ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 143/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 5.08.2021, sub numărul x/62/2021, reclamantul municipiul Brașov, reprezentat legal de primar, a chemat în judecată pârâții Statul Român, reprezentat legal de Ministrul Finanțelor și convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, A, B, C și D, solicitând instanței să pronunțe o sentință prin care (i) să constate că parte din imobilul teren identificat în cartea funciară nr.(...), sub numărul topografic (...), în suprafață de 356 mp, ce constituie obiectul dreptului de proprietate al pârâtului A, a fost expropriat de facto, (ii) să constate că parte din imobilul înscris în cartea funciară nr. (...), sub numărul topografic (...), în suprafață de 356, ce constituie obiectul dreptului de proprietate al pârâților B și C, a fost expropriat de facto, (iii) să constate că parte din imobilul înscris în cartea funciară nr. (...) Brașov, sub numărul topografic (...), ce constituie obiectul dreptului de proprietate al pârâtului D, a fost expropriat de facto, (iv) să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al Statului Român, asupra acestor imobile, și, apoi, în favoarea sa, și să dispună dezmembrarea acestora în loturi distincte, urmând ca în ceea ce privește loturile aflate în incinta Școlii Gimnaziale nr. (...), să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților persoane fizice, corelativ cu înscrierea dreptului său de proprietate.

2.Hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin sentința civilă nr.84/S din data de 18.04.2022 a Tribunalului Brașov –Secția I civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul municipiul Brașov, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor și convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, A, D, B și C.

3.Hotărârile pronunțate în apel.

Prin decizia civilă nr. 2023/Ap/13.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/62/2021, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant Mun. Brașov, prin primar, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul român, prin Ministerul Finanțelor, A, B, C și D, împotriva Sentinței civile nr.84/S din data de 18.04.2022, pronunțată de Tribunalului Brașov – secția I civilă, pe care a anulat-o în tot, reținând cauza spre judecata în fond.

Prin decizia civilă nr. 795/Ap/09.05.2024 pronunțată în dosarul nr. x/62/2021, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Brașov, prin primar, în contradictoriu cu pârâții: Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, A, D, B și C.

A constatat că (i) suprafața de 166 mp din imobilul teren identificat în cartea funciară nr.(...) Brașov (CF vechi (...) Brașov), sub numărul topografic (...) (în suprafață de 356 mp), aparținând pârâtului A, a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr.119/1978; (ii) suprafața de 167 mp din imobilul înscris în cartea funciară nr. (...) Brașov (CF vechi (...) Brașov), sub numărul topografic (...) (în suprafață de 356 mp), aparținând pârâților B și C, a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr.119/1978; (iii) suprafața de 165 mp din imobilul înscris în cartea funciară nr. (...) Brașov (CF vechi (...) Brașov), sub numărul topografic (...) ( în suprafață de 356), aparținând pârâtului D, a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr.119/1978.

A dispus (i) dezmembrarea suprafețelor menționate în loturi distincte, conform raportului de expertiză nr. 964662/22.11.2023, întocmit de expertul E și răspunsul la obiecțiuni la același raport, care fac parte integrantă din hotărâre; (ii) radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâților persoane fizice, asupra loturilor nou formate și înscrierea în cartea funciară, asupra acelorași loturi nou formate, a dreptului de proprietate al Statului Român, cu titlu de expropriere, și a dreptului de administrare, în favoarea reclamantului mun. Brașov; (iii) înscrierea dreptului de proprietate asupra acelorași loturi nou formate, în favoarea reclamantului.

A obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantului suma de 4.230,17 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu expert. De asemenea, a obligat pârâții A și F să plătească reclamantului suma de 4.230,17 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu expert.

A obligat pârâții B și C să plătească reclamantului, în solidar, suma de 4.230,17 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu expert.

4.Căile de atac formulate în cauză.

La 26 august 2024 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția I civilă recursurile declarate de (i) pârâții D, B și C, (ii) pârâtul A și, respectiv de (iii) pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei civile nr. 795/Ap din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în dosarul nr. x/62/2021.

