ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 348/2025

Ședința publică din data de 11 februarie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 mai 2023 la Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamanții A. S.R.L. prin administrator B., și B. au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând:

- eliminarea de pe platforma D. a videoclipurilor găzduite pe canalul "C." (www.x) - la următoarele adrese:

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x

• http:x, încărcate fără a deține niciun drept pe Platforma D., conform datelor furnizate de această platformă, de către utilizatorul C. Foto Video-https:x;

- interzicerea utilizării în orice mod, pe platforma de redare D., prin încărcarea și postarea, repostarea sau altă formă de comunicare publică, atât ca operă de sine stătătoare cât și ca parte dintr-o altă operă, a operei integrale sau a fonogramelor din opera ale cărei drepturi de autor ne aparțin găzduite la adresele de accesare:

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune;

- obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers judiciar;

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 1025 din data de 29 noiembrie 2023 pronunțată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a dispus interzicerea utilizării de către pârât, în orice mod, pe platforma de redare D., prin încărcarea și postarea, repostarea sau orice altă formă de comunicare publică a operei integrale sau a fragmentelor din operă ale căror drepturi de autor aparțin reclamantei, găzduite la adresele de accesare:

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x

A dispus eliminarea de pe platforma D. a videoclipurilor găzduite pe canalul "C. ("www.x) - la următoarele adrese:

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x

• http://www.x).

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 RON, cu titlu de daune și suma de 200 RON cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 148 din data de 4 iunie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de pârâtul C. împotriva sentinței menționate, ca nefondat.

A respins cererile părților cu obiect cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 148 din 4 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâtul C..

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și înlăturarea deciziei și a sentinței pronunțate în cauză și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, recurentul-pârât a susținut că echitatea deciziei atacate este afectată de împrejurarea că instanța de apel nu a avut la dispoziție elemente concrete pentru a stabili o sumă exactă și, totodată, nu a luat în considerare pericolul la care a fost expus în ceea ce privește ștergerea canalului său de D., ceea ce i-a afectat direct portofoliu de videografie de eveniment.

A arătat că părțile adverse nu au anexat probe doveditoare cu privire la suma solicitată, ceea ce, în opinia sa, afectează grav fundamentarea deciziei, iar lipsa acestor probe aduce prejudicii evidente poziției sale și creează un dezechilibru în justă evaluare a situației.

În ceea ce privește fondul cauzei, a precizat că este deținătorul canalului de D. "C.", prin intermediul căruia publică videoclipuri pe care le creează printr-o activitate artistică proprie și independentă de înregistrare și captare de imagini video, având ca scop promovarea calității imaginii evenimentelor la care participă.

Ca atare, a subliniat că deține drepturi de autor depline asupra conținutului video/imaginilor pe care le realizează, având dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizat acest conținut, inclusiv de a consimți la utilizarea acestuia de către alții, fiind înscris în bazele de date ale O.S.I.M.

Totodată, a menționat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat instanței, în principal, fără vreo justificare obiectiv-juridică, obligarea sa la eliminarea completă a unui număr de 7 videoclipuri de pe canalul său de D., deși este protejat de lege în baza drepturilor de autor pe care le dețin asupra filmărilor video realizate.

A precizat că se poate observa că videoclipurile care formează obiectul litigiului sunt constituite din mai multe ore de filmări, de la evenimente diferite, iar fragmentele muzicale asupra cărora partea adversă deține drepturi de autor se regăsesc doar izolat în cadrul videoclipurilor, în cursul a câteva minute.

A subliniat că nu contestă drepturile de autor ale reclamantului asupra fragmentelor muzicale pe care acesta le revendică, însă consideră că nu trebuie negate nici drepturile sale de autor asupra conținutului video/imaginilor care încorporează aceste fragmente.

În opinia recurentului-pârât, instanța trebuie să aibă în vedere că fragmentele muzicale revendicate de către reclamant sunt de dimensiuni mici, fiind înregistrate tangențial în timpul evenimentelor la care a luat parte, în funcție de repertoriul soliștilor, care, performând live, interpretează, preponderent, conform solicitării directe a publicului.

