ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2146/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. 6396/23.08.2021 emisă de Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, de validare a Hotărârii nr. 5271/30.09.2019 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, de respingere a cererii de acordare de compensații bănești acestora, ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 23.09.2021 (data poștei) sub nr. dosar x/2021, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat anularea acestora, soluționarea pe fond a cererilor nr. x/10.09.2003 și nr. y/12.09.2003 prin recunoașterea și acordarea despăgubirilor ce li se cuvin.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 325/27.03.2023 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis contestația, a anulat Decizia de validare nr. 6396/23.08.2021 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să invalideze Hotărârea nr. 5271/30.09.2019 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și să dispună acordarea de compensații în bani, în favoarea reclamanților, pentru bunurile care au aparținut autorului lor, F., abandonate în Bulgaria: imobilul alcătuit din casă situată în orașul Balcic, str. x, construită din paiantă, acoperită cu olane, compusă din două camere, grajd și curte în suprafață de aprox. 50 m.p.; casă situată în orașul Balcic, str. x, construită din piatră și chirpici, acoperită cu olane, compusă din două camere, și curte în suprafață de aprox. 300 m.p.; și pentru recoltele abandonate - 6,5 ha porumb și 3 ha floarea soarelui, în comunele G. și Teche, jud. Caliacra.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 968/A din 10 octombrie 2024 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile formulate de apelanții-reclamanți A., B., C., D. și E. și de apelanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) împotriva sentinței civile nr. 325 pronunțată la data de 27.03.2023 de către Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, ca nefondate.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 968/A din 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au formulat recurs recurenții-reclamanți A., C., B., D., E. și recurenta-pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților. 4.1. În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-reclamanți A., C., B., D., E., acesta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți arată că în motivarea hotărârii instanței de apel se reține în mod eronat că prin contestația formulată de aceștia s-ar fi criticat Decizia de validare nr. 6396/23.08.2021, numai din perspectiva bunurilor abandonate în mediul urban și a recoltelor neculese și contestația judiciară vizează doar ultimele două motive de respingere a cererilor inserate în Hotărârea nr. 5271 din 30 septembrie 2019 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, validate prin decizia ANRP, însă, în realitate, prin contestația formulată în fața instanței de fond aceștia au solicitat următoarele:" să dispuneți anularea Deciziei de validare nr. 6396/23.08.2021, să obligați pârâta să invalideze Hotărârea nr. 5271 din 30 septembrie 2019 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și să soluționeze pe fond dosarul de despăgubiri, format în baza cererilor nr. x/10.09.2003 și y/12.09.2003 și să acorde despăgubirile care ni se cuvin.", sintagmă care vizează toate bunurile abandonate de autorul acestora, F., atât în mediul urban cât și în mediul rural. Tot în motivarea hotărârii, instanța de apel reține în mod eronat că "pe parcursul judecății instanța de fond le-apus în vedere reclamanților să precizeze dacă contestă respingerea cererii de acordare a despăgubirilor și în ceea ce privește bunurile din mediul rural, încheierea de la termenul din dota de 26.05,2022 fila x volumul II, procedând similar și la un termen anterior din data de 24.03.2022, fila x, cu toate acestea din precizările depuse ia fila x, reclamanții fac referire doar la bunurile abandonate în mediu urban și recoltele neculese ", criticându-se că nu au solicitat proba cu expertiză judiciară. Or, prin încheierea de ședință din data de 24.03.2022, precum și prin cea din data de 26.05.2022, tribunalul nu le-a pus în vedere acestora să precizeze dacă contestă respingerea acestei cereri de acordare a despăgubirilor și cu privire la bunurile din mediul