(i)Prin recursul declarat de pârâții D, B și C, subsumat punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se arată că decizia atacată nu prevede motivele pe care se întemeiază soluția cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de apel dispunând, în mod nelegal, obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Mai arată recurenții că dispozițiile art. 453 și următoarele C. proc. civ. sunt aplicabile părții care a pierdut procesul, or, aceștia au fost chemați în judecată doar pentru opozabilitatea hotărârii de vreme ce hotărârea pronunțată nu este susceptibilă să modifice în vreun fel patrimoniul acestora, el fiind diminuat la momentul la care a avut loc exproprierea. Mai arată că decretul de expropriere a produs efecte la data publicării lui, singura problemă rămasă nesoluționată fiind operarea modificărilor în cartea funciară, iar culpa neintabulării noii situații juridice nu le aparține. Mai mult decât atât, recurenții arată că nu s-au opus clarificării situației juridice a terenurilor în cadrul prezentului demers judiciar. Recurenții conchid că soluția de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată nu a fost motivată, însă aceasta nu este nici morală și nici legală, impunându-se ca instanța de apel să precizeze, în cuprinsul hotărârii recurate, atât existența culpei procesuale, cât și natura și întinderea ei, pentru a justifica obligarea acestora la plata, în parte, a cheltuielilor de judecată.

(ii)Prin recursul declarat de pârâtul A s-a invocat incidența în cauză a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, respingerea acțiunii în constatare, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aferent motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că soluția instanței de apel este întemeiată pe un raport de expertiză efectuat la momentul 2023-2024, în baza documentelor administrative și a Decretului de expropriere nr. 3/03.04.1978, document în care nu se identifică cartea funciară și nu are atașate planurile și procedurile legale de expropriere. De asemenea, mai arată că nu s-au acordat despăgubiri aferente acestei exproprieri, iar instanța nu a urmărit în ce măsură s-a respectat legea, fiind nelegală deposedarea de proprietate prin intermediul unei acțiuni în constatare, câtă vreme există disponibilă o acțiune în realizare.

Mai arată recurentul că invocarea art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, ce vizează exproprierea și dobândirea drepturilor reale fără înscriere în cartea funciară, este nelegală. Se arată, în continuare, că existau două impedimente care conduceau la inadmisibilitatea acțiunii de fond: exproprierea nu a fost una legală, cu justă și prealabilă despăgubire, iar în al doilea rând, transferul dreptului de proprietate de la Statul român către Municipiul Brașov nu se putea realiza decât după intabularea dreptului.

Raportul de expertiză efectuat în cauză nu poate suplini lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului Statului și nici plata unei juste și prealabile despăgubiri.

În continuare, recurentul a evocat anumite aspecte ce țin de situația de fapt, precum și de parcursul procesual anterior al cauzei ce face obiectul analizei instanței de recurs.

Recurentul mai arată că se impunea calificarea acțiunii, în raportul de modul în care a fost formulat petitul, precum și competența instanței învestite cu soluționarea cererii de chemare în judecată. De asemenea, se arată că instanța nu a dat eficiență anumitor aspecte reținute în cuprinsul expertizei efectuate în cauză.

Efectul admiterii cererii de chemare în judecată îl lipsește pe recurent de proprietatea sa, fără o justă și prealabilă despăgubire, restrângând proprietatea acestuia la o suprafață echivalentă, aproximativ, cu perimetrul casei. Solicită ca în etapa recursului, Statul român să facă dovada parcurgerii etapelor exproprierii prevăzute de lege și respectarea lor, reținând că abuzul de putere exercitat în anul 1978 nu poate avea legitimitate procesuală în anul 2023. Concluzionând cu privire la acest motiv de recurs, se arată că recurentul este îndreptățit la despăgubiri pentru suprafața de teren, raportat la prețul său de circulație.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicită ca instanța de recurs să stabilească dacă instanța de apel a statuat în mod corect asupra (i) competenței instanței de fond a tribunalului, (ii) contradictorialității între procedura exproprierii și dreptul comun civil legat de proprietate, (iii) calificarea și admisibilitatea acțiunii în constatare, pentru a se ocoli dreapta și prealabila despăgubire, repunerea în termen și stabilirea măsurilor reparatorii pentru proprietarii deposedați abuziv, (iv) proba și dovada dreptului de proprietate cu expertiza ad-hoc legată de starea de fapt în 2023, (v) înscrierea dreptului Statului român și dezmembrarea în contradictoriu cu pârâtul în favoarea unui terț – Municipiul Brașov, (vi) posibilitatea aplicării și invocării art. 36 din Legea nr. 18/1991, dacă terenul nu a fost legal expropriat pe calea acțiunii subrogatorii.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că invocarea H.G. nr. 972/2002 și O.U.G. nr. 30/2000 în mod retroactiv, pentru situația din anul 1978 și fără introducerea în cauză a Inspectoratului Școlar și a Școlii Generale nr. (...), atestă încălcarea și nesocotirea legii prin considerente străine cauzei. Instanța a împroprietărit Municipiul Brașov cu proprietatea sa, fără acordarea unor despăgubiri sa măsuri reparatorii și fără posibilitatea obținerii unei reparații corespunzătoare. De asemenea, se arată că decizia dată încalcă dispozițiile art. 20 și art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.

