ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2314/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov în data de 24.04.2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Educației Naționale și Ministerul Educației Naționale să se dispună: - dezlipirea imobilului construcție înscris în CF x Brașov, la poziția Al. 1 sub nr. cad. x pe numele pârâtului 1, pe unități locative, după cum urmează: Apartamentul nr. x la parter compus din două camere, două antree, cămară, bucătărie, baie, hol, cu o suprafață utilă de 91,89 mp, identificat în schița Anexa 1; Apartamentul nr. x la subsol compus din o cameră, bucătărie și baie cu o suprafață utilă de 34,80 mp identificat în schița anexa 2; Apartamentul nr. x la etaj, compus din două camere, bucătărie, balcon, pivniță de 6,72 mp la subsol, cu o suprafață utilă de 57,07 mp identificat în schița anexă 3; Apartamentul nr. x la etaj, compus din două camere, bucătărie, terasă, baie, pivniță de 16,65 mp la subsol, cu o suprafață de 78,54 mp identificat în schița anexă 4, părțile de uz comun fiind compuse din teren, fundații, ziduri portante, holuri și scări de acces la subsol și etaj, podul și accesul la pod, o pivniță de 10,50 mp, branșamentele și instalațiile rețelelor de utilități, împrejmuirea, cu acordarea de numere cadastrale noi și în consecință - înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra corpului funciar nou-format identificat ca apartamentul nr. x, cu titlu de cumpărare și succesiune, în cote de 5/8 pentru reclamantă și de 3/8 pentru reclamant; - radierea dreptului de folosință înscris în favoarea Ministerul învățământului Public (actual Ministerul Educației Naționale); - obligarea pârâților la cheltuieli de judecată în caz de opoziție. Prin precizarea depusă la dosarul cauzei în data de 27.10.2017, reclamanții și-au modificat capătul 1 al cererii în sensul că au solicitat în contradictoriu cu aceiași pârâți dezlipirea imobilului construcție înscris în Cf x Brașov sub nr. cad. x pe numele pârâtului 1, respectiv: apartamentul nr. x - parter compus din două camere, două antree, cămară, bucătărie, baie, hol, cu o suprafață utilă de 91,89 mp identificat în schița anexa 1 și restul imobilului compus din unități locative, părțile de uz comun fiind compuse din teren, fundații, ziduri portante, holuri și scări de acces la subsol și etaj, podul și accesul la pod, o pivniță de 10,50 mp, branșamentele și instalațiile rețelelor de utilități, împrejmuirea, cu acordarea de numere cadastrale noi.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 57VS din 17 martie 2021, Tribunalul Brașov a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Educației Naționale, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român pentru motivele invocate de acest pârât prin întâmpinare, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român invocată de acest pârât prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată din oficiu de către instanță, pentru petitele privind dezbaterea succesorală din cererea de intervenție principală formulată de intervenientele principale C. și D.. A respins, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, petitele privind dezbaterea succesorală din cererea de intervenție principală formulată de intervenientele principale C. și D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român. A admis, în parte cererea, de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Brașov și Ministerul Educației Naționale. A admis, în parte, cererile de intervenție principală astfel cum au fost precizate, formulate de intervenientele principale E. și C. și D., în contradictoriu cu reclamanții A. și B. și cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Brașov și Ministerul Educației Naționale. A dispus efectuarea următoarelor operațiuni în evidențele de carte funciară, conform raportului de expertiză tehnică topografică nr. x/2019 și a completării la acest raport, întocmit în cauză de expert F., avizat de OCPI Brașov prin Procesul-verbal de recepție nr. x/13.01.2020 și y/15.12.2020, raport de expertiză care face parte integrantă din hotărâre: - Apartamentarea imobilului construcție - înscris în CF x a localității Brașov la poziția A 1.1 sub nr. cadastral x, cu evidențierea unităților locative conform releveelor și a părților de uz comun, cu acordarea numerelor topografice