ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 684/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă sub nr. x/2021 din data de 16 august 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea Deciziei de validare nr. 6329/01.07.2021 emisă de A.N.R.P., invalidarea Hotărârii nr. 2541/29.05.2019 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, precum și obligarea intimatei să emită o decizie prin care să i se acorde compensații bănești.

Prin adresa înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava în data de 20 septembrie 2021, reclamantul A. a extins cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 în calitate de pârât.

Prin sentința civilă nr. 137 din data de 1 februarie 2022, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității cu privire la capătul al doilea al cererii, având ca obiect invalidarea hotărârii nr. 2541/29.05.2019 emisă de pârâta Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și a respins, ca inadmisibil, acest capăt al cererii.

A admis, în parte, primul capăt al cererii formulată în baza legii nr. 164/2014, având ca obiect "despăgubiri" sens în care a anulat, în parte, decizia nr. 6329/01.07.2021 emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la compensații bănești pentru bunurile rămase de pe urma defunctului B., constând în suprafața totală de 2386 mp teren, identică cu x din CF x a comunei cadastrale Tereblecea, obligând pârâta să emită o nouă decizie în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 1014 din data de 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 137 din 1 februarie 2022 a Tribunalului Suceava.

II. Calea de atac exercitate în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2021 a declarat recurs reclamantul A..

Recursul promovat de reclamantul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 decembrie 2022, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul arată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014, arătând că exigențele crescute în materie de probațiune se aplică cererilor aflate în curs de soluționare, prin aceasta înțelegându-se acele cereri în care existența dreptului la despăgubiri nu a fost deja dovedită, cu respectarea tuturor dispozițiilor în vigoare până la data adoptării Legii nr. 164/2014.

Interpretarea contrară, dată de instanța de apel, intră în conflict cu două principii constituționale fundamentale: principiul egalității în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României și principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Din perspectiva încălcării principiului egalității în drepturi, recurentul arată că nu poate fi conceput ca solicitările a două persoane, aflate în situații absolut identice, care își dovedesc dreptul la despăgubiri cu aceleași probe, să fie soluționate diferit doar pentru că uneia i s-a rezolvat cererea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, iar celeilalte i s-a soluționat cererea ulterior.

Din perspectiva principiului neretroactivității legii civile, recurentul arată că unei persoane care a făcut dovada dreptului la despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 290/2003, aceste probe i se anulează efectiv, persoana fiind obligată să administreze alte probe. Or, este inacceptabil să fie anulate, desființate retroactiv probe administrate în conformitate cu legea în vigoare la data administrării lor, recurentul arătând că a dovedit dreptul său de a obține despăgubiri cu declarațiile a doi martori, datând din anul 2004, completate de o adeverință eliberată în anul 2011 a Comitetului Executiv al Consiliului Sătesc Tereblecea, cu respectarea în totalitate a legii în vigoare la data respectiv.

De asemenea, arată recurentul că cererea sa la acordarea despăgubirilor nu a fost soluționată anterior anului 2014 exclusiv din culpa instituțiilor statului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 ianuarie 2023, intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, ulterior expunerii parcursului dosarului, că potrivit aplicării imediate a legii noi, prevăzută de art. 6 alin. (2) C. civ., legea nouă se aplică tuturor situațiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice anterior născute sau modificate.

Prin Legea nr. 164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, precum și de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, legea se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Așadar, întrucât până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu au fost soluționate cererile formulate de reclamant și de autorul acestuia, datând din anul 2004 și respectiv 2008, prin emiterea unei hotărâri, acestea urmau a fi soluționate conform noilor reglementări în vigoare.

Dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 au făcut obiectul controlului de constituționalitate atât din perspectiva art. 15 alin. (2), cât și a art. 16 din Constituție, prin deciziile nr. 855 din 10 decembrie 2015, nr. 14 din 19 ianuarie 2016 și nr. 15 din 19 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a României a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, prevederile în materia dovedirii existenței dreptului la despăgubiri - art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 au suferit numeroase modificări, Anterior adoptării Legii nr. 164/2014, acestea reglementau posibilitatea dovedirii existenței dreptului la despăgubiri în mod alternativ, respectiv fie prin înscrisuri certificate de autorități, fie prin declarațiile autentice ale petentului și a martorilor.

Având în vedere că obiectul reglementării art. 4 din Legea nr. 164/2014 este același cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, reiese că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 a intervenit o abrogare tacită a legii vechi, în măsura în care aceasta avea dispoziții contrare celei noi, conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Prin întâmpinarea înregistrată la 30 ianuarie 2023, Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, a solicitat respingerea recursului formulat. Ulterior expunerii parcursului dosarului și a considerentelor deciziilor instanțelor fondului, arată că

În fine, susține că prin raportare la criticile formulate, recursul este susceptibil de a fi încadrat în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticându-se încălcarea ori greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la dovezi, nefiind așadar incident pct. 5 cum greșit s-a invocat prin calea de atac.

Prin decizia Curții Constituționale a României nr. 336 din 24 mai 2016 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 164/2014, reținându-se că nu retroactivează aplicarea legii și nu încalcă principiul egalității în drepturi, aceste dispoziții legale fiind corect aplicate de instanțele fondului.

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 16 august 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 9 februarie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile recurentului vizează greșita aplicare a normelor din cuprinsul Legii nr. 164/2014 cu referire la regimul probator al pretențiilor formulate de autorul acestuia în baza Legii nr. 290/2003, dar, totodată, invocă și chestiuni ce privesc un conflict de legi în timp. De vreme ce implică atât aspecte de ordin procedural (probarea pretențiilor potrivit regulilor din cuprinsul legii speciale), dar și critici referitoare la soluționarea unui conflict de legi civile în timp, recursul va fi analizat din perspectiva motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil se impune precizarea potrivit căreia instanța de recurs are competență exclusiv pentru efectuarea controlului de legalitate a hotărârii atacate, astfel că în prezentul recurs nu se va analiza modalitatea în care curtea de apel a aplicat prevederile din legea specială ce reglementează modalitatea specifică de dovedire a dreptului la despăgubirile pretinse în temeiul Legii nr. 290/2003 (așadar, aspectele de temeinicie), ci va verifica, în baza criticilor recurentului, doar chestiunea de drept privind normele direct incidente, sub aspect probatoriu, în speța dedusă judecății, date fiind modificările relevante introduse prin Legea nr. 164/2014, intrată în vigoare la 18 decembrie 2014.

Întrucât atât Hotărârea nr. 2541/29.05.2019 a Comisiei municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, cât și Decizia nr. 6329/01.07.2021 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au fost adoptate după intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că incidența acestui act normativ în cauza de față nu poate fi ignorată.

Mai mult decât atât, se constată că art. 4 din Legea nr. 164/2014 prevede în mod explicit opțiunea legiuitorului ca dispozițiile legii noi să fie aplicate și cererilor aflate în curs de soluționare, după cum urmează:

"Cererile aflate în curs de soluționare la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate."

Dispoziția legală precitată are valoarea unei norme tranzitorii în domeniul de reglementare a legii speciale, astfel încât, nu este necesară recurgerea la aplicarea regulilor de drept comun privind soluționarea conflictului de legi în timp reglementat de art. 6 alin. (2) - (6) din C. civ., fiind suficientă doar observarea regulii de la alin. (1) din aceeași normă privind aplicarea imediată a legii noi.

În plus, se constată că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 prevede astfel:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Or, astfel cum s-a arătat, la data intrării în vigoare a legii noi, cererea formulată de autorul reclamantului - B. (între timp, decedat), nu era soluționată prin emiterea unei hotărâri de Comisia municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003, astfel încât, legea nouă este pe deplin aplicabilă în cauză, cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Atare dezlegare este confirmată și de raționamentul expus de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 346 din 2016 (în special, paragrafele 17-20).

Susținerile recurentului potrivit cărora regimului probator pentru acordarea de despăgubiri sau compensații reglementate ca măsuri reparatorii prin Legea nr. 290/2003 trebuie să fie cel prevăzut de cadrul normativ în vigoare la data depunerii cererii și mijloacelor de probă, respectiv cel reglementat de art. 2 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, nu pot fi avute în vedere, de vreme ce la momentul soluționării cererii se verifică întrunirea condițiilor presupuse de cadrul legal aplicabil, pentru acordarea despăgubirilor.

În acest context, trebuie observat că aceste dispoziții din normele metodologice invocate de recurent ca fiind cele în raport de care ar trebui să se realizeze analiza întrunirii condițiilor pentru acordarea despăgubirilor, erau în deplină concordanță cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003. În consecință, dispozițiile din art. 2 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1120/2006 pot fi invocate numai în corelație cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, iar nu cu prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014.

Pe de altă parte, împrejurarea că în această materie există atât soluția legislativă de la art. 5 din Legea nr. 290/2003 (neabrogată în mod expres), cât și cea de la art. 4 din Legea nr. 290/2003 (act normativ ulterior și care, din perspectiva celor ce interesează speța de față, conține o soluție legislativă diferită, mai restrictivă sub aspect probatoriu pentru obținerea măsurilor reparatorii reglementate prin acest act normative în favoarea destinatarilor legii), conduce la concluzia că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 290/2003 au fost implicit abrogate prin prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014, potrivit art. 67 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Drept urmare, în prezent, doar prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014 reprezintă norma activă sub aspect probatoriu, iar nu și cea de la art. 5 din Legea nr. 290/2003 care a fost abrogată implicit prin intrarea în vigoare a actului normativ ulterior.

În ce privește criticile recurentului potrivit cărora interpretarea instanțelor fondului este de natură a încălca deopotrivă principiul neretroactivității legii civile, cât și pe cel al egalității cetățenilor în fața legii, de vreme ce persoane aflate în situații identice își găsesc o soluționare diferită cererilor lor, strict prin raportare la momentul soluționării de către autorități a cererilor pe care le-au formulat, respectiv sub imperiul noului ori vechiului cadru legislativ, sunt nefondate și urmează a fi înlăturate în consecință.

Aceste critici au fost analizate de Curtea Constituțională a Românei, care, prin paragraful 19 din Decizia nr. 346/2016 s-a pronunțat în sensul în care "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Paragraful 20 din aceeași decizie este consacrat analizei din perspectiva înfrângerii principiului egalității în fața legii civile - reclamată de recurent, reținând că "aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective […]. Altfel spus, raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum."

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.