ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 11 martie 2021
asupra conflictului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 29 ianuarie 2020, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F., G. și H., contestație la executare împotriva executării silite începute de I. în dosarul execuțional nr. x/2019, a încheierii nr. 6531 pronunțate în ședința din camera de consiliu din 12 noiembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, precum și a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în dosarul de executare. A solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, anularea încheierii de încuviințare a executării silite a Judecătoriei Oradea, a încheierii prin care a fost numit expertul contabil judiciar și a tuturor actelor de executare, precum și întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.
Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 4860 din 11 septembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
În considerentele hotărârii, s-a avut în vedere că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită împotriva debitorilor, respectiv Judecătoria Oradea. De asemenea, față de calitatea creditorilor, de judecători în cadrul Judecătoriei Oradea, respectiv Tribunalului Bihor, s-a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Totodată, s-a dat eficiență și prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., raportat la sediul a trei dintre debitori.
Judecătoria Alba Iulia, prin încheierea civilă nr. 2627 din 10 decembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a decide astfel, s-a reținut că instanța de executare este cea de la domiciliul debitorului, relevante în acest sens fiind prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., și că, prin reținerea competenței în cadrul procedurii distincte a încuviințării executării silite de către Judecătoria Oradea, nu a operat o prorogare de competență și în ceea ce privește soluționarea contestației la executare.
Întrucât domiciliul debitorului contestator este în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.
Nu sunt aplicabile, prin analogie, prevederile art. 112 C. proc. civ., ce instituie o competență alternativă pentru formularea acțiunii împotriva mai multor pârâți, câtă vreme, în prezenta cauză, au calitatea de părți contestatorul debitor Ministerul Justiției și creditorii intimați. Împrejurarea că executarea silită a fost încuviințată și împotriva debitorilor Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea poate genera consecințe sub aspectul instanței competente numai în ce privește soluționarea cererii de încuviințate a executării silite. Pentru stabilirea competenței instanței chemate să se pronunțe asupra prezentei contestații la executare, prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. sunt fără echivoc și impun, drept competentă, instanța de la sediul debitorului, care în proces este numai unul - Ministerul Justiției.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei sectorului 5 București, pentru considerentele ce succed:
Obiectul cauzei de față îl reprezintă contestația formulată de debitorul Ministerul Justiției împotriva executării silite începute de I. în dosarul execuțional nr. x/2019, a încheierii nr. 6531 pronunțate în ședința din camera de consiliu din 12 noiembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, precum și a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în dosarul de executare.
Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.
Art. 651 alin. (1) din același cod prevede că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’
Având în vedere că debitorul contestator Ministerul Justiției are, la data sesizării organului de executare, sediul în București, str. x, Înalta Curte reține că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria sectorului 5 București.
Împrejurarea că, prin încheierea nr. 6577 din 14 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Oradea a încuviințat executarea silită privind pe creditorii A., B., C., D., E., F., G. și H. și pe debitorii Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea nu este de natură să atragă în mod automat competența acesteia și pentru soluționarea contestației la executare, atâta timp cât sediul debitorului se află în sectorul 5 al municipiului București, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite este competentă să soluționeze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestațiile la executare.
Pe de altă parte, însăși încheierea de încuviințare a executării silite nr. 6577 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost contestată în prezentul litigiu.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2021.