ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2050/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă la 20.02.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și Camera Deputaților, obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale și la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune materiale, respectiv foloase nerealizate, pentru tortura suferită în Penitenciarul Arad și în Penitenciarul Craiova. În drept, a invocat prevederile art. 4-5 din Legea nr. 254/2013, art. 22 din Constituția României, art. 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 4 CDFUE, art. 5 DUDO, art. 203, 252, 258 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor Prin sentința civilă nr. 227/C/13.12.2023, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 100/C/09.05.2024, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis cererea de completare dispozitiv, formulată de avocat C.. A dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 227/C/13.12.2023 a Tribunalului Bihor, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în sensul că a stabilit onorariu definitiv al avocatului din oficiu numit în cauză la suma de 1700 RON, care va fi avansat și suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea Prin decizia civilă nr. 1104/A/15.10.2024, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 227/C/13.12.2023 a Tribunalului Bihor, secția I civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1104/A/15.10.2024 a Curții de Apel Oradea_secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reclamantul A., solicitând admiterea recursului și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs. Recurentul a arătat că decizia recurată nu redă conținutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării și al cererii de apel, nu expune probele administrate și nici cuantumul cheltuielilor de judecat solicitate de către apelantul-reclamant. Mai arată recurentul că decizia recurată este nulă, întrucât este nesemnată și nemotivată, nu conține un limbaj juridic adecvat, nu este redactată cu caractere Times New Roman 12, nu conține însemnele instanței încalcă regulile de procedură, ordinea publică și dreptul la un proces echitabil al recurentului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 07.03.2025, intimatul-pârât Parlamentul României-Camera Deputaților a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Prin întâmpinarea înregistrată la 27.03.2025, intimatul-pârât D. a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, în raport cu excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de intimați, prin întâmpinări, a cărei analiză este prioritară, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recurentul a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare evocă prevederile art. 175 și art. 176 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulității și ale art. 179 care vizează efectele acesteia, ambele din același act normativ. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare. Înalta Curte constată însă că această încadrare este una pur formală, în cuprinsul memoriului de recurs nefiind identificate aspecte de nelegalitate din care să rezulte încălcarea, de către instanța de apel, a vreunei reguli de procedură a cărei nerespectare să atragă nulitatea, așa cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. În acest sens, cu titlu general, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele evidențiate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța, care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței, care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. Prin decizia recurată, s-a reținut că "reclamantul nu a făcut dovada faptei ilicite comise cu vinovăție de pârâți și nici a prejudiciului moral pe care l-a suferit. Fiind vorba de daune morale se impunea a fi învederat care drept personal nepatrimonial a fost lezat din sfera dreptului la viață privată, demnitate, onoare, sănătate, sau un alt drept personal nepatrimonial." S-a mai reținut că "nemulțumirea reclamantului cu privire la modul în care i s-a răspuns la o anumită petiție, de către o persoană fizică și o instituție în cadrul căreia funcționează o comisie abilitată cu cercetarea abuzurilor, nu poate îmbrăca prin sine forma unei fapte ilicite, care să îi provoace o suferință morală. Pentru a ne situa în sfera prejudiciului moral cuantificabil în echitate de instanță se impunea a se dovedi că suferința morală creată a depășit limitele unei simple nemulțumiri sau supărări create de lipsa unui răspuns adecvat, dovadă pe care reclamantul nu a făcut-o." Totodată, instanța de apel a constatat că, deși s-a invocat încălcarea art. 14 alin. (6), art. 22 și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și ale art. 123 alin. (2) și art. 128 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, nu s-a indicat, în concret, vătămarea produsă, respectiv, care sunt aspectele pe care instanța de fond nu le-a pus în discuția contradictorie a părților și în ce mod a fost încălcat rolul judecătorului în aflarea adevărului. De asemenea, instanța de apel a reținut motivarea corespunzătoare a hotărârii de fond, reținerea corectă a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 1357 C. civ. și respectarea, de către instanța de fond a dispozițiilor art. 123 alin. (2) și art. 128 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Criticile reclamantului privind încălcarea ordinii publice de drept procesual, a ordinii publice de drept material, a regulilor de procedură civilă și a regulilor de drept material, precum și a unor legi speciale, dar și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, au fost apreciate ca fiind invocate generic, fără indicarea unor motive concrete verificabile de instanța de apel, iar cu referire la dispozițiile art. 476-478 din C. proc. civ., s-a reținut că simpla înșiruire a unor dispoziții legale și regulamentare fără o minimă critică concretă, în care să se indice în ce mod au fost încălcate normele de drept invocate și care este vătămarea efectiv produsă, nu poate conduce la admiterea unei căi de atac. În ce privește majoritatea încălcărilor invocate (neredactarea hotărârii cu caractere Times New Roman de 12, lipsa ștampilei pe fiecare pagină, neredarea conținutului întâmpinării sau a probelor administrate), instanța de apel a reținut că reprezintă eventuale omisiuni sau erori materiale ce pot fi îndreptate într-o altă procedură, iar în ce privește lipsa semnăturii judecătorului, instanța de apel a constatat că se regăsește pe exemplarul original de la dosarul de fond, potrivit art. 128 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Fără a se raporta la aceste considerente, care au fundamentat soluția pronunțată de către instanța de apel, recurentul-reclamant a învederat că în hotărârea recurată nu s-ar regăsi conținutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării și al cererii de apel, probele administrate și nici cuantumul cheltuielilor de judecat solicitate de către apelantul-reclamant, afirmații care, pe lângă că nu au corespondent în realitatea cauzei, nici nu pot fi subsumate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Susținerile recurentului-reclamant în sensul că decizia recurată este nulă, întrucât este nesemnată și nemotivată, nu conține un limbaj juridic adecvat, nu este redactată cu caractere Times New Roman 12, ori nu ar conține însemnele instanței, încalcă regulile de procedură, ordinea publică și dreptul la un proces echitabil, pe de o parte, reiau aspecte asupra cărora instanța de apel le-a dat deja o dezlegare jurisdicțională și pe care recurentul nu le combate în niciun fel, iar pe de altă parte, au un caracter de generalitate care face imposibilă încadrarea acestora în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege pentru exercitarea recursului. Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu combate raționamentul logico-juridic expus de către instanța de apel, atunci când a analizat fiecare critică dedusă judecății și nu arată, în mod concret, care sunt normele de procedură pretins încălcate cu prilejul soluționării apelului. Indicarea, de către recurent, a cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este suficientă pentru a fi incident motivul de recurs invocat, dacă alegațiile nu sunt susținute de argumente, care să se raporteze, punctual, la considerentele hotărârii a cărei nelegalitate se invocă în calea extraordinară de atac. Prin urmare, față de modalitatea în care recurentul a înțeles să formuleze calea extraordinară de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu există argumente, care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., întrucât prin aspectele expuse acesta nu evidențiază o eventuală nelegalitate în ce privește soluția de respingere a apelului, ci expune afirmații de ordin general, care nu pot primi o încadrare aptă să atragă controlul de legalitate specific instanței de recurs. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1104/A din 15 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.