ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2025

HOTĂRÂRE

19.03.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 01.11.2024 pe rolul Judecătoriei Brezoi, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să constate că nu are calitatea de tată biologic al minorilor C., născută la 18.10.2014, D., născută la 25.08.2016 și E., născut la 17.09.2020.

Prin sentința civilă nr. 100/14.02.2025, Judecătoria Brezoi a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Roșiori de Vede.

A reținut instanța că acțiunea dedusă judecății este una în materie de tutelă și familie, fiind incidente dispozițiile art. 114 din C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială exclusivă, în sensul că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Pentru locuința copilului minor, instanța a avut în vedere că față de cei trei minori s-a instituit măsura plasamentului la asistenți maternali, ce au domiciliul în județul Teleorman, în localități aflate în circumscripția Judecătoriei Roșiori de Vede, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 736/16.07.2025, Judecătoria Roșiori de Vede a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Justiție și casație cu soluționarea acestuia.

A reținut instanța că în cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată (acțiune în tăgada paternității), sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială alternativă, în cazul cererilor privitoare la stabilirea filiației, în sensul că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă și instanța de la domiciliul reclamantului.

Totodată, în cauză sunt incidente și disozițiile art. 116 din C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, dar și dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai trâziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Întrucât reclamantul a introdus acțiunea la Judecătoria Brezoi, iar pârâta nu a formulat întâmpinare, competența aparține instanței inițial investite, potrivit celor arătate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de demersul judiciar al reclamantului A., care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constata că nu are calitatea de tată biologic al minorilor C., născută la 18.10.2014, D., născută la 25.08.2016 și E., născut la 17.09.2020.

Instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența reținând în mod diferit care este instanța competentă în soluționarea pricinii, respectiv, Judecătoria Brezoi a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 114 din C. proc. civ. privind competența teritorială exclusivă a cererilor referitoare la ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie, în sensul că acestea se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, iar Judecătoria Roșiori de Vede a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială alternativă în cazul cererilor privitoare la stabilirea filiației, în sensul că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă și instanța de la domiciliul reclamantului, coroborate cu dispozițiile art. 116 din C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, dar și dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conform dispozițiilor art. 414 din C. civ., paternitatea prezumată a copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul (fostul soț) mamei să fie tatăl copilului. De asemenea, răsturnarea prezumției de paternitate poate fi realizată numai pe cale de acțiune.

Legiuitorul a reglementat distinct competența teritorială în materia cererilor referitoare la filiație, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., stabilind că în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanței de la domiciliul pârâtului, cât și celei de la domiciliul reclamantului. Intră în această categorie cererile denumite generic în C. civ. "acțiuni privind filiația", reglementate de dispozițiile art. 414-449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă paternității.

Pe de altă parte, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cât și art. 114 din C. proc. civ. se referă la cereri date în competența instanței de tutelă și de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiației, inclusiv cele privitoare la tăgada paternității, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.

În cauză, acțiunea pendinte face parte din categoria acțiunilor privind filiația, reglementate de C. civ., la Capitolul II Filiația, Secțiunea 1 Stabilirea filiației, subsecțiunea 4 Acțiuni privind filiația.

Se reține, așadar, că față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, acesteia nu-i sunt incidente dispozițiile art. 114 din C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice și care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 din C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

Totodată, art. 129 din C. proc. civ. reglementează excepțiile de necompetență, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Astfel, pentru soluționarea acțiunii având ca obiect tăgadă paternitate, a fost instituită o competență teritorială alternativă, în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 din C. proc. civ., putând fi învestită și instanța de la domiciliul reclamantului.

Deși dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului. Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Rezultă din aceste dispoziții legale că părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Prin urmare, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune numai între judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Întrucât reclamantul și-a manifestat dreptul de opțiune reglementat de lege înțelegând să învestească cu prezenta acțiune instanța în a cărei rază teritorială domiciliază, și anume Judecătoria Brezoi, rezultă, prin raportare la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., că acestei instanței îi competența de soluționare a acțiunii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Brezoi este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.