ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1991/2025

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a solicitat obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 487,82 RON cu titlu de prejudiciu material, 15.000 RON cu titlu de daune morale și 6.543,47 RON pentru cheltuieli de judecată. În motivare, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prejudiciile cauzate de erorile judiciare săvârșite în dosarele nr. x/2020 și y/2023, soluționate în contradictoriu cu B. S.A., indicând în drept dispozițiile art. 268 și art. 269 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Sentința pronunțată în primă instanță de tribunal Prin sentința civilă nr. 375 din 24 mai 2024, Tribunalul Covasna, secția civilă a admis excepția inadmisibilității invocată de către pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată în apel de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 2018/Ap din 23 decembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 375 din 24 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă, pe care a anulat-o și, evocând fondul, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Motivele de recurs formulate de reclamant Împotriva deciziei civile nr. 2018/Ap din 23 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac și judecarea în fond a acțiunii în răspundere civilă delictuală, cu consecința obligării intimatei-pârâte B. S.A. la plata prejudiciilor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată. Au fost formulate următoarele critici: 1. Raportat la principiul disponibilității procesului civil consacrat de art. 9 coroborat cu art. 22 din C. proc. civ., decizia pronunțată de instanța de apel în acțiunea în despăgubiri îndreptată numai împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, întemeiată pe prevederile art. 52 alin. (3) din Constituție coroborate cu dispozițiile art. 268 alin. (1) și (2) și art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, demonstrează vădit următoarele: a. Admiterea apelului formulat este susținută și întemeiată în mod expres pe dispozițiile art. 22 coroborate cu cele ale art. 400 și 477 din C. proc. civ. b. Admiterea apelului presupune repunerea pe rol a acțiunii în răspundere civilă delictuală declarată împotriva B. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1357 alin. (1) și (2) din C. civ. c. Admiterea apelului declarat este impusă și de analiza în limitele prevăzute de art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 477 din C. proc. civ. a erorilor judiciare cauzatoare de prejudicii morale și materiale în baza căreia este fondată acțiunea în despăgubiri în raport cu decizia x din 13 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul x/2020; 2. Față de prevederile art. 3.1, 6.1 și art. 7 din Directiva 93/13/CEE coroborate cu normele interne - art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 alin. (1) și (2) din C. civ. și art. 9, art. 12, art. 526 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., precum și art. 9 alin. (3) lit. h) și lit. l) din O.G. nr. 91/1992, pe care este întemeiată acțiunea, antrenează indubitabil răspunderea pârâtei B. S.A. pentru prejudiciile materiale și morale pentru: faptele juridice ilicite evidențiate, reaua-credință în formularea întâmpinărilor depuse în fața instanței, cu intenția vădită de a tergiversa procesul și de a induce în eroare Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei nr. 199 din 9 octombrie 2023 în dosarul nr. x/2023. În drept, au fost indicate prevederile art. 483 din C. proc. civ.

Apărările și cererile formulate în cauză 5.1. Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare, prin care a menționat că recursul declarat de către reclamant este netemeinic, nelegal și nemotivat întrucât, după cum se poate constata, calea de atac aleasă nu conține motive reale și pertinente, reglementate de legiuitor, de natură a modifica hotărârea judecătorească pronunțată. A mai susținut că recursul reclamantului este neîntemeiat, întrucât cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 268 din Legea nr. 303/2024 privind răspunderea judiciară, iar motivele de recurs formulate nu conțin critici de natură să modifice soluția instanței de apel. În aprecierea sa, Curtea de Apel Brașov a reținut corect că nu sunt îndeplinite cerințele legii, iar analiza hotărârilor anterioare invocate de acesta (inclusiv cele din dosarele nr. x/2020 și nr. y/2023) nu relevă o greșită aplicare a normelor incidente; în plus, cheltuielile de judecată au fost stabilite proporțional cu soluția și în acord cu practica judiciară. 5.2. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că apărările intimatului-pârât nu pot fi primite. 5.3. De asemenea, la 10 septembrie 2025, a comunicat note scrise în susținerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2018/Ap din 23 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, solicitând analiza legalității acestei hotărâri prin prisma următoarelor chestiuni: - principiul disponibilității; - dezlegarea și lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și drept, conform art. 394 din C. proc. civ. - omisiunea de a înlătura în mod motivat lămuririle reținute în mod expres în încheierea din 12 decembrie 2024, cu privire la repunerea pe rol a cauzei în temeiul art. 400 din același cod și fixarea unui nou termen de judecată în vederea cercetării erorilor de calcul în raport cu decizia nr. 154/R din 13 aprilie 2022, în care parte este intimata B. S.A., iar nu Statul Român; - nemotivarea soluției; - eroarea materială privind excluderea din motivare a reținerilor cu putere de lucru judecat din încheierea din 12 decembrie 2024 referitoare la repunerea pe rol, care a influențat în mod determinant desfășurarea procedurii pregătitoare judecății recursului. Prin urmare, față de aceste argumente, în lipsa sesizării "din oficiu", în temeiul dispozițiilor art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat instanței de recurs să se pronunțe asupra înlăturării/îndreptării din oficiu ori la cerere a erorilor precizate și probate prin autoritatea de lucru judecat reținută prin încheierea din 12 decembrie 2024 și judecarea, în cazul de față, a recursului în raport cu decizia nr. 154/R din 13 aprilie 2022, în care este identificată ca intimată-pârâtă societatea B. S.A. (fosta C.), căreia