rural, ci afirmă că li s-a solicitat să-și exprime poziția față de susținerile pârâtei prin întâmpinare, conform cărora averea imobiliară rurală depășește cu 40.023,90 RON valoarea bunurilor abandonate, respectiv să precizeze dacă înțelege să conteste această susținere a pârâtei. În acest sens, prin precizările depuse la dosarul de fond, recurenții-reclamanți arată că au răspuns acestor solicitări, atașând și traducerea autorizată a înscrisului aflat la filele x și Adresa nr. x/2016. Apreciază că cel care face o afirmație în fața instanței (ANRP) trebuie să o dovedească, respectiv, faptul că valoarea bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar în orașul Balcic, sat G., Județul Caliacra, în mediul rural, respectiv 10 Ha de teren agricol și loc de casă în suprafață de 2000 m.p., ar fi mai mică decât valoarea bunurilor primite de autorul nostru, F., iar ANRP a susținut că valoarea bunurilor primite de autorul acestora, ar fi mai mare cu 40.023,90 RON față de valoarea bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar, prin urmare, acesta trebuia să facă dovada acestor susțineri cu înscrisuri, expertize evaluatoare, or, la dosar nu au fost depuse niciun fel de dovezi în acest sens. În concluzie, solicită admiterea recursului formulat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., casarea în parte a deciziei recurate doar în ceea ce privește soluția instanței de apel privind respingerea apelului acestora care vizează cererea de obligare a pârâtei să acorde despăgubiri în bani și pentru bunurile abandonate în mediul rural, respectiv, cele 10 ha teren arabil și locul de casă în suprafață de 2000 m.p., deținute și ulterior abandonate de F. statului bulgar, situate în orașul Balcic, satul G., Jud. Caliacra, astfel cum rezultă din documentele doveditoare de la dosarul cauzei. 4.2. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, acesta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin memoriul de recurs, aceasta arată că instanța de apel a apreciat, în mod eronat faptul că "din modul de redactare a art. 4 al Legii nr. 164/2014 nu sunt excluse și alte situații de probă, cu înscrisuri care au cel puțin aceeași valoare probatorie atașată certificatelor emise de autorități, precum prezentarea unor acte autentice în dovedirea dreptului de proprietate, cum este cazul în speță, listele anexă la Tratatul de la Craiova neavând caracter de probă exclusivă, așa cum sugerează apelanta pârâtă, un astfel de regim probator nefiind acordat acestora nici prin art. 6 din H.G. nr. 753/1998." Aceasta este în dezacord cu opinia instanței de apel în condițiile în care nu a ținut cont de faptul că nu este suficientă dovada dobândirii dreptului de proprietate anterior intrării în vigoare a Tratatului dintre România și Bulgaria, dacă reclamanții nu fac dovada că autorul lor este menționat în "Listele - Anexe la Tratat", singurul document care face dovada că bunurile au fost abandonate și că fostul proprietar al acestora a fost prejudiciat ca urmare a trecerii acestor bunuri în proprietatea statului bulgar. Într-adevăr, prin contractele de vânzare cumpărare din 30.07.1935 și 15.09.1935, s-a făcut dovada că autorul F. a cumpărat două case, cu două camere fiecare și terenul aferent acestora, situate în orașul Balcic, str. x, respectiv nr. 45. Însă, conform Tratatului din 1940 încheiat între România și Bulgaria, respectiv dispozițiilor art. 4, alin. (5) din Anexa C, în cazul în care bunurile pentru care se solicită despăgubiri sunt situate în mediul urban, "proprietatea imobiliară urbană, aparținând populațiunilor făcând obiectul prezentului Acord, rămâne proprietatea privată a actualilor proprietari și, în consecință, supusă legilor larii unde se află situată", așadar, pentru proprietățile imobiliare urbane s-a stabilit că acestea rămâneau în proprietatea privată a proprietarilor. Astfel, proprietarii au fost liberi să dispună de proprietățile lor până la data emiterii Decretului nr. 513/03.12.1953. După expirarea perioadei de 13 ani (1940 - 1953), pentru 5 orașe situate în județele cedate Bulgariei: Silistra, Turtucaia, Balcic, Bazargic și Cavarna, Ministerul Afacerilor Externe a întocmit "Listele - Anexe la Tratat", în care erau menționați proprietarul român al imobilului, adresa imobilului, suprafața clădirii și a terenului, gradul de deteriorare și poziția în