ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

l.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2019 la data de 04.09.2019, ca urmare a declinării competenței de soluționare de către Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 389/17.01.2020, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții D., E. și S.C. F., obligarea pârâtei D. la plata contravalorii în RON a sumei de câte 30.000 euro pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul de imagine cauzat prin faptele culpabile ale acesteia de denigrare a reclamanților în mass media, obligarea pârâtului

E. la plata contravalorii în RON a sumei de câte 10.000 euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul de imagine cauzat prin aceleași fapte și, de asemenea, obligarea pârâtei S.C. F. la plata contravalorii în RON a sumei de 50.000 euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale. în plus, au solicitat să se dispună obligarea acestei ultime pârâte de a șterge de pe contul youtube și de pe orice alte medii online înregistrarea emisiunii "G." din data de 14.02.2019 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1111 din 10 mai 2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins acțiunea și a obligat reclamanții, în solidar, să plătească pârâtei D. suma de 4.800 RON și pârâtului E. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A. și C..

Prin decizia nr. 54 din 3 februarie 2022, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul, a anulat în tot sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.

Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către pârâta S.C. F., care și-a fundamentat criticile pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. .

Recurenta a susținut că în speță s-a procedat la o aplicare greșită a dispozițiilor art. 480 C. proc. civ. prin raportare la art. 1357, art. 75 C. civ., art. 30, art. 31 din Constituție, art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, precum și a principiilor ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la exercitarea dreptului la liberă exprimare.

Instanța de apel a ignorat modul în care a fost soluționată cauza pe fond și a trimis cauza spre rejudecare, considerând că prima instanță nu a intrat pe fondul cauzei, fără însă să menționeze acest aspect în cadrul deciziei atacate.

Contrar aprecierilor realizate prin decizia obiect al recursului, în sensul lipsei unei analize reale și efective a cauzei deduse judecății prin prisma celor două drepturi fundamentale aflate în opoziție și a argumentelor reclamanților, prima instanță a judecat fondul, analizând probatoriul administrat în proces și oferind prevalentă dreptului la liberă exprimare al pârâtei în detrimentul dreptului la viață privată al intimaților-reclamanți, după cum rezultă din paragrafele sentinței.

Tribunalul a efectuat o amplă analiză a situației de fapt și a temeiurilor de drept, inclusiv prin raportarea la principiile CEDO aplicabile în speța de față, invocând în mod expres diferența dintre judecățile de valoare și acuzațiile factuale, raportând buna-credință a recurentei pârâte la criterii obiective precum: interesul public (scopul demersului jurnalistic) și baza factuală (afirmațiile și probele care au dus la prezentarea și dezbaterea subiectului).

A reținut importantă atât calificarea discursului, referindu-se la imputații factuale sau la judecăți de valoare, cât și atitudinea subiectivă a autorului în momentul săvârșirii faptei. In raport de acest ultim criteriu, a reținut că este necesar a se stabili buna-credință a autorului afirmațiilor, atât în raport de adevărul afirmațiilor sale (dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt adevărate sau false, dacă a depus diligentele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), cât și în funcție de scopul demersului, dacă a urmărit să informeze publicul asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și îndatorirea de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate.

A mai reținut că informațiile prezentate de pârâți s-au subsumat noțiunii de informații de interes public, nereprezentând aspecte ce țin de viața privată a reclamantului.

Ulterior enunțării criteriilor obiective, necesare analizei drepturilor aflate în conflict, prima instanță a făcut trimiteri concrete la probele ce au stat la baza demersurilor jurnalistice, respectiv la înregistrarea necontestată de intimații-reclamanți, în care aceștia luau în calcul și formulau un plan privind răpirea nepoatei lor minore, transportarea sa în Siria, declararea decesului acesteia și obținerea unui nou certificat de naștere.

Din analiza înregistrării audio-video a emisiunii incriminate, a constatat că discuția persoanelor participante este echilibrată, încadrându-se în limitele normale și decente, nefiînd aduse acuzații nejustificate, ci doar s-au făcut aprecieri pertinente raportat la înregistrarea audio prezentată de pârâta D. privind planul foștilor socri cu privire la copilul său, inclusiv această pârâtă având o atitudine echilibrată, încercând să prezinte cât mai real situația de fapt, neaducând niciun fel de acuzații lipsite de suport în cadrul emisiunii, nefiind depășite limitele unei discuții adecvate la subiectul emisiunii.

