ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2047/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14.06.2022 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea pârâtului la plata sumei de 56.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând prețul imobilului, apartament cu patru camere și dependințe, în suprafață de 77 mp, cu cote părți comune 8.09 și cote teren 21, situat în localitatea Târgu Jiu, județul Gorj, înscris în CF nr. x Târgu Jiu, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020 de Notarul Public D.; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare care curge de la data de 15.05.2020 și până la plata efectivă, la data introducerii acțiunii dobânda fiind în cuantum de 1704,5 RON, calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1719, art. 1721 C. civ., dispozițiile O.G. nr. 13/2011. Prin precizarea la acțiune formulată la 09.11.2022, reclamanții au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj Prin sentința civilă nr. 594/18.10.2024, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții A. și B. (decedat la 29.08.2023, continuată de E., în calitate de fiică, moștenitoare a defunctului). A dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020 emis de D.. A dispus repunerea părților în situația anterioară. A obligat pârâtul C. la plata, în favoarea reclamantei A., a sumei de 12.997,5 RON cu cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia civilă nr. 109/A/27.03.2025, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 594/18.10.2024 a Tribunalului Cluj, pe care a anulat-o în întregime și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 109/A/27.03.2025 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs reclamantele A. și E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Recurentele au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. și au învederat următoarele aspecte: Printr-o primă critică, recurentele au arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită probatoriului și declarației martorei, fără a respecta regulile legale privind aprecierea acestora, nefiind aplicate corect dispozițiile art. 1179 și urm. C. civ. privind consimțământul și nulitatea relativă, nici dispozițiile art. 329 din C. proc. civ. privind prezumțiile judiciare. Astfel, prin aplicarea eronată a standardului probațiunii, instanța de apel a impus un standard probatoriu excesiv de ridicat, iar respingerea prezumțiilor simple fără o analiză profundă a întregului probatoriu administrat, respectiv, înscrisuri, interogatorii și declarația martorei, încalcă principiile de interpretare a probelor. Art. 329din C. proc. civ. permite utilizarea prezumțiilor simple atunci când există un temei rezonabil. Instanța de apel a ignorat principiul conform căruia prezumțiile trebuie evaluate în mod unitar, nu izolat. Totodată, existența mai multor ipoteze nu anulează valabilitatea uneia dintre ele, cu atât mai mult cu cât ipoteza înlăturării fiicei de la moștenire este speculativă și lipsită de probe. Rezumându-se la interpretarea declarației martorei pentru fundamentarea hotărârii, instanța de apel a ignorat contextul tranzacțional real. Transferurile bancare și succesiunea lor temporală demonstrează o înțelegere prealabilă, iar faptul că reclamanții s-au mutat imediat și au locuit permanent în apartamentul din Florești confirmă scopul tranzacției, coroborat cu răspunsul la interogatorii și declarația martorei F.. Instanța de apel a interpretat restrictiv declarația martorei F., care a confirmat existența unei înțelegeri prealabile între reclamanți și fiu privind achiziționarea unui nou apartament. Deși martora a declarat că nu cunoaște exact detaliile privind numele pe care urma să fie cumpărat apartamentul, ea confirmă intenția generală. În ceea ce privește stabilirea situației de fapt reală, respectiv voința reclamanților ca prețul tranzacției să fie folosit pentru achiziționarea unui apartament cu 2 camere pe numele lor, este dovedită de declarația martorei care la întrebarea dacă reclamanta a sunat în anul 2021 să-i spună că apartamentul nu a fost cumpărare pe numele acesteia, ci al pârâtului, a răspuns că "Da, dar cred că trebuia să fie mai devreme, putând afla acest lucru când s-au dus să își facă flotantul". Conform jurisprudenței Înaltei Curți, cauza contractului trebuie interpretată prin prisma întregului context tranzacțional, iar conceptul de cauză trebuie interpretat într-un sens larg și flexibil. Transferurile bancare și locuirea în apartament constituie probe indirecte concludente coroborate cu răspunsul la interogatorii și declarația