(iii)Prin recursul declarat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov se invocă incidența motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Ulterior unei ample expuneri a situației de fapt și a parcursului procesual al dosarului în etapele procesuale anterioare, recurentul arată că apreciază criticabile considerentele instanței de apel despre care apreciază că reprezintă aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

În ce privește incidența dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., arată că vin în contradicție cu poziția procesuală exprimată de Statul Român în cauză, care nu s-a opus a admiterea cererii de chemare în judecată formulate de UAT Municipiul Brașov. Mai mult, în etapa apelului a susținut admiterea acestuia, astfel că instanța de apel ar fi trebuit să dea eficiență dispozițiilor art. 454 C. proc. civ., care exonerau partea de la plata cheltuielilor de judecată.

Mai arată că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, precum și că reclamanta, în calitate de ultim subdobânditor al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu a inițiat demersul judiciar pentru a putea obține reglementarea situației juridice a acestuia și a se putea bucura de prerogativele dreptului de proprietate, fiind beneficiarul exclusiv al constatării dreptului său de proprietate, motiv pentru care trebuie să suporte costurile pe care acest demers le-a implicat.

În continuare se arată că ulterior instaurării regimului democratic, autoritățile locale sunt cele care avea competența și le revenea obligația legală de a reglementa regimul juridic al imobilelor aflate inițial în administrarea acestora și, ulterior, în proprietatea lor, deținând întreaga documentație. Statul român nu avea nicio obligație cu privire la clarificarea situației juridice a imobilului, nici anterior și nici ulterior anului 1990.

Mai arată că potrivit art. 22 - 24 din Decretul-lege nr. 115/1938, reclamanta Municipiul Brașov nu a făcut dovada existenței unor înscrisuri necesare pentru înscrierea dreptului de proprietate pe care Statul Român să nu le fi predat. Așadar, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între conduita Statului Român care a hotărât asupra bunului prin Decretul de expropriere din anul 1978 și pasivitatea pârâților.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că decizia conține motive contradictorii, reținând culpa procesuală a Statului Român, deși acesta a susținut admiterea acțiunii Municipiului Brașov.

Administrarea probei cu expertiza topografică a fost determinată de situația incertă a imobilului, care impunea, pentru clarificarea situației juridice, identificarea acestuia în fapt și în regim de carte funciară. Nefiind o probă impusă de conduita procesuală a pârâților, se apreciază că aceste cheltuieli de judecată ar fi trebuit să rămână în sarcina reclamantei. În subsidiar, recurentul a solicitat ca în măsura în care instanța de recurs nu va admite recursul în privința acestui aspect, să se procedeze la diminuarea cheltuielilor de judecată în conformitate cu art. 451 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Recurentul–pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare la recursurile declarate de recurenții-pârâți D, B și C și de recurentul A, comunicată, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, înlăturând dispoziția de obligare a pârâților de la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-reclamant Municipiul Brașov prin Primar a depus întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate împotriva deciziei civile nr. 795/Ap din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă. De asemenea, a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul–pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Recurentul-pârât A a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul–pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant Municipiul Brașov prin Primar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- Examinând recursul formulat de recurentul-pârât A împotriva deciziei civile nr. 795/Ap din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în raport de excepția privind nulitatea recursurilor, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde alături de alte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității.

De asemenea, conform prevederilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: ”(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.”

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor de drept anume imputate instanței de apel, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.

