ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 954/2024

Ședința publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 30 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., de introducere în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în calitate de pârât.

A respins cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de reclamanții A. și B., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A amânat judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2022, ora 11:00.

Prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Brașov – secția civilă a amânat judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2024, ora 11:00.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a terțului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, formulată de reclamanți.

Împotriva încheierilor din 30 septembrie 2022 și 24 noiembrie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Brașov, au declarat recursuri reclamanții B. și A..

2.1 Recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 30 septembrie 2022

Prin recursul formulat, prevalându-se de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, instanța de apel respingând cererea formulată de aceștia, de introducere în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, cu încălcarea art. 74 alin. (1) și (2) raportat la art. 64 și 65 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Astfel, se arată că, în mod greșit, a reținut curtea de apel că cererea formulată de aceștia ar fi fost depusă în apel, când, de fapt, instanța era învestită cu rejudecarea fondului, fiind deci impusă refacerea judecății de primă instanță.

Prin urmare, consideră recurenții că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., ci cele ale art. 73 din același cod.

Se mai arată că încheierea atacată a fost dată și cu încălcarea art. 49 alin. (1) C. proc. civ., cererea de introducere în cauză a Statului Român fiind soluționată de un complet ce fusese anterior recuzat.

De asemenea, se susține și faptul că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea hotărârii pronunțate de CJUE la 18.05.2021 în cauzele reunite C83/19, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 72, 78 și 204 C. proc. civ., cererea de introducere în cauză a Statului Român îndeplinind condițiile prevăzute de lege, fiind formulată la primul termen de judecată, în primă instanță, având în vedere că toate judecățile de primă instanță desfășurate anterior au fost anulate.

2.1 Recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2023

Prin recursul formulat împotriva încheierii din 24 noiembrie 2023, pronunțate în același dosar de Curtea de Apel Brașov, recurenții-reclamanți au invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Se arată că instanța ar fi încălcat dispozițiile art. 235 C. proc. civ., soluționând încă o dată cererea de introducere în cauză a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, după ce aceasta mai fusese soluționată și prin încheierea din 30 septembrie 2022. Totodată, această cerere a fost soluționată fără a fi, în prealabil, comunicată pârâtei și chematului în garanție, precum și fără ascultarea intervenientului și a părților.

În continuare, se redau aceleași critici formulate și împotriva încheierii din 30 septembrie 2022, în sensul că, în mod greșit, instanța a apreciat că cererea formulată de aceștia ar fi fost depusă în apel, când, de fapt, instanța era învestită cu rejudecarea fondului, fiind deci impusă refacerea judecății de primă instanță.

Totodată, se reiau criticile în sensul că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea hotărârii CJUE din 18.05.2021 emisă în cauzele reunite C83/19, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 72, 78 și 204 C. proc. civ., cererea de introducere în cauză a Statului Român îndeplinind condițiile prevăzute de lege, fiind formulată la primul termen de judecată, în primă instanță, având în vedere că toate judecățile de primă instanță desfășurate anterior au fost anulate.

Cele două recursuri au fost comunicate intimatei la 15, respectiv 27 decembrie 2023, însă aceasta nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 27 martie 2024, în dosarul nr. x/2023, completul nr. 10, învestit cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2023 a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2023 ce privea recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 30 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2018.

La primul termen de judecată, din 19 martie 2024, cauza a fost amânată pentru termenul din 09 aprilie 2024, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 30 septembrie 2022, precum și asupra fondului recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2018.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

II.1. Examinând cu prioritate, în raport cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva încheierii de ședință din 30 septembrie 2022, invocată din oficiu de instanță, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 234 alin. (1) și (2) C. proc. civ., dispozițiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum și orice alte dispoziții referitoare la hotărârile prin care instanța se dezînvestește de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător și încheierilor. (2) În cazul în care încheierile pronunțate de instanță pe parcursul judecății sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanței superioare în copie certificată de grefa instanței a cărei încheiere se atacă.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 235 C. proc. civ. instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî întru totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, toate încheierile care preced hotărârea și care au ca scop pregătirea soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conține dispoziții pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanța sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că instanța nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.