Cu alte cuvinte, a pretins că nu influențează în niciun mod repertoriul efectiv al soliștilor, întrucât nu are nicio legătură cu activitatea artistică prestată de către aceștia, filmările sale fiind axate strict pe a scoate în evidență calitatea imaginii video.

Astfel, a arătat că nu are cunoștință și nici nu poate fi considerat a avea cunoștință despre condițiile în care soliștii pe care îi filmează interpretează piesele muzicale, dacă dețin sau nu drepturile de autor ori consimțământul autorului pentru acestea.

Recurentul-pârât a precizat că nu urmărește, prin filmările video realizate, să promoveze sau să comercializeze muzica/sunetul înregistrat live, neavând nici scopul de a obține un profit de pe urma aducerii implicite a acestora la cunoștința publicului.

A susținut și că intimatul-reclamant a dat dovadă de rea-credință și a arătat că acțiunile acestuia, pe care le apreciază a fi abuzive, au adus contul său de D. în pragul desființării.

A menționat că, în perioada 13 mai 2023 - 8 iulie 2023 i-au fost eliminate de pe cont, fără niciun suport legal, notificare telefonică sau e-mail, toate cele 7 videoclipuri (5 strike-uri; aceste videoclipuri formează obiectul prezentului litigiu.

Recurentul-pârât a apreciat că măsurile solicitate de către părțile adverse sunt nejustificate, disproporționate și inechitabile în raport cu situația de fapt, precum și de prevederile legale aplicabile în materia proprietății intelectuale, în contextul în care, în vederea dispunerii unor măsuri, titularul de drepturi de autor trebuie să facă dovada clară și credibilă că dreptul de autor face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că aceasta acțiune riscă să-i cauzeze un prejudiciu greu de reparat.

Cu trimitere la noțiunea de "Utilizarea Loială" a materialelor protejate prin drepturile de autor, a arătat că, în Statele Unite ale Americii, instanța decide dacă este vorba despre o utilizare loială, luând în considerare patru factori importanți: scopul și natura utilizării, inclusiv dacă este de natură comercială sau are scop educațional nonprofit; natura lucrării protejate prin drepturi de autor; mărimea și importanța părții utilizate în raport cu lucrarea protejată prin drepturi de autor privită în ansamblu; efectul utilizării asupra potențialei piețe pentru lucrarea protejată prin drepturi de autor sau asupra valorii acesteia.

Față de factorii determinanți pe care i-a menționat, a apreciat că, în speța dedusă judecății, fragmentele muzicale revendicate de către partea adversă se regăsesc arbitrar în cuprinsul videoclipurilor sale, au dimensiuni mici, au fost preluate dinamic cu ocazia filmărilor de evenimente, nu țin de "esența" videoclipurilor realizate și nici nu contribuie la calitatea acestora.

A subliniat și că fragmentele muzicale nu se regăsesc în titlurile de prezentare a videoclipurilor și, de asemenea, nu au fost înregistrate cu intenția de a fi promovate sau comercializate, neavând astfel scopul de a se obține venit de pe urma lor.

Ca atare, a considerat că intimatul-reclamant putea și trebuia să dezactiveze sunetul fragmentelor muzicale revendicate, astfel încât conținutul video/imaginea realizată pe care a realizat-o să nu fie afectată, urmând să rămână disponibilă pe canal, cu sunetul dezactivat acolo unde era cazul.

A susținut că, prin solicitarea intimatului-reclamant de eliminare a videoclipurilor, i-a fost adus un prejudiciu moral, întrucât i-au fost încălcate drepturile de autor asupra filmărilor video.

Recurentul-pârât a precizat și că, urmare a acestor solicitări de eliminare, a primit mai multe avertismente din partea administratorilor D., fiind împiedicat să mai încarce orice fel de videoclip pe canalul său, cât timp avertismentele erau în vigoare, iar, ulterior a fost înștiințat pe mail despre desființarea canalului de D..

A precizat că a trimis contra-notificări la solicitările intimatului-reclamant de eliminare, întrucât doar prin acestea s-a putut apăra, prevenind închiderea totală discreționară a contului de D., și nu a acționat abuziv.

