Decizia nr. 235/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 143 a Curții de Apel Craiova

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea inițială înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. S.R.L. și E., să se dispună obligarea acestora, în temeiul dispozițiilor art. 563 C. civ., la lăsarea în proprietate și liniștită posesie a suprafeței totale de 1000 mp teren, situat în Slatina, Aleea x, jud. Olt, în T165, parcela x, care în prezent este ocupată de către pârâte în calitate de succesori cu particular ai autorului F., în temeiul contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP G. sub nr. x/23.09.2019 și a contractului de alipire autentificat de BNP G. sub nr. x/04.11.2019. Ulterior, au fost chemate în judecată și S.C. H. S.R.L. și Municipiul Slatina - prin Primar.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința nr. 479/07.03.2022, Tribunalul Olt, secția I civilă a respins acțiunea reclamanților A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L., E., S.C. H. S.R.L. și Municipiul Slatina - prin Primar, având ca obiect revendicare imobiliară, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 143 din 26 aprilie, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins cererea de apel formulată de către apelanții reclamanți A., B. și C., domiciliată în jud. Olt, împotriva sentinței civile nr. 479 din 07.03.2022, pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L., E., S.C. H. S.R.L. și Municipiul Slatina - prin Primar, ca nefondată. A luat act că părțile vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 143 din 26 aprilie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs recurenții-reclamanți B., I. în calitate de moștenitor al defunctei C. și A.. Recurenții-reclamanți B., I. în calitate de moștenitor al defunctei C. și A. critică soluția dată în apel sub aspectul nelegalității reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Un prim motiv de recurs ce se circumscrie punctului 5 alin. (1) art. 488 C. proc. civ., deduce judecății aplicarea art. 435 alin. (1) C. proc. civ., prin reținerea prezumției puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt cu efecte în constatarea preferabilității titlului pârâților intimați. Premisa ce se impune să fie avută în vedere constă în împrejurarea că în cadrul considerentelor deciziei respective s-a reținut că recurenții au fost puși în posesie cu suprafața de teren de 2491 mp pe vechiul amplasament într-un an de la data la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina prin care s-a stabilit îndreptățirea lor asupra terenului, iar pentru diferența de 967,7 mp s-a reținut că era ocupată de garaje. Cercetând cauza timpilor diferiți în care s-a derulat procedura de punere în posesie, instanța ce a soluționat angajarea răspunderii civile delictuale pentru eliberarea cu întârziere a titlului de proprietate de care se prevalează în procedura de față, a reținut că 2491 mp erau liberi și restul de 967,7 mp, până la suprafața totală reconstituită de 3458,7 mp, era ocupată de garaje. În susținerea justificării întârzierii, s-a apreciat că hotărârea judecătorească de reconstituire nu are inserat în cuprinsul dispozitivului identificarea prin vecinătăți și amplasament a vechiului amplasament și drept urmare Comisia locală a avut în sarcină sa-1 identifice. Ceea ce este relevant în criticile aduse este lipsa unui raționament care să justifice în ce măsură o astfel de constatare constituie fundament în conferirea de preferabilitate titlului pârâților intimați, în circumstanțele în care nu este contestată sau pusă în discuție reconstituirea pe vechiul amplasament. Un al doilea motiv de recurs se circumscrie punctului 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. și critică modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 1/2000 din perspectiva reținerii de către instanța de apel a legalității titlului autorului pârâților intimați eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991. Cu titlu preliminar, arată ca împrejurare de fapt care nu este contestată de niciuna dintre pârâți că terenul pentru care ambele părți exhibă titluri de proprietate, este un teren care la data reconstituirii era situat în intravilanul UAT Slatina și ca destinație intra în categoria terenurilor arabile. Amplasamentul terenului în funcție de apartenența la intravilan sau extravilan și categoria de folosință sunt esențiale în stabilirea legalității reconstituirii dreptului părților din cauză din perspectiva domeniului de aplicare al legilor de retrocedare reglementat de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și art. 36, fost 35, din Legea nr. 18/1991. Instanța de apel omite să se raporteze la dispozițiile enunțate în precedent realizând doar o analiză în cadrul căreia reține că reclamanții recurenți au beneficiat de o reconstituire pe vechiul