În speță, recurenții-reclamanți supun căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care, față împrejurarea că reclamanții au solicitat în rejudecarea cauzei pe fond lărgirea cadrului procesual, prin chemarea în judecată și a unui al doilea pârât, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a dispus respingerea acestei cereri, în raport cu momentul procesual la care a fost formulată și a amânat judecata cauzei pentru un alt termen de judecată (a mai dispus și respingerea unei cereri de suspendare a procesului, însă această dispoziție nu a fost criticată în recurs), pronunțând în acest sens o încheiere premergătoare cu caracter preparatoriu.

Textele legale anterior redate instituie condiții speciale cu privire la calea de atac ce se poate declara împotriva unei încheieri în funcție de caracterul preparatoriu sau interlocutoriu al acesteia. Astfel, prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu – categorie din care face parte încheierea atacată prin prezentul recurs – instanța de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării și soluționării cauzei, fără a anticipa soluția, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei. De aceea, acest tip de încheiere face corp comun cu hotărârea finală, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii finale, în măsura în care respectiva hotărâre are deschisă vreo cale de atac.

Din verificările efectuate în cauză, se constată că la data declarării căii extraordinare de atac, respectiv 22 noiembrie 2023, cauza în care a fost pronunțată încheierea atacată nu era încă soluționată.

Având în vedere cele constatate, se reține că prezenta cale de atac, nu este deschisă părților decât la finalul judecății, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza și doar dacă respectiva hotărâre este supusă vreunei căi de atac.

Or, în speță, prezenta cale de atac, declarată împotriva încheierii preparatorii prin care a fost amânată judecata, constatându-se și că modificarea acțiunii în sensul chemării în judecată și a unui alt pârât nu mai poate fi realizată la respectivul moment procesual, a fost promovată anterior soluționării pe fond a cauzei de către curtea de apel, nu are deschisă calea extraordinară de atac a recursului.

Mai mult, curtea de apel nu a fost învestită, așa cum pretind recurenții prin motivele de recurs, cu soluționarea unei cereri de chemare în garanție ori de intervenție forțată, iar instanța nu a dispus asupra unei atare cereri, astfel încât să se poată susține caracterul interlocutoriu al încheierii atacate.

Cererea de introducere în cauză a Statului Român a fost formulată inițial de recurenta A. prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 10 iunie 2022, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei, prin aceasta solicitându-se ca, în situația în care instanța va pronunța o hotărâre în care ar constata incidente dispozițiile art. 96 și 991 din Legea nr. 303/2004, și că, pentru repararea prejudiciului, trebuiau să se îndrepte nu împotriva pârâtei C., ci împotriva statului, a considerat că prima instanță ar fi trebuit să pună în discuția părților introducerea acestuia în cauză, în calitate de pârât.

Ulterior, această cerere a reiterată pentru termenul din 30 septembrie 2022, după admiterea cererii de apel formulate de cei doi reclamanți, anulată sentința Tribunalului Covasna, și reținută cauza spre rejudecare. Și în cuprinsul acestei cereri se menționează că, prin hotărârea pronunțată în cauză, s-a sugerat că acțiunea ar fi trebuit să fie îndreptată împotriva statului, iar nu împotriva pârâtei procuror C., astfel că solicitarea a fost formulată în sensul judecării în contradictoriu cu ambele persoane.

Acesta a fost contextul în care a fost formulată cererea de introducere în cauză a Statului Român, și anume pentru situația în care, prin hotărârea ce urma a se pronunța, instanța avea să constate că persoana în contradictoriu cu care au formulat acțiunea, nu ar avea calitate procesuală pasivă.

