ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2025

Ședința publică din data de 28 februarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat anularea refuzului nejustificat emis de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare sub nr. x/10.05.2022; obligarea pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare la constituirea comisiei de evaluare prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009, cu consecința evaluării reclamantei în ceea ce privește eligibilitatea acordării despăgubirilor suferite conform art. 2 lit. e) și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009 și obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 909.675,6 RON cuvenite reclamantei pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii a măsurilor de control al bolilor în zonele de protecție a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2021 și 2022; cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 47/CA/2024-P.I. din 04 martie 2024, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a respins excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere, invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și, în consecință, a dispus anularea Adresei nr. x/10.05.2022, emisă de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, a obligat pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare să constituie comisia de evaluare și să soluționeze cererea reclamantei formulată în data de 15.04.2022, de acordare a despăgubirilor, a respins ca nefondate restul pretențiilor, a obligat pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale, în sumă totală de 6.050 RON, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru, proporțional cu pretențiile admise, a respins cererea reclamantei, de obligare a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare au declarat recurs, iar pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat recurs incident.

3.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L., în motivarea recursului, arată că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanța nu a cercetat în mod efectiv fondul cauzei, hotărârea nu este motivată conform exigentelor art. 425. alin. (1). lit. b) C. proc. civ.. existând și contradicții evidente între considerente și dispozitivul hotărârii pronunțate.

La o simplă analiză a hotărârii recurate, se observă faptul că prima instanță nu a analizat cauză prin raportare la dispozițiile legale incidente, nu a analizat probele care au fost administrate în cursul judecății în prima instanță, context în care în cuprinsul hotărârii atacate nu există nicio referire în raport de aceste aspecte esențiale pentru soluționarea legală a cauzei.

În acest sens, recurenta arată că prin încheierea de ședință din data de 21.11.2022 instanța a dispus admiterea cererii de efectuarea a unei expertize contabile, care să aibă ca obiectiv stabilirea daunelor cuvenite pentru capătul de cerere având ca obiect repararea pagubei.

Așadar, ceea ce este esențial a se observa este faptul că prima instanță a apreciat ca fiind utilă și relevantă proba cu expertiza contabilă în ceea ce privește dovedirea pretențiilor care fac obiectul judecății.

Cu toate acestea, în considerentele hotărârii nu se regăsește nicio precizare referitoare la raportul de expertiză efectuat în cauză. Mai mult, instanța reține că nici nu este atributul acesteia de a se pronunța asupra despăgubirilor solicitate pentru repararea pagubei.

Având în vedere că instanța de judecată a apreciat că proba cu expertiza este necesară pentru soluționarea prezentei cauze, dispunând administrarea acestei probe, se impunea ca instanța de judecată să prezinte în cuprinsul hotărârii recurate argumentele care conduc la înlăturarea acestui procedeu probator, însă, hotărârea atacată este nemotivată sub acest aspect, în contextul în care instanța nici măcar nu menționează administrarea acestui procedeu probatoriu, respectiv concluziile stabilite în cuprinsul expertizei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că prima instanța de judecată a aplicat în mod greșit prevederile art. 1, art. 8 și art. 18, alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile H.G. nr. 1214/2009, cu privire la capătul de cerere având ca și obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor cuvenite pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecție a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2021 și 2022.

Așadar, raționamentul instanței care a condus la respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor a avut în vedere faptul că instanța nu se poate substitui autorității pârâte în ceea ce privește stabilirea îndeplinirii condițiilor cerute de H.G. nr. 1214/2009 și stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente prejudiciilor suferite. Or, instanța a aplicat greșit prevederile art. 1, art. 8 și art. 18, alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, totodată, nu a făcut o analiza a răspunsului autorității pârâte în ceea ce privește refuzul de soluționare a cererii formulate.

Deși instanța de judecată a apreciat că suntem îndreptățiți la soluționarea cererii formulate, respectiv la stabilirea îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor pentru acordarea despăgubirilor solicitate, a apreciat în același timp că nu poate obliga autoritatea pârâtă la soluționarea unei astfel de cereri atât timp cât am solicitat direct instanței de judecată acordarea acestor despăgubiri.

Un astfel de raționament încalcă dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale care prevăd în mod expres că obiectul acțiunii judiciare are ca scop inclusiv repararea pagubei produse prin refuzul nejustificat al autorității publice de a soluționa o cerere. Cu toate acestea, soluția legală care trebuia pronunțată era aceea de admitere în integralitate a acțiunii formulate, instanța de judecată având competenta legală de a proceda la acordarea despăgubirilor solicitate.

