ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2133/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în 16 iunie 2025, sub nr. x/2025, contestatorul A. a arătat că înțelege să formuleze contestație în anulare împotriva deciziei nr. 566 din 4 martie 2025, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2023, menționând că dezlegarea dată recursului este, în opinia sa, rezultatul unei erori materiale, conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În acest sens, a precizat că eroarea procesuală în baza căreia a fost constatată nulitatea recursului său împotriva deciziei nr. 1452/Ap din 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă constă în citarea și comunicarea actelor procedurale Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, care a formulat întâmpinare în cauză.

Referindu-se la judecata realizată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2023, aduce în discuție aspecte ce au constituit obiectul soluționării la termenele de judecată din fața respectivei instanțe.

De asemenea, redând considerentele deciziei nr. 1452/Ap din 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, arată că Statul Român nu poate fi parte potrivnică în acțiunea în răspundere delictuală pe care a promovat-o.

Arată, totodată, că decizia nr. 566 din 4 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, împotriva căreia a promovat prezenta contestație în anulare, este nelegală, nefondată și neîntemeiată, raportat la principiul disponibilității, al bunei-credințe și al rolului activ al judecătorului, consacrate de art. 9, art. 12 și art. 22 C. proc. civ.

Precizează, totodată, că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 3.1, art. 6.1 și art. 7 din Directiva (CEE) nr. 93/13, a dispozițiilor art. 1.349 C. civ., a prevederilor art. 9

3

alin. (3) lit. h) și l) din O.G. nr. 21/1992, pe care arată că este întemeiată acțiunea în răspundere civilă delictuală pe care a formulat-o împotriva B. S.A..

Ulterior referirii la judecata realizată de instanța de apel în dosarul nr. x/2023 și a expunerii situației de fapt, contestatorul precizează că solicită, în raport cu încheierile din 22 mai 2024 și din 11 septembrie 2024 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, anularea deciziei împotriva căreia a promovat prezenta contestație în anulare, cu consecința judecării în fond a acțiunii în răspundere civilă delictuală formulate, respectiv obligarea B. S.A. la plata prejudiciilor morale și materiale, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 566 din data de 4 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a constatat nulitatea recursului reclamantului A. împotriva deciziei nr. 1452/Ap din 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației în anulare, indicând lipsa motivelor reglementate de legiuitor pentru promovarea prezentei căi extraordinare de atac.

De asemenea, menționează că în mod formal a fost întemeiată contestația pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că nicio susținere nu se referă la o eroare materială.

În schimb, contestatorul se referă la împrejurări de fapt, care nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de legiuitor prin art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noțiunea de eroare materială reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale esențiale, existente la dosar la data pronunțării hotărârii, care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale, de stabilire a caracterului subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. al criticilor formulate sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (cum ar fi: respingerea în mod greșit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greșit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant), pentru a căror verificare nu este necesară reexaminarea fondului raportului juridic litigios, a memoriului de recurs sau a posibilității unei părți de a sta în judecată în raport cu pretențiile formulate în cauza finalizată prin hotărârea atacată.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic în prezenta cauză, în care, prin decizia contestată s-a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1452/Ap din data de 10 octombrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, ca efect al reținerii neîncadrării în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a criticilor formulate, se observă că, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, sunt deduse judecății chestiuni care țin strict de fondul litigiului în care a fost pronunțat actul jurisdicțional atacat.

În acest sens, contestatorul apreciază ca reprezentând o greșeală materială modalitatea de stabilire a cadrului procesual subiectiv în cauza soluționată prin hotărârea contestată, criticând "citarea și comunicarea actelor de procedură Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor", despre care afirmă că "nu poate fi parte potrivnică în acțiunea în răspundere civilă delictuală", solicitând, totodată, obligarea unui terț (B.) la plata de daune materiale și morale aferente prejudiciului invocat.

Or, susținerile formulate nu denotă o greșeală materială, în sensul prevederilor legale menționate, întrucât vizează strict aspecte referitoare la legitimarea procesuală pasivă a intimatului (care a figurat în calitate de parte în tot cursul litigiului finalizat prin pronunțarea deciziei atacate), excluse, ca atare, verificării jurisdicționale din prezenta cale extraordinară de retractare, ci relevă, mai degrabă, confuzia proprie a părții în legătură cu aspectele anterior menționate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât prezentul cadru procesual a fost configurat chiar de către contestator, prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă în 27 octombrie 2023, sub nr. x/2023, atunci când a înțeles să cheme în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestuia, pe temeiul dispozițiilor art. 268 alin. (1) și (4) lit. b) și art. 269 din Legea nr. 303/2022, la plata sumei de 7.020,71 RON, cu titlu de prejudiciu material, a sumei de 3.510,25 RON, cu titlu de daune interese compensatorii, a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, și a sumei de 8.091,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în legătură cu pretinse erori de judecată săvârșite prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigii anterioare pe care le-a promovat.

Prin urmare, se constată că sunt învederate, de către contestator, doar aspecte de fond ale pricinii, care nu mai pot fi dezbătute în prezenta etapă procesuală, excedând limitelor de analiză specifice acesteia.

Tot astfel, nesubsumabile motivelor de contestație în anulare sunt și simplele reiterări ale motivelor de recurs îndreptate împotriva încheierilor din 22 mai 2024 și din 25 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2023 (străine de analiză în prezenta contestație în anulare), respectiv afirmațiile referitoare la încălcarea, de către instanța de recurs, a normelor de drept material enumerate exhaustiv prin calea de atac formulată.

Aceasta întrucât contestația în anulare nu poate viza aspecte ce țin de interpretarea ori de aplicarea greșită a unor dispoziții legale, obiectul acesteia neputând fi extins, prin analogie, la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de lege.

Astfel fiind, în realitate, contestatorul nu supune analizei o greșeală materială în accepțiunea art. 503 C. proc. civ., ci presupuse greșeli de judecată, chestiuni ce nu pot fi cenzurate prin intermediul contestației în anulare, deoarece această cale procesuală nu poate fi utilizată în vederea reformării unei hotărâri, ci doar în scopul retractării acesteia, pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății.

Reiese, astfel, că susținerile contestatorului reprezintă, în realitate, simple nemulțumiri legate de aspecte asupra cărora s-a statuat în mod definitiv prin decizia atacată, atunci când s-a reținut caracterul nesubsumabil motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. al criticilor formulate prin memoriul de recurs.

Or, contestația în anulare nu poate fi convertită într-un "recurs la recurs", astfel cum tinde contestatorul.

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, neregăsite în speță, în acord cu cele arătate în precedent.

În egală măsură, nici aspectele invocate prin intermediul notelor scrise depuse la dosar în data de 17 septembrie 2025 nu sunt în măsură a complini lipsurile cererii contestatorului, din moment ce motivarea contestației în anulare poate avea loc doar cu respectarea exigențelor stabilite de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinite în raport cu data la care a avut loc comunicarea către acesta a deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 566 din data de 4 martie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 566 din data de 4 martie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.