Drept urmare, părțile au urmărit modificarea acțiunii, prin schimbarea cadrului procesual pasiv, iar nu au formulat o cerere de introducere forțată în cauză a Statului Român, prin care se urmărește introducerea în cauză a unei persoane ce poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanții.

Astfel, instanța de rejudecare, prin încheierea din 30 septembrie 2022, nu a dispus cu privire la o cerere de intervenție sau chemare în garanție, doar într-o atare ipoteză partea având deschisă calea de atac a recursului, în condițiile art. 72 alin. (2) ori 69 alin. (3) coroborate cu art. 64 și 65 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecință, pentru argumentele anterior arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 30 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția civilă în dosarul nr. x/2018.

II.2. Analizând încheierea din 24 noiembrie 2023, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Brașov a reținut că, prin cererea transmisă instanței în data de 17.09.2022, reclamanții B. și A. au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, această cerere fiind întemeiată în drept atât pe dispozițiile art. 72 și urm. C. proc. civ., ce reglementează instituția chemării în garanție, dar și pe dispozițiile art. 78 C. proc. civ., respectiv introducerea forțată în cauză din oficiu a altor persoane și dispozițiile art. 204 C. proc. civ., respectiv modificarea cererii de chemare în judecată.

A mai reținut instanța că, la termenul din 30.09.2022, curtea de apel a soluționat doar cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a Statului Român, așa cum se solicita prin aceasta, însă față de aspectele învederate de părți la termenul din 24 noiembrie 2023, instanța a apreciat că a fost învestită și cu soluționarea cererii reclamanților de introducere în cauză în calitate de chemat în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, prin încheierea din 24 noiembrie 2023, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, în sensul constatării inadmisibilității acesteia, având în vedere că aceasta a fost formulată în fața instanței de apel, cu depășirea momentului procesual până la care putea fi formulată.

Prin cererea de recurs îndreptată împotriva acestei încheieri, recurenții B. și A. au criticat dispoziția instanței, arătând, în esență, că cererea de chemare în garanție fusese deja soluționată prin încheierea din 30 septembrie 2022, neputându-se dispune asupra acesteia pentru a doua oară. Apoi, au mai susținut nelegalitatea pronunțării asupra respectivei cereri fără ca, în prealabil, să fie comunicată pârâtei și chematului în garanție, precum și fără ascultarea intervenientului și a părților. Totodată, au arătat că cererea de chemare în garanție ar fi fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de lege, în condițiile în care curtea de apel se afla în rejudecarea cauzei pe fond, iar nu soluționa pricina în apel.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 72-74 C. proc. civ., chemarea în garanție a unei persoane reprezintă un mijloc procedural prin care oricare dintre părți poate introduce în judecată un terț împotriva căruia s-ar putea îndrepta o cerere în garanție sau în despăgubiri, în ipoteza în care ar pierde procesul.

Așadar, chemarea în garanție constituie forma de participare a terțelor persoane în procesul civil, prin intermediul căreia una dintre părți poate solicita introducerea în litigiu a acelor persoane față de care funcționează obligația de garanție sau de despăgubire.

Reclamantul sau intervenientul principal pot depune cererea de chemare în garanție cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în fața primei instanțe, în timp ce pârâtul poate depune cererea în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării inaintea primei instanțe și, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.

Formularea cererii de chemare în garanție în afara termenelor atrage sancțiunea decăderii.

Aceasta întrucât chemarea în garanție oferă posibilitatea chematului în garanție, devenit parte în proces, să administreze probele necesare și să facă toate apărările în sprijinul părții pe care o garantează. Astfel, formularea în termen a cererii de chemare în garanție este esențială, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a acorda părții nou introduse în proces posibilitatea, la rândul său, să formuleze apărări, să solicite probe, în aceleași condiții și termene ca și celelalte părți în litigiu.

În cazul în care cel garantat pierde procesul, prin aceeași hotărâre se va admite și cererea de chemare în garanție, acest mecanism contribuind la soluționarea unitară a litigiului, înlăturând posibilitatea pronunțării unor hotărâri contradictorii.

