ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2132/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 20 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat constatarea caracterului nelegal al măsurilor preventive privative de libertate dispuse față de reclamant în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 2956/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și acordarea de daune morale în cuantum de 5.000 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 541 alin. (3), art. 597-599 C. proc. pen. și art. 206 alin. (5) C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 690 din 19 mai 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția de necompetență material-funcțională a secției a III-a civile a Tribunalului București, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea secției I penale a Curții de Apel București.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 30 mai 2023, sub nr. x/2023.

Prin încheierea din 27 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția I penală a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Prin încheierea nr. 567 din 17 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul petent A. în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 25 octombrie 2023.

Prin sentința nr. 685 din 24 mai 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Prin decizia nr. 22A din 15 ianuarie 2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A..

- Printr-o primă susținere, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile din C. proc. civ. cu privire la obiectul unei cereri de chemare în judecată și principiul disponibilității.

În concret, instanța de apel a precizat, în mod greșit, că întemeierea cererii de chemare în judecată inițiale ar fi fost făcută pe dispozițiile art. 539-540 C. proc. pen., când, în realitate, în cerere, se face referire la art. 597-599 C. proc. pen.

- Printr-o primă susținere, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul afirmă că instanța de apel precizează următoarele:

"curtea constată ca prima instanță a motivat soluția dată, chiar dacă această motivare este succintă."

Apreciază că aceste considerente încalcă dispozițiile C. proc. civ. respectiv ale C. proc. pen. în ceea ce privește redactarea și motivarea unei hotărâri.

- Printr-o ultimă susținere, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul menționează că instanța de apel a încălcat atât hotărârile general obligatorii ale Înaltei Curți, cât și dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportate la art. 954 C. proc. civ.

Astfel, în mod greșit, s-a referit instanța de apel la art. 954 C. proc. civ., acest text de lege neavând legătură cu cauze pendinte.

Evocând împrejurări de fapt, arată că a depus cererea inițială știind că se află în afara termenului de legal pentru invocarea procedurii speciale prevăzute de art. 539-540 C. proc. pen., fiind, totodată, condamnat, iar nu achitat.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată din oficiu, se constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin criticile formulate, întemeiate formal pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a invocat, în esență, o pretinsă nerespectare a principiului disponibilității (prin aceea că instanța de apel ar fi aplicat greșit prevederile art. 539-540 C. proc. pen., în condițiile în care acțiunea acestuia ar constitui, în realitate, o contestație la executare fundamentată pe prevederile art. 597-599 C. proc. pen.), o eventuală lipsă de motivare, cât și o aplicare eronată a normelor de drept material, în condițiile în care s-ar fi făcut trimitere la o dispoziție legală neinvocată de către acesta ca temei al cererii introductive de instanță.

Verificând ansamblul susținerilor părții, se constată, însă, că acestea nu sunt unele de nelegalitate și, drept urmare, nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, pe de o parte, recurentul a reluat susținerile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de prim control judiciar, iar, pe de altă parte, a omis să dezvolte critici derivate din motivele de casare invocate.

- Astfel, se observă că, fără a se grefa în mod concret pe considerentele actului jurisdicțional atacat, care au înlăturat aceleași afirmații, constatând corecta determinare, de către prima instanță, a limitelor învestirii, în raport cu susținerile formulate prin cererea introductivă de instanță, recurentul tinde, în realitate, doar la infirmarea, inadecvat procedural, a statuărilor obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală din cadrul încheierii nr. 567 din 17 octombrie 2023, pronunțată în mecanismul regulatorului de competență, prin care s-a stabilit că revine instanței civile, potrivit art. 541 alin. (3) C. proc. pen., competența de soluționare a cererii privind acordarea despăgubirilor (din perspectiva prevederilor art. 539-540 C. proc. pen.).

În acest sens, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București, secția a III-a civilă și Curtea de Apel București, secția I penală în legătură cu soluționarea prezentei pricini, instanța supremă a constatat ca nefiind incidentă niciuna dintre situațiile în care instanța penală este competentă a stabili caracterul nelegal al măsurii preventive privative de libertate, pe calea contestației la executare, din moment ce, "pe de o parte, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar, iar, pe de altă parte, s-a dispus condamnarea reclamantului".