Recurenta susține că așa cum se poate observa din cuprinsul cererii introductive, anterior promovării acțiunii în contencios administrativ, a solicitat autorității pârâte constituirea comisiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009 cu consecința evaluării și a acordării prejudiciilor suferite conform art. 2 lit. e) și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009.

Prin răspunsul înregistrat cu nr. x/10.05.2021, pârâta, Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare a precizat că:

"Raportat la cele arătate, facem precizarea ca, în vederea acordării despăgubirilor, pentru pagubele colaterale suferite, în H.G. nr. 1214/2009 nu există o procedură de cuantificare a acestora, doar valoarea animalelor ucise fiind stabilită conform fișei de evaluarea pentru pesta porcină africană, conform modelului în anexa nr. 4*1. Din punctul nostru de vedere, considerăm că nu se justifică solicitarea plătii despăgubirilor, în condițiile inexistentei unui focar de PPA în fermă, ci doar a unor restricții impuse de legislația existentă în vigoare. În acest context, apreciem faptul că solicitarea dvs.. neavând baza legală (în speță, o procedură de stabilire a acestor pagube), nu putem să-i dăm curs."

Analizând răspunsul formulat de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, se impun a fi trasate următoarele concluzii:

- prin răspunsul formulat pârâta arată că cererea formulata este neîntemeiată ("nu se justifică"), sens în care arată că în cadrul fermelor nu a existat un focar de PPA, fiind impuse doar unele restricții;

- deși se arată că nu suntem îndreptățiți la plata despăgubirilor, prin același răspuns formulat se invocă lipsa unei proceduri interne de evaluare a daunelor care ne sunt cuvenite, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii de acordare a prejudiciului.

Contrar celor statuate de prima instanță în considerentele hotărârii, autoritatea pârâtă și-a exercitat în mod direct dreptul de apreciere asupra cererii formulate, atâta timp cât prin răspunsul formulat s-a procedat la analizarea temeiniciei cererii formulate, stabilindu-se faptul că "nu se justifică" solicitarea plății despăgubirilor în contextul în care în cadrul fermei nu a fost instituit un focar de PPA. Suplimentar s-a arătat că oricum cererea nu ar putea fi soluționată atât timp cât nu există o procedura aferentă.

Astfel, contrar celor dispuse prin hotărârea atacată, pârâta a stabilit deja dacă suntem sau nu îndreptățiți la despăgubiri în baza H.G. nr. 1214/2009. Asa fiind, prin admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, instanța de judecată nu s-ar substitui autorității pârâte în ceea ce privește acordarea daunelor, atâta timp cât instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 1 coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, poate dispune recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate de actul administrativ atacat.

Deși instanța reține că obligația de soluționare a acestei cereri revine exclusiv în sarcina pârâtei și se finalizează prin adoptarea unui act administrativ de admitere sau de respingere a cererii, omite faptul că răspunsul emis de autoritatea publică reprezintă o veritabilă soluționare a cererii formulate, constând în refuzul de acordare a daunelor solicitate.

Calificând răspunsul pârâtei ca fiind un refuz nejustificat, in mod greșit prima instanță a considerat că nu se pot acorda daunele solicitate, având în vedere că printr-o astfel de decizie instanța s-ar substitui dreptului de apreciere a autorității pârâte.

Așa cum am arătat și anterior, pârâta a realizat deja o analiza asupra temeiniciei cererii formulate, manifestând un refuz negativ de acordarea a daunelor solicitate, motiv pentru care obligarea acesteia la efectuarea unei alte astfel de analize apare ca fiind neîntemeiate și lipsită de orice scop. Mai mult decât atâta, repetarea acestui demers în fața autorității publice nu face decât să conducă la tergiversarea soluționării cererii.

În ceea ce privește prejudiciul cuvenit, recurenta arată că prin raportul de expertiză, depus la dosarul cauzei la data de 28.03.2023, precum și prin completarea raportului de expertiză din data de 11.01.2024. expertul judiciar a stabilit un prejudiciu în cuantum de 717.717,33 RON, prejudiciu la care se adaugă și suma de 150.667.61 RON, reprezentând pagubele provocate ca urmare a imposibilității plătii dobânzilor aferente linei de credit contractate cu B. si care nu au fost avute în vedere de expert, totalizând un prejudiciu de 868.384.94 RON.