amplasament, dispusă printr-o hotărâre judecătorească a cărei interpretare este supusă prezumției puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, urmată de concluzia că terenul era parțial liber doar pentru suprafața de 2491 mp. Subliniază că parte din suprafața pe care respectiva decizie o reține liberă s-a dovedit că a fost reconstituită și în favoarea autorului pârâților intimați (așa cum rezultă din cuprinsul rapoartelor de expertiză întocmite atât în apel cât, și pe fondul cauzei). Ceea ce înțeleg să arate este că suprafața apreciată ca fiind ocupată de garaje prin decizia civilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, nu coincide cu suprafața de teren ce face obiectul cauzei de față. Suprapunerea titlului lor cu cel al autorului pârâților intimați în fapt vizează o altă parte a terenului reconstituit prin sentința civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina comparativ cu cea pe care s-a constatat că sunt garaje (de altfel, construcții ușoare). Raționamentul instanței de apel în statuarea preferabilității titlului pârâților reține că reconstituirea de care au beneficiat autorul recurenților se circumscrie reconstituirii pe vechiul amplasament, dar reținând valabilitatea titlului pârâților, emis anterior stabilirii îndreptățirii lor, dă eficiență art. 2 din Legea nr. 1/2000. Analiza legalității titlului autorului părților adverse se rezumă, de principiu, la enumerarea și expunerea cronologică a actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate, fără să răspundă criticilor formulate în cuprinsul apelului din perspectiva dispozițiilor art. 36, fost 35, din Legea nr. 18/1991. Cu alte cuvinte, ceea ce apreciază că este necesar în dezlegarea cauzei este respectarea dispozițiilor antereferite pornind de la premisa necontestată de nicio parte că terenul era situat în intravilan și avea destinație de arabil, la data reconstituirii. În continuare, în argumentare, face următoarele considerații: norma art. 8 din Legea nr. 10/2001 dispune expres că terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, așa cum a fost modificată și completată prin actele normative ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestier, solicitate potrivit Legilor nr. 18/1991 și nr. 169/1997, nu intră în domeniul său de aplicare. Reglementarea în cauză delimitează domeniile de aplicare ale celor două categorii de legi de reparații, limitând aplicarea dispozițiilor Legii 18/1991 în materia reconstituirii dreptului de proprietate în intravilan doar la condițiile impuse de reglementarea art. 36, fost 35. Înscrisurile comunicate de Comisia Locală Slatina dovedesc fără echivoc că autorului pârâților i s-a recunoscut dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin validarea anexei 2a., anexă care după denumire nu este cea care reconstituie dreptul de proprietate în temeiul art. 36, fost 35. Pentru a beneficia de îndreptățire a fost formulată o cerere de reconstituire prin care s-a solicitat exclusiv teren arabil, dovedit prin registre agricole. Procedura de reconstituire, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse, inclusiv hotărârile judecătorești, are însă ca act de recunoaștere a dreptului o hotărâre de validare a Comisiei Județene Olt care nu a fost comunicată la dosarul cauzei, deși s-a formulat o solicitare în acest sens, atât în primă instanță, cât și în apel. Sentința civilă nr. 47355/1998 a Judecătoriei Slatina de care se prevalează pârâții, dispune în sensul că autorului îi revine amplasamentul terenului de 7000 mp, parte pus în discuție în cauza de față, în intravilanul localității, în considerarea exclusivă a unor adeverințe de proprietate emise de entitățile cu atribuții administrativ jurisdicționale în materie. Obiectul judecății, așa cum rezultă din paragraful ultim al considerentelor, este solicitarea de obligare a pârâților din procedura respectivă, la punerea în posesie conform adeverinței nr. 16916 (data este neinteligibilă pe fotocopia hotărârii judecătorești). Autorul pârâților nu a beneficiat de o reconstituire dispusă printr-o hotărâre judecătorească. Sentința civilă nr. 47355/1998 a Judecătoriei Slatina administrată ca mijloc de probă în favoarea apărării pârâților, nu a dispus asupra îndreptățirii autorului în raport de condițiile Legii nr. 18/1991, ci a obligat Comisia Locală Slatina la punerea în posesie în conformitate cu mențiunile din adeverința nr. 16916, emisă în procedura administrativ jurisdicțională și nesupusă unui control judecătoresc. În circumstanțele în care recurenții sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești, iar autorul pârâților ai unui act administrativ jurisdicțional (hotărâre de validare) fară să fi fost supus unei analize judecătorești, invocă opozabilitatea hotărârii judecătorești prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate. Apreciază că beneficiază