În concret, recurentul trebuia să dezvolte care ar fi considerentele pentru care apreciază că apelul trebuia să fie admis, precum și care ar fi motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, prin raportare la soluția instanței de apel, iar nu prin reiterarea unor alegații care sunt lipsite de coerență, precum și de un fir logic argumentativ.

În cauză, deși recurentul-pârât A a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., acesta nu a adus critici susceptibile de a fi încadrate în aceste motive de nelegalitate, ci a expus, de o manieră aproape incoerentă, aspecte ce țin de situația de fapt, ori aprecieri cu caracter general care se sustrag controlului instanței de recurs. Mai mult decât atât, subsumat punctului 5, recurentul nu a formulat propriu-zis nicio critică, ci doar s-a limitat la a chema instanța de recurs să verifice anumite aspecte care, în opinia recurentului, țin de aspecte de ordin procedural insuficient clarificate, cum ar fi competența primei instanțe, aplicarea legii speciale în raport cu legea generală, legalitatea parcurgerii procedurii de expropriere, dar și alte aspecte care, în lipsa dezvoltării lor, prin raportare la modul în care au fost enunțate, nu au un caracter inteligibil. Cu referire la motivul de nelegalitate reglementat de pct. 6, recurentul nu indică teza incidentă, iar din motivare nu rezultă aspecte care ar putea conduce instanța de recurs la încadrarea criticilor în acest motiv de recurs.

Drept urmare, invocarea motivelor de nelegalitate este una pur formală, de vreme ce din analiza cererii formulate de recurent nu rezultă care sunt argumentele concrete pe care le invocă în calea de atac a recursului, pentru a putea proceda la încadrarea acestora în unul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă. În plus, modul în care partea susține anumite critici - cum sunt cele prin care invocă nelegalitatea deposedării sale de proprietate pe calea unei acțiuni în constatare, cele prin care se plânge de neacordarea unei juste și prealabile despăgubiri ori de lipsirea sa de proprietatea legal dobândită și de restrângerea terenului la perimetrul casei – dezvăluie că a înțeles eronat obiectul și scopul litigiului, care nu sunt date de realizarea în sine a exproprierii, ce s-a produs în fapt la nivelul anului 1978, la inițiativa Statului român și în temeiul Decretului de expropriere nr.119/1978, ci de aducerea situației de carte funciară a imobilului din Brașov, str.(...) (care actual constituie curtea Școlii Gimnaziale nr.(...) din municipiul Brașov) în acord cu situația sa juridică și cea de fapt.

Tocmai de aceea, cele câteva critici inteligibile ale acestui recurs, ce au fost subsumate motivului legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apar ca fiind străine de obiectul litigiului.

Astfel, Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea atacată prin promovarea unei căi de atac, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părților și pe baza unui raționament justificativ logico-juridic, să se demonstreze că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a alegațiilor formulate de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac formulate de recurentul-pârât A.

- Cu referire la recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva deciziei civile nr. 795/Ap din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, având în vedere următoarele considerente.

Recursul este formulat din perspectiva obligării recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că instanța de apel a reținut culpa procesuală a acestei părți litigante. Criticile formulate, deși sunt subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea evocă, în fapt, aceleași nemulțumiri ale recurentului, respectiv o eronată aplicare ori o neaplicare a dispozițiilor art. 454 C. proc. civ.

Critica subsumată punctului 6, respectiv pretinsa contradicție între reținerea de către instanța de apel a culpei pârâtului Statul Român - ce a condus la obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, pe de-o parte și de cealaltă parte, atitudinea procesuală a Statului Român, care nu s-a împotrivit admiterii cererii de chemare în judecată, ci dimpotrivă, a susținut această finalitate a procedurii, nu este de natură a se încadra în ipotezele textului legal, care prevede existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate.

Or, din simpla lectură a hotărârii recurate, precum și a criticilor formulate, reiese neîndoielnic că pretinsă contradicție sesizată de recurent vizează un considerent al instanței de apel – culpa procesuală pe care s-a fundamentat obligarea Statului Român la plata cheltuielilor de judecată și o situație de fapt, constând în atitudinea procesuală adoptată și care, în opinia recurentului, ar fi trebuit să conducă instanța de apel la o altă concluzie. Așadar, în cauză nu se întrunește ipoteza avută în vedere de recurent, care a dedus analizei instanței de apel existența unei contradicții între considerentele instanței de apel.

