ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1894/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună obligarea la acordarea măsurilor reparatorii ca urmare a formulării Notificării x/17.07.2001 privind terenul și construcțiile situate în București, strada x, numărul 9. În subsidiar, s-a solicitat să se emită decizia de compensare prevăzută de articolul 21 din Legea nr. 165/2013 și să se transmită dosarul către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin Sentința civilă nr. 49 din 15 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția autorității lucrului judecat a cererii de chemare în judecată formulată împotriva Municipiului București. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată împotriva Municipiului București pentru autoritatea de lucru judecat, raportat la Decizia civilă nr. x/24.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. A fost admisă excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtelor Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății respingând cererea introdusă în contradictoriu cu aceste două pârâte ca prematur formulată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin Decizia civilă nr. 1951A din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 49 din 15 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, reclamantul A. a declarat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 18 iunie 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Procedura de filtru: La 6 iulie 2020 raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Apărările formulate în cauză: Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil întrucât C. proc. civ. nu exclude atacarea hotărârii definitive date în apel. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel. După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, care prevăd următoarele: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." Din interpretarea sistematică a dispozițiilor anterior menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului. Se reține, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme, ca instanță de drept comun în materia recursului, de soluționarea acestor cauze. Pentru argumentele expuse, din coroborarea textelor legale mai sus menționate, rezultă că Decizia nr. 1951A din 6 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunțată în soluționarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.