ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2026

HOTĂRÂRE

10.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 17 mai 2024 pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2024, reclamanta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a chemat în judecată pe pârâții A., B., C. și Comisia Locală de Fond Funciar Mereni, solicitând anularea deciziei de compensare nr. 44545/16.12.2021, în cuantum de 712.642 puncte, emisă de reclamantă în dosarul de despăgubire și suspendarea emiterii titlurilor de plată în baza actului administrativ amintit, până la soluționarea prezentului litigiu.

II. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal:

Prin încheierea din 19 iunie 2024, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București, reținând că litigiul dedus judecății nu intră în sfera contenciosului administrativ, fiind de competența secțiilor civile.

III. Hotărârea Tribunalului București, secția a IV-a civilă - dosar nr. x/2024:

Prin sentința civilă nr. 226 din 25 februarie 2025, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâții A. și B., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

În motivare, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, începând cu data de 31 mai 2019, competența de soluționare a cauzei aparține secției civile a tribunalului în cărui circumscripție se află imobilul.

Având în vedere locul situării imobilului teren, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

IV. Hotărârea Tribunalului Constanța, secția I civilă:

Învestit prin declinare, Tribunalul Constanța, secția I civilă pronunțat sentința civilă nr. 2639 din 7 noiembrie 2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că, în raport de temeiul de drept precizat de reclamantă prin înscrisul depus la Tribunalul Constanța, respectiv art. 1381 C. civ. ce privește răspunderea civilă delictuală, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., norme ce guvernează competența teritorială alternativă de ordine privată.

Reținând că din cuprinsul cererii introductive rezultă că unii dintre pârâți au domiciliul în București sector 1, alții au domiciliul în București sector 2, iar pârâtul persoană juridică are sediul pe raza județului Constanța, prin înregistrarea cererii pe rolul Tribunalului București reclamantul a ales dintre instanțele deopotrivă competente.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei ce a generat declinările reciproce de competență îl constituie cererea de chemare în judecată prin care reclamanta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat anularea deciziei de compensare emise într-un dosar de despăgubire și suspendarea emiterii titlurilor de plată.

Temeiul de drept menționat de reclamantă au fost dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 1381 C. civ., Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 165/2013.

Modul de formulare a cererii introductive și indicarea unor temeiuri de drept distincte au determinat declinări succesive de competență, de la secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la secția a IV-a civilă a Tribunalului București și, ulterior, la Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Înalta Curte reține că, raportat la obiectul cererii introductive și la solicitarea cu care reclamanta a înțeles să învestească instanțele de judecată, respectiv acțiune în anularea unei decizii de compensare, în ceea ce privește competența de soluționare a acestui tip de acțiune, în cauză devin incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, text aplicabil în virtutea principiului simetriei juridice - indiferent de temeiul prin care este argumentată de către parte atacarea deciziei CNCI - și prin care legiuitorul a stabilit competența absolută de soluționare în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, față de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află situat imobilul teren cu privire la care a fost emisă decizia de compensare a cărei anulare se solicită, respectiv în favoarea Tribunalului Constanța.