ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2057/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2025, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 13/C/29.01.2025 pronunțate de această instanță în dosar nr. x/2016, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) C. proc. civ.

Cu prilejul soluționării contestației în anulare, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) raportat la art. 488, 487 și 425 alin. (1), art. 22 alin. (4) ultima teză C. proc. civ., art. 22 alin. (1),(2),(5),(6) din C. proc. civ.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, petenta a arătat, în esență, că dispoziția legală pretins neconstituțională, art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu îndeplinește condițiile de calitate a legii în sensul în care nu este definită sintagma omisiunea cercetării unui motiv de recurs.

În acest sens, petenta a arătat că din textul criticat rezultă că dreptul de a folosi contestația în anulare este dependent exclusiv de voința și decizia celor care stabilesc care din apărările formulate prin cererea de recurs se încadrează în categoria motivelor de casare, stabilite nu în ședință publică, ci ulterior, prin redactarea deciziei din recurs contestate că nu a cercetat toate motivele de casare.

Reglementarea în discuție nu se referă la situații particulare și la interpretări privind aspectele ce intră în categoria "motivelor de casare" în mod detaliat și precis, astfel că lipsește certitudinea că părțile au la dispoziție un remediu efectiv pentru valorificarea dreptului la contestație în anulare în cazul omisiunii cercetării tuturor motivelor de casare ale recurentei, încălcându-se art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. nu reglementează vreo încadrare în sintagma "motive de recurs" a mai multor apărări, cum nici art. 488 din C. proc. civ. nu prevede vreo limitare a motivelor de nelegalitate, care sunt distincte și se referă la mai multe situații raportate la acțiunea principală, părți, situație de fapt și de drept, etc.

Lipsa unor precizări, limite și condiții privind omisiunea cercetării motivelor de recurs nu este dublată cu garanții și norme clare, care să nu permită interpretări și adăugiri legate de situațiile care se încadrează în această sintagmă, dar și certitudinea că părțile au la dispoziție un remediu efectiv pentru valorificarea dreptului la contestație în anulare în cazul omisiunii cercetării unor motive de casare.

Mai mult textul normativ vizat, având în vedere că stabilește drepturi procesuale cu impact în admisibilitatea unei contestații în anulare, impunea necesitatea reglementării unor garanții substanțiale împotriva acțiunilor arbitrare realizate în procedura de redactare a unei hotărâri de tip selectiv în recurs, prin formule gen "trasare cadru procesual pe motiv de nesistematizare a motivelor de casare", nepuse anterior în discuția părților de completul de judecată.

Această situație permite și creează posibilitatea ca instanța ce judecă admisibilitatea contestației în anulare să adauge la sensul obișnuit al sintagmelor în discuție, făcându-se aprecieri legate de încadrarea în omisiuni de cercetare, fiind o formulare generală, care permite interpretări arbitrare subiective generate de jurisprudența motivării hotărârilor date în recurs și a sintagmei "omisiune cercetare" prin care se încalcă principiul previzibilității, al disponibilității, raportat la art. 22 alin. (4) teza ultimă și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Motivele de casare sunt definite și indicate prin art. 488 din C. proc. civ., iar raportarea din art. 503 alin. (2) pct. 3) se referă la motivele de casare ale recurentului și nu la aprecierile, sistematizările și trasările de cadru procesual făcute direct prin decizia de recurs de către instanța ce a pronunțat hotărârea în discutie.

Petenta apreciază că, în realitate, se folosesc formule pentru ușurința motivării recursului, care încalcă atât art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., dar și principiul disponibilității, cu efecte în planul admisibilității unei contestații în anulare, aspect ce face ca prin art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. să existe o normă ce poate deveni ușor lipsită de eficiență și efectivitate.

Aceste interpretări ale sintagmei omisiune cercetare motive de casare ce determină înlocuirea motivelor de recurs cu considerațiile instanței de recurs referitor la aspectele cu care a fost învestită prin cererea de recurs, determină lipsa de efectivitate și realitate a acestei norme, ceea ce contravine flagrant principiilor fundamentale ale legalității, disponibilității și securității juridice.

Petenta a învederat că, analizând decizia instanței de recurs contestată, se observă că un număr semnificativ de motive de casare nu au fost cercetate, instanța reținând că "va trasa limtele analizei prezentei căi de atac având în vedere modalitatea destructurată și nesintetiztaă în care au fost expuse motivele de recurs".