Totodată, a menționat că a depus acte prin care a demonstrat că videoclipurile sale publicate nu au obținut venituri, fiind inserate de platformă doar reclame pe videoclipurile sale.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, consideră că instanța trebuie să aibă în vedere dacă poate fi angajată răspunderea sa civilă delictuală, conform art. 1357 și următoarele C. civ., care cer a fi întrunite cumulativ o serie de condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.

A subliniat că exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci cu intenția de a vătăma o persoană sau contrar bunei credințe, prin nesocotirea scopului economic și social pentru care dreptul a fost recunoscut, cu nerespectarea legii și moralei, cu rea-credință și cu depășirea limitelor sale.

Astfel, a pretins că această situație se circumscrie în cauza de față, având în vedere că intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administratorul B., a urmărit, încă de la bun început, prin acțiunile sale, desființarea contului de D..

Recurentul-pârât a arătat că abuzului de drept îi este consacrată o reglementare expresă: pe de o parte, articolul 15 C. civ., iar, pe de altă parte, articolul 1353 C. civ.

De asemenea, a menționat că, potrivit art. 252 C. civ.: Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci finiței umane cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de cunoștință, creația științifică, artistică, literală sau tehnică; aceste dispoziții se coroborează și cu dispozițiile art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la respectarea vieții private, care include dreptul la demnitate, onoare, propria imagine, reputație.

Totodată, a susținut că prejudiciul moral nu poate fi dovedit sub aspectul cuantumului său, fiind imposibil de determinat și/sau estimat pecuniar o suferință, fie ea de natură fizică, psihică sau emoțională.

În raport cu afirmațiile formulate de către intimații-reclamanți, a reiterat susținerea potrivit căreia, conform actelor depuse la dosar, canalul său nu a obținut niciun fel de venit din vizualizările de pe platformă.

A subliniat că, în ciuda faptului că are un grad accentuat de handicap la picioare și a trecut prin multiple intervenții chirurgicale, își câștigă existența realizând filmări video la diverse evenimente, iar intimații-reclamanți i-au produs o suferință cumplită, acționând abuziv și fără nicio notificare prealabilă realizată prin e-mail sau telefonic de către autorul principal, cât și de departamentul juridic/administrativ al societății referitor la existența drepturilor de autor muzicale în filmările sale video.

III. Apărările formulate în cauză

Intimații-reclamanți A. S.R.L. prin administrator E., și E. au depus întâmpinare prin care au solicitat, în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la alin. (1) C. proc. civ., anularea recusului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În susținerea excepției nulității recursului, intimații-reclamanți au susținut că motivele arătate de recurentul-pârât nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci constituie veritabile critici asupra fondului cauzei.

Au mai arătat că, din redactarea cererii de recurs, rezultă că recurentul-pârât exprimă nemulțumiri cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului raportat la răspunderea civilă delictuală reținută în speță și nu aduce critici cu privire la aplicarea normelor dreptului material.

În combaterea recursului, făcând trimitere la împrejurarea că recurentul-pârât nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, intimații-reclamanți au afirmat că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele reglementat de art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-pârât C. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de părțile adverse, solicitând respingerea excepției nulității recursului, precum și a tuturor celorlalte apărări ale intimaților -reclamanți.

Precizând motivele recursului, a invocat lipsa probelor concrete cu referire la prejudiciu, arătând că: partea adversă nu a depus niciun fel de probe care să demonstreze existența unui prejudiciu; intimații-reclamanți confundă nemulțumirea lor față de hotărârea inițială cu existența unui prejudiciu; intimatul-reclamant a întreprins acțiuni abuzive care au adus canalul său de D. în pragul desființării, fără notificare prealabilă și fără fundament legal, cauzându-i un prejudiciu moral semnificativ, încălcând art. 15 C. civ. și art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; intimații-reclamanți nu au demonstrat că videoclipurile sale ar fi generat venituri, iar utilizarea lor nu a cauzat vreun prejudiciu cuantificabil pentru intimatul-reclamant.

În combaterea excepției nulității, a susținut că recursul său este motivat corespunzător și conține argumente clare și precise, care indică motivele de nelegalitate invocate.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2025, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra atât a excepției nulității, cât și a recursului.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimații-reclamanți A. S.R.L. E., Înalta Curte constată că nu este fondată.