Drept urmare, susținerile prin care se afirmă, contrar celor tranșate cu caracter definitiv în cadrul aceluiași litigiu, că acțiunea formulată era una subsumabilă prevederilor art. 597-599 C. proc. pen. (cu consecința atragerii competenței instanțelor penale de soluționare a cauzei), sunt, astfel, mai degrabă formale.

Ca atare, reiterând, neprocedural, susținerile îndreptate împotriva soluției tribunalului, recurentul lasă, deliberat, în afara analizei statuările instanței de prim control judiciar asupra acelorași critici, care s-ar raportat la hotărârea pronunțată de instanța supremă în soluționarea conflictului negativ de competență ivit în prezenta cauză, aspect ce determină, la rândul său, imposibilitatea conturării limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală.

Drept urmare, cum recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Aceasta întrucât a motiva recursul presupune, în egală măsură, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor susțineri privind legalitatea raționamentului instanței de apel.

Or, formulate fiind doar în termeni generali și prin simple referiri la principiul disponibilității și la conținutul cererii introductive de instanțe, fără, însă, a se grefa pe considerentele actului jurisdicțional atacat, susținerile nu pot fi considerate ca opunând aspecte propriu-zise de nelegalitate deciziei atacate.

- În mod similar, doar sub aparența unor critici de nelegalitate se înscriu și susținerile referitoare la greșita apreciere, de către instanța de apel, a inexistenței unui deficit de motivare a soluției primei instanțe.

Ca atare, deși critică raționamentul curții de apel, care a reținut că tribunalul a motivat corespunzător sentința pronunțată, stabilind că aceasta cuprinde toate argumentele avute în vedere, respectiv analizarea întrunirii condițiilor impuse de dispozițiile art. 539 și art. 540 C. proc. pen., recurentul omite a arăta care dintre susținerile sale sau dispozițiile legale invocate de către acesta nu au fost analizate în cauză, situație care să fi condus, astfel, la pronunțarea unei soluții insuficient motivate, iar astfel la o eventuală încălcare a formelor de procedură din perspectiva evocată.

Astfel fiind, cum, în realitate, recurentul-reclamant nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci doar își exprimă dezacordul în raport cu soluția pronunțată, nu este posibil controlul în casație asupra aspectelor anterior relevate.

- Nici susținerile referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material nu permit realizarea controlului în casație.

Aceasta întrucât ceea ce reclamă recurentul este, în realitate, simpla enumerare, de către curtea de apel, a unui alt text de lege alături de dispozițiile arătate ca reprezentând temei de drept al acțiunii, cu prilejul referirii la acțiunea formulată.

Or, ignorând și de această dată silogismul logico-juridic al instanței de prim control judiciar (fundamentat, astfel cum s-a arătat anterior, pe considerentele hotărârii pronunțate în regulator de competență), care a stabilit neîndeplinirea, în cauză, a cerințelor prescrise de art. 539-540 C. proc. pen., recurentul omite faptul că indicarea prevederilor art. 954 C. proc. civ. (din materia sechestrului asigurător), neurmată de o analiză propriu-zisă a acestora, nu era, în consecință, aptă a influența raționamentul deductiv al instanței anterioare.

Susținerile recurentului nu relevă, deci, un aspect propriu-zis de nelegalitate a deciziei atacate, ci, mai degrabă, o simplă eroare de redactare a hotărârii (preluată, ca atare, de către curtea de apel, din considerentele sentinței tribunalului care expun obiectul cererii), chestiune exclusă controlului de legalitate inclusiv din perspectiva art. 445 C. proc. civ.

Or, pentru învestirea corespunzătoare a instanței de recurs, date fiind elementele raportului juridic de despăgubire generat de pretinsa faptă ilicită cauzatoare a prejudiciului afirmat, reclamantul era ținut a combate, de o manieră efectivă, considerentele instanței devolutive de control judiciar care au reținut neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea de daune morale, prin aceea că măsura nu a fost contestată ca nelegală, conform art. 539 alin. (1) C. proc. pen., printr-o ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, sau prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei, în condițiile dispunerii, față de reclamant, a unei soluții de condamnare la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării acesteia.

Prin urmare, dată fiind lipsa unei argumentații juridice pertinente, grefate pe conținutul concret al hotărârii atacate, nu se poate decela care anume sunt greșelile imputate instanței devolutive de control judiciar din perspectiva motivelor de recurs invocate.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecății nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege și nici nu se pot reține motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 22 A din data de 15 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 22 A din data de 15 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.