Din perspectiva criticilor subsumate punctului 8 al art. 488 alin. (1), având în vedere că recurentul pretinde o eronată aplicare a dispozițiilor art. 454 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt susceptibile de a fi încadrate în pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., imputându-se instanței de apel o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, aceasta față de împrejurarea că, așa cum rezultă din conținutul său, motivul de recurs indicat de parte este rezervat cazurilor de nelegalitate privitoare la încălcarea ori greșita aplicare a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că aceste critici sunt neîntemeiate, având în vedere că, în mod corect a reținut instanța de apel culpa procesuală a Statului Român în raport cu situația juridică ce a determinat necesitatea sesizării instanței, independent de poziția procesuală adoptată în cauză.

Astfel, instanța de apel a reținut că, deși procedura legală de expropriere a terenurilor a fost inițiată încă din anul 1978, aceasta fiind și dusă la îndeplinire în fapt, prin realizarea scopului exproprierii așa cum a fost el declarat în cuprinsul Decretului de expropriere nr.119/1978, respectiv, prin edificarea unei scoli de 24 de clase în municipiul Brașov, totuși exproprierea nu a fost finalizată prin înscrierea dreptului de proprietate în favoarea dobânditorului – Statul Român, în cartea funciară, fiind necesar ca actualul subdobânditor să întreprindă demersurile juridice necesare, pentru a complini aceste proceduri.

Deși admite ca fiind un demers necesar cel inițiat de reclamantul Municipiul Brașov, în scopul de a obține reglementarea situației juridice a imobilului ce constituie clădirea și curtea Scolii Gimnaziale nr.(...) din municipiul Brașov, recurentul-pârât susține că era în sarcina autorităților locale, care aveau în administrare și ulterior în proprietate aceste unități de învățământ, de a face demersurile necesare punerii în acord a situației de carte funciară cu cea juridică și de fapt. Or, dacă această afirmație poate fi văzută ca valabilă pentru perioada ce a urmat instaurării regimului democratic în România, nu poate fi înlăturată din analiza dedicată culpei în cauzarea litigiului întreaga perioada situată sub regimul comunist când a și fost realizată exproprierea, perioadă în care sarcina ducerii la bun sfârșit a tuturor operațiunilor necesare decurgând din fapta exproprierii revenea Statului român, prin organele sale, el fiind cel care deținea toate pârghiile prin care putea și trebuia să acționeze în acest sens.

Prin urmare, a fost corect reținută prin decizia din apel culpa procesuală a acestui pârât față de împrejurarea că acesta nu a finalizat, la un moment apropriat celui ce a urmat transpunerii în fapt a dispozițiilor Decretului de expropriere din anul 1978, procedura legală pentru a asigura deplina concordanță între situația juridică a imobilelor ce au făcut obiectul acestei proceduri și situația de fapt.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 494 C. proc. civ. invocate de recurentul-pârât, Înalta Curte reține neincidența acestora în cauză, pe de o parte întrucât poziția procesuală a acestui pârât exprimată prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe nu se circumscrie ipotezei de recunoaștere fără rezerve a pretenției deduse judecății (pârâtul Statul român a recunoscut reclamantului un drept de administrare asupra terenurilor, dar nu și un drept de proprietate de natura celui deținut de acesta asupra bunurilor, izvorât din expropriere) – doar aceasta putând fi valorificată pe tărâmul dispozițiilor art. 454 C. proc. civ. -, iar pe de altă parte întrucât litigiul dedus judecății, prin obiectul său, nu face parte dintre acelea care ar putea fi soluționate exclusiv pe baza recunoașterii pretențiilor de către părți, acesta necesitând cercetări și verificări din partea instanței tocmai în considerarea aducerii în atenție a unei situații juridice lăsate incerte o lungă perioadă de timp, situație privitoare la un bun afectat unei utilități de interes general la nivel local (școală).

Așadar, independent de recunoașterea sau nu, în cadrul prezentului litigiu, de către Statul Român, a dreptului de proprietate al UAT Municipiul Brașov, în cauză nu își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 454 C. proc. civ. de exonerare a pârâtului de plata cheltuielilor de judecată.

