ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2025

HOTĂRÂRE

26.02.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 06.06.2023 sub nr. x/302/2023, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au formulat, în contradictoriu cu intimatul A, contestație la executare împotriva încheierii din 10.05.2023 privind stabilirea sumelor datorate; împotriva încheierii din 10.05.2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva încheierii de încuviințare a executării silite.

Totodată, în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și la art. 7 din O.G. nr. 22/2002, au formulat cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/ex/2023, la cererea creditorului A, pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentinței civile nr. 684/LM/2020 din 14.10.2020, pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/3/2019; împotriva somației din 10.05.2023, emise în același dosar execuțional.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1644 din 29 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivare, a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) coroborate cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., precum și a Deciziei 20/27.09.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Reținând că încuviințarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 684/LM/2020 din 14.10.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/3/2019, îndreptată prin încheierea din data de 12.01.2021 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 802A/18.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost dispusă de Judecătoria Timișoara, prin încheierea din 25.01.2023 pronunțată în dosarul nr. x/325/2023, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

Primind dosarul, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 27895/2024 din 17 septembrie 2024, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2 ind. 1) și alin. (3) C. proc. civ., față de calitatea contestatorilor de Parchete, care sunt asimilate instanțelor de judecată.

Astfel, a dispus declinarea soluționării cererii în favoarea unei instanțe de același grad aflate în circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr. 5996/2024 din 09 decembrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că cererea având ca obiect contestație la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța de executare este, conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, a făcut aplicarea Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii și, văzând că principiul unicității instanței de executare impune observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea cu luarea în considerare a tuturor aspectelor, inclusiv acela care se circumscrie incidenței art. 127 C. proc. civ., a apreciat că revine Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cererii, ca instanță care a încuviințat executarea silită.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș (în calitate de debitori), prin care se solicită anularea executării silite începute de SCPEJ B în dosarul nr. x/ex/2023, anularea somației, a încheierii de stabilire sume datorate și a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, emise la data de 10.05.2023, anularea încheierii de încuviințare a executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu prevederile art. 651, art. 127 C. proc. civ., precum și raportat la Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 12, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speță, prin încheierea civilă nr. 1196 din 25.01.2023, pronunțată în dosarul nr. x/325/2023 de către Judecătoria Timișoara, a fost încuviințată executarea silită pornită în doarul execuțional nr. x/EX/2023, la cererea creditorului A, în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 648/LM/14.10.2020 a Tribunalului Bihor, îndreptată prin încheierea din 12.01.2021 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 802A/18.06.2021 a Curții de Apel Oradea, împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea recuperării creanței rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalitățile prevăzute de lege.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în cauză se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparțialitatea instanței, dată fiind calitatea debitorilor, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competență.

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.