i se impune comunicarea actelor de procedură și citarea pentru termenul fixat. Recurentul-reclamant a solicitat atașarea dosarului nr. x/2020 în care a fost pronunțată decizia nr. 154/R din 13 aprilie 2022 și a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Prealabil, Înalta Curte reține că este legal învestită cu examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs depusă de reclamant la 16 ianuarie 2025, întrucât numai aceste motive au fost formulate în termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 din C. proc. civ.. Termenul de exercitare a căii de atac a început să curgă, conform art. 485 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 468 alin. (3) din C. proc. civ., de la data depunerii recursului, având în vedere că acesta a fost declarat anterior comunicării deciziei recurate (efectuată ulterior, la 3 februarie 2025 - dosarul curții de apel). În consecință, nu pot fi avute în vedere criticile formulate de recurentul-reclamant după expirarea termenului în care recursul putea fi motivat, respectiv cele dezvoltate prin notele scrise depuse la 10 septembrie 2025, întrucât sunt lovite de nulitate potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziție specială care este în acord cu regula generală instituită de art. 185 alin. (1) teza finală privind sancționarea actelor de procedură efectuate peste termen. Analizând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor, Înalta Curte reține următoarele considerente de drept: Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Prin urmare, motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Înalta Curte reține că nemulțumirile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății pe calea recursului. Atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, obiectul și scopului recursului fiind reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În ceea ce privește prima critică, Înalta Curte observă că susținerile recurentului nu exprimă o veritabilă încălcare a normelor de procedură, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ci reprezintă propria interpretare asupra consecințelor admiterii apelului împotriva sentinței civile nr. 375 din 24 mai 2024, prin care Tribunalul Covasna a respins acțiunea ca inadmisibilă. Recurentul pornește de la premisa - eronată - că soluția de admitere a apelului trebuia să determine "repunerea pe rol" a acțiunii în răspundere civilă delictuală formulată împotriva B. S.A. și, în consecință, instanța de apel ar fi fost ținută să analizeze fapte ilicite și prejudicii imputate acestei societăți. Or, analiza deciziei recurate arată fără echivoc că instanța de apel a admis apelul exclusiv pentru că a constatat că excepția inadmisibilității a fost greșit reținută de prima instanță; în temeiul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., curtea de apel a anulat sentința și a soluționat cauza pe fond, examinând specific acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 268-269 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu o acțiune delictuală de drept comun împotriva unei persoane juridice de drept privat. Așadar, instanța de apel nu a analizat raportul juridic dintre reclamant și B. S.A., întrucât un asemenea raport nu formează obiectul cererii de chemare în judecată. În urma rejudecării, instanța de apel a constatat că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în raport cu condițiile legale ale erorii judiciare, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată pe fond. Astfel, critica recurentului nu se raportează la analiza efectuată de instanța de apel, ci la o consecință juridică pe care o consideră corectă fără temei, ignorând cadrul procesual stabilit chiar prin acțiunea pe care a formulat-o. Prin urmare, prima critică nu dezvoltă modul concret în care judecata s-ar fi desfășurat cu încălcarea dispozițiilor procedurale invocate (art. 9, art. 12, art. 22, art. 400, art. 477, art. 526 din C. proc. civ.), ci tinde la reconfigurarea obiectului cauzei și la rejudecarea fondului care a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 și, ca atare, nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sau în celelalte motive de casare prevăzute de lege. Cea de-a doua critică face trimitere la dispozițiile de drept material ale art. 1349 și art. 1357 din C. civ., art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, precum și la prevederile Directivei 93/13/CEE. Totuși, analiza conținutului criticii relevă că aceasta nu privește aplicarea greșită a vreunei norme materiale de către instanța de apel, ci reprezintă o reluare a nemulțumirilor recurentului față de modul în care a fost soluționat litigiul cu B. S.A., care a format obiectul dosarului nr. x/2020, precum și soluția din calea de atac ce a format obiectul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a deduce analizei instanței de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul trebuie să arate în concret norma de drept material aplicată greșit de instanța de apel, precum și consecința juridică a acestei erori. Deși recurentul invocă dispoziții de drept material, acestea nu pot fundamenta motivul de casare, întrucât instanța de apel nu a analizat și nu a întemeiat soluția pe aceste norme, raționamentul judiciar fiind construit exclusiv prin raportare la particularitățile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, reglementată de dispozițiile art. 268-269 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în acord cu fundamentul juridic al pretenției reclamantului. În lipsa unei aplicări efective a normelor de drept materiale invocate, susținerile nu vizează considerentele deciziei recurate, fiind axate pe nemulțumiri privind soluția din alt litigiu și pe aspecte factuale ce țin de raportul său cu B. S.A.. Așadar, recurentul nu combate niciunul dintre considerentele deciziei recurate privind inexistența erorii judiciare, ci își întemeiază critica pe un raționament complet exterior prezentei cauze. Aceste abordări sunt străine recursului și nu pot determina o cenzură de legalitate asupra deciziei recurate, neputând fi circumscrie vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Față de considerentele expuse, reținând că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 489 din C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.