Din dezvoltarea criticilor formulate de către recurentul-pârât reiese că este posibilă cercetarea lor din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de conținutul concret și de finalitatea urmărită, în condițiile în care s-a susținut, în esență, ignorarea regimului juridic al operelor audiovizuale, precum și caracterul disproporționat și inechitabil al măsurilor luate de către instanță împotriva sa.

Nu este, astfel, incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece aceasta operează în situația în care niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 pct. 1- 8 C. proc. civ. și nici nu este posibilă calificarea sau recalificarea lor juridică, în funcție de conținutul concret al criticilor formulate, ceea ce nu este cazul în speță.

În consecință, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia recurată, s-a constatat încălcarea de către pârât a drepturilor asupra operelor muzicale și, eventual, asupra fonogramelor, aparținând reclamanților, prin comunicarea publică a acestor obiecte protejate, în sensul art. 20 din Legea nr. 8/1996, ce explicitează această noțiune.

Instanța de apel a considerat, în atare condiții, ca fiind lipsit de relevanță eventualul drept de autor asupra conținutului audio-video de care se prevalează pârâtul și a confirmat aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996.

Prin motivele de recurs, s-a susținut, în esență, ignorarea dreptului de autor al recurentului-pârât asupra videoclipurilor care încorporează doar fragmente din operele muzicale asupra cărora reclamantul persoană fizică deține drepturi de autor și, totodată, caracterul disproporționat și inechitabil al măsurilor luate de către instanță împotriva sa, în raport cu situația de fapt și de prevederile legale în materia proprietății intelectuale. În acest sens, s-a arătat că reclamantul trebuia și putea să dezactiveze sunetul fragmentelor muzicale, astfel încât conținutul video sau imaginea realizate de pârât să nu fie afectate, urmând să rămână disponibile pe platforma D., cu sunetul dezactivat, acolo unde era cazul.

Criticile astfel formulate sunt fondate.

După cum rezultă din hotărârea primei instanțe pronunțate în cauză, menținută în integralitate prin decizia de apel, pârâtului i s-a interzis utilizarea sub orice formă de comunicare publică, pe platforma de redare D., a operei integrale sau a fragmentelor din operă ale căror drepturi de autor aparțin reclamantei, găzduite la cinci adrese de accesare și, totodată, s-a dispus eliminarea de pe platforma D. a videoclipurilor găzduite pe canalul "C. ("www.x) - la aceleași cinci adrese.

În raport de motivele de recurs, se observă că, în timp ce interdicția de utilizare, în tot sau în parte, privește opere aparținând reclamanților (care, de altfel, nici nu au fost identificate, deși erau indicate în cererea de chemare în judecată), obligația de eliminare de pe platforma D., stabilită tot în sarcina pârâtului, vizează videoclipuri, așadar videograme. De asemenea, în motivarea deciziei de apel s-a făcut referire la apărarea apelantului-pârât privind drepturile sale asupra "conținutului audio-video", apreciată, însă, ca lipsită de relevanță.

Videogramele reprezintă opere audiovizuale în sensul art. 65 din Legea nr. 8/1996, definite ca fiind "opera cinematografică, opera exprimată printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice altă operă constând dintr-o succesiune de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunete." Aceste opere nu conțin numai o fixare a sunetelor, spre deosebire de înregistrările sonore (fonograme), ce se limitează, potrivit definiției din art. 104 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, "fixarea sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuție sau a altor sunete ori a reprezentării digitale ale acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări incorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală."

Opera audiovizuală este o operă comună, în înțelesul art. 5 din Legea nr. 8/1996, anume "opera creată de mai mulți coautori, în colaborare."

Art. 67 din aceeași lege trimite în mod expres la art. 5 și enumeră autorii operei audiovizuale, ca fiind regizorul sau realizatorul (autorul principal, astfel cum prevede art. 66 alin. (1), autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală, precum și alte persoane care au contribuit substanțial la crearea acesteia. Acești autori dețin drepturile exclusive privind utilizarea operei în ansamblul său, prevăzute la art. 13 din lege.

