acordare a despăgubirilor pentru animatele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, prevăzută la art. 7 și art. 11 din H.G. nr. 1214/2009. Din textele de lege indicate rezultă, fără echivoc, faptul că stabilirea sumei cuvenite pentru pierderea suferită prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animatelor este de competența exclusivă a comisiei de evaluare care stabilește cuantumul sumei în urma analizării documentației depuse de proprietar, din care trebuie să rezulte îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor. Cu alte cuvinte, legea stabilește, în mod imperativ, că singura entitate competentă să stabilească suma cuvenită proprietarilor pentru pierderea suferită prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animatelor este comisia de evaluare, constituită potrivit art. 7 din H.G. nr. 1214/2009. Recurenta-pârâtă Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare a declarat, la rândul său, recurs împotriva sentinței primei instanțe și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei. În motivarea recursului s-a subliniat faptul că adresele nr. x/31.03.2021 și y/23.07.2021, prin care a răspuns solicitării reclamantei, în sensul de a comunica dacă aceasta este sau nu îndreptățită la acordarea despăgubirilor, nu reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa o cerere. Cererea reclamantei a fost soluționată în termen legal și nu a existat un refuz nejustificat în soluționarea acesteia . Astfel, prin aceste două adrese s-a comunicat reclamantei faptul că solicitarea de acordare a despăgubirilor nu are bază legală (nu există o procedură de stabilire a acestor pagube) pentru a-i da curs, cererea fiind soluționată, în sensul respingerii ei. De asemenea, recurenta a apreciat că nu se justifică solicitarea plății despăgubirilor, în condițiile inexistenței unui focar PPA în fermă, ci doar a unor restricții impuse de legistația în vigoare. Reglementarea legală din H.G. nr. 1214/2009 se referă la "data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală ca măsură pentru eradicarea și combaterea bolilor transmisibile ale animalelor", iar comisia analizează și aprobă valoarea de înlocuire a animalului în funcție de valoarea genetică, zootehnică, de sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producție, la prețul pieței Ia data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală și de valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii pentru animalele sau produsele în cauză, conform prevederilor art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei, cu amendamentele ulterioare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare doar a respectat și aplicat H.G. nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animate tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, iar plata despăgubirilor se face cu participarea financiară a Comunității Europene . În acest sens, trebuie avut în vedere Regulamentul 349/28.02.2005, de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului care prevede că, prin despăgubire rapidă și adecvată, se înțelege plata, în termen de 90 de zile de la sacrificarea animalelor, a unei despăgubiri corespunzătoare prețului de piață.

Apărările formulate față de recursurile promovate Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare față de recursurile declarate de către instituțiile pârâte, invocând excepția nulității căii de atac promovate de recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare. Pe fondul acestora, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, invocată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., instanța de control judiciar apreciază că recursul menționat nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a precizat că își întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv. Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. O astfel de critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Așadar, după cum s-a expus la pct. 3 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport de considerentele hotărârii recurate, în sensul de a preciza de ce sentința ce face obiectul prezentului recurs ar fi nelegală sau de a evidenția modalitatea în care instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei. Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun argument referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, întrucât recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu este menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competența de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția nulității recursului declarat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, invocată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., constatând nul recursul astfel declarat. În privința celorlalte două recursuri promovate în cauză, Înalta Curte reține că principala critică formulată de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vizează nepronunțarea instanței de fond asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului de fond, reiese faptul că, excepția menționată a fost invocată prin întâmpinarea depusă la data de 1.11.2021, iar ulterior a fost pusă în discuția contradictorie a părților de către instanță și soluționată la termenul din 26.01.2022, potrivit încheierii de ședință . Se constată astfel, caracterul nefondat al criticilor recurentei-pârâte pe acest aspect, precum și al argumentelor reiterate în susținerea excepției invocate, câtă vreme, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, nu se impunea analiza calității procesuale pasive doar în raport de un singur capăt de cerere, în condițiile în care prin cel de-al doilea petit reclamanta a solicitat obligarea ambelor pârâte, respectiv D.S.V.S.A. Satu Mare și A.N.S.V.S.A., la plata de despăgubiri. Așadar, A.N.S.V.S.A. are calitate procesuală pasivă în sensul prevederilor art. 36 C. proc. civ., având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat prin H.G. nr. 1214/2009 o procedură detaliată și etapizată în ceea ce privește acordarea despăgubirilor, aprobarea finală a plăților fiind realizată de către A.N.S.V.S.A. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. se constată că acesta vizează exclusiv modul de soluționare al celui de al doilea capăt de cerere, respectiv solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON, cuvenite pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecție a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 și 2020. Cu titlu prealabil, se reține că, deși recurenta-reclamantă a indicat drept temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de pct. 6 al textului precizat a fost invocat pur formal, câtă vreme în memoriul de recurs nu se regăsesc critici prin care recurenta să susțină, în mod concret, că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Astfel, întrucât recurenta susține că soluția asupra celui de al doilea capăt de cerere este rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 alin. (3), ca urmare a neanalizării conținutului răspunsului autorității pârâte, Înalta Curte apreciază că aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. În fapt, prin cererea înregistrată la pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare la data de 4.03.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat constituirea comisiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009, în vederea evaluării prejudiciilor suferite conform art. 2 lit. e) și art. 4 alin. (1) din același act normativ, respectiv acordării despăgubirilor cuvenite. Autoritatea pârâtă a răspuns solicitării reclamantei prin adresa nr. x/31.03.2021, precizând că "în vederea acordării despăgubirilor, pentru pagubele colaterale suferite, în H.G. nr. 1214/2009 nu există o procedură de cuantificare a acestora, doar valoarea animalelor ucise fiind stabilită conform fișei de evaluare pentru pesta porcină africană, conform modelului din anexa nr. 4 1 . În acest context, apreciem faptul că solicitarea dumneavoastră, deși justificată, nu are bază legală (în speță, o procedură de tabilire a acestor pagube) pentru a-i da curs." Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond a analizat conținutul răspunsului anterior menționat și a constatat că există un refuz nejustificat al autorității publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât H.G. nr. 1214/2009 cuprinde metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor solicitate. În acest context, s-a dispus obligarea pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare la soluționarea cererii reclamantei formulată în data de 04.03.2021, instanța reținând că se impunea ca pârâta să stabilească dacă reclamanta era sau nu îndreptățită la despăgubiri în baza H.G. nr. 1214/2009, în raport de motivele invocate în cererea formulată, iar ulterior, în funcție de rezultat, să stabilească sau nu despăgubiri în favoarea acesteia. Potrivit art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3) și (5) din H.G. nr. 1214/2009: "art. 3. - (1) În cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, inclusiv pentru cazurile de suspiciune a bolii, care implică tăierea sau uciderea acestora, se acordă despăgubiri, cu excepția sumelor recuperate prin valorificarea produselor și subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate. art. 4. - ... (3) Beneficiază de despăgubiri proprietarii de animale din exploatațiile în care se aplică măsurile de control al bolilor, inclusiv din exploatațiile aflate în zona de protecție a focarului, precum și alte persoane fizice și juridice care au suferit pagube colaterale prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor … (5) Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor făcute de comisia de evaluare prevăzută la art. 7 alin. (1) și a documentației prevăzute la art. 11." De asemenea, Anexa 2 a H.G. nr. 1214/2009 cuprinde normele metodologice privind finanțarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. În acest cadru legislativ, Înalta Curte reține caracterul nefondat al susținerilor recurentei-reclamante referitoare la obligația instanței de a acorda, ea însăși, despăgubirile solicitate, ca urmare a constatării refuzului nejustificat de soluționare a cererii și a existenței metodologiei pentru stabilirea și plata despăgubirilor, reglementată în chiar cuprinsul H.G. nr. 1214/2009. Dată fiind obligația pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare de a analiza dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile cerute de lege pentru acordarea de despăgubiri reclamantei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 1214/2009, anterior enunțate, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că nu se poate substitui pârâtei și nu poate dispune în locul acesteia acordarea de despăgubiri. Mecanismul procedural pus la dispoziție prin Legea nr. 554/2004, conferă subiectului, recunoașterea dreptului pretins, însă admiterea acțiunii în sensul obligării autorității publice la soluționarea favorabilă a cererii constituie o imixtiune a instanței de contencios în atribuțiile autorității administrative. Dacă legiuitorul ar fi prevăzut posibilitatea instanțelor judecătorești de a analiza direct cererea administrativă, nu ar mai fi dat posibilitatea solicitanților de a se adresa instanțelor de judecată în funcție în diferitele etape de soluționare a cererii administrative. Instanța de contencios administrativ are competența de a constata caracterul nelegal al conduitei manifestate de pârâtă, prin soluționarea defectuoasă ori prin nesoluționarea în termenul prevăzut de norma specială, fără însă a se pronunța direct asupra existenței dreptului, a întinderii acestuia, a criteriilor, a modalității de soluționare pe fond a cererii administrative. În prezenta cauză, obligația de soluționare a cererii reclamantei revine pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și se finalizează prin adoptarea unui act administrativ de admitere sau de respingere a cererii și numai în acest din urmă caz devine actual dreptul solicitantului de a critica pe fond soluția de respingere a cererii sale. Astfel, instanța nu putea pronunța o hotărâre de recunoaștere a dreptului reclamantei la despăgubiri într-un anumit cuantum, întrucât ea este abilitată să verifice legalitatea actului administrativ, iar nu să procedeze la analiza directă a pretențiilor formulate în fața autorității administrative. Prin urmare, soluția asupra celui de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă nu este rezultatul aplicării eronate a dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța stabilind, în mod corect, că solicitarea reclamantei trebuie să parcurgă procedura indicată la art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 1214/2009. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor .