Decizia nr. 2121/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secția civilă la 28 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., prin reprezentant legal B., și C., prin reprezentant legal D., în nume personal și în numele societății E. S.R.L., au chemat în judecată pe pârâții F. și G. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea certificatului de cumpărare (titlu de proprietate) emis de BEJ H. în dosarul de executare nr. 21/2022, prin care s-a vândut, în cadrul procedurii executării silite, pârâtei F., imobilul situat în mun. Brăila, str. x, lot x, compus din teren 751 mp și construcțiile C2, având nr. cadastral x, C3, având nr. cadastral x, C4, având nr. cadastral x, înscrise în CF nr. x, și anularea actului subsecvent, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.06.2022 de Notar Public I., prin care pârâta F. a vândut imobilul către pârâta G. S.R.L.. În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1254 din C. civ. Pârâta F. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a semnatarilor cererii, susținând că aceștia nu pot reprezenta societatea în condiții de legalitate, această calitate revenindu-i numitei J.. Pârâta G. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, atât în nume propriu, cât și ca reprezentanți ai societății E. S.R.L., excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondate. Prin sentința nr. 579 din 5 februarie 2024, Judecătoria Brăila, secția civilă a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brăila în soluționarea acțiunii și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brăila. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă în 23 februarie 2024. Prin încheierea de ședință din data 3 aprilie 2024, Tribunalul Brăila, secția I civilă a admis cererea reclamanților (minori), de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10.065 RON. Prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2024, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins excepțiile netimbrării și lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâte. De asemenea, a calificat excepția inadmisibilității ca reprezentând o apărare de fond.

Sentința pronunțată de Tribunalul Brăila Prin sentința nr. 496/2024 din 4 iulie 2024, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată; în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a dispus ca ajutorul public acordat reclamanților minori, prin încheierea din 3 aprilie 2024, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 10.065 RON, să rămână în sarcina statului.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Galați Prin decizia nr. 271/A din data de 23 decembrie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamanților împotriva sentinței; a dispus ca suma de 5.031,5 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului, cu privire la care apelanții-reclamanți au beneficiat de ajutor public judiciar, să rămână în sarcina statului; a luat act de faptul că intimata-pârâtă G. S.R.L. și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți A. și C., prin reprezentant legal D.. - Printr-o primă susținere, recurenții invocă încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 1254 alin. (2) din C. civ. și a principiului resoluto iure dantis. Arată, în acest sens, că decizia atacată a ignorat aplicarea principiului conform căruia anularea actului juridic inițial (sentința nr. 40 din 23.03.2022 2022 a Tribunalului Brăila, secția I civilă) atrage automat anularea actelor subsecvente (certificatul de cumpărare din 10.06.2022 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.07.2022 de Notar Public I.). Or, potrivit art. 1254 alin. (2), anularea contractului sau a titlului juridic inițial atrage desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui. Menționează, în acest sens, că certificatul de cumpărare contestat a fost emis în temeiul unei sentințe anulate prin decizia nr. 100 din 29.07.2022 a Tribunalului Brăila, secția I civilă. Prin urmare, actele ulterioare (inclusiv vânzarea către G. SRL) sunt nule ab initio. Susține, astfel, că instanța de prim control judiciar a încălcat și principiul nemo dat quod non habet, având în vedere că intimata-pârâtă F. nu putea transmite un drept pe care nu-l mai deținea după anularea sentinței. - Printr-o altă critică, recurenții invocă nedispunerea, de către curtea de apel, a nulității absolute a certificatului de cumpărare atacat. Menționează, în acest sens, că certificatul contestat este nul ca urmare a inexistenței unui titlu executoriu valabil la data emiterii sale. Precizează, astfel, că sentința nr. 40 din 23.03.2022 a fost anulată retroactiv, ceea ce face ca executarea silită să fie lipsită de temei legal, conform art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., care dispune că, în cazul anulării titlului executoriu, se impune restabilirea situației anterioare, inclusiv anularea actelor de executare. Afirmă că instanța de apel și-a limitat în mod greșit analiza