ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2148/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată la 17 mai 2022 pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. x/2022, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Balneoclimaterica S.R.L., au solicitat să se constate că prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990, construcția vilă, denumită C., înscrisă în CF nr. x Sovata, provenită din CF x Sovata, nr. top x, a devenit proprietatea pârâtei Balneoclimaterica S.A. și în consecință, să fie validat contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30.09.2008, încheiat între pârâta Balneoclimaterica S.A. și autorul reclamanților, decedat la 06 octombrie 2016 și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. De asemenea, reclamanții au solicitat instanței să dispună înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată, în situația în care aceștia se opun acțiunii.

Hotărârea pronunțată de către Tribunalul Mureș Prin sentința civilă nr. 1248 din 25.10.2022, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor, și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.

Hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia civilă nr. 491/A din 21 septembrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de către reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1248/25.10.2022, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 491/A din 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 2302 din 29 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 491/A din 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. A admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva deciziei civile nr. 148/A din 22 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea cererii de completare a deciziei civile nr. 491/A din 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, aceleiași curți de apel.

Hotărârea de completare, pronunțată de către Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia civilă nr. 148/A din 20 februarie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis cererea de completare formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș. A dispus completarea deciziei civile nr. 491/A din 21.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2022 în sensul că: A respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, împotriva sentinței civile nr. 1248 din 25.10.2022, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 148/A din 20 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a declarat recurs recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât precizează că critică în parte decizia anterior menționată, doar cu privire la măsura prin care s-a respins apelul său împotriva sentinței civile nr. 1248/25.10.2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022. Întrucât reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., art. 1669 C. civ. și art. 195 C. proc. civ., potrivit alin. (2) al art. 1669 C. civ., dreptul la acțiunea se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat, iar contractul de vânzare-cumpărare, a cărui validare o solicită reclamanții, a fost încheiat la data de 30.09.2008, astfel că dreptul acestora la acțiune era prescris. De asemenea, efectele translative de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze se produc de la data încheierii contractului în formă autentică, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii care ține loc de contract, potrivit art. 1674 și 1244 C. civ. Prin urmare, apreciază că reclamanții nu au calitate procesuală activă, respectiv calitatea de a promova prezenta acțiune, având în vedere și faptul că, potrivit certificatului de moștenitor x/2017 emis de SPN Suceava din Tg. Mureș, Vila nr. 77 - C. nu este cuprinsă în masa succesorală a defunctului B. sen. și, prin urmare, acesta din urmă nu putea să transmită ce nu avea, în acord cu principiul nemo dat quod non habet, aspect față de care invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Pe de altă parte, reclamanții au mai arătat că, în baza Legii nr. 10/2001, antecesorul acestora, dl. B. sen. a depus notificare pentru restituirea în natură a imobilului, notificarea privind restituirea terenului s-a realizat în baza dispoziției 1002/2007 a primarului orașului Sovata, însă în ceea ce privește construcția, notificarea a fost înaintată spre competentă soluționare către AAAS. Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce reprezintă legea specială în materie: "(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi." Iar, potrivit art. 2 din legea amintită: "(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;" Deși reclamanții au arătat că în ceea ce privește construcția, notificarea a fost înaintată spre competentă soluționare către AAAS, aceștia nu au dezvăluit și modalitatea în care a fost soluționată notificarea. Acest aspect nu rezultă nici din înscrisurile atașate în susținerea acțiunii. Certificatului de moștenitor x/2017, emis de SPN Suceava din Tg. Mureș, în masa succesorală a defunctului B. sen. nu se regăsește evidențiat niciun drept legat de imobilul vizat prin acțiunea reclamanților. Întrucât pentru realizarea dreptului său asupra imobilului teren și construcție -C. -Sovata, defunctul B. sen. a ales calea procedurii de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce reprezintă legea specială în materie, apreciază recurentul-pârât că prezenta acțiune, prin care reclamanții urmăresc aceeași finalitate care a fost urmărită de antecesorul acestora, la momentul depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă, drept urmare, solicită admiterea recursului formulat.

