Decizia nr. 1154/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva încheierii nr. 49/2023 a Tribunalului Vrancea

Împotriva acestei încheieri, a formulat apel debitoarea A. S.R.L.- prin administrator C.. De asemenea, a formulat apel și creditorul Municipiul Galați - prin Primar. Prin decizia nr. 12/2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2023 a fost admisă excepția netimbrării, invocată de instanță din oficiu, fiind anulată ca netimbrată cererea de apel formulată de debitoarea A. S.R.L. A fost anulată ca netimbrată cererea formulată de apelanta debitoare A. S.R.L., de suspendare a executării încheierii apelate. A fost admis apelul formulat de creditorul Municipiul Galați și, în temeiul art. 85 din Legea nr. 85/2014, s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire debitoarea A. S.R.L. prin administrator special C., conform procesului-verbal al adunării generale a acționarilor din 21.03.2023, întocmit de administratorul judiciar C.I.I. B.. La data de 18 iunie 2024 revizuenta A. S.R.L. prin administrator special C. și intervenientul C. au formulat, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., cerere de recuzare a judecătorilor D. și E..

Prin încheierea din 1 iulie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de C., ca fiind formulată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al revizuentei A. S.R.L. De asemenea, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de intervenientul accesoriu C.. S-a stabilit termen pentru judecarea cererii de recuzare a doamnei judecător E. și a domnului judecător D. la data de 17.07.2024.

