ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 239/2026

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin decizia nr. 912 pronunțată la 10 aprilie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva deciziei civile nr. 222 din 18 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 24 noiembrie 2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea petentei A. S.A. de completare a deciziei nr. 912 din 10 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în ceea ce privește soluționarea excepției netimbrării recursului formulat de DGRFP Craiova cu consecința anulării recursului formulat de către această parte, ca netimbrat.

În fapt, petenta A. S.A. a arătat că prin întâmpinarea formulată de aceasta împotriva recursului formulat de pârâta DGRFP Craiova a invocat excepția netimbrării recursului pârâtei prin raportare la prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, arătând că cererea ce face obiectul cauzei este una de drept civil, grefată de un raport juridic de drept comun, respectiv atragerea răspunderii delictuale și acoperirea prejudiciului cauzat petentei. În atare context a apreciat că pârâta DGRFP Craiova trebuia să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului formulat de aceasta, în cuantum de 44.370,47 RON, iar în lipsa dovezii de plată, se impunea ca instanța de recurs să admită excepția netimbrării recursului acesteia și să dispună anularea lui.

În cuprinsul deciziei nr. 912/2025, instanța de recurs nu face nicio referire la excepția de netimbrare a recursului. De asemenea, nici în cuprinsul încheierii de ședință din data de 25.03.2025 (termen de judecată la care părțile au susținut concluzii cu privire la recursurile formulate în cauză) nu se regăsește vreo mențiune privind soluționarea cererii petentei de anulare a recursului, ca urmare a invocării acestei excepții.

Deși instanța reține în cuprinsul încheierii de ședință din data de 25.03.2025 poziția petentei în sensul că art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 nu este aplicabil în cazul recursului declarat de către DGRFP Craiova, precum și faptul că aceasta a formulat cerere de reexaminare în ședința publică din data de 25.03.2025, lasă totuși nesoluționată excepția de netimbrare și cererea de anulare a recursului pârâtei, ca netimbrat, astfel niciunde în cuprinsul încheierii din data de 25.03.2025 și al deciziei nr. 912/2025 nu se poate identifica vreo mențiune privind soluționarea acestei cereri.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de completare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub dosar nr. x/2024, stabilindu-se termen pentru soluționare la 10 februarie 2026, termen la care instanța a rămas în pronunțare.

Conform dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

Așadar, procedura formulării unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este deschisă în situațiile în care instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor ce dau cadrul obiectiv de învestire a instanței, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum prevede art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În cauză, astfel cum susține însăși petenta, atât prin întâmpinarea formulată, cât și în cadrul dezbaterilor din ședința de judecată din data de 25.03.2025, aceasta a invocat excepția netimbrării recursului formulat de pârâta DGRFP Craiova, excepția care a fost pusă în discuția contradictorie a părților în cadrul acestor dezbateri, aceasta fiind respinsă în mod implicit câtă vreme instanța a reținut în încheierea de ședință din data de 25.03.2025 că "prin rezoluția inițială de primire a dosarului, s-a stabilit că acesta este scutit de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru", fiind implicit o soluție de respingere a acestei excepții.

În plus, potrivit art. 245 C. proc. civ. " Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii."

Astfel, excepțiile procesuale indiferent de natura lor, nu se încadrează în categoria cererilor avute în vedere de art. 444 alin. (1) C. proc. civ., acestea constituind acele mijloace de apărare prin care partea, în raport de cererea cu care a fost învestită instanța (principală, accesorie sau incidentală), fără să intre în discutarea fondului pricinii, urmărește întârzierea sau împiedicarea temporară sau perpetuă a judecății.

În schimb, cererile avute în vedere de dispozițiile art. 444 C. proc. civ. vizează cererile principale, accesorii, conexe ori incidentale, ca acte de procedură prin care se declasează controlul judecătoresc asupra actelor sau situațiilor juridice deduse judecății, iar nu apărările prin care se tinde la respingerea sau amânarea acestor cereri, cum este cazul în speță, întrucât excepția netimbrării recursului pârâtei DGRFP Craiova invocată de către petenta A. S.A. reprezintă în realitate o apărare formulată în cadrul acestui litigiu și nu reprezintă o veritabilă cerere incidentală sau accesorie cu care să fie învestită instanța pentru a atrage instituția completării unei hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește mențiunea petentei din ședința publică din data de 25.03.2025 în sensul de a formula o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru privind scutirea pârâtei DGRFP Craiova de la plata taxei judiciare de timbru, nici această cerere nu poate fi primită.

Astfel, potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 " Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.", așadar textul de lege este unul fără echivoc în sensul că oferă calitate procesuală activă în formularea unei astfel de cereri numai reclamantului, adică părții vizate de respectiva taxă de timbru, iar nu și părții adverse, aceasta, la rândul său având posibilitatea de a invoca o astfel de neregularitate doar pe calea unei apărări/excepții, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, întrucât instanța de recurs a respins în mod implicit excepția nulității recursului invocată de petentă prin indicarea temeiului avut în vedere pentru scutirea pârâtei DGRFP Craiova de la plata taxei de timbru, astfel cum a fost dispusă de instanță prin rezoluția inițială de primire a dosarului. În plus, pentru o legală învestire a instanței, cererea de reexaminare trebuia formulată în termenul defipt de lege (3 zile de la comunicarea taxei datorate), condiție legală care se corelează cu precedenta menționată, și trebuia să respecte exigențele art. 148 C. proc. civ., de a fi formulată în scris, neînscriindu-se în cazurile de excepție la care se referă art. 148 alin. (4) C. proc. civ. care permit - atunci când legea o prevede -și formularea lor orală, aspect dedus din conținutul normei art. 39 a O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel cum s-a arătat anterior, de esența cererii întemeiate pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ. nu este reanalizarea de către instanță a pretențiilor deduse judecății, readministrarea de probatorii sau reanalizarea situației de fapt ori a celei în drept, a apărărilor invocate pe parcursul litigiului, scopul acestei instituții juridice fiind acela de remediu procesual pentru eventualele omisiuni ale instanței cu privire la soluționarea unor cereri cu care a fost legal învestită, nicidecum aceea de reluare a judecății cauzei cu privire la aspecte deja tranșate.

Schimbarea considerentelor deciziei în sensul dorit de către petentă ar avea ca rezultat expunerea unor considerente care nu ar mai susține soluția îmbrățișată de instanța de recurs deodată ce aceasta, prin încheierea din data de 25.03.2025, a menținut scutirea pârâtei DGRFP Craiova de la plata taxei de timbru dispusă prin rezoluția de primire a dosarului, prezentul demers judiciar comportându-se ca o veritabilă cale de atac, ipoteză de neacceptat, fiind contrară limitelor în care se poate interveni asupra unei decizii ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 444 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 444 C. proc. civ., cererea privind completarea deciziei nr. 912 din 10 aprilie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel cum a fost formulată de petenta A. S.A.., urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 912 din 10 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024, formulată de petenta S.C. A. S.A..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.