Așadar, doar în măsura în care autorul unei opere muzicale preexistente a contribuit substanțial la crearea operei audiovizuale poate fi socotită coautor al acesteia și deține drepturile exclusive asupra operei audiovizuale în ansamblu, inclusiv dreptul de a autoriza comunicarea publică, prevăzut la lit. f) din art. 13 al Legii nr. 8/1996 și de a pretinde o remunerație de la un terț utilizator în considerarea operei audiovizuale, chiar dacă aceasta ar încorpora opera sa.

Din această perspectivă, autorul unei opere muzicale care a fost reprodusă, în tot sau în parte, într-o operă audiovizuală, păstrează, incontestabil, dreptul de a autoriza reproducerea și comunicarea publică a acelei opere muzicale, dar constatarea unei încălcări de către instanța de judecată poate conduce doar la măsuri circumscrise scopului protejării acestei prerogative, fără a prejudicia eventuale drepturi ale terților utilizatori asupra operei audiovizuale în ansamblu.

Înalta Curte constată că obligația de ștergere din contul D. a unor videoclipuri în ansamblul lor, astfel cum aceasta reiese din hotărârea primei instanțe pronunțată în cauză, este corelativă, în realitate, unui drept exclusiv asupra operei audiovizuale în ansamblu, pe care îl dețin numai autorii enumerați în art. 67 din Legea nr. 8/1996, iar nu doar asupra operelor muzicale aparținând reclamanților sau a unor fragmente din aceste opere.

Or, cu toate că sentința a fost menținută ca atare, prin decizia de apel s-a reținut în fapt că pârâtul a înregistrat în scop comercial (lucrativ) interpretări sau execuții artistice la diferite evenimente, înregistrări din emisiuni TV, neautorizat de către reclamantă, în calitate de titular al dreptului de autor, fără ca instanța să se raporteze la un drept al reclamanților de a autoriza comunicarea publică a unor opere audiovizuale, reținând dreptul de autorizare a comunicării publice de opere muzicale, respectiv de fonograme. Din decizia de apel rezultă, în schimb, că pârâtul este cel care a revendicat drepturi exclusive asupra "conținutului audio-video".

Mai mult decât atât, după cum s-a arătat deja, prin aceeași sentință s-a dispus, tot în considerarea comunicării publice de opere muzicale, interzicerea utilizării de către pârât, sub orice formă de comunicare publică, pe platforma de redare D., a operei integrale sau a fragmentelor din operă aparținând reclamanților, ceea ce înseamnă, în raport de considerentele expuse anterior, o limitare a măsurii de apărare a drepturilor reclamanților la împiedicarea pârâtului de a utiliza operele muzicale, în tot sau în parte, lăsând pârâtului libertatea de a alege mijloacele adecvate pentru respectarea interdicției impuse. Astfel, pârâtul ar putea modifica materialele audio-video pe care el le-a creat, pentru a elimina fragmentele muzicale protejate, sau să înlăture chiar materialele audio-video din contul său D., în măsura în care integritatea acestora este afectată prin eliminarea acelor opere sau a fragmentelor muzicale.

Cu toate acestea, obligația de ștergere integrală a videoclipurilor din contul D. al pârâtului, ce privește materialele audio-video în ansamblu, a fost menținută prin decizia recurată fără a se stabili o situație de fapt diferită de cea care a justificat soluția de interzicere a utilizării operelor muzicale, în tot sau în parte, nefiind interzisă utilizarea materialelor audio-video ca atare.

În condițiile în care au fost adoptate două soluții ce ar fi presupus valorificarea unor drepturi de autor sau conexe diferite, fără ca motivarea menținerii lor în etapa procesuală a apelului să reflecte vreo distincție pe acest aspect, Înalta Curte constată că nu a fost justificată în mod corespunzător, în fapt și în drept, aprecierea instanței de apel conform căreia este lipsit de relevanță dreptul invocat de către pârât asupra ansamblului reprezentat de materialele audio-video ce încorporează operele muzicale sau fragmente din acestea (ori, după caz, fonograme, în sensul art. 104 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, așa cum ar putea fi cazul preluării/reproducerii unor înregistrări sonore preexistente).