Constatând astfel buna-credință a recurentei și a celoralați pârâți (prin raportare la criteriile anterior enunțate: interesul public și baza factuală, instanța de fond a considerat că nu există faptă ilicită și, în mod judicios, nu a mai analizat celelalte elemente necesare atragerii răspunderii civile delictuale, susținerile reclamanților legate de acestea sau probele care tindeau spre dovedirea lor (rămase nerelevante).

Arată că nu toate suținerile părților trebuie să fie expuse și analizate în mod expres, în cadrul motivării unei hotărâri judecătorești, pentru ca modul de soluționare al unei cauze să fie considerat legal si judicios (aspect statuat de CEDO în jurisprudența sa privind art. 6 al Convenției), că, pentru a putea ajunge la ideea că nu ar fi fost realizată o veritabilă judecată a fondului în primă instanță și pentru a putea face aplicarea dispozițiile art. 480 alin. (3), instanța de apel a interpretat în mod eronat atât prevederile legale invocate în cadrul întâmpinărilor, cât și modul în care prima instanță s-a raportat la acestea soluționând pe fond cauza.

Lipsa examinării celorlalte elemente necesare atragerii răspunderii civile delictuale (exclusiv faptei ilicite), precum și a probelor aferente, reprezintă o operațiune juridică ce nu trebuia în mod imperios realizată, întrucât, în situația inexistenței unei fapte ilicite, în mod evident, nu poate exista o anume vinovăție și nici o legătură de cauzalitate cu un eventual prejudiciu.

Concluzionează arătând că dispozițiile legale invocate în cadrul argumentației instanței de fond au fost în mod greșit interpretate și aplicate situației de fapt în cadrul analizei realizate de instanța de apel, aceasta trimițând cauza primei instanțe spre rejudecare, în condițiile în care soluția procedural corectă era aceea de a reține cauza și a o rejudeca în limitele stabilite prin cererea de apel și întâmpinările aferente, prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. fiind în mod greșit aplicate în situația de față.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, în termen legal, solicitând respingerea recursului declarat în cauză.

Intimatul-pârât E. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare,

II. Soluția si considerentele Înaltei Curți de Casație si Justiție

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor expuse, înalta Curte constată caracterul fondat al recursului exercitat de pârâta S.C. F. S.A., pentru considerentele ce succed.

Prin demersul judiciar declanșat de reclamanții A., B. și C. se urmărește, pe tărâmul acțiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâților D., E. și S.C. F., la repararea prejudiciului de imagine cauzat prin faptele culpabile ale acestora, de denigrare a reclamanților în mass-media.

Așa cum se relevă în acțiune, pretențiile reclamanților, încadrate în sfera răspunderii civile delictuale, își au sorgintea în conduita pârâtei D., care a formulat acuzații în presa locală, on line, dar și la postul de televiziune F. 1, cu privire la comportamentul reclamanților față de aceasta, acuzându-i de agresiuni fizice, de violență extremă, de influențare a soluțiilor instanțelor de judecată în litigiile avându-i ca părți, precum și de planuri de răpire a minorei.

Cu privire la pârâtul E., reclamanții au arătat că acesta a susținut acuzațiile formulate de pârâta D., că a făcut afirmații triviale cu privire la relația mamă-fiu și că a furnizat afirmații mincinoase cu privire la igiena locuinței, în care a locuit și minora, insinuând condiții mizere de locuit, improprii creșterii unui copil.

Referitor la pârâta persoană juridică, s-a susținut că aceasta a făcut din viața privată a reclamanților obiectul unei emisiuni de televiziune, fără să existe justificarea dată de interesul public, având în vedere că discuțiile purtate de invitații din emisiune s-au circumscris exclusiv criticării unor fapte și comportamente pretins reprobabile ale reclamanților, manifestate față de pârâtă, conform relatărilor și descrierilor făcute de aceasta.

Reclamanții au afirmat că prin faptele ilicite reclamate le-au fost încălcate dreptul la demnitate și la viața privată, prezumția de nevinovăție, dreptul la propria imagine, iar prin prezentarea unor informații cu caracter personal au fost încălcate dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal, motiv pentru care au solicitat obligarea pârâților la plata unor despăgubiri morale.

Prima instanță a respins acțiunea, constatând că nu există faptă ilicită, element esențial ce trebuie întrunit cumulativ alături de celelalte condiții (existența vinovăției făptuitorului, existența unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu) pentru atragerea răspunderii pârâților.

