ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2177/2025

HOTĂRÂRE

02.12.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2177/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 11.08.2025, B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din 03.04.2025, împotriva debitoarei B., la solicitarea creditoarei C. S.A., în vederea realizării dreptului de creanță constând în plata sumei de 902,01 RON, precum și a recuperării cheltuielilor de executare silită.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 666 alin. (2) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Constanța:

Prin sentința civilă nr. 10095 din 18 august 2025, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești, ca instanță de la domiciliul de fapt al debitoarei B., care are domiciliul în Mun. Constanța, județ Constanța și adresa de reședință în orașul Țăndărei, str. x, jud. Ialomița.

Constatând că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare, respectiv la 06.08.2025, reședința în raza teritorială a Judecătoriei Fetești, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

III. Hotărârea Judecătoriei Fetești:

Învestită prin declinare, Judecătoria Fetești a pronunțat încheierea nr. 1790/2025 din 27 octombrie 2025, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că art. 651 C. proc. civ. vizează drept criteriu de determinare a instanței de executare strict domiciliul debitorului, nu și reședința acestuia, norma fiind de strictă interpretare.

Împrejurarea că debitoarea, în perioada 28.11.2024 - 27.11.2025 figurează cu reședința pe raza județului Ialomița nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanței competente teritorial a soluționa cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din 03.04.2025, la solicitarea creditoarei C. S.A.

Referitor la normele de competență teritorială, astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ce instituie un caz de competență teritorială exclusivă - "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Înalta Curte constată că instanțele din conflict nu se află în dezacord în ceea ce privește dispozițiile legale care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitoarei, ci în privința locului unde se află situat acest domiciliu, respectiv dacă în stabilirea competenței de soluționare a cauzei se are în vedere domiciliul în fapt al părții - reședința - sau domiciliul înscris în cartea de identitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. De asemenea, reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară, conform art. 88 C. civ.

Potrivit art. 90 alin. (1) C. civ., "reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut."

Prin urmare, atât timp când domiciliul debitoarei este cunoscut, nu se pune problema considerării reședinței drept domiciliu în raport de care să se stabilească instanța competentă, aceasta întrucât reședința poate fi considerată domiciliu și, implicit, locuința principală doar în situația excepțională când domiciliul nu este cunoscut.

De altfel, inclusiv art. 108 C. proc. civ. stabilește competența în raport de reședința părții doar atunci când domiciliul acesteia nu e cunoscut, ceea ce nu este cazul în speță.

În fine, atunci când legiuitorul a dorit să fie luată în calcul pentru stabilirea competenței și reședința părții, alături de domiciliu, a făcut-o în mod explicit, ca de exemplu în cuprinsul art. 114 C. proc. civ.. O atare situație nu se regăsește însă și în cazul normei de drept care interesează litigiul de față și care reglementează competența teritorială de determinare a instanței de executare după criteriul exclusiv al domiciliului/sediului debitorului, iar nu și al reședinței acestuia, împrejurare a cărei explicație se regăsește în intenția legiuitorului de a conferi o mai mare stabilitate instanței de excutare, date fiind importanța și rolul acesteia conferite prin dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. pe parcursul desfășurării executării silite.

Reiese așadar, din coroborarea dispozițiilor legale anterior citate, că cererea de încuviințare a executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, aceasta fiind, în cazul de față, instanța în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul ori după caz sediul debitorului.

Din extrasul aflat la dosarul Judecătoriei Constanța, generat la data de 12 august 2025 prin interogarea bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, rezultă că începând cu data de 21 septembrie 2004, debitoarea B. are domiciliul activ în Mun. Constanța, județ Constanța. Din cererea de încuviințare a executării silite formulată de B.E.J. A. reiese că cererea de executare silită ce face obiectul dosarului nr. x/2025 a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc la data de 6 august 2025.

Față de toate cele de mai sus, se consideră că, în cauză, operează o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Constanța.