de prezumția relativă a autorității de lucru judecat în privința prevalenței îndreptățirii la reconstituirea pe vechiul amplasament a dreptului de proprietate pretins. Particularizând la speța de față, efectul prezumției relative a autorității de lucru judecat, pârâții au obligația să își dovedească deopotrivă atât îndreptățirea (întrunirea condițiilor reglementate de Legea nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe un amplasament în intravilan) chestiune nedovedită, față de argumentele pe care le-au expus în paragrafele precedente, cât și preferabilitatea îndreptățirii lor față de cea a reclamanților (neîndreptățirea reclamanților). Drept urmare, reconstituirea dreptului de proprietate al autorului pârâților pentru un teren intravilan, arabil, pe un amplasament ce nu întrunește condiția "vechiului amplasament" este nelegală, întrucât nu respectă dispozițiile art. 36, fost 35, din Legea nr. 18/1991. În continuare, pornind de la nelegalitatea stabilirii îndreptățirii în favoarea autorului pârâților intimați, consideră că titlul ce se fundamentează pe o hotărâre judecătorească care în cuprinsul considerentelor identifică vechiul amplasament prin administrarea unui mijloc de probă constând în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară (probă legală în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005), este preferabil. Față de motivele de recurs formulate și în temeiul art. 488 alin. (1) punct 5 și 8 și 497 C. proc. civ., solicită casarea deciziei atacate și trimiterea spre o nouă judecată cu luarea în considerare a celor învederate privind compararea celor două titluri de proprietate.

Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte S.C. D. S.R.L., E. și H. S.R.L. au depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Municipiul Slatina a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. Recurenții - reclamanți A., B. și I. au depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează motivele de recurs și solicită înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Un prim motiv de recurs invocat de recurenți vizează incidența dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. în referire la art. 435 alin. (1) C. proc. civ., recurenții invocând greșita reținere în favoaoarea intimaților a prezumției autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt. Recurenții au arătat că instanța de apel nu a demonstrat de ce constatările acestei decizii constituie fundament în conferirea de preferabilitate titlului pârâților intimați, în condițiile în care reconstituirea în beneficiul recurenților pe vechiul amplasament nu este contestată sau pusă în discuție în prezenta cauză. Înalta Curte apreciază că ansamblul acestor critici arondate primului motiv de recurs invocat, este nefondat, aserțiunile instanței de apel în această direcție fiind corecte. Astfel, atât timp cât decizia civilă irevocabilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt menționată a fost pronunțată într-un litigiu în care recurenții reclamanți din cauza pendinte au avut calitatea de părți procesuale, devine incidentă atunci, atât din perspectiva art. 166 C. proc. civ. 1865, cât și din perspectiva art. 430 și urm. Noul C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a dispozitivului respectivei hotărâri judecătorești, dar și a considerentelor sale care au justificat acest dispozitiv. Potrivit chiar art. 435 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurenți în cuprinsul acestui motiv de recurs, "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora". Or, atât timp cât recurenții din litigiul prezent au fost părți în respectiva cauză anterioară, este evident, chiar în temeiul normei juridice invocate de aceștia, că statuările anterioare ale acestei decizii civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt li se impun din punct de vedere juridic. Recurenții nu au în raport cu această hotărâre, calitatea de terți pentru a fi incident alineatul secund al aceluiași text procesual: "(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară", text care instituie posibilitatea realizării dovezii contrare. De acest secund alineat beneficiază - în calitatea lor de terți față de decizia civilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt - intimații (mai puțin Municipiul Slatina ce a fost la rândul său, parte în acel proces), observându-se că în cauza pendinte, aceste părți procesuale au contrapus recurenților considerentele respectivei hotărâri judecătorești, hotărâre obligatorie - astfel cum s-a expus supra - pentru aceștia ultim menționați. Contrar aserțiunii recurenților din finalul acestui motiv de recurs, raționamentul juridic al instanței de apel care derivă din folosirea acestui caracter obligatoriu al statuărilor deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, este ilustrat în cauză, el fiind