ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2025

Ședința publică din data de 8 decembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, la data de 23 septembrie 2025, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite în toate modalitățile prevăzute de lege a titlurilor executorii reprezentate de sentința civila nr. 407 din data de 23 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava in dosarul nr. x/2020 și sentinta civila nr. 150/LM/2021 din data de 23 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2020, privind pe creditoarea B. și pe debitorul Tribunalul Sălaj.

În drept au fost invocate prevederile art. 651, 652 și art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2344/C din 29 septembrie 2025, Judecătoria Zalău a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (...) (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

A arătat că, în stabilirea instanței de executare, se va avea în vedere calitatea părților din cererea de încuviințare a executării silite, respectiv calitatea debitorului Tribunalul Sălaj de instanță superioară celei învestite să judece cauza, Judecătoria Zalău, și calitatea creditorului de fost judecător în cadrul Tribunalului Sălaj.

Prin urmare, instanța a reținut că este incident art. 127 alin. (1) prin raportare la alin. (2

1

) și alin. (3) C. proc. civ., ipoteză care presupune o prorogare legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, astfel că a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Prin încheierea nr. 6699/2025 din 21 octombrie 2025, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., nu pot constitui temei pentru constatarea necompetenței Judecătoriei Zalău, nefiind incidentă ipoteza unui judecător care să aibă calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, întrucât începând cu data de 01 septembrie 2025, creditoarea B. nu mai deține calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Sălaj fiind eliberată din funcție prin pensionare la data mai sus menționată.

S-a mai învederat că nu pot fi reținute nici dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că executorul învestit de creditoare a sesizat Judecătoria Zalău cu solicitarea de încuviințare a executării silite, iar dispozițiile menționate anterior conferă posibilitatea, iar nu obligația reclamantei de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Constată că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 pct. (2) teza a II-a din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Zalău și Judecătoria Oradea.

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă solicitarea creditoarei B. prin Biroul Executorului Judecătoresc A. de a solicita încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 407 din data de 23 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2020 și de sentința civilă nr. 150/LM/2021 din data de 23 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2020, privind pe creditoarea B. și pe debitorul Tribunalul Sălaj.

În materia încuviințării executării silite sunt relevante, pentru stabilirea competenței, prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, iar încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea și aplicarea diferită a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., dată fiind calitatea de fost judecător a creditoarei în cadrul Tribunalului Sălaj, dar și de calitatea debitorului Tribunalul Sălaj de instanță superioară celei învestite să judece cererea de încuviințare a executării silite.

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 C. proc. civ., evocate de instanțe în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte amintește că aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau pârât, rațiunea acestor norme fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Prin dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței la care aceștia își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea creditoarei de fost judecător în cadrul Tribunalului Sălaj, Înalta Curte constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 127 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În cauză, creditoarea a avut calitatea de judecător, astfel cum au reținut ambele instanțe, calitate în raport de care nu se mai poate reține incidența textului în discuție, care este de strictă interpretare și care nu se poate extinde în afara cadrului legal.

În același sens, Completul Înaltei Curți de Casație și Justiție, competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2015, a statuat că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) "trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță".

În motivare s-a reținut că dispozițiile în cauză nu pot fi aplicate decât strict și limitativ având în vedere caracterul special al normei care face trimitere expres la instanța la care reclamantul își desfășoară activitatea, că intenția legiuitorului la editarea normei este fără echivoc și că interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. ar contraveni redactării restrictive a textului de lege.

Așadar, din modul în care este redactată și față de importanța pe care legiuitorul o acordă aparenței de imparțialitate a instanțelor, rezultă că art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (3) al aceluiași articol instituie o competență de ordine publică, aplicabilă numai cererilor formulate de către judecători, grefieri, asistenți judiciari și procurori, care își desfășoară efectiv activitatea la instanța competentă să judece respectiva cerere și nu și celor care la momentul formulării cererii de învestire a instanței au încetat activitatea prin pensionare.

Înalta Curte mai reține că sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, inclusiv cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a învestit în mod corect, instanța de la sediul debitorului, Tribunalul Sălaj, cu sediul în Zalău, județul Sălaj, împrejurare de natură să atragă competența Judecătoriei Zalău.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (1) prin raportare la alin. (2

1

) C. proc. civ., în conformitate cu care "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz", Înalta Curte apreciază că nici aceste norme nu sunt aplicabile cauzei deduse judecății.

Astfel, în mod greșit Judecătoria Zalău și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită, reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale mai sus arătate și calitatea de instanță a debitorului Tribunalul Sălaj, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată învestite să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

În ipoteza art. 127 alin. (2) C. proc. civ. aplicabile și în ipoeza în care o instanță de judecată are calitatea de pârât, legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

În speță, creditoarea nu a înțeles să uzeze de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și a introdus cererea, așa cum s-a mai arătat, la Judecătoria Zalău, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

De altfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanță din oficiu prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Zalău.

Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect încuviințare executare silită este Judecătoria Zalău - instanța sesizată de creditoare - în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.