Așadar, referitor la această parte din prejudiciu, recurenta arată că a contractat o linie de credit de la B. în valoare de 900.000 RON, pentru achiziționarea purceilor de o înaltă calitate genetică în luna iulie și furajarea acestora cu un furaj de calitate, cu scopul de a avea sporuri în greutate foarte bune și pentru a elimina riscul de pierderi sau boli. Astfel, s-a planificat livrarea spre abatorizare și repopularea halei pentru a obține înainte de sărbătorile de Crăciun două serii de porci, iar ca urmare a valorificării acestora urma a se rambursa ratele din linia de credit și dobânzile aferente acestuia.

3.2. Pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare arată că, în vederea acordării despăgubirilor, pentru pagubele suferite ca urmare a restricțiilor temporare de mișcare, în Hotărârea Guvernului nr. 1214/2009 nu există legiferată, o procedură de cuantificare a acestora, fiind prevăzută doar achitarea valoarii animalelor ucise (conform fișei de evaluare pentru pesta porcină africană, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4*1).

Animalele sunt ucise și când se confirma PPA, și când sunt altfel afectate deoarece sunt supuse confiscării în vederea sacrificării sau oricărui proces de distrugere și, de asemenea, și în situația în care sunt pagube colaterale, deoarece finalitatea este confiscarea în vederea distrugerii.

În consecința, în cazul de față nu se poate vorbi de animale ucise, ca urmare a măsurilor impuse de lege, ci doar de măsuri temporare de mișcare a animalelor.

Constituirea Comisiei de evaluare a pagubelor suferite are loc doar în condițiile existenței unui focar de boală, și existența celor trei modalități - ucidere, sacrificare sau distrugere a suinelor, comisie care va proceda la evaluarea pagubelor.

În acest sens recurenta-pârâtă menționează faptul că documentele pe care trebuie să le conțină un dosar de despăgubire, conform art. 11, nu se pot întocmi în cazul de față, deoarece acestea se întocmesc doar pentru proprietarii animalelor la care s-a depistat boala, sau a animalelor ucise.

Libertatea de acțiune, poate fi exercitată de către instituțiile statului doar în limitele legii, cu atât mai mult cu cât este vorba de acordarea unei sume de bani.

În opinia recurentei-pârâte, nu se justifică solicitarea plății despăgubirilor, și nici a constituirii Comisiei de evaluare a pagubelor suferite, în condițiile inexistenței unul focar PPA în fermă, ci doar a unor restricții de mișcare a animalelor, care au fost temporare, și au fost impuse de legislația existentă în vigoare.

Totodată, plata despăgubirilor se face cu participarea financiară a Comunității Europene.

În acest sens, avem în vedere Regulamentul 349/28-feb-2005(regulament obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre) de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului care prevede că, prin despăgubire rapidă și adecvată, se înțelege plata, în termen de 90 de zile de la sacrificarea animalelor, a unei despăgubiri corespunzătoare prețului de piață.(art. 2)

Cu privire la obligația de soluționare a cererii care să aibă ca finalitate adoptarea unui act administrativ de admitere sau respingere a cererii, recurenta-pârâtă consideră ca directorul DSVSA Satu Mare poate doar să comunice reclamantului, hotărârea luată de Comisia de Evaluare.

Potrivit Hotărârii nr. 1214 din 7 octombrie 2009, Comisia de evaluare este cea care stabilește plata despăgubirilor, și nu directorul executiv al DSVSA Satu Mare, activitatea acesteia fiind independentă, fiind constituită pe lângă reprezentantul DSVSA Satu Mare și din reprezentantul teritorial al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu atribuții în stabilirea valorii genetice a animalelor - Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, reprezentantul Unității locale de decizie din cadrul Centrului local de combatere a bolilor, desemnat de prefect, reprezentantul Unității locale de sprijin, respectiv primarul localității sau reprezentantul desemnat de către acesta.

Reprezentații acestor instituții nu fac parte din structura DSVSA Satu Mare, drept urmare, doar comisia prevăzută la alin. (1) analizează și aprobă valoarea de înlocuire a animalului în funcție de valoarea genetică, zootehnică, de sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producție, la prețul pieței la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală, și de valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii pentru animalele sau produsele în cauză conform prevederilor art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei, cu amendamentele ulterioare.

În acest sens, actul normativ nici nu stipulează ca directorul DSVSA aproba sau nu printr-o decizie ceea ce stabilește comisia de evaluare. Membrii comisiei de evaluare răspund solidar de stabilirea corectă a valorii de înlocuire a animalului și de respectarea legislației în vigoare

Conducătorul instituției, în virtutea prerogativelor conferite de funcția publică deținută, doar solicită convocarea C.L.C.B. în scopul stabilirii și aplicării măsurilor care se impun pentru lichidarea și prevenirea difuzării bolilor animalelor și a bolilor transmisibile de la animale la om, și ulterior aprobă, după caz dosarul de decont.