Apărări formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectul încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Înalta Curte reține că argumentele recurentului nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise și nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurentul-pârât a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel. Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost, deja, analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar. În realitate, prin memoriul de recurs, în conținutul căruia se fac referiri la mai multe texte de lege, recurentul-pârât dorește o nouă dezlegare a apărărilor și excepțiilor invocate de acesta în etapele procesuale anterioare și care au fost respinse de instanța de apel, respectiv o nouă judecată pe fondul cauzei, prin reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate, aspect nepermis în etapa procesuală a recursului. Astfel, într-o primă critică, recurentul-pârât susține că dreptul la acțiune al reclamanților A. și B. era prescris, potrivit art. 1669 alin. (2) C. civ., care prevede un termen de prescripție de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. În condițiile în care, în cauză, contractul a fost încheiat la data de 30.09.2008, respingerea acestei excepții este una nelegală, în opinia recurentului. O altă critică a recurentului-pârât vizează soluția instanței de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților A. și B., critică construită pe aceleași argumente de netemeinicie care au fost susținute de pârât în mod identic și în fața instanței de apel și care au fost respinse de către aceasta. Cu privire la critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, critică ce a fost susținută în mod identic, de către pârât și în fața instanței de apel, aceasta a reținut următoarele: " La data la care autorul reclamanților a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a construcției, în anul 2008, erau în vigoare dispozițiile vechiul C. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 651 și 653 ale vechiul cod succesiunea se deschide prin moarte, descendenții și ascendenții având un drept de posesiune asupra succesiunii de la momentul morții defunctului. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, aplicabil în cazul proprietăților din județul Mureș, drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, însă titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea. Așadar, în cazul imobilului din litigiu, reclamanții pot invoca un drept asupra acestuia, încă de la data deschiderii succesiunii, indiferent dacă dreptul de proprietate a fost sau nu înscris în cartea funciară și indiferent dacă a fost menționat în certificatul de moștenitor. De altfel, obiectul acțiunii îl reprezintă chiar cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, înscriere care nu a avut loc pentru că, la rândul său, pârâta S.C. Balneoclimaterica S.A. nu și-a înscris dreptul de proprietate dobândit ope legis de la Statul român. În concluzie, analizând dacă există o identitate între cei care au solicitat înscrierea autorului lor ca proprietar în cartea funciară și subiectul raportului juridic, această identitate există și justifică calitatea procesuală activă a reclamanților.", observându-se astfel că instanța de apel a răspuns și a analizat în mod concret criticile pârâtului, prin raportare la textele de lege aplicabile în cauză, nefiind astfel identificat vreun motiv de casare a acestei soluții prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, instanța de apel, în mod corect a analizat dispozițiile legale incidente în cauză prin raportare la criticile punctuale formulate de pârât prin intermediul apelului și a respins această excepție motivat de faptul că " În primul rând, pârâtul nu a fost chemat în judecată de reclamanți pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare, pentru a suplini obligația asumată printr-un antecontract de vânzare-cumpărare, premisă reglementată de art. 1669 din noul C. civ.. Așa cum se arată în acțiune și se reține de instanța de fond, reclamanții au susținut că imobilul din litigiu a fost transmis prin lege de la statul român către S.C. Balneoclimaterica S.A. și apoi vândut de această societate autorului reclamanților. Ceea ce au solicitat reclamanții este ca instanța să constate aceste transferuri ale dreptului de proprietate și să dispună înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară. În al doilea rând, așa cum s-a arătat deja, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile noului C. civ., ci ale Decretului 167/1958 care reglementa prescripția extinctivă, precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 274/2005, astfel că temeiul de drept al excepție nu este incident în cauză În concluzie, excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi reținută în cauză.". Ultima critică a recurentului-pârât din memoriul de recurs și care are un conținut identic cu apelul formulat de această parte vizează soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii reclamanților, excepție respinsă de către instanța de apel pentru următoarele motive: " Într-adevăr, în apel, Curtea a constatat că imobilul din litigiu a făcut obiectul unor notificări întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, însă, în același timp, s-a constatat că deținătorul imobilului, așa cum este definit prin Legea nr. 10/2001, pârâta S.C. Balneoclimaterica S.A. a vândut autorului reclamanților imobilul În aceste condiții, reclamanții nu a revendicat imobilul și nu a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru a opune inadmisibilitatea din perspectiva procedurilor stabilite prin Legea nr. 10/2001, ci doar a solicitat o înscriere a dreptului de proprietate dobândit ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare.". Or, din memoriul de recurs formulat, recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind veritabile critici de nelegalitate. Deși recurentul-pârât a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una pur formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel și în raport de care să poată fi susținută teza nelegalității hotărârii atacate pentru nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei ori pentru greșita aplicare ori încălcare a normelor de drept material. Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă. În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs. Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalității deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod. În plus, recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș apare ca fiind și lipsit de interes. Art. 32 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes. Conform art. 33 teza I C. proc. civ.: "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual." Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de manifestare a acțiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie. Existența interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia. Ca atare, interesul procesual determinat, legitim, personal, născut și actual este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în recurs. În acest sens sunt și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile sau a unei căi de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii formulate. Verificând condiția vizând interesul exercitării prezentului recurs, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 1248/25.10.2022, Tribunalul Mureș a respins nu numai apărările formulate de către pârât, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii, a prescripției dreptului material la acțiune și a calității procesuale active a reclamanților ci, pe fond, și acțiunea reclamanților a fost respinsă în integralitate, reținându-se astfel: "În condițiile în care, după cum mai sus s-a arătat, nu s-a dovedit că imobilul construcție C. a reprezentat aport al statului la constituirea capitalului social și că a fost astfel evidențiat în patrimoniul societății (...) instanța va respinge petitul 1 al cererii, și pe cale de consecință, câtă vreme nu a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin efectul legii de către S.C. Balneoclimaterica S.A., va respinge implicit cerere de validare a contractului de vânzare-cumpărare.". Această sentință a dobândit caracter definitiv prin decizia nr. 2302/29.10.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în aceeași cauză, în primul ciclu procesual, potrivit căreia a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 491/2023 a Curții de Apel Târgu Mureș care respinsese apelul acestora ca nefondat. Drept urmare, în cauză, acțiunea reclamanților A. și B. a fost soluționată în mod definitiv, prin respingerea acesteia în totalitate pe fondul său, astfel că, nu mai este posibil ca în calea de atac a recursului exercitat de cealaltă parte - pârâtul să se ajungă la schimbarea soluției definitive obținute asupra fondului cauzei, în prima etapă procesuală. Ca urmare a acestei soluții de respingere în mod definitiv și în mod complet a acțiunii reclamanților, apare ca fiind lipsită de interes nemulțumirea pârâtului asupra soluțiilor de respingere a apărărilor (excepțiilor) formulate de acesta în cauză, în condițiile în care, pe fond, soluția pronunțată, în primul ciclu procesual îi este favorabilă recurentului-pârât. De asemenea, recursul pârâtului este lipsit și de finalitate deoarece indiferent de modalitatea de soluționare a recursului acestuia, respectiv o soluție de admitere sau respingere a recursului formulat nu poate influența în niciun mod soluția definitivă pronunțată (deja) pe fondul cauzei privind respingerea acțiunii reclamanților, pârâtul nefiind parte căzută în pretenții, astfel încât nu există o finalitate practică care să poată fi justificată din punct de vedere juridic de către acesta în susținerea recursului formulat în cauză. Aceasta pentru simplul motiv că o acțiune nu poate fi soluționată în cursul unuia și aceluiași litigiu decât o singură dată și într-un singur mod, lipsind interesul de a se demonstra că acțiunea reclamanților, deja soluționată definitiv la acest moment prin respingerea sa pe fond, ar mai trebui, eventual, respinsă și prin reținerea excepțiilor invocate de pârâtul chemat în judecată, ca apărări împotriva acesteia, excepții a căror dezlegare a înțeles să o critice în calea de atac a apelului și apoi în actualul recurs. Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva deciziei civile nr. 148/A din 20 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.