Prin decizia nr. 208/2024 din 7 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepția lipsei calității domnului C., de reprezentant al A. S.R.L., invocată din oficiu și, în consecință: A fost respinsă cererea de revizuire, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant. A fost respinsă cererea de intervenție accesorie în interesul revizuentei formulată de C., ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 1 iulie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, au formulat recurs revizuenta A. S.R.L.- prin administrator special C. și intervenientul C., solicitând casarea încheierii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. S-a invocat nulitatea absolută a încheierii recurate, întrucât este nelegală, neîntemeiată și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, au susținut recurenții, în mod nelegal a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de intervenient, instanța de revizuire aplicând eronat, părtinitor și discriminatoriu dispozițiile art. 46 C. proc. civ.. Prin urmare, recurenții au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 C. proc. civ. De asemenea, au mai arătat că în mod nelegal s-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a domnului C., fără a se preciza care anume calitate. Recurenții pretind că, prin decizia nr. 12/2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-a dispus numai ridicarea dreptului de administrare a debitoarei, constând în dreptul de a-și conduce activitatea și de a-și administra bunurile, nu și ridicarea calității de administrator statutar și a dreptului de reprezentare în instanță a administratorului unic C., deși acțiunea a avut ca titular societatea A. S.R.L. prin administrator special, calitate ce a fost dobândită ulterior, prin hotărârea adunării generale a acționarilor din 21.03.2023. Recurentii au sustinut că, în aceste condiții, instanța de revizuire a invocat din oficiu o excepție în raport cu o altă calitate, respectiv aceea de administrator statutar, dobândită la înfiintarea societătii, diferită de calitatea de administrator special, din postura căreia a fost formulată acțiunea. În opinia acestora, s-a făcut confuzie între aceste două calități, deși din punct de vedere juridic sunt diferite. Prin urmare consideră că încheierea recurată este lovită de nulitate absolută, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 405 C. proc. civ. Cu referire la dosarul nr. x/2023, s-a invocat puterea de lucru judecat și jurisprudența Înaltei Curți. De asemenea, a fost evocată puterea de lucru judecat a deciziilor nr. 270/28.01.2015 și 3115/20.10.2017, pronunțate de instanța supremă în dosarele nr. x/2013 și y/2013 În final, recurenții au solicitat respectarea dispozițiilor art. 1, art. 6, art. 13, art. 14, art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 53, art. 148 din Constituție, art. 1 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și a dreptului la justiție, la apărare, dreptului la un proces echitabil, dreptului la un recurs efectiv și la interzicerea discriminării.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În cauza dedusă judecății, recurenții-petenți A. S.R.L. Galați - prin administrator special C. și C. au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 12/11.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2023. În cadrul acestui dosar, în contextul judecării cererii de revizuire, recurenții-petenți au formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor D. și E., ce compuneau completul de judecată învestit. Prin încheierea de ședință din data de 01 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, recurată prin prezentul, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de C., ca fiind formulată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al revizuentei A. S.R.L. și, de asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de intervenientul accesoriu C.; s-a stabilit termen pentru judecarea cererii de recuzare a doamnei judecător E. și a domnului judecător D. la data de 17.07.2024. Printr-un prim motiv de recurs formulat, prin care apreciază că este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au criticat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulate de intervenientul C., în opinia acestora, nelegal și netemeinic, instanța interpretând și aplicând în mod nelegal, neprocedural, părtinitor și discriminatoriu dispozițiile art. 46 C. proc. civ. Critica este nefondată. Înalta Curte reține că fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii. Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă. Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților. Potrivit art. 46 C. proc. civ., cu denumirea marginală - Judecătorii care pot fi recuzați: "Pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluționare". Cum, în speță, cererea de recuzare formulată de intervenient nu a privit judecătorii care compuneau completul de judecată învestit cu soluționarea revizuirii, ci alți judecători ai secției a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Galați, în mod corect și cu legala aplicare a dispozițiilor art. 46 C. proc. civ., s-a constatat inadmisibilitatea cererii de recuzare. Înalta Curte amintește, în plus, dispozițiile art. 47 alin. (3) C. proc. civ., care dispun că: "Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alți judecători decât cei prevăzuți la art. 46, precum și cererea îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate". Acest text reflectă o normă imperativă, care exclude prezumția raportării art. 46 și urm. C. proc. civ. la toți judecătorii unei instanțe, ca expresie a abuzului de drept procesual, cazurile de recuzare urmând a fi argumentate punctual de către partea interesată prin raportare doar la judecătorii care sunt desemnați să soluționeze litigiul. Astfel, în mod corect și legal, câtă vreme cererea de recuzare a privit, pe motive irelevante și prezumate, alți judecători ai secției, legal aceasta a fost respinsă, ca inadmisibilă. Examinând, în continuare, recursul, Înalta Curte reține că principala critică adusă încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea că instanța a pus în discuție și a soluționat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a numitului C. - pentru societatea revizuentă A. S.R.L., în opinia recurenților, nelegal și netemeinic și fără a preciza care anume calitate. Această critică formulată de recurenți este nefondată. Este de necontestat că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție de procedură absolută și peremptorie, dată fiind necesitatea de a se realiza o judecată între părți corect reprezentate. Instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele și pe seama unei părți din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct față de parte. Articolul 80 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant și enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convențională sau judiciară. Potrivit dispozițiilor art. 80 alin. (1) C. proc. civ., raportat la cele art. art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, reprezentarea debitoarei după ridicare dreptului de administrare, mai poate fi doar o reprezentare judiciară, de către lichidatorul judiciar. Constatarea de către instanță a lipsei calității d-nului C. de reprezentant legal al societății A. S.R.L., subsecvent ridicării dreptului de administrare pentru societatea aflată în insolvență, astfel cum s-a dispus prin decizia civilă nr. 12/11.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, nu putea să aibă altă consecință decât respingerea cererii, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant legal. Astfel, se va reține că după data de 11.01.2024, administratorul special putea să acționeze doar în limitele prevăzute de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și anume: " (2) După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor." Nu poate fi primită susținerea recurenților în sensul că nu s-a dispus și ridicarea calității și a dreptului de reprezentare în instanță pentru acesta, în calitate de administrator unic, cum eronat se pretinde în cadrul acestei critici. Ridicarea dreptului de administrare, în temeiul art. 85 din Legea nr. 85/2014, înseamnă, de asemenea, că administratorul special nu mai era împuternicit să efectueze, în numele și pe contul debitoarei, actele de administrare necesare, inclusiv cele precum pentru formularea cererii de recuzare, astfel după cum rezultă din prevederile art. 5 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, mandatul acestuia fiind redus la simpla administrare a intereselor asociaților. Odată ridicat dreptul de administrare, în temeiul legii, nu are loc o transmitere convențională sau legală a calității de reprezentare în persoana fostului administrator statutar și, astfel, în mod corect instanța, raportându-se la considerentele deciziei de deschidere a procedurii insolvenței față de societatea debitoare A. S.R.L., a constatat lipsa calității de reprezentant, câtă vreme cererea de recuzare a fost semnată de administratorul special care, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nu are o astfel de atribuție. Critica recurenților este, astfel, nefondată. De altfel, recurenții înșiși, în argumentarea criticii, arată că prin decizia mai sus-arătată s-a dispus "ridicarea dreptului de administrare a debitoarei, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere, ...", situație care în mod legal a determinat constatarea de către instanță a lipsei calității recurentului C., fost administrator statutar, de a formula cererea de recuzare, nemaifiind reprezentantul legal al societății. Așa fiind, Înalta Curte reține că niciuna din criticile formulate nu este fondată, iar încheierea de ședință este legală, respectând regulile de procedură referitoare la recuzare, prevăzute de art. 41 și următoarele C. proc. civ., precum și pe cele referitoare la reprezentarea societății aflate sub procedura insolvenței. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este invocat în mod formal de către recurenți, fără să fie aduse, în concret, critici de nelegalitate încheierii recurate din perspectiva acestui text de lege. De altfel, în speță, instanța de control judiciar constată că cererea de recuzare a fost analizată în raport de motivele prezentate și de apărările formulate, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor legale incidente, iar motivarea încheierii recurate îndeplinește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și că motivele invocate de recurenți sunt nefondate, Înalta Curte va respinge recursul formulat de petenți, ca nefondat.