Această intervenție a completului de judecată în cererea de recurs, în condițiile în care nu este reglementată strict, generează lipsa de predictibilitate, securitate și siguranță juridică și lipsește de conținut calea de atac extraordinară a contestației în anulare pentru omisiune cercetare motive de recurs.

Analizând această intervenție a completului de recurs realizată ulterior încheierii dezbaterilor, dincolo de motivele de casare indicate de parte, prin care se susține ca s-a efectuat o operațiune de trasare a limitelor judecății în recurs, care nu este reglementată juridic și face posibilă o cercetare selectivă a acestor motive de casare, cu efecte în planul pronunțării hotărârii în recurs și a modificării cadrului procesual, se observă că încalcă art. 22 și art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și generează insecuritate juridică, subiectivism, incertitudine și lipsă de previzibilitate.

Petenta a concluzionat că excepția întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv vizează o normă legală în vigoare, este invocată în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare, are legătură cu cauza și este relevantă raporta la tipicitatea deciziei contestate.

Prin încheierea civilă din 07.04.2025, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta A. cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) raportat la art. 488, 487 și 425 alin. (1), art. 22 alin. (4) ultima teză din C. proc. civ., art. 22 alin. (1),(2),(5),(6) din C. proc. civ.

Împotriva încheierii civile din 07.04.2025 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă a formulat recurs petenta A., arătând că este nelegală și nefondată, reprezintă o antepronunțare și împiedică accesul la Curtea Constituțională.

Recurenta învederează că încheierea recurată nu i-a fost comunicată, astfel încât este în imposibilitatea de a formula motive de recurs raportate la motivele de inadmisibilitate, ce au determinat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Precizează că cererea de sesizare a Curtii Constituționale are în vedere art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. raportat la art. 488 și art. 22 din C. proc. civ., despre care arată că încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, principiul disponibilității.

Analizând hotărârea supusă contestației în anulare, rezultă că, deși nu s-a invocat că vreunul din motivele de recurs ar fi inadmisibile, s-a procedat la o asemenea analiză, deși aceste aspecte nu au fost invocate prin întâmpinare și nu au fost puse în discuția părților, astfel încât determină o încălcare a principiului disponibilității de natură să genereze efecte raportate la art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., normă lipsită de previzibilitate și efectivitate, atâta timp cât post dezbatere se pot opera tranșări procedurale din oficiu, prin care se încearcă o acoperire a neanalizării fiecărui motiv de recurs indicat prin cererea de recurs.

Recurenta apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv: a fost ridicată în fața unei instanțe de una din părțile din dosar ce avea interes în cauză; între obiectul excepției de neconstitutionalitate și obiectul dosarului nr. x/2025 există o legătură clară, directă, norma ca atare fiind chiar temeiul de drept, pe care se bazează contestația în anulare, dezlegarea ei fiind relevantă în soluționarea admisibilității în principiu a contestației în anulare, în raport de faptul că această normă procedurală are în conținut sintagma motive de casare invocate de recurent în termen, sintagmă nedefinită raportat la această cale de atac, în contextul în care cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) și 8) din C. proc. civ. anterior contestatoarea nu a mai formulat o astfel de excepție; cererea este motivată; dispozițiile legale a căror neconstituționlitate se invocă încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și principiul disponibilității; nu a fost soluționată, prin vreo decizie a Curții Constituționale o astfel de excepție; norma a cărei neconstituționalitate se invocă este în vigoare și produce efecte; excepția este una dirimantă, absolută și se poate invoca în orice etapă procesuală.

Recurenta arată că menține motivele din cererea de sesizare a Curții Constituționale, solicită atașarea în copie a dosarului nr. x/2025, a dosarului nr. x/2016 și a încheierii recurate și precizează că după comunicarea acestei încheieri, va completa motivele de recurs dacă se va impune.

Prin întâmpinarea înregistrată la 08.09.2025, intimații B. și C. au solicitat respingerea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 RON reprezentând onorariu de avocat și judecata în lipsă.

Arată intimații că recurenta invocă motive de recurs omisso medio, încălcând dispozițiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate și că instanța învestită cu o astfel de solicitare a realizat o analiză amplă și detaliată a aspectelor deduse judecății.

Se mai învederează că, deși recurenta menționează că își menține motivele din cererea de sesizare a Curții Constituționale, aceasta nu face decât să indice nemulțumiri cu privire la modul în care instanța de recurs a analizat motivele de recurs, motive, pe care le reiterează în fiecare cale de atac, dar într-o altă ordine, cu rea-credință și pentru a crea confuzie.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, întrucât prin întâmpinarea formulată în cauză s-a învederat, de către intimați, invocarea unor motive de recurs omisso medio, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit textului legal menționat "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor."