martorei, decizia instanței de apel fiind criticabilă tocmai pentru că nu pune accent pe interpretarea unitară a probatoriului, soluția pronunțată fiind rezultatul unei interpretări restrictive și formale. Instanța de apel a ignorat voința reală a părților, constatată de prima instanță în mod temeinic pe baza probatoriului administrat, declarația martorului coroborată cu contextul factual și a exclus incorect utilizarea prezumțiilor judiciare în stabilirea clauzei nedeclarate, respectiv condiția achiziției unui apartament pe numele vânzătorilor. Despre folosirea prezumțiilor, instanța poate reține un fapt necunoscut pe baza altor fapte cunoscute, dacă legătura logică este suficient de solidă. În cauză, instanța de fond a reținut declarația martorului, contextul tranzacției și succesiunea în timp, a făcut trimitere la interogatorii și stabilirea faptului că reclamanții au locuit permanent în apartamentul din Florești. Printr-o a doua critică, recurentele au arătat că instanța de apel a soluționat greșit cauza prin anularea sentinței cu trimitere, în loc să se pronunțe pe fond, deși toate probele erau administrate, fiind încălcate dispozițiile art. 480 din C. proc. civ. În acest sens, recurenta arată că instanța de apel nu ține cont de relația dintre părți și contextul în care a avut loc tranzacția. Având în vedere relația părinți-copil, întreaga situație de fapt este una greu de dovedit, întrucât această relație și, implicit, tranzacția, a avut la bază încrederea totală, firească în asemenea context. În atare situație, o suplimentare a probatoriului este imposibilă, în cauză fiind administrate toate probele de care părțile puteau dispune, probe pe care le recurentele le apreciază lămuritoare și suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii. Având în vedere că instanța de rejudecare este ținută de decizia instanței de apel, în lipsa imposibilității administrării altor probe, soluția pe fond nu poate fi decât una de respingere a cererii introductive în lipsa administrării de probe noi, situație care încalcă dreptul la un proces echitabil al reclamanților. În ceea ce privește anularea în întregime a sentinței instanței de fond, soluția este nelegală în raport de dispozițiile art. 480 alin. (2) și urm. C. proc. civ. De asemenea, instanța de apel a încălcat regula rejudecării, respectiv a evocării fondului de către instanța de apel, după anularea hotărârii atacate, soluția de trimitere spre rejudecare primei instanțe fiind nelegală prin încălcarea dispozițiilor art. 480 din C. proc. civ., fapt ce prejudiciază grav reclamanții, prin reluarea procesului înregistrat pe rolul instanței de judecată în anul 2022, soluționarea definitivă a acestuia prin parcurgerea celor 3 grade de jurisdicție urmând să aibă loc într-un termen excesiv de îndelungat. Soluția de trimitere spre rejudecare instanței de fond este nelegală întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege. Instanța de apel a argumentat soluția de trimitere spre rejudecare în raport de solicitarea apelantului, însă, simpla solicitare a apelantului nu poate constitui temei al soluției de trimitere spre rejudecare în lipsa încadrării în cazurile expres stabilite de legiuitor, în care se poate dispune o astfel de soluție, respectiv, atunci când constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 15.07.2025, intimatul-pârât C. a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dat fiind faptul că prin memoriul de recurs se critică interpretarea și aprecierea probelor din perspectiva art. 264 din C. proc. civ. Intimatul-pârât a invocat și excepția de inadmisibilitate a recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în sensul că argumentele subsumate motivului de recurs vizează, pe de o parte, interpretarea probatoriului (declarații de martori, interogatoriu), iar pe de altă parte, aspecte ce țin de norme procedurale, ce nu intră sub incidența motivului de recurs invocat, respectiv prezumția judiciară (art. 327-329 C. proc. civ.), art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. În ce privește o pretinsă interpretare/aplicare greșită a normelor de drept material, intimatul învederează că recurenții menționează încălcarea dispozițiilor art. 1179 C. civ. fără a aduce niciun argument în acest sens și fără a preciza, în concret, în ce ar consta o astfel de încălcare. O astfel de expunere generică, fără argumente concrete, este inadmisibilă. Recurentele au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor din actul procedural, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat. Prin notele scrise înregistrate la 