oraș. În Listele - Anexe la Tratat pentru orașul Balcic figurează 621 de persoane care au fost evacuate din această localitate, precum și bunurile abandonate de către acestea. În condițiile în care 621 de cetățeni români, foști proprietari ai unor imobile situate în localitatea Balcic, se regăsesc în Listele - Anexe la Tratat pentru această localitate, este evident că cei care nu se regăsesc în aceste liste au înstrăinat bunurile. A considera că alte bunuri și alte persoane, care nu sunt prezente pe această listă, pot fi avute în vedere pentru acordarea de despăgubiri, ar însemna eliminarea unei condiții impusă de legiuitor, respectiv aceea că beneficiarii trebuie să fi fost proprietari la data întocmirii acestei liste, deci dovedirea pierderii proprietății în favoarea statului bulgar. În ceea ce privește documentul intitulat "Declarațiune" din 1940 completată de fostul proprietar, prin care acesta declară ce bunuri a deținut în orașul Balcic, nu poate fi considerat act doveditor al dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 164/2014, întrucât nu este un înscris întocmit de Comisia Mixtă Română-Bulgară. Documentul menționat anterior a fost întocmit într-o etapă premergătoare stabilirii cu exactitate a bunurilor abandonate de către autorul F., care din anul 1940 și până în anul 1953, a putut dispune liber de aceste bunuri, deci care a avut la dispoziție 13 ani pentru a le înstrăina. Din cele arătate mai sus, singura concluzie este aceea că solicitanții, pentru a putea beneficia de despăgubiri pentru bunurile urbane abandonate în Bulgaria, trebuie să facă dovada că autorul a avut în proprietate bunurile pentru care solicită despăgubiri și, de asemenea, că acesta fost prejudiciat ca urmare trecerii acestor bunuri în proprietatea statului bulgar, dovadă care poate fi făcută doar cu "Listele - Anexe ia Tratat", or autorul reclamanților, F. nu figurează cu niciun imobil în această listă, drept urmare, nu se pot acorda despăgubiri pentru bunurile pretinse că ar fi fost abandonate de acesta.

Apărările formulate în cauză Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. 1) Cu referire la recursul reclamanților, se reține că acesta a criticat pentru nelegalitate limitele în care s-a realizat judecarea contestației, în fond și apel, considerându-se greșit că titularii acțiunii ar fi contestat doar două din cele trei motive pentru care cererea lor de acordare a despăgubirilor a fost respinsă prin hotărârea nr. 5271/30.09.2019 a Comisiei Municipiului București, respectiv că aceștia nu ar fi învestit instanțele de judecată și cu critici îndreptate împotriva celei dintâi concluzii a comisiei, în sensul că valoarea bunurilor primite în compensare de autorul F. în centrul de recolonizare din România, comuna Casimcea, județul Tulcea - 10,14 ha teren agricol și un imobil compus din 2 camere și teren loc de casă în suprafață de 3600 mp - este mai mare cu 40.023,90 RON față de valoarea bunurilor abandonate pe teritoriul statului bulgar în orașul Balcic, sat G., județul Caliacra, respectiv 10 ha teren agricol și loc de casă în suprafață de 2000 mp. Criticile recurenților au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 dar ele vor fi analizate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât pun în discuție legalitatea judecății înfăptuite prin respectarea limitelor obiectului de învestire al instanței în fond și apoi în apel din perspectiva art. 9 și 22 din același cod, ele nerelevând o simplă problemă de motivare a hotărârii atacate, astfel cum au fost prezentate. Criticile sunt însă nefondate, observându-se că, deși prin contestația cu care s-au adresat instanței aceștia au solicitat - precum indică - anularea deciziei de validare și obligarea ANRP să invalideze Hotărârea nr. 5271/2019 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, să soluționaze pe fond dosarul în sensul recunoașterii dreptului lor la despăgubiri, susținerile pentru care au cerut aceasta au fost axate pe faptul că pentru bunurile abandonate din mediul urban există acte doveditoare ale dreptului de proprietate reprezentate de cele două contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar, în timp ce pentru recoltele neculese și abandonate, autorul a primit doar un avans de despăgubire de 3 500 RON de la Comisariatul Refugiaților din Dobrogea, nefigurând în tabelele evacuaților