comprehensibil. Astfel, se observă că instanța de apel a constatat practic în decizia recurată, că în raport cu intimații sentința civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina, în baza căreia s-a dispus reconstituirea pe vechiul amplasament a dreptului de proprietate în favoarea recurenților, întrucât amplasamentul ar fi fost liber, are același caracter de opozabilitate (prevăzut de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. și dezbătut supra), cât timp intimații nu ar fi făcut în condițiile legii, dovada contrară. Or, în continuare, instanța de apel a reținut cu titlu definitiv în cadrul situației de fapt a cauzei (controlul prezentei instanțe de recurs fiind unul exclusiv de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), în temeiul considerentelor obligatorii ale deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt opuse de intimați recurenților - decizie care a statuat definitiv acest aspect -, faptul că vechiul amplasament nu era în realitate integral liber, ceea ce echivalează din punct de vedere juridic, cu aprecierea implicită, dar inechivocă a instanței de apel asupra realizării de către intimați, potrivit art. 435 alin. (2) teza finală C. proc. civ., a dovezii contrare statuării caracterului liber al amplasamentului imobilului, cuprinse în sentința civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina. Cu alte cuvinte, s-a apreciat de către instanța de apel că opozabilitatea sentinței civile nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina emise în favoarea recurenților a fost înlăturată în procesul pendinte, prin realizarea de către intimați, a dovezii contrare (prin intermediul statuărilor definitive și obligatorii ale deciziei civile nr. 77/2019 a Tribunalului Olt), potrivit posibilității legale conferite de art. 453 alin. (2) teza finală C. proc. civ., posibilitate procesuală recunoscută de altfel și sub imperiul vechiul C. proc. civ. Înlăturarea în temeiul prevederii legale expuse, a opozabilității față de intimați a sentinței civile nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina, nu poate fi așadar, considerată în mod fondat a echivala cu "lipsirea de efecte juridice a unei hotărâri judecătorești fără un argument juridic real", astfel cum în mod incorect au invocat recurenții. Continuând, se observă că în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000: "1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane", text juridic reținut în cadrul chiar al hotărârii judecătorești nr. 6032/2007 prin care s-a dispus reconstituirea în favoarea recurenților pe vechiul amplasament, instanța de apel a reținut preferabilitatea titlului autorului intimaților, în privința căruia a constatat atât faptul că fusese emis în mod legal, cât și anterioritatea sa față de titlul reclamanților Decizia civilă de apel recurată ilustrează în mod expres, lămuritor, acest raționament juridic expus în sinteză de instanța de recurs anterior, relevante în această direcție fiind de exemplu, următoarele considerente din decizia curții de apel: "Conform considerentelor decizorii ale deciziei nr. 77/2019 a Tribunalului Olt, Curtea constată că în realitate nu întreaga suprafață de teren de 3458,7 mp era liberă și reclamanții nu puteau fi puși imediat în posesie, o parte din acest teren fiind ocupat cu garaje, efectiv liberă fiind doar suprafața de 2491 mp teren (...) În condițiile în care autorului pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată din Legea nr. 18/1991, iar prin sentința civilă nr. 6032/12.11.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina, în temeiul căreia s-a emis titlul de proprietate de care se prevalează reclamanții, s-a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 2 din Legea 1/2000, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, se constată preferabilitatea titlului pârâților în raport cu cel al reclamanților. Astfel, legiuitorul a instituit o excepție de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente și anume situația în care acestea au fost atribuite legal altor persoane, adoptarea normei art. 2 din Legea 1/2000 fiind manifestarea intenției legiuitorului de asigurare a securității circuitului civil. Prin urmare, atât timp cât la momentul pronunțării sentinței nr. 6033/12.11.2007, fusese deja emis un alt titlu de proprietate pentru terenul revendicat, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, soluția pronunțată la fond, de respingere a acțiunii reclamanților, este corectă, dat fiind că titlul de proprietate al pârâților este preferabil în raport cu cel al reclamanților, fiind anterior titlului reclamanților și emis în mod legal" (paginile 15, 17, 18 ale deciziei recurate). În privința secundului motiv de recurs invocat de recurenți, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se observă că aceste părți procesuale critică în