18.11.2025, recurentele au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, întrucât recurentele-reclamante au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal ce sancționează cu nelegalitatea hotărârea dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă subsumat acestui motiv de recurs au dedus judecății aspecte privind probele și prezumțiile, Înalta Curte constată că incident în cauză nu este motivul de casare invocat de către recurente, ci motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., ce sancționează cu nelegalitate situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Întrucât recurentele-reclamante au învederat încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 329 din C. proc. civ. privind prezumțiile judiciare, respectiv a dispozițiilor art. 480 alin. (2)-(6) din C. proc. civ. privind soluțiile instanței de apel (critică de nelegalitate pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind fondată și prioritară oricăror alte aspecte deduse judecății prin memoriul de recurs), perspectiva din care urmează a fi realizată analiza de legalitate este cea subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., motiv de casare pe care instanța de recurs îl apreciază ca fiind incident în cauza pendinte. În ce privește încadrarea recursului pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din Codul de rocedură civilă, Înalta Curte constată că aceasta este una pur formală, recurentele deducând judecății chestiuni de netemeinicie ce nu pot fi analizate în configurația juridică a căii extraordinare de atac a recursului, respectiv o greșită interpretare a probelor administrate în cauză, cu trimitere la declarația martorei F.. Prin urmare, prioritară în analiza de legalitate specifică instanței de recurs este problema de drept vizând modalitatea în care instanța de apel a respectat sau nu dispozițiile art. 480 din C. proc. civ., atunci când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, aspect ce se circumscrie, așa cum deja s-a arătat, motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. Astfel, prin recursul formulat se învederează că soluția instanței de apel de trimitere spre rejudecare este nelegală, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, respectiv de dispozițiile art. 480 din C. proc. civ., soluția de trimitere spre rejudecare fiind argumentată exclusiv raportat la solicitarea în acest sens a apelantului-pârât. O astfel de solicitare, apreciază însă recurentele, nu poate constitui temei al soluției de trimitere spre rejudecare, în lipsa încadrării în cazurile expres stabilite de către legiuitor, și anume atunci când se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, ori judecata s-a făcut cu lipsa părții care nu a fost legal citată. Înalta Curte notează că, prin demersul judiciar astfel cum a fost precizat, reclamanții A. și B. (în prezent decedat, continuată acțiunea de fiica sa, E.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., fiul acestora, anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020, cu repunerea părților în situația anterioară, învederând, în esență, că nu au primit prețul vânzării. Prin sentința civilă nr. 594/18.10.2024, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis acțiunea civilă precizată, a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.05.2020 emis de D. și repunerea părților în situația anterioară, reținând că lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care contractul a fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice. În fundamentarea acestei soluții, prima instanță a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și audierea unui martor. Prin decizia civilă nr. 109/A/27.03.2025, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 594/18.10.2024 a Tribunalului Cluj, pe care a anulat-o în întregime și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că motivul de apel al pârâtului în sensul că prima instanță a omis analiza caracterului premergător al cauzei și a legat existența acestei cauze de presupusele evenimente nedovedite ulterioare concertizării acordului de voință este unul fondat și a concluzionat că "instanța de fond nu a arătat niciun moment, care a fost raționamentul care a condus la concluzia admiterii acțiunii, trecând direct la concluzie, fără să arate chiar faptul cunoscut care permite această concluzie, pentru că stabilirea stării de fapt este o operațiune distinctă de stabilirea faptului cunoscut de la care se ajunge la faptul necunoscut." În apel, nu s-au administrat alte probe, instanța apreciind că probatoriile solicitate de părți (interogatorii, adrese și înscrisuri) nu sunt utile soluționării apelului, așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din 06.03.2025. Înalta Curte evidențiază că, potrivit art. 480 din C. proc. civ., "(1) Instanța de apel poate păstra hotărârea atacată, situație în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. (3) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (4) Dacă instanța de apel stabilește că prima instanță a fost necompetentă, iar necompetența a fost invocată în condițiile legii, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă. (5) În cazul în care instanța de apel constată că ea are competența să judece în primă instanță, va anula hotărârea atacată și va judeca în fond, pronunțând o hotărâre susceptibilă, după caz, de apel sau recurs. (6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul." După cum rezultă din examinarea dispozițiilor art. 480 din C. proc. civ., care constituie sediul materiei pentru soluțiile care pot fi pronunțate în apel, apelul fiind devolutiv (art. 476, art. 479 C. proc. civ.), regula este că instanța de apel se pronunță ea însăși asupra fondului raportului juridic litigios, pronunțând, după caz, soluția de respingere a apelului, ca nefondat, ori de admitere a căii de atac și de schimbare, în tot sau în parte, a hotărârii apelate, așa cum statuează dispozițiile art. 480 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Atunci când prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul, regulă consacarată prin dispozițiile art. 480 alin. (3) teza I din C. proc. civ.. Așadar, chiar în ipoteza acestor vicieri grave ale judecății în primă instanță, care a lipsit efectiv (fie ca urmare a nepronunțării asupra fondului, fie ca urmare a lipsei totale de apărare a apelantului care invocă nelegala sa citare), legiuitorul Noului C. proc. civ. a întărit caracterul devolutiv al apelului, regula fiind, în această situație, evocarea fondului chiar de către instanța de apel. Cu toate acestea, doar cu titlu de excepție de la regula evocării fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare, trimiterea spre rejudecare putând fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. Înalta Curte evidențiază că condițiile pentru aplicarea dispozițiilor de excepție ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. nu erau îndeplinite, respectiv prima instanță să fi soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata să se fi făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. Motivele de apel formulate de către pârâtul C., prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanța de fond nu a analizat dacă prețul a fost plătit sau nu, că nu există nicio probă care să releve existența unui scop anterior contractului de vânzare-cumpărare din 15.05.2020, care să fi privit achiziționarea altui imobil și că instanța de fond nu arată raționamentul care a dus la admiterea acțiunii, trecând direct la concluzie nu se circumscriu ipotezei legale antereferite. Sintagma a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului trebuie interpretată în mod riguros și restrictiv, ca referindu-se la ipoteza în care prima instanță de fond a admis, în mod greșit, o excepție procesuală cu caracter peremptoriu ori situație în care abordarea fondului raportului juridic a fost omisă cu totul. De asemenea, pot fi asimilate sintagmei juridice sus-menționate ipotezele unei nemotivări totale, respectiv a pronunțării asupra a cu totul altceva decât s-a cerut. În schimb, în măsura în care prima instanță a analizat fondului raportului juridic, precum în prezenta cauză, a admis acțiunea și a motivat soluția pronunțată, ipoteza nejudecării fondului nu este întrunită. În plus, ținând cont de caracterul devolutiv al apelului, ipoteze precum nemotivarea sentinței, motivarea incompletă, lacunară, incorectă, administrarea unui probatoriu insuficient ori încălcarea unor reguli procedurale nu pot fi echivalate cu o nejudecare a fondului, dar pot, în condițiile legii, atrage anularea sentinței în condițiile art. 480 alin. (6) din C. proc. civ.. În toate aceste cazuri însă, instanța de apel va judeca ea însăși procesul. Art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat în ansamblul său, rezultând că, numai dacă este întrunită una din situațiile limitativ prevăzute de lege, va fi dispusă soluția anulării sentinței apelate și, după caz, evocarea fondului ori, o singură dată în cursul procesului, trimiterea spre rejudecare, după distincțiile textului de lege. Atât în caz de evocare, cât și în caz de trimitere, dispozițiile instanței de apel asupra necesității completării