din Cadrilater stabiliți în localitatea Casimcea care au primit ajutoare în contul despăgubirilor pentru recoltele abandonate în teritoriul evacuat. Or, aceste două elemente, asupra cărora a și fost realizată probațiunea din partea contestatorilor, au contracarat ultimele două concluzii ale comisiei ce au stat la baza adoptării Hotărârii nr. 5271/2019, care reținuse că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor autorului abandonate în Bulgaria, în mediul urban întrucât nu figurează în listele anexă la Tratat pentru orasul Balcic și, de asemenea, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru recoltele neculese, abandonate în Bulgaria. În aceleași coordonate s-a menținut judecata în fața tribunalului chiar și după ce, la termenele de judecată din 24.03.2022 și 26.05.2022, instanța a cerut reclamanților să-și precizeze poziția față de "susținerile pârâtei din întâmpinare, conform cărora averea imobiliară rurală depășește cu 40 023,90 RON valoarea bunurilor abandonate, respectiv să precizeze dacă înțeleg să conteste această susținere a pârâtei", susțineri care nu făceau decât să reia primul dintre argumentele reținute prin Raportul Comisiei tehnice de evaluare ce a fundamentat Hotărârea nr. 5271/2019 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, de respingere a cererii de despăgubiri. Or, răspunzând acestei solicitări specifice a instanței, reclamanții au depus la dosar precizări prin care au arătat că contestă susținerile pârâtei "având în vedere că autorul nostru a abandonat în Bulgaria bunuri atât în zona rurală (sat G.), cât și în zona urbană - Balcic, Caliacra, de care ANRP nu a ținut cont, deși din documentele depuse la dosar comunicate de Ministerul Afacerilor Externe, prin adresa nr. x/07.07.2016, rezultă că F. a abandonat conform Tratatului de la Craiova, bunuri două corpuri de case pe 358 mp teren;loc viran aflat în orașul Balcic, strada 35 nr. 44 gol, evaluat la 25 000 leva, impozite datorate din 1941-1948 inclusiv, 2 900 leva, recolte neculese". Prin urmare, deși declarativ, reclamanții au înțeles să conteste argumentul pârâtei din întâmpinare, comun cu primul din argumentele de respingere a cererii lor de acordare daune, au făcut-o insistând pe aceleași contraargumente care explicitau situația abandonului bunurilor din Bulgaria, zona urbană și a recoltelor neculese. Este, deci, corectă statuarea instanței de apel în sensul că judecata înfăptuită de tribunal respectă exigențele art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (dreptul de dispoziție al părților raportat la obiectul și limitele procesului care sunt stabilite prin cererile și apărările părților) și pe cele ale art. 22 alin. (6) din cod, dat fiind că, așa cum rezultă din conținutul contestației și din celelalte acte procesuale depuse de reclamanți în cursul judecății, aceștia au criticat numai soluția dată cererilor de acordare de despăgubiri pentru bunurile abandonate în mediul urban și pentru recoltele neculese, fiind corect delimitat obiectul judecății raportat la petitul cererii și la motivarea acesteia. În considerarea acestor motive și cum nu s-au prezentat alte argumente de nelegalitate, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de reclamanți, pe care, în temeiul art. 497 C. proc. civ., îl va respinge în consecință. 2) Cu referire la recursul pârâtei ANRP, acesta a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a criticat pentru nelegalitate soluția instanței de apel, de stabilire a dreptului la despăgubiri în favoarea reclamanților pentru bunurile din mediul urban abandonate pe teritoriul Bulgariei, considerând-o ca fiind pronunțată cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 164/2014, prin nerecunoașterea statutului de probă exclusivă a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului abandonat, a listelor-anexă la tratat. În esență, recurenta-pârâtă a susținut că, permițând această probă cu alte înscrisuri decât listele-anexă la tratat (Decretul nr. 513/1953) - în speță, contractele de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile, declarații date de fostul proprietar -, s-au acordat despăgubiri prin eliminarea condiției impusă de legiuitor, aceea ca beneficiarii să fi fost proprietari ai bunurilor abandonate la data întocmirii listei, pentru dovedirea pierderii proprietății în favoarea statului