ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 48/2026

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:

I. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2025 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2025, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la înlăturarea imediată a unor articole publicate pe site-ul: dambovitadeazi.ro; obligarea pârâtei să formuleze scuze publice reclamantei, precum și să redea, în mod public și în integralitate, dispozitivul hotărârii pronunțate în prezenta cauză, în termen de maxim 5 (cinci) zile, de la data rămânerii definitive a sentinței judecătorești; obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputație și imagine; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 252-257 din C. civ.

II. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 834 din 11 iunie 2025, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., reținând că reclamanta nu a invocat și nici nu a făcut dovada faptului că pe raza Tribunalului Dâmbovița s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința civilă nr. 2175/2025 din 12 noiembrie 2025, Tribunalului Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în speță, competența teritorială nu este exclusivă, deoarece procesul privește bunuri și drepturi de care părțile pot dispune. În considerarea acestui aspect, a constatat că instanța sesizată inițial nu putea invoca, din oficiu, necompetența, fără încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o condițiilor de invocare a excepției de necompetență teritorială.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală, în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale reglementate de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din același act normativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate. Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) din Cod prevede că necompetența este de ordine privată.

Întrucât dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență, în condițiile art. 130 alin. (3) din același Cod, doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâta B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezentă la termenele de judecată.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată inițial cererea, care nu poate invoca necompetența de ordine privată, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE,

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2026.