În același sens, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21/2022 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 454 C. proc. civ., pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situația în care obiectul acțiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunța doar pe baza recunoașterii pârâtului. Așadar, cum în cauza de față instanța nu ar fi putut pronunța o hotărâre în baza simplei recunoașteri a pârâtului Statului Român, în lumina dezlegării instanței supreme, reiese că nu s-ar putea da eficiență exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 454 C. proc. civ.

- Cu referire la recursul declarat de recurenții-pârâți D, B și C, Înalta Curte urmează să îl admită și să trimită cauza spre rejudecare instanței de apel, exclusiv sub aspectul obligației impuse acestora de plată a cheltuielilor de judecată.

Din perspectiva calificării criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că acestea se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind vorba despre o încălcare a normelor de drept procedural, respectiv eronata aplicare în cauză a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Astfel, din analiza actelor de la dosar, reiese că pârâții D, B și C au fost chemați în judecată exclusiv pentru a se asigura opozabilitatea procedurii și a hotărârii, în raport cu situația juridică a imobilelor și de faptul că, deși au fost expropriate încă din anul 1978 și s-a adus la îndeplinire scopul exproprierii (prin edificarea unei școli cu 24 de clase pe raza municipiului Brașov), așa cum reține instanța de apel, în cărțile funciare ale terenurilor afectate prin expropriere figurează în continuare foștii proprietari, dreptul de proprietate dobândit de Statul român asupra terenurilor prin expropriere nefiind niciodată înscris în cartea funciară. Această împrejurare a impus parcurgerea unui demers juridic ulterior, cel pendinte, pentru a se pune în acord situația juridică și cea de fapt a bunurilor imobile, cu cea de carte funciară.

În alte cuvinte, cei trei recurenți nu sunt alții decât foștii proprietari deposedați de părți din terenurile care le-au aparținut și care, prin nefinalizarea tuturor formalităților subsecvente exproprierii - care, precum s-a arătat mai sus, prin raportare la data realizării acesteia, erau în sarcina Statului român – figurează în mod nefiresc și contrar realității juridice și celei de fapt, în cărțile funciare ale terenurilor, drept proprietari ai suprafețelor expropriate, care actual fac parte din obiectivul Școala Gimnazială nr.(...) din municipiul Brașov.

În situația particulară a pârâților Iordache există o eroare în raționamentul instanței de apel care a reținut existența unei culpe procesuale a acestora, prin aceea că timp de peste 40 de ani au rămas în pasivitate și nu au finalizat demersurile de înscriere a dreptului Statului Român asupra parcelelor de teren expropriate în fapt și în legătură cu care au debutat procedurile legale. De altfel, această apreciere vizează în mod global toți pârâții din prezentul litigiu, însă ea nu poate fi valabilă decât în ceea ce îl privește pe pârâtul Statul Român, acesta fiind cel care avea interes și calitate să inițieze demersurile de înscriere a imobilelor în cartea funciară, pentru a reflecta situația lor juridică noii stări de fapt ce a urmat punerii în aplicare a Decretului din anul 1978.

Stabilind, în mod greșit, o culpă procesuală în sarcina acestora, deși transpare cu evidență că nu ei poartă vina neînscrierii în cartea funciară a noii situații juridice a terenurilor rezultată din expropriere, se relevă că instanța de apel a pronunțat o soluție - cea a stabilirii cheltuielilor de judecată în sarcina tuturor pârâților, nediferențiat față de situația lor procesuală – cu încălcarea prevederilor art. 453 C. proc. civ.

În consecință, constatând că pârâții D, B și C au fost chemați în judecată exclusiv pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat de acești recurenți, va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, sub aspectul cheltuielilor de judecată puse în sarcina acestora. Totodată, ca efect al anulării recursului declarat de recurentul-pârât A și al respingerii ca nefondat a recursului declarat de recurentul-pârât Statul român, vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva deciziei civile nr. 795/Ap din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva deciziei civile nr. 795/Ap din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă.

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți D, B și C, împotriva deciziei civile nr. 795/Ap din 9 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă. Casează în parte decizia și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Brașov - Secția civilă, sub aspectul cheltuielilor de judecată puse în sarcina acestora.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.