Din lecturarea sentinței Tribunalului Iași se constată că această instanță a efectuat o amplă analiză a situației de fapt și a temeiurilor de drept, inclusiv prin raportarea la principiile CEDO aplicabile în speța de față, cu referire la judecățile de valoare și acuzațiile factuale, raportând buna-credință la criterii obiective precum: interesul public și baza factuală.

Ulterior enunțării criteriilor obiective, necesare analizei drepturilor aflate în conflict, prima instanță a făcut trimiteri concrete la probele ce au stat la baza demersurilor jurnalistice, respectiv la înregistrarea necontestată de reclamanți, în care aceștia luau în calcul și formulau un plan privind răpirea nepoatei lor minore, transportarea sa în Siria, declararea decesului acesteia și obținerea unui nou certificat de naștere.

Constatând buna-credință a pârâților, prin raportare la interesul public și baza factuală, Tribunalul Iași a considerat că nu există faptă ilicită și nu a mai analizat celelalte elemente necesare atragerii răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a considerat că tribunalul a prezentat laborios doar apărările pârâților, în detrimentul faptelor ilicite reclamate și al apărărilor reclamanților și că s-a limitat la o aplicare de ordin pur formal a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare și la o analiză de ordin general, iar nu reală și efectivă a cauzei deduse judecății, motiv pentru care sentința nu este motivată în acord cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că prin decizia recurată a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iași, în cadrul impus de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține încălcarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, de vreme ce prima instanță a soluționat fondul cauzei, instanța de apel, admițând calea de atac, avea obligația de a anula sentința și de a proceda la evocarea fondului.

Potrivit dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul tară a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (...)".

Rezultă din dispozițiile legale mai sus citate că soluția anulării hotărârii instanței de fond, după admiterea apelului, intervine numai în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 480 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Textul legal citat instituie, totodată, și regula potrivit căreia instanța de apel, după anularea sentinței, va judeca procesul, evocând fondul.

Prin excepție de la această regulă, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. stabilește că în oricare dintre cele două situații, instanța de apel va putea, totuși, trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, o singură dată, însă numai dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

În toate celelalte situații în care se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, regula instituită prin art. 480 alin. (6) C. proc. civ. este aceea a devoluării fondului de către instanța de apel.

Sintagma "fără a intra în judecata fondului" echivalează cu necercetarea fondului, respectiv atunci când instanța dă soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.

Așadar, intenția legiuitorului a fost aceea de a elimina interpretarea extensivă în sensul că instanța nu ar fi "cercetat suficient" fondul cauzei, prin administrarea tuturor probelor necesare sau prin analiza exhaustivă a motivelor de fapt ori de drept prezentate de părți.

În speța pendinte tribunalul nu numai că nu a soluționat procesul în temeiul unei excepții procesuale, ci a intrat în cercetarea fondului cauzei, pronunțându-se asupra cererii de chemare în judecată în sensul respingerii, motivate, a acesteia.

Astfel, prima instanță a judecat fondul analizând probatoriul administrat în cauză și a oferit prevalentă dreptului la liberă exprimare, în detrimentul dreptului la viața privată al reclamanților: "Față de toate aceste aspecte, instanța constată că la dosarul cauzei există atât un DVD cu înregistrarea emisiunii contestate, cât și transcrierea conversației purtate în cadrul emisiunii respective. în cadrul acestei înregistrări a fost vorba despre un plan stabilit între soții A. și B. despre o eventuală răpire a copilului reclamantului C. și pârâtei D. și modalitatea în care îl vor transporta în afara țării, în Siria, unde ar fi urmat să îi scoată un certificat de deces, după care un nou certificat de naștere pentru a i se schimba identitatea și pierde urma. Ulterior ascultării respectivei convorbiri, participanții din platoul emisiunii au început să comenteze, criticând dur atitudinea reclamanților și condamnând acest gen de abordare" (par. 5, pag. 5 din sentința tribunalului).