esență, presupusa ignorare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991, plecând de la premisa afirmată a caracterului intravilan arabil al imobilului în litigiu, la data reconstituirii dreptului de proprietate. Înalta Curte, complementar celor deja enunțate în analiza primului motiv de recurs formulat de recurenți, constată, potrivnic aserțiunii recurenților, că instanța de apel a evaluat în cadrul deciziei recurate, criticile din apel ale acestor părți procesuale orientate în direcția enunțată în cadrul acestui secund motiv de recurs formulat. Astfel, lecturând decizia recurată, se observă că instanța de apel a statuat asupra legalității reconstituirii dreptului de proprietate al autorului intimaților în intravilan, relevante în acest sens fiind paginile 16 - 17 ale deciziei recurate. Considerentele acolo regăsite răspund din punct de vedere logic și juridic criticilor formulate de către apelanții reclamanți în cererea de apel, circumscrise art. 8 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiilor art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991, chiar dacă aceste norme juridice nu sunt indicate în mod expres în cuprinsul argumentelor expuse în acest sens de către instanța de apel. Astfel, se observă că instanța de apel a contrapus acestor critici regăsite în cererea de apel prevederile art. 1, art. 2 și art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, concluzionând în temeiul analizei coroborative a acestor norme juridice, următoarele: "Curtea relevă că reconstituirea dreptului de proprietate este utilizată în acele cazuri în care persoana îndreptățită a avut teren în proprietate și a pierdut această proprietate în condițiile avute în vedere de lege, relevant fiind ca persoana interesată ori autorul să fi adus teren în cooperativă ori să i se fi preluat în orice mod teren de către aceasta, indiferent de amplasarea sa în extravilan sau intravilan" (pagina 17 a deciziei recurate). Suplimentar celor statuate de instanța de apel în această direcție, Înalta Curte constată convergent că, potrivnic susținerii recurenților, cazurile de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor funciare, în intravilan, nu sunt restrânse doar la domeniul de aplicare al art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991, la care se raportează aceste părți procesuale. Astfel, pot fi enunțate drept contraexemple, între altele, prevederile art. 23 alin. (3), art. 24 alin. (1) și (2) sau art. 25 alin. (1) din același act normativ special, din care unele permit/impun în mod expres reconstituirea dreptului de proprietate pe teren echivalent în intravilan, deci nu pe vechiul amplasament. Din acest unghi de vedere reliefat, împrejurarea că Anexa nr. 2a nu este cea care reconstituie dreptul de proprietate în temeiul art. 36 (fost art. 35) din Legea nr. 18/1991 nu este dirimantă în silogismul juridic al cauzei, astfel cum eronat consideră recurenții. Dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora: "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare", nu înlătură concluzia anterioară, întrucât ele circumscriu domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 și nu pe cel concret al legilor funciare, acesta din urmă fiind configurat de dispozițiile legilor funciare și cuprinzând și terenuri intravilane, astfel cum s-a expus anterior. În privința criticilor următoare formulate de recurenți în cadrul aceluiași motiv de recurs, respectiv cele relative dezbaterii probelor administrate în proces în fazele de judecată devolutive ale temeiniciei cauzei, ca și în privința criticii (așezate topografic în prima parte a prezentului motiv de recurs analizat) relative împrejurării invocate de recurenți în sensul că suprafața apreciată a fi fost ocupată de garaje prin decizia civilă nr. 77/2019 a Tribunalului Olt nu ar coincide cu suprafața de teren care face obiectul cauzei, Înalta Curte, constatând preliminar că în apel, prin adresa nr. x/13.10.2022, Primăria Municipiului Slatina a înaintat la solicitarea instanței de apel, actele care au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate aflate în prezent în conflict juridic, reamintește faptul că în calitate de instanță de recurs, exercită un control doar de legalitate al deciziei recurate, aceste limite fiind configurate expres și imperativ prin dispozițiile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Drept urmare, Înalta Curte nu poate proceda la extinderea controlului său în domeniul temeiniciei cauzei, al verificării situației de fapt stabilite de instanța de apel pe baza probelor administrate, pentru că dacă ar proceda astfel, atunci și-ar depăși limitele legale de control jurisdicțional enunțate. Situația de fapt a cauzei, astfel cum este ea stabilită în mod definitiv de către instanța de apel devolutivă a fondului pricinii, pe baza dovezilor administrate în