Este, astfel, fondată critica recurentului pe acest aspect și va fi admisă ca atare, impunându-se a se clarifica, în cadrul rejudecării apelului, conținutul cert al materialelor audio-video regăsite în contul D. al pârâtului la cele cinci adrese indicate de către reclamanți, modalitatea în care a fost preluată fiecare dintre operele muzicale menționate în cererea de chemare în judecată (reclamanții au nominalizat cinci piese muzicale), modalitatea în care au fost integrate și ponderea sau durata fragmentelor integrate, stabilindu-se măsura adecvată pentru înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor reclamanților în raport de această stare de fapt și de drepturile invocate de reclamanți, dar și de către pârât.

Pe cale de consecință, se impune a fi admisă și cea de-a doua critică, referitoare la caracterul echitabil și proporțional al măsurilor dispuse în cazul încălcării unui drept de autor sau al unor drepturi conexe.

În conformitate cu art. 188 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pe temeiul căruia au fost stabilite în prezenta cauză obligații în sarcina recurentului-pârât, pentru respectarea drepturilor reclamanților, "(1) Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat (...)". În alin. (2), sunt prevăzute criteriile pe care instanța de judecată le poate lua în considerare la stabilirea despăgubirilor.

Această normă transpune în legislația națională, printre altele, și prevederile Directivei 2004/48 din 29 aprilie 2004 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Dispozițiile corespondente din directiva menționată se regăsesc, în primul rând, la art. 11:

"Statele membre asigură ca, atunci când se pronunță o hotărâre judecătorească de constatare a încălcării unui drept de proprietate intelectuală, autoritățile judecătorești competente să poată pronunța împotriva contravenientului un ordin judecătoresc prin care interzic continuarea încălcării." De asemenea, art. 13 din directivă prevede: (1) Statele membre asigură ca, la cererea părții prejudiciate, autoritățile judecătorești competente să ordone contravenientului care a acționat cu bună știință sau având motive suficiente de a ști acest lucru, plata către titularul dreptului a unor daune-interese adaptate prejudiciului real suferit de acesta prin încălcarea dreptului său. La stabilirea daunelor-interese, autoritățile judecătorești: (...)".

Din considerentul (3) al directivei reiese că aceasta urmărește o aplicare efectivă a dreptului material al proprietății intelectuale în Uniunea Europeană, iar obiectivul său, precizat la considerentul (10) din preambul, constă în a se garanta "un nivel de protecție ridicat, echivalent și omogen, al proprietății intelectuale în cadrul pieței interne."

În același timp, însă, art. 3 din această directivă prevede printre altele că măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute de statele membre trebuie să fie nu numai eficiente și disuasive, dar și corecte, echitabile și proporționale, urmând a fi aplicate astfel încât să se ofere protecție împotriva folosirii lor abuzive.

Prin urmare, orice măsură sau sancțiune adoptată de către instanța de judecată în baza normei ce transpune directiva, în cazul unei încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală, trebuie să asigure o protecție eficientă a drepturilor efectiv încălcate, dar, nu mai puțin, să fie echitabilă și proporțională cu încălcarea dreptului de proprietate intelectuală.

Or, în prezenta cauză, în absența clarificării chestiunilor de fapt și de drept menționate în cele ce preced, obligația de ștergere integrală a videoclipurilor din contul D. al pârâtului, ce privește materialele audio-video în ansamblu, solicitată de către reclamanți și admisă ca atare, ar putea fi considerată disproporționată și inechitabilă în raport de situația de fapt și de drepturile invocate.

În acest context, se impune a se observa că prin motivele de apel pârâtul a pretins nu numai dreptul de autor asupra materialelor postate pe canalul său D., dar și posibilitatea înlăturării din conținutul acestora doar a fragmentelor audio protejate, pentru evitarea ștergerii complete a creațiilor sale și desființarea canalului prin intermediul căruia își promovează activitatea profesională de cameraman de evenimente, aspecte ce urmează a fi reanalizate cu ocazia rejudecării.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, iar în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 148 din data de 4 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.