noi. - înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x și a spațiilor aferente acestui apartament, cu titlu de bun comun dobândit prin cumpărare conform Legii 112/1995, pe numele reclamantei A. și a lui G. (decedat). - Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x și a spațiilor aferente acestui apartament, cu titlu de drept dobândit prin cumpărare conform Legii 112/1995 pe numele intervenientei principale E.. - Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x și a spațiilor aferente acestui apartament, cu titlu de bun comun dobândit prin cumpărare conform Legii 112/1995 pe numele intervenientei principale C. și a lui H. (decedat). - Terenul și celelalte spații cu privire la care nu s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților și a intervenienților principali rămân în proprietatea proprietarului inițial. - a dispus radierea dreptului de folosință înscris în favoarea Ministerului învățământului Public (actual Ministerul Educației Naționale) în ceea ce privește construcțiile apartament cu nr. x și spațiile aferente acestora. A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. ca neîntemeiată și cererile de intervenție principală formulate de intervenientele principale E. și C. și D. ca neîntemeiate. A obligat pârâtul Statul Român la plata către reclamanții A. și B., a sumei de 2.070 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert. A respins cererea reclamanților A. și B. de obligare a pârâtului Statul Român la plata către aceștia a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat ca neîntemeiată și s-a luat act că intervenientele principale E. și C. și D. au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 1079/Ap din 28 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, au fost respinse apelurile formulate de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 57/S/17.03.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosar nr. x/2017.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Brașov, criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Deși instanța de apel reține în cauză incidența prevederilor Legii nr. 112/1995, procedează la aplicarea și interpretarea greșită a acestor prevederi, apreciind, pe de o parte, că recurentul justifică calitate procesuală în cauză iar, pe de altă parte, că este în culpă procesuală, întrucât nu a procedat la apartamentarea imobilului. Apreciază că nu există o condiție a opozabilității Statului Român, întrucât legiuitorul a stabilit în ce condiții se efectuează transferul de proprietate de la Stat către persoanele beneficiare ale Legii nr. 112/1995 (și implicit ale Legii nr. 10/2001), iar verificarea îndeplinirii condițiilor este atributul autorităților/entităților desemnate de lege, care răspund, în condițiile legii, pentru modul concret în care și-au îndeplinit aceste atribuții. Chiar dacă imobilul înscris în CF x Brașov figurează ca proprietate tabulară a Statului, în derularea judecății s-au adus dovezi provenind de la reclamanți și intervenienți că imobilul, respectiv apartamentele din compunerea acestuia, sunt proprietatea acestora. Așadar, chiar acceptând că Statul Român, ca proprietar tabular, trebuie să stea în proces, acesta nu poate fi reprezentat de către M.F.P., tocmai pentru că nu este îndeplinită teza a 2 a a art. 223 C. civ. Lipsa calității de reprezentant al MFP pentru Statul Român trebuie admisă raportat la faptul că imobilele au fost vândute de către S.C. I. S.R.L. și J., administrator al bunurilor. Recurentul pârât a făcut trimitere la efectul pozitiv al lucrului judecat conferit de sentința civilă 68/S/26.01.2017, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2006, ce a vizat cererea fostei proprietare a imobilului, K., privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, cerere ce a fost respinsă ca prescrisă, iar contestația formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 a fost admisă în parte, S.C. I., în calitate de unitate deținătoare a imobilului fiind obligată la soluționarea notificării fostului proprietar în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren neînstrăinată chiriașilor. Invocă prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează prezumția legală de lucru judecat, și arată că este suficient ca în judecată ulterioară să se aducă în discuție o chestiune litigioasă care sa aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă. Or, instanța de apel, greșit se raportează strict la obiectul diferit al celor două cauze, reținând că hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Brașov nu se poate impune ca efect pozitiv al lucrului judecat. Susține că Legea nr. 112/1995, în temeiul căreia s-au vândut apartamentele în litigiu, cât și Normele metodologice privind aplicarea acesteia, nu au institut în sarcina vânzătorului obligația de apartamentare/dezmembrare a imobilului în unități locative, respectiv obligația de intabulare în evidentele de carte funciară a dreptului de proprietate înstrăinat. Instanța de apel reține că culpa Statului Român în prezentul litigiu nu se datorează faptului că apartamentele s-au vândut neindividualizate în evidentele de carte funciară, ci, pârâta este sancționată pentru lipsa demersurilor pentru dezlipirea imobilului în litigiu în scopul intabulării cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995. Instanța de apel se raportează la lipsa demersurilor ulterioare înstrăinării imobilului, respectiv lipsa clarificării situației juridice a imobilului ulterior vânzării unităților locative, în sensul de a proceda la apartamentarea acestora. Arată că Statul Român, ulterior vânzării imobilului nu mai deținerea nicio calitate pentru a putea proceda la apartamentarea imobilului, fiind proprietar doar asupra terenului, iar intimații-reclamanți, respectiv intervenienții, proprietari doar asupra construcției. Raționamentul instanței de fond, precum și cel al instanței de apel este rezultatul unei dezlegări greșite, normele legale incidente în speță fiind greșit aplicate. Așadar, normele Legii nr. 112/1995, ce stau la baza înstrăinării imobilului, nu dispun în sarcina Statului Român astfel de obligații nici anterior înstrăinării imobilelor, nici ulterior acestei operațiuni juridice, moment la care recurentul nu ar fi justificat nici calitatea de proprietar sau de persoană îndreptățită pentru a dispune pe cale contencioasă ori administrativă de respectivul imobil. Statul Român nu ar fi justificat calitate pentru înregistrarea unei cereri de avizare, recepție și înscriere în evidențele de carte cadastru/carte funciară în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 700/2014, respectiv prevederile Legii nr. 7/1996, pentru imobilele proprietatea reclamanților. Atât Statul Român, cât și administratorul imobilului S.C. I., respectiv J., nu poartă vreo culpă cu privire la faptul că apartamentele s-au vândut neindividualizate în evidentele de carte funciară, în condițiile în care aceste obligații nu au fost stabilite prin actele normative incidente la data vânzării apartamentelor, iar cumpărătorii au cunoscut acest lucru. Instanța a ignorat dispozițiile art. 879 alin. (5) C. civ., potrivit cărora "operațiunile de modificare a imobilului înscris în cartea funciară, prin alipiri sau dezlipiri, au caracter material și nu implică niciun transfer de proprietate." Într-o astfel de acțiune, care nu se poate judeca fără ca probatoriul să constea într-o expertiză specialitatea topografie, prin urmare greșit se reține culpa procesuală a Statului Român, care nu s-a opus admiterii unui astfel de acțiuni, precum și lipsa demersurilor ulterioare înstrăinării apartamentelor din imobil. Litigiul actual a fost practic generat de interesul propriu al reclamantelor de a-și reglementa situația juridică a propriilor imobile, optând pentru calea contencioasă, întrucât reclamanții nu au avut acordul tuturor coproprietarilor pentru a proceda la apartamentarea imobilului uzitând calea administrativă reglementată de Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI. Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu a împiedicat reclamanții să procedeze la efectuarea unei documentații tehnice cadastrale vizând dezlipirea apartamentelor și care, alături de contractele de vânzare-cumpărare încheiate în acord cu legislația în vigoare la data vânzării apartamentelor să conducă la înscrierea drepturilor acestora în evidențele de carte funciară. Consideră că a obliga Statul Român la a le plăti reclamanților cheltuieli de judecată ar însemna a-1 îndatora a suporta cheltuieli generate de lipsa acordului tuturor proprietarilor apartamentelor din imobilul în litigiu de a uza calea necontencioasă reglementată de Ordinul nr. 700/2014 al ANCPI, raționament ce contravine oricăror principii morale și de drept. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 14 ianuarie 2022, intimații A. și B. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, intimatele E., C. și D. prin care au invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că este incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În aplicarea prevederilor art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 C. proc. civ. s-a constatat încheiată etapa comunicărilor prealabile, dispunându-se întocmirea prezentului raport.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 21 iunie 2022, completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimatele-interveniente C., D. și E.. A admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin AJFP Brașov împotriva deciziei nr. 1079/Ap din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. A fixat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prima linie de argumentare dezvoltată în cererea de recurs privește lipsa calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român în cauza de față, în esență susținerile recurentului fiind în sensul că reprezentarea în judecată a Statului trebuie să fie asigurată de societatea de administrare imobiliară, care a avut calitatea de mandatar al vânzătorului cu ocazia încheierii vânzărilor conform Legii nr. 112/1995. Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată în primul rând că este corect argumentul Curții de apel, care a reținut că, în absența unei dispoziții speciale, reprezentarea Statului prin Ministerul Finanțelor este prevăzută în actul normativ care reglementează organizarea acestui minister, H.G. nr. 34/2009. De asemenea, nu poate fi primit argumentul în sensul că în cauză reprezentarea Statului se realiza prin societatea de administrare imobiliară ce a avut calitatea de mandatar la momentul înstrăinării apartamentului către chiriași conform Legii nr. 112/1995, deoarece nu există nici un argument legal în acest sens, iar calitatea de mandatar a acestei societăți a privit exclusiv operațiunea de vânzare, fără a se pretinde sau dovedi că mandatul se întinde și pentru alte obligații ale vânzătorului. Împrejurarea că în litigiul ce a privit anularea acestui contract inițiat de fostul proprietar al imobilului preluat de stat în perioada regimului comunist vânzătorul a fost reprezentat de mandatarul menționat nu poate conduce la o altă concluzie, deoarece modul de desfășurare a acelui litigiu este o împrejurare străină de cauza de față, care privește obligațiile unui proprietar cu privire la operațiunile de carte funciară impuse de lege. Din această perspectivă în mod corect a înlăturat instanța de apel susținerea privind existența efectului pozitiv al lucrului judecat în privința litigiului anterior soluționat referitor la valabilitatea înstrăinării efectuate conform Legii nr. 112/1995, deoarece nu există legătura necesară între cele două pricini care să justifice aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Mai mult, în cauza de față nu se verifică nici legalitatea vânzării și nici limitele transmisiunii dreptului de proprietate, astfel încât apărările recurentului din perspectiva aplicării Legii nr. 112/1995 nu sunt proprii cauzei. Aceste argumente înlătură și susținerea recurentului privind inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 223 alin. (1) teza I C. civ., deoarece nu se identifică (după cum deja s-a subliniat) nicio prevedere legală care să atribuie calitatea de reprezentant al Statului unui alt organ, cum arată teza a doua a textului. Prin urmare, este aplicabilă norma generală în sensul reprezentării Statului prin Ministerul Finanțelor. De asemenea, sunt nefondate și criticile care privesc absența calității procesuale pasive a Statului în cauza pendinte, față de calitatea pârâtului recurent de proprietar tabular al unei părți din imobil - și totodată al părților înstrăinate anterior către reclamanți - și de împrejurarea că reclamanții pretind că în sarcina acestui proprietar legea punea anumite obligații, a căror executare se solicită în cauza de față. Prin urmare, de vreme ce pretenția dedusă judecății îl indică pe pârât ca titular al obligațiilor corelative drepturilor pretinse de reclamanți, în aceste coordonate se determină și legitimarea procesuală pasivă, chestiune corect dezlegată de instanțele de