probatoriului sunt obligatorii, având în vedere că instanța de apel, fiind o instanță de fond, poate constata inclusiv împrejurarea că situația de fapt nu a fost stabilită în mod corect și complet, fiind necesară administrarea unui probatoriu suplimentar. Înalta Curte decelează, astfel, că eventualele deficiențe reținute în motivarea instanței de fond nu puteau determina pronunțarea soluției trimiterii spre rejudecare, în condițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. Instanța de apel ar fi trebuit ca, suplimentând probatoriul în condițiile art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., dacă aprecia necesar, să pronunțe ea însăși o soluție în cauză, în condițiile art. 480 alin. (2) din C. proc. civ.. Nu era însă posibil ca instanța de apel să trimită cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriului, întrucât ea însăși era obligată să judece fondul, să administreze probele suplimentare necesare, complinind eventualele lacune în ceea ce privește procedura de judecată și motivarea, întrucât apelul este devolutiv. De altfel, regula în această materie este cea enunțată de art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. care normează că "Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2)." Așadar, completarea ori readministrarea probatoriului are loc chiar în cursul judecării apelului, de către ultima instanță devolutivă, căreia nu îi este permis să trimită cauza spre rejudecare pentru acest motiv. Înalta Curte subliniază că această chestiune nu este lăsată la aprecierea instanței de apel, fiind opțiunea deliberată a legiuitorului de a conferi apelului un caracter devolutiv plenar, pentru a preveni o prelungire excesivă a duratei procesului, în acord cu dispozițiile art. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în faza executării silite." Prin urmare, o abordare deficitară a fondului cauzei (printr-o motivare cu caracter insuficient ori care nu se referă la toate chestiunile litigioase) sau administrarea unui probatoriu insuficient nu poate fi asimilată ipotezei normative a nejudecării fondului, în sensul art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. Instanța de apel este o instanță de fond, respectiv o instanță care judecă întreaga pricină sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel încât eventualele carențe ale primei judecăți vor fi remediate în al doilea grad de jurisdicție în fond, respectiv în apel. În acest sens, sunt și dispozițiile art. 480 alin. (6) din C. proc. civ., conform căruia "Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul." Motivând soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare prin aceea că instanța de fond nu a arătat niciun moment care a fost raționamentul care a condus la concluzia admiterii acțiunii, trecând direct la concluzie, în condițiile în care prima instanță a intrat în cercetarea fondului, a administrat probe și a expus o motivare, fie și deficitară, a soluției adoptate, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care dispun în sens contrar. În situația în care nu sunt întrunite condițiile cumulativ prevăzute de art. 480 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., instanța de apel nu poate trimite spre rejudecare, ci trebuie, după caz, să evoce fondul ori să judece apelul, după distincțiile prevăzute de art. 480 alin. (2), (3) teza I și (6) din C. proc. civ., și aceasta chiar dacă părțile ar solicita deopotrivă contrariul, întrucât reglementarea soluțiilor instanței de apel este de ordine publică, în scopul realizării dreptului fundamental la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Admiterea acestui motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., determină casarea cu trimitere la aceeași instanță de apel, care va proceda la judecarea pe fond a apelului, în coordonatele deja arătate, fără a mai putea trimite cauza spre rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul." În rejudecare, în virtutea rolului devolutiv astfel cum este reglementat de lege, instanța de apel va clarifica aspectele cu care a fost învestită prin motivele de apel privind prețul fictiv și lipsa cauzei, urmând a administra toate probatoriile, pe care le va aprecia necesare pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părți și a motivelor ce au condus la solicitarea anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.05.2020 încheiat de acestea. Pentru aceste considerente, apreciind ca fiind întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantele A. și E. împotriva deciziei nr. 109/A din 27 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.