Având în vedere că recursul împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale are o configurație juridică aparte față de recursul reglementat de C. proc. civ., respectiv motivele de recurs se raportează la considerentele instanței, care a soluționat o astfel de solicitare, indiferent de stadiul procesual în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, situație față de care nu se poate vorbi despre aspecte ce puteau fi deduse judecății sau nu într-o cale de atac anterioară (care nu există, în această materie), Înalta Curte nu poate reține caracterul omisso medio al criticilor recurentei, astfel cum a fost invocat prin întâmpinare.

Cu privire la recursul contestatoarei, Înalta Curte reține că a fost învestită cu analiza de legalitate a modalității în care instanța, care a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, normă de drept material a cărei interpretare sau aplicare greșită se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la susținerile privind o pretinsă necomunicare, către recurentă, a încheierii atacate, cu consecința imposibilității motivării corespunzătoare a căii extraordinare de atac, dat fiind necunoașterea considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte reține că recursul a fost declarat în termenul legal de 48 de ore de la pronunțare și motivat, urmând a fi analizat din perspectiva legalității aprecierii asupra neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel încât critica nu poate fi primită.

Referitor la modalitatea în care instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reține că potrivit textului legal, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5)Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauză, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, petenta a învederat, în esență, faptul că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, întrucât nu îndeplinesc condițiile privind precizia și claritatea legii, neexistând nicio definiție a sintagmei omisiunea cercetării, a condițiilor și limitelor omisiunii cercetării de către instanța de recurs a motivelor de casare ceea ce ar încălca art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când, instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată cu prilejul exercitării căii de atac a contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 13/29.01.2025 a Curții de Apel Constanța, contestație în anulare prin intermediul căreia recurenta din prezenta cauză a invocat faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva condiției de admisibilitate privind legătura excepției de neconstituționalitate cu pricina în care a fost invocată, Curtea de Apel Constanța a reținut, în mod corect că examenul legăturii cu cauza trebuie realizat prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în cauză.

În acest sens, în mod legal, instanța a reținut că "stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal" și că "scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională."

Verificând conținutul contestației în anulare și pe cel al cererii de sesizare, în mod corect Curtea de Apel Constanța a constatat că "nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate între susținerile contestatoarei din cuprinsul cererii de contestație, și textele legale invocate ca fiind neconstituționale, nici a unui efect real pe care declararea neconstituționalității acestora l-ar putea avea asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în cauză, deoarece eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3) C. proc. civ. nu îi folosește contestatoarei din prezenta cauză."

Așa cum a reținut și instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că argumentele aduse de contestatoare în susținerea excepției de neconstituționalitate, nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci nemulțumiri în legătură cu modul în care instanța de recurs a analizat motivele de casare invocată de către aceasta.

De asemenea, se notează faptul că instanța a analizat, cu ocazia soluționării contestației în anulare, acele critici, consemnate în declarația de recurs, care au fost omise, conform susținerile recurentei și a expus un raționament clar și judicios cu privire la netemeinicia acestora.

Prin urmare, în cadrul contestației în anulare, instanța de judecată a cercetat pe fond temeinicia căii de atac exercitate, prin prisma motivului invocat, apreciind asupra acelor critici, cu privire la care recurenta a pretins că au fost omise de către instanța de recurs.

Cu toate acestea, recurenta a reiterat, practic, apărări formulate în cadrul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, în cererea de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce nu poate fi primit.

Cu privire la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, legătura cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva condiției de admisibilitate care impune ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu pricina în care a fost invocată, așa cum în mod corect instanța învestită cu această solicitare a reținut, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, situație față de care recursul urmează a fi respins.

Față de soluția ce se va pronunța și având în vedere că intimații au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul plății cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul. Întrucât intimații au dovedit cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 3500 RON cu chitanța seria x nr. x/22.08.2025, aflată la dosar, Înalta Curte va obliga pe recurenta-contestatoare la plata acestora, în cuantumul menționat, în favoarea intimaților B., C..

Pentru considerentele menționate, constatând legalitatea încheierii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii civile din 07 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și va obliga pe recurenta-contestatoare să plătească intimaților B. și C. cheltuieli de judecată în cuantum de 3500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 07 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-contestatoare să plătească intimaților B. și C. cheltuieli de judecată în cuantum de 3500 RON.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.