la lipsa unei contestații la executare, ignorând că niciun act juridic nu poate fi valabil în urma anulării titlului inițial. Astfel, a analizat valabilitatea certificatului de cumpărare prin prisma procedurilor executării silite, organizării licitațiilor si a procedurii de adjudecare, deturnând scopul și motivele acțiunii și a apelului reclamanților. Apreciază, în acest sens, ca fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. coroborate cu alin. (2) al aceluiași articol. - Printr-o altă susținere, recurenții au invocat greșita reținere, de către instanța de apel, a bunei-credințe a intimatei-pârâte G. S.R.L.. Menționează, astfel, că instanța de apel a constatat eronat calitatea de "terț de bună-credință" a acestei părți, deși la data achiziției (11.07.2022), sentința nr. 40 din 23.03.2022 era deja contestată (cererea în anulare fiind înregistrată încă din 29.03.2022). Arată că intimata-pârâtă G. S.R.L. avea obligația de a verifica starea litigioasă a imobilului prin consultarea portalului instanțelor judecătorești, deoarece hotărârea nu era definitivă, astfel că ignorarea acestei verificări exclude buna-credință. De asemenea, menționează și că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc în intervalul dintre anularea sentinței și comunicarea deciziei, ceea ce indică o grabă suspectă. - Printr-o altă critică, recurenții au invocat aplicarea eronată a art. 854 din C. proc. civ. Precizează că instanța de apel a limitat nelegal analiza cauzei la condițiile formale ale executării silite, ignorând viciile de fond, respectiv că executarea silită s-a fundamentat pe un împrumut inexistent și pe un titlu executoriu anulat. Arată și că instanța anterioară a încălcat prevederile art. 1261 din C. civ., întrucât nu a ținut cont de lipsa de validitate a actului primar. - Printr-o ultimă susținere, recurenții au invocat nerespectarea, de către curtea de apel, a principiului restitutio in integrum. Astfel, anularea sentinței nr. 40 din 23.03.2022 impunea restabilirea drepturilor apelanților asupra imobilului, conform art. 1264 din C. civ., dat fiind că efectele nulității sunt retroactive, respectiv potrivit art. 1648, prin aceea că acțiunea în restituire poate fi exercitată împotriva terților, inclusiv a intimatei-pârâte G. S.R.L., care nu poate invoca buna-credință, în condițiile existenței unor vicii evidente.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă G. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin apărările formulate, intimata-pârâtă a menționat că instanța de apel a analizat în concret motivele de nulitate invocate de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, reiterate în apel, procedând inclusiv la examinarea incidenței oricărui motiv de nulitate absolută a certificatului de cumpărare care ar putea fi invocat în cadrul unei acțiuni de drept comun. Ulterior evocării considerentelor deciziei recurate, intimata-pârâtă a menționat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, în principal, anularea unui act emis în cadrul unei proceduri de executare silită, iar instanțele de fond nu puteau analiza pretențiile formulate fără a se raporta la dispozițiile procedurale din materia executării silite. De asemenea, simpla menționare a existenței acestor dispoziții imperative, cu caracter derogatoriu, nu constituie o recalificare a acțiunii, cât timp ambele instanțe au procedat la analiza motivelor de nulitate, astfel cum au fost acestea invocate de reclamanți. Mai arată și că, prin primele două critici formulate, se solicită, în realitate, constatarea anulării de drept a unei executări silite, precum și a tuturor actelor de executare silită, pe calea dreptului comun, cu ignorarea dispozițiilor C. proc. civ. Cu privire la susținerile referitoare la "aprecierea eronată a bunei-credințe a societății G. SRL", intimata-pârâtă a menționat că, prin decizia atacată, instanța de apel nu a mai procedat la analiza condițiilor de drept comun incidente capătului de cerere prin care se solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11.07.2022, în lipsa aprecierii intervenirii anulării actului autoarei acesteia. Cu toate acestea, intimata-pârâtă a reiterat concluziile referitoare la buna sa credință la încheierea respectivului act juridic, sens în care a făcut referire la extrasul de carte funciară pentru autentificare eliberat cu ocazia perfectării vânzării, înscris din cuprinsul căreia rezultă că intimata-pârâtă F. era unica proprietară a imobilului care a făcut obiectul contractului, respectiv că, la data vânzării, nu erau înscrise litigii cu privire la imobil. Precizează și că a avut calitatea de terț în raport cu procedura de executare silită prin care intimata-pârâtă F. a devenit proprietara imobilului în cauză, respectiv că actul de vânzare-cumpărare nr. x din 11.07.2022 este unul cu titlu oneros, iar prețul plătit (stabilit la nivelul pieței) a fost sincer și serios, fiind achitat integral la data perfectării