proces, reprezintă premisa controlului exclusiv de legalitate pe care îl exercită prezenta instanță de recurs. Așadar, din această perspectivă expusă, rezultă că întreg acest ansamblu de critici formulat în recurs de către reclamanții recurenți nu poate fi primit de instanța de recurs. Înalta Curte constată totodată, că instanța de apel a expus dezvoltat argumentele proprii potrivit cărora a apreciat că s-a dovedit în cauză, îndreptățirea autorului intimaților la reconstituirea în natură, în intravilanul localității Slatina, curtea de apel dezbătând în acest sens probele administrate în cauză, făcând trimitere inclusiv la statuările hotărârilor judecătorești care au fost pronunțate în procedurile funciare în favoarea autorului intimaților (a se vedea filele x ale deciziei recurate). Astfel, Înalta Curte observă - în mod similar instanței de apel - în privința statuărilor hotărârilor judecătorești care au stat la baza emiterii titlului de proprietate al autorului intimaților, că pentru suprafața de 66800 mp atestată în cadrul TP nr. 7982/58/17.05.2002 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Olt, în cadrul sentinței civile nr. 29/25.05.2000 a Tribunalului Olt, s-a dezbătut din perspectiva chiar a Legii nr. 18/1991 invocate de recurenți, existența dreptului la reconstituire al autorului intimaților: "Reținând această situație, precum și faptul că petiționarul și-a dovedit dreptul de proprietate pentru suprafața de 6,68 atât prin mențiunile existente în registrul agricol din perioada 1959 - 1963, cât și cu testamentul din 24.07.1943 de pe urma autorului J. și de pe urma autorului K., situația avută în vedere de comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Slatina, urmează să se admită acțiunea și să se dispună obligarea Comisiei jud. de aplicarea Legii 18/91 Olt să emită hotărâre privind validarea propunerii comisiei locale de aplicarea legii 18/91 Slatina pentru suprafața de 6,68 ha" (pagina 3 a respectivei hotărâri judecătorești). Pe cale de consecință, nu se poate reproșa nestatuarea pe cale judiciară a îndreptățirii la reconstituire în favoarea autorului intimaților, astfel cum în mod eronat au susținut recurenții, este adevărat în referire la sentința civilă nr. 47355/1998 a Judecătoriei Slatina, însă făcând concomitent abstracție în mod total și nefondat de conținutul sentinței civile nr. 29/2000 a Tribunalului Olt, anterior citate, hotărâre judecătorească care de asemenea, a stat la baza emiterii titlului de proprietate exhibat de intimați. În egală măsură, instanța de recurs notează că, astfel cum a mai expus și supra, instanța de apel a acordat preferabilitate titlului invocat de intimați, în concursul juridic presupus de acțiunea în revendicare în care ambele părți exhibă un titlu de proprietate, raportându-se la criteriul oferit de prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, conform cărora "(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane". Reținând faptul că acest text legal a fundamentat inclusiv sentința civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina și că la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al recurenților în temeiul unei cereri de reconstituire formulate în anul 2005, terenul nu era integral liber, fiind emis încă din anul 2002 un titlu de proprietate legal în favoarea autorului intimaților, instanța de apel a dat eficiență acestei norme juridice în stabilirea preferabilității, neconstatându-se așadar, raportat la acest status quo vreo încălcare a respectivei dispoziții legale. Înalta Curte mai notează totodată, că aspectul invocat de recurenți, al admisibilității probei cu expertiză judiciară (administrată în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 6032/2007 a Judecătoriei Slatina) în referire la prevederile Legii nr. 247/2005, rămâne ineficace din punct de vedere juridic, întrucât opozabilitatea respectivei hotărâri judecătorești (emise evident în baza dovezilor care au fost administrate în acel proces) a fost înlăturată în privința intimaților (terți față de respectivul dosar), în temeiul art. 435 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum s-a expus deja supra. Din perspectiva tuturor acestor considerente conjugate expuse, rezultă că în cauză, instanța de apel a procedat la o corectă analiză a prevederilor legale invocate de către recurenți în cadrul acestui motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât nici acesta nu poate fi apreciat a fi fondat. Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate. Reținând culpa procesuală a recurenților reclamanți în promovarea și desfășurarea prezentei căi de atac, va dispune potrivit art. 453 C. proc. civ., obligarea recurenților-reclamanți B., I. în calitate de moștenitor al defunctei C. și A., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON către intimata E., conform chitanței depuse la dosar.