ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2025

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, la data de 27 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat obligarea acestuia la plata: sumei de 7.020,71 RON, cu titlu de prejudiciu material; sumei de 3.510,25 RON, cu titlu de daune interese compensatorii; sumei de 10.000 euro, cu titlul de daune morale; sumei de 8.091,17 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă Prin sentința civilă nr. 88 din data de 2 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Covasna, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, invocată de pârât, prin întâmpinare. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia civilă nr. 1452/Ap din data de 10 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, împotriva sentinței civile nr. 88 din data de 2 februarie 2024, pronunțate de Tribunalul Covasna, secția civilă. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 1452/Ap din data de 10 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 noiembrie 2024, sub nr. x/2023. II.2. Motivele de recurs Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, nefondată, neîntemeiată și nu se circumscrie noțiunii de eroare judiciară săvârșită de instanțe în căile ordinare și extraordinare de atac exercitate în soluționarea cauzei. Astfel, recurentul-reclamant a arătat că, potrivit art. 268 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor chiar dacă nu mai sunt în funcție. Totodată, a menționat că răspunderea statului este specială, directă și nemijlocită, obiectivă și independentă de vinovăția magistraților care, prin hotărâri contrare legii și situațiilor de fapt și de drept, care au rezultat din probe, au produs eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. Recurentul-reclamant a subliniat că statul răspunde, nu ca învinuit, ci ca administrator, ca garant al înfăptuirii actului de justiție și pentru repararea prejudiciilor cauzate numai prin erori judiciare săvârșite în căi ordinare sau extraordinare de atac, în care sunt pronunțate hotărâri care nu mai pot face obiectul altor căi de atac. În opinia recurentului-reclamant, hotărârea atacată a fost pronunțată și motivată contrar legii și situației de fapt și de drept ce rezulta din probele administrate. A subliniat că instanța nu a analizat cauza prin prisma motivelor de apel invocate împotriva sentinței tribunalului, în mod expres, cu referire la decizia nr. 335/R din data de 2 octombrie 2023 a Curții de Apel Brașov, ignorând și cele arătate prin concluziile scrise depuse la dosar. De asemenea, a apreciat că hotărârea recurată este nelegală și în raport cu cele reținute de instanță în încheierea de ședință din data de 22 mai 2024, în urma cărora, în temeiul art. 400 C. proc. civ., s-a decis repunerea pe rol a cauzei, cu obligația stabilită în sarcina sa de a preciza limitele în care înțelege să învestească instanța de apel, conform art. 477 C. proc. civ., cu analiza erorii judiciare și în raport cu decizia nr. 335/R din data de 2 octombrie 2023 a Curții de Apel Brașov. Recurentul-reclamant a făcut trimitere și la încheierea din data de 25 septembrie 2024, arătând că, potrivit dezbaterilor consemnate în aceasta, instanța era învestită a analiza eroarea judiciară în raport cu decizia nr. 335/R din data de 2 octombrie 2023 a Curții de Apel Brașov, însă motivarea instanței sub acest aspect lipsește din cuprinsul deciziei atacate. Ca atare, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, judecarea pe fond a cauzei, cu obligarea intimatei B. S.A. la plata prejudiciilor morale și materiale, precum și a cheltuielilor de judecată. II.3. Apărările formulate în cauză II.3.1. Întâmpinarea În termen legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Astfel, intimatul-pârât a susținut că partea adversă nu a formulat critici pertinente, de natură a determina modificarea sau anularea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Brașov. A considerat că recursul declarat de către reclamant este netemeinic, nelegal și nemotivat, întrucât nu au fost invocate motive reale și consistente, dintre cele reglementate de legiuitor, de natură a modifica hotărârea atacată. Totodată, în acord cu cele reținute de către instanța de apel în motivarea hotărârii recurate, a arătat că, din analiza hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2021, rezultă că nu au fost săvârșite erori judiciare în sensul arătat de lege și de practica judiciară existentă în materie. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant A., în termen legal, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, prin care a susținut că aceasta, pe de o parte, nu este prevăzută ca act de procedură în soluționarea acțiunii în despăgubiri, formulate numai împotriva statului în temeiul art. 52 alin. (1) și (2) din Constituție coroborat cu art. 268 alin. (1) și (2) și art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, iar, pe de altă parte, este inoportună și nu are relevanță în soluționarea cauzei, în raport cu prevederile imperative ale art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022. II.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 ianuarie 2025, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 4 martie 2025, când instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, Înalta Curte reține că, în raport cu prevederile art. 485 C. proc. civ. și cu data comunicării deciziei atacate, 15 octombrie 2024, termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 15 noiembrie 2024, astfel că orice critică formulată după acest moment este supusă sancțiunii reglementate de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, depusă în termen legal la data de 17 octombrie 2024, se constată că recurentul-reclamant, fără a invocat vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut că hotărârea recurată este nelegală în raport cu prevederile art. 268 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, că aceasta este contrară situației de fapt și drept ce rezultă din probele administrate în cauză, iar instanța nu a analizat motivele de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, în mod expres cu referire la decizia nr. 335/R din data de 2 octombrie 2023 a Curții de Apel Brașov, ignorând precizarea formulată prin concluziile scrise depuse la doar. Or, deși recurentul-reclamant a făcut trimitere la o pretinsă nesocotire a unor dispoziții de drept material, acesta nu a dezvoltat critici care să arate în mod concret care este nelegalitatea hotărârii atacate din această perspectivă, ci a redat aspecte teoretice și și-a expus propria părere cu privire la natura răspunderii statului în materia erorilor judiciare. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială, iar interpretarea greșită a legii presupune că, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului legal. Aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice în raport cu situația de fapt reținută de către instanțele devolutive, respectiv aplicarea unor alte norme de drept material decât cele incidente raportului juridic dedus judecății. Ca atare, pentru a se putea proceda la o analiză a legalității deciziei recurate din pespectiva normelor de drept aplicabile speței, recurentul-reclamant trebuia să indice în mod concret atât norma de drept material pretins a fi nesocotită, aplicată sau interpretată greșit, cât și eroarea săvârșită de către instanța de apel sub acest aspect. Însă, așa cum s-a arătat anterior, recurentul-reclamant nu a procedat în această manieră, ci doar a formulat susțineri generale cu privire la răspunderea statului în materia erorilor judiciare, afirmații care nu pot fi apreciate a reprezenta critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate și, prin urmare, nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege. Nici critica prin care, cu referire la cele reținute prin decizia nr. 335R din data de 2 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2023, recurentul-reclamant a pretins nelegalitatea hotărârii ca urmare a neanalizării în integralitate a motivelor de apel, a ignorării precizării formulate prin concluziile scrise, precum și a celor dispuse prin încheierile din 22 mai 2024 și din 25 septembrie 2024, nu poate fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, referitor la critica părții prin care s-a susținut că tribunalul a eludat reținerile din cuprinsul deciziei nr. 335/R din data de 2 octombrie 2023 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2023, instanța de apel a reținut că mențiunea la care face referire partea a reprezentat modalitatea în care instanța a motivat soluția de respingere a cererii de revizuire, în sensul că aspectele care fac referire la existența unei erori judiciare, astfel cum este definită de art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 303/2022 prezintă relevanță în ceea ce privește instituția răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, neputând fi analizate în cadrul căii de atac a revizuirii. A constatat că, prin mențiunea anterior indicată, nu s-au făcut aprecieri cu privire la existența sau nu a erorii judiciare invocate, instanța nefiind învestită în dosarul nr. x/2023 cu o astfel de solicitare. Or, recurentul-reclamant, deși pretinde neanalizarea unui motiv de apel pe care l-a formulat, în realitate, urmărește să repună în discuție critica pe care a adus-o sentinței tribunalului cu referire la decizia nr. 335/R din data de 2 octombrie 2023 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2023, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac, în care pot fi analizate doar criticile de nelegalitate formulate împotriva deciziei recurate. În plus, Înalta Curte constată că instanța de apel, contrar celor afirmate de către recurentul-reclamant, a procedat la cercetarea acestei critici, iar împrejurarea că partea nu este mulțumită de concluzia la care a ajuns curtea de apel nu poate echivala cu neanalizarea unei critici formulate prin cererea de apel și, ca atare, nu poate fi convertită într-o veritabilă critică de nelegalitate aptă de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, și în ceea ce privește pretinsa ignorare a celor invocate prin concluziile scrise, critica recurentului-reclamant nu poate fi circumscrisă ipotezelor prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, nevizând vreun aspect de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute de C. proc. civ., ci partea își exprimă dezacordul față de cele reținute de instanța de apel în sensul că împrejurările pe care le-a reiterat în cuprinsul concluziilor scrise sunt practic motive ce privesc caracterul justificat al pretențiilor sale față de societatea B. S.A., aspecte ce nu pot face obiectul analizei în prezentul litigiu, în lipsa constatării unei erori judiciare. Recurentul-reclamant a pretins și că hotărârea atacată este contrară situației de fapt și de drept ce rezultă din probele administrate, însă și această critică excedează analizei ce poate fi realizată de către instanța de recurs, susținerile acestuia vizând aprecierea probatoriului care a fost deja administrat în fața instanțelor de fond și care a condus la configurarea unei anumite situații de fapt, punând în discuție aspecte referitoare la temeinicia deciziei atacate, iar nu la legalitatea acesteia. Or, reglementarea art. 488 C. proc. civ. permite reformarea deciziei instanței de apel doar pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt și nici de a reevalua mijloacele de probă administrate de către instanțele de fond, ci doar de a verifica legalitatea deciziei din apel, prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Modul în care instanțele de fond au interpretat mijloacele de probă administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs. În concluzie, criticile care tind la reevaluarea probelor și schimbarea situației de fapt reținute în etapele procesuale anterioare reprezintă aspecte de netemeinicie, astfel că nu pot face obiect al controlului judiciar în recurs, neputând fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, și nici celor statuate prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care: "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Prin urmare, cum nu se poate proceda la o încadrare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. a susținerilor formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, în speță devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Având în vedere soluția ce urmează a fi dată, astfel cum a fost anterior arătată, în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.