contractului, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed. Recursul reclamanților este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Prin criticile concrete de nelegalitate, în esență, recurenții-reclamanți susțin, pe de o parte, că instanța de apel a deturnat scopul acțiunii de drept comun în anularea actului de adjudecare și a contractului de vânzare subsecvent și a omis să cerceteze motivele de nulitate invocate, argumentând străin de natura cauzei și limitând analiza doar la condițiile formale ale executării silite și la absența unei contestații la executare, deși executarea silită s-a bazat pe un împrumut inexistent și pe un titlu executoriu (ordonanța de plată nr. x/23.03.2022) anulat ulterior adjudecării și înstrăinării subsecvente. Pe de altă parte, invocă încălcarea regulilor de drept în materia efectelor nulității reglementate de art. 1254 alin. (2) și art. 1648 din C. civ., inclusiv reținerea eronată a bunei-credințe a subdobânditorului G. S.R.L., precum și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 723 alin. (1) și art. 854 din C. proc. civ. Preliminar, Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar, configurat prin elementele cererii de chemare în judecată, are ca obiect acțiunea în nulitate, formulată pe calea dreptului comun, de către reclamanții moștenitori ai fostului asociat și administrator al societății debitoare (E. SRL) împotriva creditorului adjudecatar F. și a terțului subdobânditor cu titlu oneros G. S.R.L., prin care s-a solicitat anularea actului de adjudecare (certificatul de cumpărare-titlu de proprietate emis de BEJ H. în dosarul execuțional nr. x/2022) și a actului subsecvent (contractul de vânzare autentificat sub nr. x/11.06.2022), ambele având ca obiect imobilul construcții și teren, situat în mun. Brăila. Cauza juridică afirmată este bazată pe desființarea titlului executoriu (ordonanță de plată) în calea de atac specifică respectivei proceduri speciale (cerere în anulare), ulterior adjudecării de către creditor a imobilului urmărit silit și vânzării lui subsecvente, fiind invocate dispozițiile art. 1254 alin. (2) și art. 1648 din C. civ. și principiile efectelor nulității resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis și nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet. Potrivit circumstanțelor factuale relevante reținute de instanțele de fond și necontestate în proces, prin sentința civilă nr. 40/FCIV/23.03.2022 a Tribunalului Brăila a fost emisă ordonanța de plată pentru suma de 509.000 RON, la cererea creditoarei F. formulată împotriva societății debitoare E. S.R.L.. Fiind executorie potrivit art. 1025 din C. proc. civ., ordonanța de plată a fost pusă în executare în cadrul dosarului execuțional nr. x/2022 al BEJ H., procedând-se la urmărirea silită a imobilului teren și construcții situat în mun. Brăila str. x lot. 1, care a fost valorificat prin vânzare directă și adjudecat în contul creanței (parțial) de către creditoarea F., fiind întocmit actul de adjudecare, respectiv certificatul de cumpărare-titlu de proprietate din 10.06.2022. După circa o lună, F. a înstrăinat imobilul către G. S.R.L., în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 11.07.2022 de I.. Ulterior, ordonanța de plată a fost desființată prin decizia nr. 10/29.07.2022 a Tribunalului Brăila (fiind admisă cererea în anulare formulată de debitoare la data de 29.03.2022, anulată sentința nr. 40/FCIV/23.03.2022 și respinsă ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanței de plată). Luând în examinare criticile de nelegalitate din memoriul de recurs, subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul fondat al acestora întrucât, pe de o parte, instanța de apel a ignorat cadrul procesual obiectiv, delimitat clar, și nu a examinat concret și efectiv obiectul și cauza pretenției afirmate de reclamanți (acțiunea în nulitate de drept comun a actului de adjudecare și a contractului de vânzare subsecvent, cauzată de anularea titlului executoriu); pe de altă parte, maniera de motivare insuficientă, incoerentă juridic și contradictorie face imposibilă înțelegerea mecanismului logico-juridic prin care s-a format convingerea instanței de apel în pronunțarea hotărârii și, pe cale de consecință, nu permite efectuarea controlului de legalitate cu care este învestită instanța de recurs. Este de observat, în sensul acestei concluzii, că prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, argumentând că, în lipsa formulării unei contestații la executare prin care să se supună analizei viciile licitației ce ar fi dus la anularea procesului-verbal nr. x/2022/07.06.2022 (care este astfel valabil și produce efectele pe care legea i le recunoaște), nu se poate proceda decât la o verificare a condițiilor extrinseci, de natură formală, ale actului de adjudecare. Instanța de prim control judiciar a păstrat ca fiind legală și temeinică soluția de respingere a acțiunii și, în devoluarea fondului, a suplimentat motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat că demersul reclamanților nu poate primi o rezolvare favorabilă. Astfel, în răspuns la criticile apelanților reclamanți prin care se impută primei instanțe încălcarea principiului disponibilității, instanța de apel a reținut, în esență, că, deși acțiunea în nulitate de drept comun, cu care au fost învestite instanțele de fond, este admisibilă în raport cu dispozițiile art. 777 alin. (2) din C. proc. civ., totuși nu este incidentă sancțiunea nulității actului de adjudecare ca act subsecvent titlului executoriu desființat, întrucât: i) ordonanța de plată a fost anulată după finalizarea executării silite, așa încât motivul de nulitate în discuție nu exista, nejustificându-se formularea unei contestații la executare împotriva procesului-verbal de licitație; ii) actul de adjudecare nu constituie, în înțelesul art. 1254 alin. (2) și art. 1648 din C. civ., un act subsecvent titlului executoriu anulat, susceptibil a fi desființat prin aplicarea principiilor care guvernează efectele nulității actului juridic; iii) nefiind anulate actele de executare silită, debitoarea are deschisă o altă cale legală, și anume întoarcerea executării în condițiile art. 723 din C. proc. civ. iv) în absența nulității actului de adjudecare, nu se impune analiza pretinsei nulități a contractului de vânzare subsecvent. O primă observație ce se impune a fi făcută este aceea că instanța de apel a pornit în mod corect, în logica argumentativă, de la premisa (demonstrată și, de altfel, necontestată de intimați printr-un eventual recurs incident împotriva considerentelor) admisibilității acțiunii principale în nulitatea actului de adjudecare potrivit dreptului comun - ipoteza adjudecatarului creditor -, în acord cu dispozițiile art. 777 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desființată dacă există temei de nulitate, potrivit dreptului comun", normă aplicabilă în mod corespunzător și în materia modalităților de valorificare a imobilelor urmărite silit, conform art. 826 coroborat cu art. 754-756 din C. proc. civ. Aceasta întrucât, sub aspectul mijlocului procedural la care se poate apela în scopul desființării vânzării silite, legiuitorul a instituit în cuprinsul art. 777 regula inadmisibilității (alin. (1) și, deopotrivă, excepțiile (alin. (1) și (2) în cazul terțului adjudecatar pentru motive de fraudă din partea acestuia, respectiv al creditorului adjudecatar pentru motive de nulitate absolută, pe calea acțiunii principale de drept comun (în ambele ipoteze ce derogă de la regula generală); totodată, interpretarea sistematică a textului de lege înlătură posibilitatea folosirii în atare situații a unui alt mijloc procedural, cum este cazul contestației la executare pentru desființarea actului de adjudecare. De asemenea, Înalta Curte are a observa că raționamentul logico-juridic al instanței de apel a continuat corect cu sublinierea admisibilității contestației la executare doar împotriva procesului-verbal din 07.06.2022 care consemnează valorificarea imobilului prin modalitatea vânzării directe, nu și împotriva actului de adjudecare din 10.06.2022 (certificat de cumpărare-titlu de proprietate), obiect al litigiului pendinte. Într-adevăr, prin modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 138/2014 a fost înlăturată posibilitatea formulării contestației la executare împotriva actului de adjudecare, așa încât eventualele vicii ale procedurii de licitație publică (după caz, ale altei modalități de valorificare, precum vânzarea directă din speță) pot fi invocate numai pe calea contestației la executare împotriva procesului-verbal de licitație care consemnează adjudecarea, în condițiile art. 849 din cod. Însă, odată stabilită tipologia mijlocului procedural accesat de reclamanți și declarată admisibilitatea acțiunii în nulitate de drept comun, instanțele de fond erau ținute a realiza cercetarea pe fond a motivului de nulitate absolută invocat, mai exact verificarea aplicabilității efectelor nulității titlului executoriu (ordonanța de plată), ca act primar, în privința actelor subsecvente (actul de adjudecare și contractul de vânzare). Astfel fiind, analiza instanțelor de fond trebuia să aibă în vedere fundamentul juridic al acțiunii în nulitate afirmat de reclamanți, și anume dispozițiile art. 1254 alin. (2) și art. 1648 din C. civ. și principiile resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis și nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet. În egală măsură, se impunea a fi cercetată apărarea corelativă a pârâților, axată pe o pretinsă incidență a cazului subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros, ca excepție și limitare a principiului quod nullum est, nullum producit effectum. Or, în cuprinsul analizei ce-i era impusă tocmai de cauza juridică, pe care de altfel a identificat-o în termeni clari în debutul silogismului judiciar, instanța de apel nu a realizat o reală verificare a consecințelor juridice care decurg din desființarea, cu caracter retroactiv, a titlului executoriu (ordonanța de plată nr. x/23.03.2022) în privința celor două acte juridice subsecvente (cel dintâi fiind încheiat într-o vânzare silită, iar cel de-al doilea într-o vânzare propriu-zisă). Dimpotrivă, într-o manieră de argumentare inadecvată procedural, cu o motivare insuficientă, neclară și neconvingătoare, instanța de apel s-a rezumat la a justifica concluzia potrivit cu care "anularea titlului executoriu nu are drept efect anularea potrivit dreptului comun a certificatului de adjudecare/vânzare (...), ca act subsecvent" prin următoarele considerente: "deși sentința este anterioară emiterii certificatului de vânzare, nu se poate reține că acest certificat este actul subsecvent sentinței în sensul prevăzut de legiuitor. Astfel, actul în baza căruia a fost emis certificatul l-a reprezentat procesul-verbal de vânzare directă, act intermediar între actele invocate în cauză. Apelanții au invocat și prevederile art. 1684 C. civ., susținând însă tot caracterul subsecvent imediat a certificatului de vânzare în raport cu titlul executoriu anulat". Lipsește, în mod evident, demonstrația concluziei că, între titlul executoriu în baza căruia s-a efectuat urmărirea silită și actul de adjudecare, nu ar exista o legătură de tipul act primar - act subsecvent, de vreme ce era esențial a se stabili în cauză, între altele, dacă adjudecarea în contul creanței ar fi fost posibilă în absența ordonanței de plată emise pentru respectiva creanță izvorâtă dintr-un pretins contract de împrumut, avându-se în vedere retroactivitatea efectelor nulității titlului executoriu. Deopotrivă, decizia instanței de apel nu integrează în construcția argumentativă și vreun răspuns la critica potrivit căreia ordonanța de plată a fost pusă în executare silită după înregistrarea cererii de anulare a acesteia, iar adjudecarea în contul creanței s-a produs în timpul soluționării respectivei căi de atac, așadar mai înainte de a rămâne definitivă hotărârea judecătorească. Or, deși executorie în condițiile art. 1025 alin. (1) din C. proc. civ., totuși punerea în executare a unei ordonanțe de plată atacată cu cerere în anulare, mai înainte ca aceasta să devină definitivă, se poate face numai pe riscul creditorului, conform art. 637. Mai mult decât atât, nu puteau rămâne neobservate, în economia de ansamblu a verificării bunei-credințe a pârâților, aspectele factuale invocate prin motivele de apel, referitoare la data înregistrării cererii în anularea ordonanței de plată (29.03.2022) și comunicării acestei căi de atac creditoarei (06.04.2022), momente plasate anterior vânzării silite directe către creditoare și emiterii certificatului de cumpărare, implicit înaintea încheierii contractului de vânzare cu terțul subdobânditor. Astfel fiind, în absența unei argumentații specifice și explicite, instanța de recurs nu poate realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită, întrucât nu poate fi stabilit dacă instanța de apel a ignorat pur și simplu aceste aspecte sau, dimpotrivă, le-a apreciat ca fiind nerelevante și, în această ultimă ipoteză, pe baza căror rațiuni. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat contradictoriu și incoerent juridic soluția de respingere a acțiunii și din perspectiva mijlocului procedural la care au recurs reclamanții. Astfel, deși le recunoaște deschisă calea dreptului comun pentru valorificarea motivului de nulitate absolută invocat, totuși instanța de apel concluzionează într-o manieră incongruentă din punct de vedere logico-juridic, că altul este remediul aflat la îndemâna reclamanților, și anume întoarcerea executării silite reglementată de art. 723 alin. (1) și (2), ori că procesul-verbal de vânzare directă, ca "act intermediar" între titlul executoriu și actul de adjudecare, nu a fost anulat, așa încât nu poate fi aplicată nici regula nulității actului subsecvent. Așadar, și din această ultimă perspectivă, analiza instanței de apel s-a circumscris unor aspecte ale procedurii execuționale, străine de cauza juridică a demersului judiciar cu care reclamanții au învestit prima instanță, ceea ce contravine exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât o motivare clară și o analiză completă constituie atât cerințe fundamentale ale hotărârii judecătorești și elemente indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât și premisa exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar. Pentru toate considerentele expuse, constatând întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din același cod, va admite recursul declarat de reclamanți și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care se va pronunța asupra fondului acțiunii în nulitate de drept comun, în baza unei situații de fapt stabilite în mod complet, urmând totodată a fi avute în vedere dezlegările în drept și reperele de analiză fixate de instanța de casare și, deopotrivă, celelalte critici și mijloace procesuale de apărare invocate de părți.