De aceea, formularea unei atare cereri de chemare în garanție nu poate fi realizată în căile de atac, întrucât parții chemate în garanție trebuie să îi fie recunoscute aceleași drepturi procesuale ca și celorlalte părți din dosar, iar hotărârea de primă instanță să fie pronunțată și în contradictoriu cu aceasta.

Învestită cu soluționarea apelului, în conformitate cu prevederile art. 480 C. proc. civ., instanța de apel poate păstra hotărârea atacată sau, în caz de admitere instanța poate anula ori, după caz, poate schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Alin.(3) al art. 480 din C. proc. civ., prevede că "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul".

Reluarea judecării fondului cauzei nu presupune repunerea părților în termenele legale de formulare a unor cereri, ci presupune reluarea judecății în cadrul procesual stabilit deja prin cererea de chemare în judecată și întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.

Prin devoluțiune totală nu se înțelege că instanța de apel are prerogativa de a schimba cadrul procesual stabilit prin cererea cu a cărei soluționare a fost învestit tribunalul, ci doar de a judeca cererea dincolo de motivele de apel.

Or, admiterea faptului că o cerere de chemare în garanție (și implicit depunerea de întâmpinări ori alte cereri subsidiare de chemare în garanție formulate la rândul său de către cel chemat în garanție) ar putea fi formulată până la închiderea dezbaterilor în fața instanței ce a fost învestită cu rejudecarea pe fond a cauzei ar echivala cu analiza pricinii și din alte perspective, cu depășirea cadrului procesual avut în vedere de instanța de apel care a anulat hotărârea tribunalului. Acest lucru nu este posibil, rejudecarea cauzei pe fond presupunând îndreptarea greșelilor de raționament identificate de instanța de apel și reluarea judecății fondului cauzei cu respectarea limitelor stabilite prin hotărârea de anulare a sentinței primei instanțe.

Pe cale de consecință, motivul de recurs prin care se susține formularea în termen legal a cererii de chemare în garanție nu poate fi primit.

De altfel, în condițiile în care curtea de apel a apreciat cu privire la inadmisibilitatea cererii, observând că aceasta a fost depusă ulterior încheierii dezbaterilor în fața primei instanțe, nu se mai justifica amânarea cauzei în vederea comunicării respectivei cereri, întrucât această dispoziție cuprinsă în art. 74 C. proc. civ. tinde la recunoșterea dreptului celui chemat în garanție la a-și formula apărări față de cererea depusă împotriva lui.

Or, odată constatată inadmisibilitatea cererii, în raport cu momentul la care a fost formulată, orice chestiune legată de temeinicia cererii, și asupra căreia își putea exprima punctul de vedere partea chemată în garanție, urma a fi lăsată neanalizată.

În acest context, nu poate fi primită nici această critică a recurenților care nici nu pot justifica o vătămare din perspectiva necomunicării cererii de chemare în garanție către Statul Român.

În fine, nici critica referitoare la soluționarea aceleiași cereri de două ori nu poate fi primită, pentru motivele arătate cu ocazia analizei recursului declarat împotriva încheierii din 30 septembrie 2022, unde s-a arătat că respectiva încheiere nu cuprinde vreo dispoziție a instanței în legătură cu o cerere de chemare în garanție sau de intervenție.

De altfel, chiar curtea de apel a reținut în cuprinsul încheierii atacate că cererea de chemare în garanție a Statului Român nu a fost analizată prin încheierea de ședință anterioară, din 30 septembrie 2022, Curtea de Apel Brașov complinind această lipsă în ședința din 24 noiembrie 2023.

În considerarea argumentelor anterior reținute, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al cererii de recurs și să dispună în consecință, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 30 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2018.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 24 noiembrie 2023, pronunțate de aceeași instanță în același dosar.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 aprilie 2024.