bulgar, contextul fiind cel al trecerii a 13 ani de la data încheierii Tratatului dintre România și Bulgaria din 1940 și cel al emiterii Decretului nr. 513/1953 când s-au întocmit listele-anexă la decret. Criticile recurentei nu pot fi primite, observându-se că în mod pertinent, în analiza sa întreprinsă atât asupra conținutului art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 și a art. 6 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, dar și asupra celor din cuprinsul art. 4 al Legii nr. 164/2014, instanța de apel a stabilit că prin niciuna din aceste dispoziții legale, nu s-a conferit un regim probator exclusiv listelor-anexă la Tratatul dintre România și Bulgaria ci, dimpotrivă, prin art. 5 din H.G. nr. 753/1998, forma actualizată în anul 2013, definirea noțiunii de "înscris" s-a realizat cu trimitere la orice dovadă eliberată de instituții (arhive, primării notariate, instanțe judecătorești) în legătură cu fostele proprietăți, cum ar fi: chitanțe de plată a impozitelor, extrasele din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești și orice alte documente care se referă la existența bunurilor rămase în județele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul de la Craiova. A mai reținut instanța de apel că, în virtutea normei tranzitorii din art. 3 alin. (1) al Legii nr. 164/2014, cererilor formulate de reclamanți și soluționate prin Hotărârea nr. 5271/2019 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, le sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ care, prin norma cuprinsă în art. 4, a instituit un regim probator mai flexibil, bazat pe acte care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, care pot fi completate cu declarații de martori autentificate. Astfel fiind, a concluzionat corect că pe baza unui atare conținut normativ, nu sunt excluse și alte situații de probă, în afara listelor-anexă la Tratatul de la Craiova, după cum susținuse și în apel recurenta-pârâtă. Concluzia este corectă având în vedere domeniul de acțiune al normelor care interesează analiza, respectiv cel al unei legi cu caracter reparator care, în instituirea condițiilor legale de probă a dreptului de proprietate, nu putea face abstracție de circumstanțele dificile în care a avut loc cedarea proprietăților, de inerentele posibile scăpări ale acțiunilor de sistematizare și inventariere a proprietăților și titularilor de drepturi afectați de măsurile istorice ale cedării de teritorii, de factorul timp de natură să influențeze probațiunea. Regimul juridic al probațiunii este, în considerarea tuturor acestor factori, unul mai puțin restrictiv decât cel din dreptul comun, similar celui din alte legi reparatorii, cum ar fi Legea nr. 10/2001 care, prin dispozițiile art. 23 a căror aplicare este descrisă în H.G. nr. 250/2007, nu restricționează proba dreptului de proprietate și a faptului preluării sale, ci permit forme extinse, validând inclusiv probe indirecte ale deținerii sau preluării de către stat. Prin urmare, este nesusținută legal afirmația recurentei-pârâte referitoare la caracterul exclusiv al probei dreptului de proprietate pe baza listelor anexă la tratat, instanța de apel reținând ca fiind probat dreptul de proprietate pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pe baza celor două contracte autentice de vânzare-cumpărare, a declarației din 5.10.1940 din care rezultă părăsirea de către autor a teritoriului statului bulgar în septembrie 1940, a declarației autorului din 4.06.1946 relativă la bunurile și recoltele abandonate pe teritoriul statului bulgar la momentul evacuării și pe baza prezumției simple - aplicată în absența unei dovezi contrare a înstrăinării imobilelor - în sensul împiedicării obiective a eventualei întrăinări a celor două proprietăți imobiliare de către autor, dat fiind contextul istoric și părăsirea teritoriului de către acesta. Astfel fiind, neputând reține o greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 4 din Legea nr. 164/2014 sub aspectul recunoașterii dreptului la despăgubiri în favoarea reclamanților în absența verificării condiției de proprietar al imobilelor, a autorului acestora, la data întocmirii listelor-anexă la tratat, după cum a susținut recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că și acest recurs este nefondat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate.