Decizia nr. 2143/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 54/2018 a Tribunalului Bihor

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă la 5 aprilie 2017, sub nr. x/2017* (ulterior declinării succesive a competenței de la Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și apoi la Tribunalul Bihor, secția I civilă), reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. și C., obligarea acestora, în solidar, la repararea prejudiciului produs bugetului de stat, în cuantum de 1.072.597 RON și a obligațiilor accesorii calculate în temeiul Codului de procedură fiscală. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 27 și 28 C. proc. pen., art. 1.349 și urm. C. civ. și art. 173 și urm. Codul de procedură fiscală.

Sentința Tribunalului Bihor Prin sentința nr. 54/C din 23 aprilie 2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții A., B. și C..

Decizia Curții de Apel Oradea din primul ciclu procesual Prin decizia nr. 1068/Ap din 9 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 54/C din data de 23 aprilie 2018 a Tribunalului Bihor.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din primul ciclu procesual Prin decizia nr. 743 din 12 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul reclamantei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru Statul Român, împotriva deciziei nr. 1068/Ap din 9 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă; a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Decizia Curții de Apel Oradea din cel de-al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 410 A din 21 martie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul reclamantei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 54/C din data de 23 aprilie 2018 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă; i-a obligat pe pârâții A., B. și C. la plata, în solidar, față de reclamantă a contravalorii prejudiciului produs, în sumă totală de 696.447,59 RON, debit principal, la care se adaugă accesorii fiscale, conform raportului de expertiză fiscală judiciară nr. 76/23.06.2022 efectuat de expertul fiscal D. în etapa apelului, ce face parte integrantă din hotărâre, după cum urmează: suma de 659.486,51 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată, la care se adaugă accesorii fiscale în valoare de 2.065.228 RON, dobânzi de întârziere și 446.677 RON, penalități de întârziere, calculate până la 24.06.2022; suma de 33.625,41 RON, reprezentând impozit pe venituri microîntreprinderi, la care se adaugă accesorii fiscale, în valoare de 117.596 RON, dobânzi de întârziere și 25.423 RON, penalități de întârziere, calculate până la 24.06.2022; suma de 3.335,67 RON, reprezentând impozit pe profit, la care se adaugă accesorii fiscale în sumă de 11.467 RON, dobânzi de întârziere și 2.467 RON, penalități de întârziere, calculate până la 24.06.2022; a respins restul pretențiilor; i-a obligat pe pârâți la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 17.362 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din cel de-al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 911 din 28 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru Statul Român și în nume propriu, împotriva deciziei nr. 410/A din 21 martie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în privința accesoriilor obligațiilor fiscale; a respins, ca nefondat, recursul pârâtului C. împotriva aceleiași decizii.

Decizia Curții de Apel Oradea din cel de-al treilea ciclu procesual Prin decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2025, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 54/C din data de 23 aprilie 2018 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru Statul Român, în contradictoriu cu pârâții A., B. și C.; i-a obligat pe părâții A., B. și C. la plata în solidar față de reclamantă a contravalorii prejudiciului produs, în sumă totală de 696.447,59 RON debit principal, la care se adaugă accesorii fiscale, conform raportului de expertiză fiscală judiciară nr. 76/23.06.2022 efectuat de expert fiscal D. în etapa apelului, ce face parte integrantă din hotărâre, după cum urmează: - suma de 659.486,51 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată, la care se adaugă accesorii fiscale reprezentând 2.065.228 RON dobânzi de întârziere și 446.677 RON penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 24.06.2022 și în continuare dobânzi și penalități de întârziere aferente până la data stingerii sumei datorate; - suma de 33.625,41 RON, reprezentând impozit pe venituri microîntreprinderi la care se adaugă accesorii fiscale reprezentând 117.596 RON dobânzi de întârziere și 25.423 RON penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 24.06.2022 și în continuare dobânzi și penalități de întârziere aferente până la data stingerii sumei datorate; - suma de 3.335,67 RON, reprezentând impozit pe profit la care se adaugă accesorii fiscale reprezentând 11.467 RON dobânzi de întârziere și 2.467 RON penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 24.06.2022 și în continuare dobânzi și penalități de întârziere aferente până la data stingerii sumei datorate. A respins restul pretențiilor și i-a obligat pe pârâții-intimați la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 17.362 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu expert.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 5 din 13 ianuarie 2025 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru Statul Român și în nume propriu. În dezvoltarea unicului motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru Statul Român și în nume propriu, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1.357 și urm. C. civ. (art. 998 și urm. C. civ. de la 1864). A învederat că instanța de apel, în mod eronat, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, apreciind că suma de 49.416,36 RON nu face parte din prejudiciul cauzat bugetului de stat, deși facturile fiscale emise de societatea E. S.R.L. nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății și nici fondul special pentru produse petroliere nu a fost evidențiat în contabilitate, cu încălcarea dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 249/2000. A arătat că prin raportul de inspecție fiscală nr. x din 28 februarie 2005 întocmit de Direcția Finanțelor Publice Bihor s-au stabilit obligațiile fiscale aferente perioadei septembrie 2002 - ianuarie 2003, în sumă de 1.072.597 RON (745.864 RON debit principal și 326.733 RON accesorii, calculate până la 31.01.2003), pentru facturi ce nu au fost înregistrate în evidența contabilă. Ulterior evidențierii cadrului factual, referitor la facturile fiscale emise de societatea E. S.R.L., neînregistrate în evidența contabilă a acesteia, a indicat faptul că prejudiciul în suma de 49.416,36 RON se datorează bugetului de stat.

Apărări formulate în cauză În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la 26 noiembrie 2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul dat fiind faptul că nu sunt relevate eventuale greșeli săvârșite de instanța de apel cu ocazia aplicării regulilor de drept incidente, ci sunt aduse în discuție, inadecvat procedural, aspecte litigioase care au fost dezlegate definitiv în ciclul procesual anterior, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ. În acest sens, reluând întocmai [contrar exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ..] afirmațiile formulate prin recursul declarat în precedentul ciclu procesual împotriva deciziei nr. 410/A din 21 martie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, în sensul contestării eliminării sumei de 49.416,36 RON, reprezentând contribuția la Fondul special pentru produse petroliere, din cuantumul total al prejudiciului (ocazie cu care a susținut că S.C. E. S.R.L. a livrat combustibil pentru care fie nu a emis facturi fiscale, fie nu le-a înregistrat în evidența contabilă), recurenta omite faptul că, prin decizia nr. 911 din 28 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondată, critica formulată, ocazie cu care dezlegarea jurisdicțională conferită acestui aspect litigios (de către instanța de apel, prin decizia pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual) s-a definitivat și a intrat sub efectul autorității de lucru judecat. Astfel, instanța supremă a statuat, în ceea ce privește contribuția la Fondul special de produse petroliere, că instanța devolutivă de control judiciar a reținut că "obligația de a calcula și vira această contribuție revine producătorilor și procesatorilor de produse petroliere potrivit art. 1 și 5 din O.U.G. nr. 249/2000 și nu comercianților, iar sumele sunt considerate costuri și nu elemente ale cifrei de afaceri, ca atare o astfel de contribuție nu era datorată." De asemenea, examinând susținerile îndreptate împotriva respectivului act jurisdicțional (prin care a fost respinsă pretenția în discuție), instanța de recurs din ciclul procesual anterior a mai stabilit și că, "prin criticile formulate, recurenta nu a demonstrat în ce constă nelegalitatea interpretării acestui text lege în maniera redată anterior, susținând doar că suma solicitată cu titlu de prejudiciu a fost constatată în raportul de inspecție fiscală. Or, această constatare din actul administrativ de control a fost supusă cenzurii de legalitate în apel și nu a fost combătută cu argumente contrare în calea de atac a recursului. Cu alte cuvinte, recurenta nu a dovedit care este temeiul juridic ce o îndreptățea să pretindă și acest tip de contribuție de la societatea evazionistă - comerciant și nu producător sau procesator de combustibil, a cărei neachitare devenea imputabilă, în cazul în care ea era datorată, persoanelor care, prin manopere concertate, au eludat respectiva obligație de plată." Găsind, în schimb, întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă (referitor la nesocotirea dispozițiilor normei speciale din materia creanțelor fiscale, conform căreia accesoriile debitului principal, respectiv dobânzile și penalitățile de întârziere, "se calculează până la data stingerii sumei datorate", în raport cu soluția pronunțată, prin care s-a dispus obligarea pârâților la plata de dobânzi și penalități de întârziere doar până la 24 iunie 2022, data înregistrării raportului de expertiză la dosarul instanței de apel), instanța supremă a dispus, prin hotărârea anterior menționată, casarea, în parte, a deciziei nr. 410/A din 21 martie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în privința accesoriilor obligațiilor fiscale, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Prin urmare, se constată că susținerile recurentei nu supun spre examinare o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei atacate, fiind mai degrabă formale, din moment ce antamează doar chestiuni intrate sub efectul autorității de lucru judecat în interiorul aceluiași proces și care se bucură, astfel, de imutabilitate jurisdicțională, nemaiputând fi repuse în dezbaterea părților. Astfel, în speță, procedând la rejudecarea cauzei în limitele trasate prin decizia de casare, curtea de apel a constatat, prin hotărârea atacată, că pârâții datorează accesorii fiscale, respectiv dobânzi și penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate de la scadență și până la data stingerii sumei datorate, dispunând obligarea lor în acest sens. În atare coordonate, dat fiind că judecata finalizată cu decizia recurată a purtat exclusiv asupra întinderii obligației de plată a accesoriilor fiscale, simpla reiterare a unor aspecte tranșate definitiv în cadrul aceluiași litigiu nu face posibilă exercitarea controlului în casație. Astfel fiind, criticile recurentei nu își găsesc corespondent în motivarea instanței de apel, în realitate partea tinzând, potrivit celor arătate, la înlăturarea efectelor deciziei de casare din ciclul procesual anterior, conduită nepermisă de lege. Ca atare, susținerile recurentei nu pot forma obiect al analizei prezentei instanțe de recurs, care nu poate fi legal învestită decât cu cercetarea unor motive de nelegalitate care să se raporteze în concret la judecata realizată de către instanța de rejudecare și la considerentele care au dus la pronunțarea soluției date prin decizia atacată. Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu conține critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.