ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 14 ianuarie 2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la încetarea oricăror declarații defăimătoare și la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1933 din 17 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, și a obligat reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.162 RON.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 944A din 26 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la 30 aprilie 2025, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: sunt străine de natura cauzei considerentele prin care se reține că ar fi criticat sentința sub aspectul că prima instanță ar fi reținut că pârâtul a acționat în calitate de jurnalist, când, în realitate, a susținut contrariul; este străin de natura cauzei și considerentul că jurisprudența nu reprezintă izvor de drept, în condițiile în care, prin hotărârile depuse, a urmărit să evidențieze o anumită orientare jurisprudențială; instanța de apel a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 252-253 din C. civ. și ale art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce afirmațiile pârâtului nu se referă la activitatea profesională și nici la performanțele echipei naționale de fotbal.

În ședința publică din 4 decembrie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, și a pus în discuția părților excepția nulității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluția atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situației de fapt.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În cauză, deși în memoriul de recurs s-au indicat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acestea au fost invocate doar în mod formal, din moment ce recurentul-reclamant nu a dezvoltat argumente prin care să demonstreze existența unor motive străine de natura pricinii sau încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, deși a invocat existența unor motive străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei recurate, recurentul-reclamant critică, în realitate, modul în care instanța de apel a valorificat mijloacele de probă administrate, cu toate că aceste aspecte nu pot forma obiect al controlului în recurs, astfel cum s-a arătat.

Cu privire la lipsa calității de jurnalist a pârâtului, recurentul-reclamant ignoră motivarea instanței de apel, care a reținut faptul că "declarațiile pârâtului au fost făcute în calitate de fost fotbalist, reprezentant al generației de aur a fotbalului românesc, implicat în dezbaterea publică asupra evoluției fenomenului fotbalistic în România", precum și faptul că "în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, protecția recunoscută de art. 10 din Convenție nu a fost acordată numai ziariștilor, ci și altor persoane care și-au exprimat în mass-media opinii asupra unor subiecte care interesează publicul în general sau un segment al acestuia (cauza Thorgeirson împotriva Islandei; cauza Mustafa Erdogan și alții împotriva Turciei; cauza Aurelian Oprea împotriva României)". Ca atare, instanța de apel a reținut că pârâtul nu deține calitatea de jurnalist, însă, dată fiind calitatea sa de fost fotbalist, i-a recunoscut o libertate de exprimare mai largă.

Criticile invocate nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce recurentul-reclamant nu argumentează existența unor motive străine, ci face trimitere la situația de fapt și la modul în care instanța de apel a interpretat afirmațiile intimatului-pârât.

De asemenea, criticile nu se subsumează nici motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât, plecând de la realitatea că stabilirea împrejurărilor de fapt este atributul suveran al instanțelor de fond, se constată că instanța de apel a conchis, în urma analizei probelor administrate și valorificând principiile dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că afirmațiile pârâtului nu sunt de natură a atrage răspunderea sa civilă delictuală, nefiind depășite limitele libertății de exprimare. Instanța de apel a reținut că pârâtul, prin afirmațiile făcute în calitate de reprezentant al "generației de aur" a fotbalului românesc, nu a urmărit lezarea onoarei, reputației și demnității reclamantului, ci aducerea la cunoștința opiniei publice a unei probleme de interes general, și anume fenomenul fotbalistic, în condițiile în care reclamantul este președintele Federației Române de Fotbal, poziție cu o evidentă expunere publică și care trezește interesul general atât sub aspectul accederii în această funcție, cât și din perspectiva exercitării sale, inclusiv a rezultatelor obținute de echipele românești de fotbal.

Or, recurentul-reclamant nu a formulat critici concrete prin care să combată raționamentul logico-juridic al instanței de apel, neargumentând încălcarea sau aplicarea eronată a normelor legale interne și/sau convenționale, astfel cum au fost interpretate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Chiar dacă a invocat, în mod formal, interpretarea și aplicarea greșită, de către instanța de apel, a unor prevederi legale naționale și europene în materia libertății de exprimare, se observă că recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de maniera în care instanța de apel a valorificat înscrisurile depuse la dosar, susținând că, prin raportare la acestea, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Expunerea unor texte de lege și prezentarea unor aspecte reținute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a se demonstra aplicarea lor greșită de către instanța de apel, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigențele legale.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 944A din 26 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.