ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 277/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 30 ianuarie 2026, înregistrată sub numărul x/2026, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., emiterea unui ordin de protecție, respectiv să i se impună intimatului următoarele măsuri:

- obligarea intimatului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de petent,

- obligarea intimatului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de membrii familiei petentului, respectiv C., D. și E.,

- obligarea intimatului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate,

- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu petentul și familia sa.

Prin sentința civilă nr. 488/CC din 4 februarie 2026, Judecătoria Alba Iulia, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către reprezentantul Ministerului Public. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect ordin de protecție formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul B., în favoarea Judecătoriei Suceava. A dispus trimiterea dosarului către Judecătoria Suceava, spre competentă soluționare. A dispus ca onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru petent, domnul avocat F., în cuantum de 301 RON, respectiv onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimat, doamna avocat G., în cuantum de 301 RON, să rămână în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție care stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul victima.

Din probele administrate rezultă că persoana care solicită emiterea unui ordin de protecție în favoarea sa are domiciliul în jud. Suceava.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024, Judecătoria Alba Iulia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Prin sentința civilă nr. 993 din 16 februarie 2026, Judecătoria Suceava, secția civilă a admis excepția necompetentei sale teritoriale, invocată din oficiu. A declinat cererea privind emiterea unui ordin de protecție, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul B., în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. A constatat ivit conflictul negativ de competentă între Judecătoria Suceava și Judecătoria Alba Iulia, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

A dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocațiale în cuantum de câte 602 RON, pentru avocat H., desemnat din oficiu pentru a acorda asistență juridică pentru petentul A. și pentru avocat I., desemnat din oficiu pentru a acorda asistență juridică pentru intimatul B., cheltuieli ce vor rămâne în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Suceava, secția civilă a reținut incidența dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 26/2024, dar a apreciat că dispoziția legală dă posibilitatea victimei să aleagă între instanța domiciliului și cea a reședinței sale.

Întrucât petentul își desfășoară activitatea în Alba Iulia, unde își are reședința în fapt și a înțeles să învestească Judecătoria Alba Iulia, aceasta este competentă să soluționeze cererea de emitere a ordinului de protecție.

În consecință, Judecătoria Suceava, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Suceava îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă cererea de emitere a ordinului de protecție formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul B..

Instanțele în conflict și-au declinat, reciproc, competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite cu privire la modul de interpretare a prevederilor legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a judeca pricina.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, "Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violență din partea unei alte persoane poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri (...)".

Totodată, art. 14 alin. (1) din același act normativ prevede:

"(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție poate fi introdusă de victimă personal sau, după caz, de tutore ori alt reprezentant legal al acesteia. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de: a) procuror; b) reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor infracțiunilor."

Prin urmare, procedura reglementă de art. 14 din Legea nr. 26/2024 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată instanței direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens. Textul legal reprezintă o normă atributivă de competență teritorială absolută, instituind un caz de competență teritorială exclusivă.

Cum cererile pentru emiterea ordinului de protecție nu privesc bunuri sau drepturi de care părțile pot dispune, rezultă că, în această materie, părțile nu pot face o alegere de competență.

Așa cum s-a arătat anterior, cererile având ca obiect emiterea unui ordin de protecție se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința victima.

Domiciliul reprezintă un atribut de identificare al persoanei fizice și este definit de art. 87 din C. civ., "ca fiind acolo unde aceasta declară că își are locuința principală". În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, este și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români potrivit cu care "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală".

Potrivit dispozițiilor art. 88 din C. civ., "Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară". Noțiunea de "reședință" vizează locuința pe care o persoană și-a stabilit-o în fapt în localitatea în care trăiește efectiv și este avută în vedere pentru citarea și comunicarea actelor de procedură, întrucât scopul urmărit de legiuitor este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și următoarele din C. proc. civ., acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiului respectării dreptului la apărare și de a facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Or, în cauză, nu s-a probat împrejurarea că petentul ar avea reședința în Alba Iulia, adică o locuință secundară ce presupune o prezență efectivă a acestuia, pentru o perioadă de timp mai redusă, astfel încât să nu se transforme într-un domiciliu de fapt, dar suficientă pentru a excede unui caracter ocazional. Prestarea unor servicii ocazionale pentru angajatorul său, cu sediul în Suceava, de altfel, timp în care locuiește în diverse locații, după cum a relatat inclusiv martorul său, nu reprezintă elemente care să conducă la concluzia că acesta are reședința în Alba Iulia.

În consecință, Înalta Curte constată că Judecătoriei Suceava, secția civilă îi revine competența de soluționare a cauzei, prin raportare la faptul că aceasta este instanța în a cărei circumscripție domiciliază persoana care solicită emiterea ordinului de protecție.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 26/2024, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.