fond. Concluzia este susținută și de interpretarea coroborată a prevederilor art. 908 alin. (2) și (3) C. civ., art. 878 alin. .3 și art. 879 alin. (1) și (2) C. civ., reținute cu temei de instanța de apel, din care rezultă cu claritate că operațiunile ce privesc corecta înscriere în cartea funciară a imobilelor cad în sarcina proprietarului tabular, incluzând și ipoteza înscrierii mai multor proprietari, care nu este permisă decât în cazurile de excepție ale devălmășiei sau coproprietății. Cu privire la corecta obligare a pârâtului recurent la dezmembrarea imobilelor, decizia atacată a fost recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătându-se că Legea nr. 112/1995 nu prevedea în sarcina înstrăinătorului obligația de a proceda, anterior vânzării, la dezmembrarea pe apartamente a imobilului. Deși este adevărat că o asemenea obligație nu exista înscrisă în legea specială ce reglementa vânzarea, Înalta Curte reține că măsura era impusă proprietarului prin legea generală referitoare la înscrierea în cartea funciară, respectiv de prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare. Potrivit art. 59 din acest act normativ, "Dacă vreo clădire face obiectul proprietății pe etaje sau pe apartamente, se va deschide o carte funciară colectivă pentru întreaga clădire și câte o carte funciară individuală pentru fiecare etaj sau apartament. Imobilul în întregul său va fi indicat în cartea funciară colectivă cu un număr nefracționat, iar în cărțile funciare individuale, fiecare etaj sau apartament va fi indicat cu un număr de parcelă fracționat, al cărui numărător va fi numărul arătat în cartea funciară colectivă, iar numitorul va fi indicele etajului sau apartamentului. În cartea funciară colectivă se vor înscrie toți proprietarii etajelor ori apartamentelor. Această carte va arăta: în titlu, clădirea care face obiectul proprietății individuale pe etaje ori apartamente, împreună cu numărul ei de parcelă, iar în partea I, numărul de parcelă al fiecărui etaj ori apartament, cu indicarea cărții funciare în care se găsește înscris, precum și părțile indivize comune ale clădirii. În cartea funciară individuală se va înscrie proprietarul etajului sau apartamentului, se va arăta dreptul de coproprietate asupra părților comune indivize și se va face trimitere la numărul cărții funciare a întregii clădiri. Înscrierile privitoare la întreaga clădire se vor face atât în cartea funciară colectivă, cât și în cele individuale." Decretul-Lege nr. 115/1938 era aplicabil, din perspectivă temporală și spațială, imobilului înstrăinat în cauză, iar din economia textului citat rezultă că înscrierea în cartea funciară a unui imobil ce conține mai multe apartamente se face atât în mod colectiv, cât și în mod individual. Prin urmare, la data înstrăinării apartamentelor în mod individual către persoanele care aveau calitatea de chiriași, legea îl obliga pe proprietarul tabular a realiza operațiunile de carte funciară în discuție pentru o corectă individualizare a acestora în cartea funciară, ceea ce contrazice teza recurentului în sensul că în mod neîntemeiat a fost obligat la dezmembrarea și înscrierea în cărțile funciare individuale a apartamentelor în discuție. Toate aceste argumente sunt de natură a înlătura criticile recurentului în sensul lipsei calității sale pasive, dar și al greșitei sale obligări de către prima instanță la realizarea operațiunilor amintite. Nefondate sunt și criticile referitoare la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece, așa cum în mod corect a observat instanța de apel, pârâtul nu a fost de acord cu formularea acțiunii, ci s-a opus acesteia, invocând excepții și alte apărări, astfel încât nu era incidentă în cauză ipoteza prevăzută de art. 454 C. proc. civ. De altfel, întregul recurs mai sus analizat constituie o dovadă evidentă a absenței conduitei pe care pârâtul o pretinde (aceea de achiesare la cererea de chemare în judecată), astfel încât și acest motiv de recurs este nefondat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, iar în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat la plata sumei de 5000 RON către intimații-intervenienți D., E. și C., cu titlu de cheltuieli de judecată (câte 2500 RON pentru fiecare parte intimată), reprezentând onorariu avocațial achitat conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.