De asemenea, tribunalul a mai reținut că "Din înscrisurile depuse la dosar, se poate concluziona faptul că afirmațiile emise în spațiul public, prin publicarea unor articole în presa locală, dar și prin difuzarea unei înregistrări ce are ca obiect o convorbire purtată între doi dintre reclamanți, se bazează pe un suport audio, pe care orice persoană care îl ascultă poate constata că vocile aparțin reclamanților și astfel, li se formează automat o anumită imagine legată de persoana acestora. Susținerile pârâtei nu sunt simple declarații care ar putea lăsa loc de interpretări. Ceea ce aceasta a oferit publicului larg a fost o probă clară, cel puțin pentru ascultătorii neavizați, care nu pot verifica în niciun fel veridicitatea informațiilor sau dacă înregistrarea a fost în vreun fel trucată, că reclamanții sunt cei care au purtat respectiva convorbire în care se puneau bazele unui plan de răpire internațională a unui minor. De altfel, în nîciun moment, reclamanții nu au contestat veridicitatea înregistrării în cauză, nu au afirmat că nu ar fi ei cei care poartă acea convorbire sau că ar exista un context mai amplu care ar putea să transforme întreaga gravitatea a dezvăluirilor făcute. Aceștia s-au rezumat pur și simplu la a preciza că pârâta nu avea niciun drept să îi înregistreze și că astfel li s-a încălcat dreptul la viață privată" (par. 2, pag. 7 din sentința primei instanțe).

După enunțarea criteriilor obiective, necesare analizei drepturilor aflate în conflict, prima instanță a făcut trimiteri la probele ce au stat la baza demersurilor jurnalistice și a constatat buna credință a pârâților, prin raportare la interesul public și la baza factuală și a considerat că nu există faptă ilicită:

"Mai trebuie precizat că din analiza înregistrării audio-video a emisiunii incriminate, se constată că discuția persoanelor participante este echilibrată, încadrându-se în limite normale și decente, nefiind aduse acuzații nejustificate, ci doar s-au făcut aprecieri pertinente raportat la înregistrarea audio prezentată de pârâta D. privind planul foștilor socri cu privire la copilul său, inclusiv această pârâtă având o atitudine echilibrată, încercând să prezinte cât mai real situația de fapt, neaducând niciun fel de acuzații lipsite de suport în cadrul emisiunii, nefiind depășite limitele unei discuții adecvate la subiectul emisiunii" (par. 7, pag. 8, sentința tribunalului).

"De asemenea mai notează tribunalul că în privința pârâtei S.C. F., moderatorul emisiunii a încercat să păstreze un anumit echilibru al discuției, fără a fi evidențiată vre-o tendință de canalizare a discuției într-o anumită direcție în dauna imaginii reclamanților, încercându-se contactarea unui dintre reclamanți, respectiv a soțului pârâtei D. pentru a își exprima punctul de vedere, însă fără succes. (...).

În privința pârâtului E. trebuie avut în vedere în primul rând contextul în care acesta a intervenit în cadrul emisiunii tv, respectiv în condițiile în care era nașul de cununie al soților C. și D. și al prezentării înregistrării audio în cadrul emisiunii din care reieșea planul bunicilor paterni ai minorei, față de aceasta, or, potrivit tradiției noastre naționale, nașului de cununie îi este recunoscută o așa zisă calitate de părinte spiritual al soților, fiind totodată stabilite legături apropriate între nași și finii de cununie, astfel că afirmațiile sale raportat la atitudinea reclamanților și a relației dintre C. și mama sa nu pot fi apreciate ca depășind exercitarea normală a dreptului subiectiv la liberă exprimare garantat de art. 10 din CEDO.

Mai trebuie precizat că afirmațiile acestui pârât referitoare la condițiile improprii creșterii copilului din locuința reclamanților nu este lipsită de orice suport faptic, în cauză fiind făcută dovada că reclamanții A. și B. au acționat prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași prin care au acționat înjudecată unul din vecini pentru a le permite să să repare zidul dintre cele două proprietăți" (pag. 9 din sentința tribunalului).

Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, hotărârea primei instanțe este motivată în fapt și în drept, este clară și precisă, se referă la probele administrate și conduce în mod logic și convingător la soluția pronunțată în dispozitiv, iar eventualele lacune sau inadvertențeale motivării pot fi suplinite sau remediate prin motivarea instanței de apel, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile pentru retrimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

Ca urmare, este corect argumentul recurentei în sensul că măsura trimiterii cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia recurată este lipsită de temei legal, decizia recurată fiind pronunțată cu încălcarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Dat fiind că, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 497 din C. proc. civ., recursul declarat de pârâta S.C. F. împotriva deciziei nr. 54 din 3 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, va fi admis, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A.împotriva deciziei nr. 54 din 3 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.