3.3. Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat recurs incident, arătând că H.G. nr. 1214/2009 reglementează faptul că întreaga procedură de acordare a despăgubirilor se desfășoară la nivelul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene.

Astfel, art. 7 din H.G. nr. 1214/2009 reglementează modalitatea de constituire a comisiei de despăgubire care analizează documentația depusă de proprietar, iar art. 11 din același act normativ reglementează obligația proprietarului de a depune documentația pentru animalul mort la direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, instituție care avizează documentația prin medicul oficial al circumscripției sanitar-veterinare zonale, iar directorul coordonator, directorul coordonator adjunct sanitar-veterinar și directorul coordonator adjunct economic ai direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene aprobă documentația.

Totodată, art. 6 alin. (2) și (3) din Anexa 3 a H.G. nr. 1214/2009 instituie răspunderea pentru directorul direcției sanitare veterinare, astfel:

"Răspunderea pentru asigurarea și cheltuirea fondurilor de la buget, potrivit legii, revine directorului coordonator, directorului coordonator adjunct sanitar-veterinar și directorului coordonator adjunct economic ai direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București."

În baza reglementărilor H.G. nr. 1214/2009, ca urmare a declarării bolii, procedura de evaluare a fost efectuată de către D.S.V.S.A. Satu Mare, Prefectura Satu Mare și reprezentanții instituțiilor care făceau parte din comisia de evaluare.

Prin urmare, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în speța dedusă judecății.

Întrucât reclamanta nu a făcut nicio dovadă cu privire la existența unui raport juridic obligațional în care A.N.S.V.S.A. să fie subiect pasiv în cadrul acestui raport, rezultă că, în speță, cu privire la acțiunea dedusă judecății, A.N.S.V.S.A. nu poate avea calitate procesuală pasivă.

În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii, practică judiciară, precum și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și RIL 22/2019.

Părțile au formulat întâmpinări, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare în data de 15.04.2022, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat să se constituie comisia prevăzută de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009 cu consecința evaluării prejudiciilor suferite conform art. 2 lit. e) și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009, în cursul anului 2021, cu consecința acordării despăgubirilor aferente prejudiciului suferit.

Potrivit Adresei nr. x din 10.05.2022, pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, i-a comunicat reclamantei că nu poate da curs cererii, deoarece nu are bază legală, iar pentru acordarea despăgubirilor pentru pagubele colaterale suferite, în Hotărârea Guvernului nr. 1214/2009, nu există o procedură de cuantificare a acestora, doar valoarea animalelor ucise fiind stabilită conform fișei de evaluare pentru pesta porcină africană, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4

1

.

Astfel fiind, recurenta-reclamantă a solicitat anularea refuzului nejustificat înregistrat sub nr. x/10.05.2022, emis de D.S.V.S.A. Satu Mare, obligarea acestei pârâte la constituirea comisiei de evaluare prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009, cu consecința evaluării reclamantei în ceea ce privește eligibilitatea acordării daunelor suferite conform art. 2 lit. e) și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009 și să fie obligate pârâtele la plata sumei de 909.675,6 RON, cu titlul de despăgubiri pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecție a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2021 și 2022.

Recurenta-reclamantă a arătat că din anul 2021 și până în prezent, în zona unde aceasta are ferma de creștere a porcilor, au fost descoperite în mod succesiv, focare de Pesta Porcină Africană la suine domestice din apropiere, astfel încât Direcția Sanitar Veterinară si pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare a emis de fiecare dată o decizie prin care, în baza Directivei 60/2002 CE, au fost impuse o serie de restricții severe care au afectat grav modalitatea de desfășurare a activității comerciale, cauzându-i prejudicii economice semnificative.

Datorită restricțiilor impuse de autoritățile administrative ca urmare a apariției în mod succesiv a unor focare de Pestă Porcină Africană, recurenta-reclamantă a fost nevoită să dispună încetarea activității comerciale pe mai multe perioade de timp, fiindu-i produse astfel pagube materiale ce se află în legătură de cauzalitate directă cu restricțiile impuse, acestea fiind reglementate în legislația specială ca fiind pagube colaterale.

