ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2207/2025

Ședința publică din data de 02 decembrie 2025 asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2024 la data de 15.11.2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților București și Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor București, obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, să emită Decizia de compensare prin puncte pentru 360 m.p.

teren situat în prezent în intravilanul comunei Roma, jud. Botoșani în temeiul deciziei civile nr. 1032R/13.11.2007 pronunțate în dosar civil nr. x/2005 Tribunalul Botoșani, secția Civilă (definitivă) pentru moștenitorii defunctului B., respectiv pentru C. - fiică și A. - fiică, deoarece prin Adresa nr. x D/6103/09.05.2024 emisă de Secretariatul General al Guvernului primită prin poștă la data de 15.05.2024 s-a comunicat defunctului B. faptul că a fost trimis spre competenta soluționare Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților deși competența aparține Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor din Secretariatul de stat al Guvernului. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 29 din 11 martie 2025, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția civilă. În motivarea soluției sale, Curtea de Apel a reținut, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, că potrivit dispozițiilor art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 competența de soluționare a litigiilor privind aplicarea Legii nr. 165/2013 aparține exclusiv tribunalelor prin secțiile civile, fiind vorba așadar de o competență specială și absolută, de la care nu se poate deroga.

Pe cale de consecință, nu se poate reține competența instanței de contencios administrativ, competență care este înlăturată prin însăși voința legiuitorului care a înțeles să instituie reguli de competență specială în această materie, astfel cum s-a arătat. 2.2. Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, prin sentința nr. 739 din 10 iulie 2025, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava; în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava; în temeiul art. 134 C. proc.

civ., a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în baza precizărilor reclamantei, cererea nu vizează modalitatea de aplicare a Legii nr. 165/2013 ci este formulată în baza Legii nr. 554/2004 prin care reclamanta solicită obligarea pârâtelor să răspundă cererii autorului său din data de 08.04.2024. Pe cale de consecință, având în vedere faptul că pârâtele sunt autorități publice centrale, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ. tribunalul a constatat că acțiunea nu este competența tribunalului, ci a curții de apel de la domiciliul reclamantei, respectiv Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., constată următoarele: În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să emită Decizia de compensare prin puncte pentru 360 m.p. teren situat în prezent în intravilanul comunei Roma, jud. Botoșani în temeiul deciziei civile nr. 1032R/13.11.2007 pronunțate în dosarul nr. x/2005 de Tribunalul Botoșani, secția Civilă. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 165/2013, art. 1126 C. civ., art. 30 C. proc. civ., art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul său judiciar, reclamanta tinde la finalizarea procesului de restituire prin echivalent a imobilului revendicat, prin acordarea de măsuri compensatorii, conform art. 17 din Legea nr. 165/2013, text de lege invocat, de altfel, și de reclamantă în acțiune. Este adevărat că prin precizările ulterioare formulate de reclamantă aceasta a indicat ca temei al acțiunii sale dispozițiile Legii nr. 554/2004 alături de cele ale Legii nr. 165/2013 solicitând instanței de judecată obligarea pârâtelor să răspundă cererii defunctului B. din data de 08 aprilie 2024, cerere prin care defunctul a solicitat emiterea deciziei de compensare prin puncte deoarece acestuia i-a fost emisă doar decizie de validare parțială.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată și precizările ulterioare ale reclamantei, scopul urmărit de aceasta din urmă este obținerea compensațiilor bănești, potrivit Legii nr. 165/2013, pentru imobilul ce a făcut obiectul cererii de despăgubire a autorului său. Cu toate că Tribunalul Botoșani s-a raportat la temeiul juridic invocat de reclamanți (Legea nr. 554/2004), Curtea reține, spre deosebire de tribunal, că temeiul juridic indicat de titularul cererii nu are decât o valoare indicativă, întrucât, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (4) C. proc. civ.

revine instanței judecătorești care judecă procesul dreptul și totodată obligația de a da calificarea juridică corectă cererii deduse judecății, în raport de adevărata natură juridică a litigiului, și de a pune în discuția părților, dacă este cazul, calificarea juridică corectă, întrucât instanța este obligată să soluționeze litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, indiferent dacă sunt sau nu invocate de parte (art. 22 alin. (1) C. proc. civ.). Doar subsecvent, în măsura în care litigiul de față pune în discuție drepturi de care părțile pot să dispună, toate părțile litigante, prin acordul lor expres, ar putea să limiteze dezbaterile asupra unei anumite calificări ori asupra anumitor motive de drept, însă această normă de excepție nu este incidentă în prezenta cauză, lipsind premisa capacității de a tranzacționa asupra raportului juridic litigios.

Înalta Curte constată că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt incidente dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării și ale art. 35 alin. (1 1 ) din Legea nr. 165/2013, introduse prin Legea nr. 212/2018, care prevăd următoarele: Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. Aplicabilitatea acestor texte rezultă limpede din finalitatea acțiunii formulate, aplicarea normelor incidente urmând a avea loc din oficiu, fără ca indicațiunile părților asupra acestei chestiuni să aibă mai mult decât o valoare indicativă (art. 22 alin. (1) C. proc.

civ.). Prin completarea art. 35 din Legea nr. 165/2013 cu alin. (1 1 ), legiuitorul a realizat un regim unitar de reglementare în materia soluționării litigiilor vizate de dispozițiile Legii nr. 165/2013, astfel că, atât litigiile reglementate de art. 35 alin. (1) din lege, care vizează legalitatea deciziilor emise în aplicarea acestei legi, cât și litigiile vizând executarea acestor decizii sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, instanțele de drept civil având plenitudine de jurisdicție în soluționarea acestor litigii.

Se mai reține că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", text legal din interpretarea căruia rezultă că procedura specială prevăzută de Legea nr. 165/2013 exclude aplicarea dispozițiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ și soluționarea cauzei de către o instanță de contencios administrativ. Pentru considerentele expuse, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanța a fost învestită cu o acțiune care are natura juridică a unui litigiu civil, cu referire la textele legale anterior citate, instanța competentă material să soluționeze cererea dedusă judecății fiind Tribunalul Botoșani, secția civilă, instanță în favoarea căreia va dispune stabilirea competenței, conform art. 135 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2025.