Recurenta-reclamantă a considerat că este îndreptățită la acordarea acestor despăgubiri ca urmare a pagubelor colaterale suferite, indicând ca temei legal art. 26 alin. (6) lit. c) din O.G. nr. 42/2004, privind organizarea activității sanitar-veterinare si pentru siguranța alimentelor și art. 2 lit. e), respectiv art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009, privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

Instanța de fond a constatat că motivul refuzului pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, de a da curs cererii reclamantei, de constituire a Comisiei și de evaluare a pagubelor suferite prin aplicarea măsurilor de control specifice, s-a întemeiat pe faptul că nu există o procedură de stabilire a acestor pagube, motiv pentru care a obligat pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare să constituie Comisia de evaluare și să soluționeze cererea reclamantei formulată în data de 15.04.2022, de acordare a despăgubirilor, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește.

Înalta Curte constată că H.G. nr. 1214/2009 cuprinde metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor cu boli transmisibile ale animalelor.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009: "Beneficiază de despăgubiri, potrivit legii, persoanele juridice și persoanele fizice proprietare de animale, în cazul în care animalele sunt deținute cu respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare, cu referire la declararea și înregistrarea obligatorie în registrul agricol și în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, dacă au suferit pagube la suspicionarea sau confirmarea bolii prin aplicarea măsurilor de control specifice ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile prevăzute în lista cuprinsă în anexa nr. 1.".

Conform alin. (3) din același articol de lege: "Beneficiază de despăgubiri proprietarii de animale din exploatațiile în care se aplică măsurile de control al bolilor, inclusiv din exploatațiile aflate în zona de protecție a focarului, precum și alte persoane fizice și juridice care au suferit pagube colaterale prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor.".

De asemenea, Anexa 2 a H.G. nr. 1214/2009 cuprinde normele metodologice privind finanțarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

În condițiile în care, Hotărârea de Guvern cuprinde normele metodologice, iar refuzul soluționării cererii este bazat pe considerentul că nu ar exista o procedură de stabilire a pagubei, Înalta Curte reține că în mod corect s-a constatat un refuz nejustificat, de natură a încălca dreptul la despăgubiri al recurentei-reclamante.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut că se impunea ca pârâta să stabilească dacă reclamanta era sau nu îndreptățită la despăgubiri în baza H.G. nr. 1214/2009, în raport de motivele invocate în cererea formulată, iar ulterior, în funcție de rezultat, să stabilească sau nu despăgubiri în favoarea acesteia.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat, instanța de fond în mod corect a reținut că față de existența refuzului nejustificat, revine pârâtei obligația de a analiza dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile cerute de lege pentru acordarea de despăgubiri, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 alin. (5) din H.G. nr. 1214/2009.

Astfel fiind, instanța de fond în mod corect a reținut că nu se poate substitui Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru a dispune în locul acesteia acordarea de despăgubiri, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

Obligația de soluționare a acestor cereri revine exclusiv pârâtei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și se finalizează prin adoptarea unui act administrativ de admitere sau de respingere a cererii, astfel că numai în acest din urmă caz devine actual dreptul solicitantului de a critica pe fond soluția de respingere a cererii sale. Doar acest act poate fi supus analizei legalității efectuată de către instanța de contencios administrativ.

Legiuitorul a reglementat o procedură detaliată și etapizată în ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor această procedură fiind prevăzută în H.G. nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, Statul român și-a asumat obligația acordării despăgubirilor pentru situațiile menționate numai în ceea ce privește pierderile cauzate proprietarilor animalelor sacrificate în vederea eradicării focarelor de boli transmisibile care se limitează la acoperirea valorii de înlocuire la prețul pieței a animalului tăiat, ucis ori altfel afectat sau, după caz, la suma pierderii suferite de proprietar și cu privire la pagubele colaterale, astfel cum acestea sunt definite în H.G. nr. 1214/2009.

În ceea ce privește recursul incident, Înalta Curte reține că, într-adevăr, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că excepția a fost invocată doar prin raportare la cel de-al treilea capăt de cerere formulat de către reclamantă, în condițiile în care, primele două petite vizând anularea Adresei nr. x/10.05.2022 și obligarea la constituirea Comisiei de evaluare prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009, au fost formulate doar în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare.

Astfel fiind, în mod corect a apreciat instanța de fond că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și art. 4 din normelor metodologice de aplicare a H.G. nr. 1214/2009, pârâta A.N.S.V.S.A. are un rol determinant în cadrul procedurii de acordare a daunelor, având atribuții clar definite în cuprinsul actelor normative, de acordare, evaluare și aprobare a documentației de acordare a despăgubirilor, cu competențe exclusive în ceea ce privește procesul de plată al daunelor solicitate prin petitul trei al acțiunii.

În consecință, Înalta Curte reține că temeinic și legal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta A.N.S.V.S.A.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile principale declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare și recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 47/CA/2024-P.I. din 04 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.